Jump to content

Liceele particulare, “fabrici de diplome”?


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Liceele particulare, “fabrici de diplome”?

Autorităţile şcolare au decis să facă o analiză amănunţită a situaţiei celor patru licee particulare din judeţul Galaţi. Concluziile sunt şocante: mulţi dintre elevi nu frecventează deloc cele trei săptămâni de consultaţie şi chiar nu ajung la examene, notele fiind trecute "din burtă".

După o lungă perioadă în care învăţământul liceal particular a fost lăsat în pace, autorităţile şcolare au pus tunurile pe cele patru licee din judeţul Galaţi care funcţionează sub patronajul unor fundaţii.

Diferenţa dintre învăţământul privat preşcolar (care merge foarte bine, atât economic cât şi din punctul de vedere al calităţii actului educaţional) şi cel liceal (extrem de slab) este una clară. Dar, vorba celebrilor comici de la „Vacanţa Mare", „există o explicaţie": la grădiniţa particulară îţi duci copilul pentru că locurile „la stat" sunt de multe ori puţine, în vreme ce la un liceu particular te duci doar ca ultimă soluţie pentru obţinerea diplomei de Bacalaureat.

Cea mai mare problemă pe care au constat-o inspectorii gălăţeni la ultimele controale frontale este cea a frecvenţei elevilor la activităţile prevăzute în orare. „Elevii de la zi vin foarte rar la şcoală, dar ceea ce este cel mai grav, avem semnale că elevii de la FR (N.R. - frecvenţa redusă) nu vin la examene. Prezenţa la consultaţie este opţională, dar la examene este obligatorie", spune inspectorul general adjunct, Onuţ Atanasiu.

Semnalele vin şi din rândul elevilor care simt unii colegi de-ai lor mai chiulangii sunt favorizaţi, în sensul că primesc note „din burtă" la examene.

Contactat telefonic, Costel Borcea, directorul Liceului Particular Concord din Tecuci, a declarat că tot ceea ce se întâmplă la el în liceu se încadrează în limitele legii. „Eu nu pot să-l oblig pe elev să vină la şcoală. Nu este învăţământ obligatoriu! Dacă nu are materia parcursă la zi, se va vedea la examenele finale", spune Borcea.

O altă problemă este cea a raportului dintre numărul elevilor la zi şi cel de la „frecvenţă redusă". Toate liceele particulare au câţiva elevi la zi şi sute, chiar mii la «FR». La acestea se poate adăuga şi faptul că mulţi dintre cei care predau la liceele private sunt angajaţi la şcoli de stat, dar predau la particular luându-şi concediu fără plată. Ei ţin astfel blocate nişte posturi în învăţământul de stat.

Deloc de neglijat este şi faptul că DNA anchetează în prezent un caz de corupţie care are ca principal obiect fraudarea examentului de Bac în favoarea unor absolvenţi de licee particlulare.

Autorităţile şcolare au anunţat deja că nu mai tolerează situaţia din liceele particulare şi că va lua urgent o serie de măsuri. Inspectorul şcolar general Doruleţ Resmeriţă spune că o primă soluţie pe care o va lua este să anunţe public (pe site-ul instituţiei) faptul că în aceste unităţi şcolare nu se fac servicii de calitate.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.