Jump to content

Bătaie mare pe banii APDM pentru Dana 31


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Bătaie mare pe banii APDM pentru Dana 31

Cele 13 milioane de euro pe care Administraţia Porturilor Dunării Maritime Galaţi le va investi în construirea unui cheu vertical, ultramodern, la Dana 31 din Bazinul Docuri, au iscat adevărate tensiuni în rândul mai multor firme dormice să pună mâna pe aceşti bani.

Licitaţia de atribuire a lucrărilor de proiectare şi execuţie a noului cheu a fost contestată în instanţă de două firme participante. Este vorba despre societăţile Tancrad şi un consorţiu de firme format din MetalTrade Galaţi, Hidrotehnica Brăila şi Tractebel Engineering Bucureşti. Tribunalul Galaţi a oferit câştig de cauză Tancrad şi a respins contestaţiile consorţiului.

„Au fost foarte multe probleme cu această licitaţie. În primă fază, noi am dorit să o anulăm pe aceasta şi să organizăm o alta pentru că din patru firme, câte au trecut la etapa de ofertat, trei au fost respinse", ne-a declarat Mihai Ochialbescu, directorul APDM Galaţi. „În final, în licitaţie a rămas una singură şi anume Tancrad. Atunci nu am mai avut competiţie, iar Tancrad ne-ar fi impus preţul. Instanţa însă ne-a obligat să mergem mai departe la negocieri cu aceasta", a a adăugat directorul.

Deşi Tribunalul Galaţi i-a respins o serie de contestaţii, motivul principal fiind chiar faptul că acestea nu au fost depuse în termen, consorţiul format din firmele MetalTrade Galaţi, Hidrotehnica Brăila şi Tractebel Engineering Bucureşti are pe rol o altă contestaţie asupra căreia instanţa trebuie să decidă zilele acestea.

"Ei au depus mai multe contestaţii, dar au făcut-o după ce a expirat termenul de depunere a acestora. Au încercat pe toate părţile, dar toate le-au fost respinse. Astăzi şeful departamentului juridic a mers la Tribunal pentru ultima contestaţie. Aşteptăm decizia instanmţei", ne-a declarat Gabriela David, şefa Biroului Achiziţii Publice din cadrul APDM Galaţi.

Potrivit APDM Galaţi, patru firme din ţară, dar şi din „afară", au candidat pentru a construi cheul la Dana 31, cel de acum fiind vechi de 150 de ani. Este vorba despre SC DORONZO INFRASTRUTTURE SRL în asociere cu CORNEA IND. CONSTRUCT SRL, JV MAX BŐGL Germania în asociere cu SC MAX BOEGL România SRL București, SC TANCRAD SRL și IPTANA SA, SC VEGA 93 SRL în asociere cu SC CONSITRANS SRL, dar şi SC METALTRADE INTERNAȚIONAL SRL Galaţi în asociere cu SC HIDROTEHNCA SA Brăila şi SC TRACTEBEL ENGINEERING SA București.

Cele 13 milioane de euro pe care APDM Galaţi le va investi în construirea cheului vertical modern la Dana 31 sunt alocaţi de Ministerul Tranporturilor.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.