Jump to content

Ilie Tănăsache, la 80 de ani


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Ilie Tănăsache, la 80 de ani

A început gazetăria la un ziar din provincie, la Galaţi, în 1950, când mulţi dintre noi nu erau născuţi. A venit apoi în Capitală şi a lucrat vreme îndelungată la Scânteia. Reportajele erau scrise uneori direct la o maşină de scris cehă "Continental", pe care a primit-o ca premiu la un concurs de publicistică. La 80 de ani, scriitorul Ilie Tănăsache mai găseşte încă în scris un refugiu. O nouă apariţie editorială, "O floare pentru Ametista", descrie curcu­be­ie de zâmbete pe faţa scriitorului, căci nimic mai important pentru cel care se dăruieşte cuvintelor şi celor care-i aşteaptă miracolul ca naşterea unei cărţi. Viaţa sa se confundă cu gazetăria şi cărţile. Ilie Tănăsache îşi sărbătoreşte pe 29 aprilie ziua de naştere, iar Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!"

"Am ales, aproape întotdeauna, toiagul Speranţei"

Era greu să fii reporter în acele vremuri pentru că "îţi trebuia în primul rând o rezistenţă fizică, fără exagerare. Uneori schimbam un tren cu altul, scriam şi când mergeam pe teren, când ni se spunea: «Să vii cu reportajul scris că intră pentru a doua zi». Şi dădeai reportajul. Temele cele mai îndrăgite erau cele care îmi dădeau posibi­litatea să ajung cumva la sufletul omului. Şi lucrul acesta este foarte greu. Să ştiţi că unul dintre obstacolele teribile ale acestei me­serii este să reuşeşti să comunici cu omul, să reuşeşti să depăşeşti o barieră. Fiecare avem. Cum vedem pe cineva, eu cred că din start îl vedem un intrus şi atunci trebuie să depăşeşti lucrul ăsta. Acesta este examenul după părerea mea. În meseria aceasta scrii despre oameni şi ca să scrii despre oameni trebuie să-i obligi să ridice un pic perdeaua, să vezi dincolo de draperie, să vezi ceva, să afli ceva. Plăcerea, şansa imensă de a sta de vorbă cu mii şi mii de oameni datorită profesiei, de a cunoaşte mii de întâmplări, acesta este materialul pe care îl aşez acolo, în cărţile mele. Dacă am strigat, vreodată, spre cele patru zări: «Nu fugi ziua mea frumoasă?» Da, nu m-a ocolit această nepreţuită şansă. Într-o viaţă de opt decenii poţi avea parte şi de miracole. Momente de tandră gin­găşie, clipe de graţie, de succes. Ori de ne­che­mate cruzimi. Atâţia ani înmă­nun­chiaţi la un loc răsădesc multe, felurite repere. Bu­curii ino­cen­te, omeneşti. Munţi de îndoieli, incertitudini. Priveliştea unică a firului de iarbă, dezmierdat de adierea vântului. Duritatea îngenuncherii, a eşecului. Perfidia tră­dării. Fidelitatea ce­lor dragi. Duioase melancolii. Ne­pe­re­che prietenii. Devastatoare disperări. Adaug la cele amintite până aici «gre­nada» amorsată şi ascunsă în trup. Programată să detoneze când i-o veni sorocul. Mai presus de toate as­tea am ales, aproape întotdeauna, to­ia­gul Speranţei. Fără de care nici un drum nu poate fi străbătut până la ca­păt. Se înse­rează şi vin din urmă ne­sfârşite anotimpuri. Care aşteaptă să fie înnobilate cu ceea ce lăsăm în ur­ma noastră. Să ne bucurăm atât cât ne este dat. Dezamăgirile mă fac să zâmbesc, pentru că a le învinge pre­supune verticalitate. Viaţa este un şir neîntrerupt de încercări, dar şi de bucurii şi trebuie să treci peste multe, inclusiv peste momentele tragi­ce pe care le trăieşti. Să treci şi să mergi mai departe. Nu se poate altfel. Pentru mine, scrisul a fost întotdeauna un refugiu. Mai mult decât prostia nu mă înfurie nimic. Mă deranjea­ză şi lipsa de respect, din ce în ce mai frecventă, uneori chiar între oa­meni de aceeaşi vârstă. Ce văd în jur mă inspiră. Mă bucur că am încă o me­morie destul de bună".

http://www.jurnalul.ro/caleidoscop/calendar/astazi-e-ziua-ta-ilie-tanasache-576410.html

Ilie Tănăsache

Ilie Tănăsache (29 aprilie 1931, Independenţa, judeţul Galaţi) este un prozator şi gazetar. Este fiul Anicăi (născută Frangulea) şi al lui Radu Tănăsache, manevrant de vagoane. Urmează şcoala generală în comuna natală (1938-1945), Şcoala Profesională CER din Galaţi (1946-1950), apoi tot aici, la cursuri fără frecvenţă, Liceul „Vasile Alecsandri" (1958-1962) şi Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic. Multă vreme lucrează ca reporter, ulterior ca şef de secţie, redactor şi redactor-şef adjunct la ziarul gălăţean „Viaţa nouă" (1950-1968). Va mai fi secretar literar la Teatrul Dramatic din Galaţi (1968-1969), publicist-comentator la „Scânteia" (1969-1989), apoi la „Adevărul" (1989-1990), redactor-şef la Editura Doris (1990-1992), publicist la „Parlamentul" etc.

Debutează în 1956, la „Scânteia tineretului", cu schiţa Cafeaua, prezentată de Ion Brad. Participă la şedinţele cenaclului bucureştean „Nicolae Labiş", unde îşi citeşte încercările de proză. Prima carte este o culegere de schiţe şi povestiri, Prin parbriz râdea o fată, apărută în 1962. E prezent şi în „Iaşul literar", „Cronica", „Luceafărul", „Tribuna", „România literară" etc. O dramatizare după romanul propriu, Mâine, cu mare dragoste (1976), s-a jucat la Televiziunea Română (1980). A elaborat scenariul filmului Aşteptând un tren, regizat de Mircea Veroiu (1982), fiind şi coscenarist la filmul Lansarea, în regia lui Dan Necşulea (1984). I s-au decernat Premiul „Cutezătorii" pentru volumul Azor cel verde (1972) şi Premiul pentru publicistică, acordat de Consiliul Ziariştilor (1982).

Gazetar şi scriitor prolific, Tănăsache abordează cu un conformism perseverent mai toate temele impuse oficial în anii '60-'80 din secolul trecut. Naraţiunile din volumul de debut, Prin parbriz râdea o fată, vor să ilustreze aspecte din viaţa muncitorilor de la Şantierul Naval din Galaţi, a pescarilor de la o cherhana sau a şoferilor. Indivizi mărunţi, foarte palid conturaţi, îşi dedică vieţile şedinţelor de partid sau întrecerilor în producţie. În Timpul fără cusur (1967) viaţa pensionarilor, cu bucuriile şi dramele ei, este privită cu mai multă atenţie, scriitorul părăsind, când şi când, clişeele ideologice, propagandistice. Romanele - de aventuri, cu tentă poliţistă ori legate de munca pe şantiere - alternează cu proza scurtă şi cu reportajul, fiind compuse într-un limbaj îndeobşte stângaci şi caracterizându-se prin schematism tipologic.

În Sudul speranţelor (1979) naraţiunea se organizează pe două planuri: unul, al cotidianului, prezintă eforturile unui inginer de a realiza o elice de vapor „de nivel mondial", în vreme ce al doilea palier, cel erotic, relatează stereotip, în dezvoltări banale, despre o legătură amoroasă a inginerului, personajul feminin fiind aşezat de asemenea în şabloanele epocii. Ca în majoritatea cărţilor lui Tănăsache, intriga de acest fel devine prilej de rememorare a unor întâmplări care au generat un anumit conflict interior, detectabil în reacţiile protagoniştilor. Planul sentimental este însă, de cele mai multe ori, anemic şi simplist.

Aşa se întâmplă şi în romanul Doria, opreşte-te!... (1981), unde acţiunea este bazată pe elucidarea unui caz de spionaj industrial internaţional, asezonată cu indigeste episoade „picante". Un prilej pentru o anchetă cu vizibile conotaţii eticiste se întâlneşte în Un mincinos în plus... (1985), unde personajele se împart, aproape de la început, în serii maniheiste: „cei buni şi drepţi" (un miliţian şi un portar, fost boxer) împotriva celor „reacţionari" (un bigot perfid şi un şofer afemeiat, vinovat moral de moartea unei fete înţepate de un roi de albine). Are loc şi o dezbatere privind existenţa lui Dumnezeu, uzând de „ironiile" ieftine ale ateismului.

Motivul accidentului este reluat şi în romanul Ziua în care vine Papa (2002). Autorul pare să fi rămas fidel manierei sale, adaptându-şi doar, cu zel oportunist, tematica la vremurile actuale. Reportajul îl reprezintă mult mai adecvat pe Tănăsache. Sunt scrieri „la cerere", vehiculând ideile propagandei oficiale despre „timpul eroic" al socialismului, cum se întâmplă în Altitudinea curajului (1974), Călătorie spre „Fructul Soarelui". Prin noul destin al României (1987), Opţiunea Metrou (1989), pe când Duminica era ziua mea de plâns (1984) serveşte „obiectivele" politicii antioccidentale: indivizi care se întorc spăsiţi în ţară, povestindu-şi experienţele şi tratamentul îngrozitor la care au fost supuşi în „iadul capitalist", martori ai lui Iehova, persoane cu funcţii înalte, inventatori sau cercetători convinşi de diverşi spioni străini să trădeze secrete economice etc.

Opera literară

• Prin parbriz râdea o fată, prefaţă de Dumitru Corbea, Bucureşti, 1962;

• Ape fără maluri, Bucureşti, 1967;

• Timpul fără cusur, Bucureşti, 1967;

• Înaintea ultimei căderi, Bucureşti, 1969;

• „Ziua a început la amiază", Bucureşti, 1970;

• Bomba din fort, Bucureşti, 1971;

• Azor cel verde, Iaşi, 1972;

• Palmyra cere rendez-vous, Bucureşti, 1972;

• Altitudinea curajului, Bucureşti, 1974;

• Amiralul şi piraţii, cu ilustraţii de Eugen Taru, Bucureşti, 1974;

• Cu tata la volan, Bucureşti, 1976;

• Mâine, cu mare dragoste, Bucureşti, 1976;

• Sudul speranţelor, Bucureşti, 1979;

• Pe urmele lui Ştefan Ştefan Colibri, cu ilustraţii de Eugen Taru, Bucureşti, 1980;

• Doria, opreşte-te!..., Iaşi, 1981;

• Duminica era ziua mea deplâns, Bucureşti, 1984;

• Un mincinos în plus..., Bucureşti, 1985;

• Roagă-mă orice!, Bucureşti, 1986;

• Călătorie spre „Fructul Soarelui". Prin noul destin al României, Bucureşti, 1987;

• Opţiunea Metrou, Bucureşti, 1989;

• Ţărmul tandreţei, Bucureşti, 1989;

• Noapte bună, iubite prinţ, Galaţi, 1997;

• Ziua în care vine Papa, Bucureşti, 2002.

http://www.crispedia.ro/Ilie_Tanasache

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.