Oamenii "Vietii Libere"

[Legumix]

observ ca dcp-ul nu spune nica de redactorii, reporterii, etc cotidianului local (parerea mea, mult mai circulat decat adevarul de seara).

nu avem pe cine lauda acolo??

[dcp100168]

Urmează o ştire despre VL în viitorul destul de apropiat

Despre oameni e mai greu să-mi dau eu cu părerea, pentru că aş fi, probabil, destul de subiectiv. Aştept însă cu mare interes părerile forumiştilor!

[mambo]

ca tot veni vorba, da-ti-mi voie:

De viaţă

Şşşşt, nu vorbim despre băşini

De-a băgatul degetului în nas *

Oameni suntem, zicem toţi înălţând din umeri. A solidaritate. A înţelegere a celor omeneşti. Nu ne plac, dar le avem pe fiecare. Nu este doamnă care să nu îşi dorească să se scarpine pe spinare – dar nu trebuie să spună asta, că pierde urgent fragilul statut de lady.

Nu este bărbat care să nu-şi regleze din mers „componentele” în şort, dar cei mai mulţi preferă să nu o facă la modul vizibil; sunt nişte domni - noi, doamnele cu scărpinatul, apreciem.

Nu există şofer care să nu se scobească ca şi când ar găsi comori în nas, de câte ori ajunge la semafor, loc în care parcă s-ar da startul la făcutul biluţelor (mi-e groază de ce găsesc angajaţii de la spălătorii prin maşini, când fac curăţenie).

Interzis!

În principiu, nimeni nu trage băşini. Sunt acele zgomote însoţite de mirosuri, pe care nu numai că nu le emitem – doar trăim în 2011, mai degrabă dăm un BUZZ!! decât să trâmbiţăm ca ciobanii -, sunt acele zgomote, zic, care ne stânjenesc până la râsul cu mâna la gură.

Ferească Dumnezeu să fii îndrăgostită şi să te simţi balonată în timpul plimbării. Normal că preferi să mori, să te tăvăleşti în chinuri interioare, dar să pozezi mai departe în fiinţa delicată care merge la budă doar ca să se spele pe mâini.

Când am fost anunţată de „prietenul” din liceu că gata, te iubesc, suntem ca o familie, deci pot să mă băs în faţa ta, am făcut ochii mai pătraţi ca tabla de şah.

Aşa, zic, şi ce legătură are că noi doi - care ne ţinem de mână la 18 ani şi tocmai negociem dacă să mai fiu sau nu virgină -, am putea să pârţâim sincron, ca o familie ferice?

„Păi”, zice intelectualul de lângă mine, „E SEMN CĂ AM ÎNCREDERE ÎN TINE”. Aha. Personal preferam să mă ceară de nevastă (până la 30 de ani am fost obsedată de măritiş, parcă se dădeau bomboane dacă te lua cu acte), dar între băşini şi căsnicie clar nu era loc de dubii.

Păr, păr, ciorap, păr

A nu se înţelege că am ceva împotriva detaliilor care ne fac profund umani. Toţi avem coşuri, unghii de curăţat (mulţi facem operaţiunile în public, ce rost mai are să spun cum se vede din afară?).

În facultate avem o colegă care se rădea pe picioare fix până la genunchi, deşi pădurea continua vizibil şi în partea superioară a lucrurilor; iar fusta, deşi se termina - pe verticală! - în zona genunchilor, când fata stătea jos avea obiceiul să mai urce preţ de-o palmă de păr strivit de dresul culoarea piciorului.

Poftă bună!

Dacă voi putea avea vreodată „încredere” că pot să fac toate chestiile de mai sus lângă bărbatul pe care m-am străduit să-l impresionez cu spiritul meu (mă rog, era mai simplu când spiritul avea zece kile mai puţin, dar orişicât)?

Lângă care am pozat în femeie stilată („Nu mă omor cu portocalele”, a se citi „Aş mânca, dar mă fac numai zeamă”)?

Lângă care am executat tandreţuri şi pupici cum vezi numai în filme?

Răspunsul meu este nu. Mergem pe neîncredere, şi cred că de la atâta suspiciune, nici unul dintre noi nu se riscă să mănânce ridichi.

sar' mana d-na Parapiru. pute in zona la dvs??