Jump to content

Magdalena Irincu, reclamată la minister


Recommended Posts

Posted

Magdalena Irincu, reclamată la minister

Pe masa ministrului educaţiei Daniel Funeriu, dar şi pe cea a preşedintei Doina Melinte a ajuns un dosar în care sînt reclamate mai multe nereguli ce s-au petrecut de curînd la Direcţia Judeţeană pentru Sport Galaţi. Cazul este prezentat ca la carte, cu documente, declaraţii, facturi, devize, ordine de plată şi fotografii, iar personajul principal este directorul adjunct Magdalena Dumitrache-Irincu, campioana olimpică de la Sydney 2000 din barca de 8 rame cu cîrmaci.

DATELE DOSARULUI. În luna martie, directorul executiv Anamaria Vasiliu intră în concediu medical. Adjuncta acesteia, Magdalena Irincu, se apucă imediat de renovarea bazei de cazare şi pe 25.03.2011 încheie în acest sens un contract cu firma SC MAR-INA Prodprest SRL pentru suma de 40.000 de lei, deşi DJST are propriii angajaţi pentru astfel de lucrări. Muncitorii privaţi s-au apucat de treabă, iar pe 19 aprilie, printr-un act adiţional, Irincu mai oferă firmei încă 20.000 de lei. Între timp muncitorii părăsesc baza fără să finalizeze lucrările, iar pe 21 aprilie, Irincu întocmeşte o comisie formată din administratorul bazei şi două cameriste care semnează, la comandă, recepţia lucrărilor. Mai mult, pe 29 aprilie, aceeaşi Irincu nu vrea să rămînă datoare şi face şi ultimele plăţi către firmă!

SE ÎNTOARCE ŞEFUL. Directorul executiv Anamaria Vasiliu revine la serviciu la începutul lunii mai şi, în timpul unui control de rutină, observă şantierul din hotel. În declaraţiile şi notele explicative depuse la dosar, toţi angajaţii DJST Galaţi o arată cu degetul pe Magdalena Irincu, cea care a coordonat toată investiţia. Agitată şi fără să anunţe pe nimeni, fosta canotoare a adus muncitorii înapoi în bază în seara zilei de 11 mai pentru a termina lucrările. Abia acum, lucrurile sînt OK!

LICITAŢIA CU CÎNTEC. Tot Magdalena Irincu s-a mai ocupat şi de alte achiziţii interesante. A cumpărat pentru hotel televizoare second-hand la preţ de noi de la o staţie de benzinărie Anghel Oil, a plătit cu 20.000 de lei o firmă de consultanţă juridică pentru a întocmi caietul de sarcini la licitaţia de la bazinul olimpic, dosar ce a fost respins de 3 ori de ANRMAP. Azi trebuie să fie anunţată şi firma cîştigătoare în cazul reparaţiilor de la bazin, investiţie de un milion de lei şi care trebuie atribuită firmei Tancrad, conform unor surse din ANS!

Susţinere PD-L

Magdalena Dumitrache-Irincu a ajuns la şefia sportului gălăţean în 2009 prin recomandarea PD-L. După comasarea tineretului cu sportul, direcţia a ajuns să fie condusă de Anamaria Vasiliu, tot PD-L, iar Irincu a devenit adjunct. Unul din susţinătorii fostei campioanei la şefia DJST Galaţi este chiar parlamentarul Mircea Toader, liderul deputaţilor PD-L.

gsp.ro

Posted

Control la Galaţi în cazul Magdalenei Dumitrache-Irincu

Conducerea ANST va verifica toate achiziţiile efectuate în ultimul an de directoarea Magdalena Dumitrache-Irincu.

Miercuri au fost convocate la ANST cele două directoare ale DJST Galaţi, Anamaria Vasiliu şi Magdalena Dumitrache-Irincu. După discuţii, preşedinta Doina Melinte a decis să trimită o echipă de control care să verifice toate achiziţiile efectuate în ultimul an la Galaţi.

Totul a pornit de la reclamaţia depusă la ANST de către directoarea executivă Vasiliu, care susţine că subordonata sa, Irincu, a comis mai multe nereguli în modul în care a gestionat banii publici.

De cealaltă parte, Irincu susţine că totul este o răzbunare şi că nu are de ce să se teamă de control. "Sînt un om de sport şi cea mai mare preocupare a mea fost să modernizez baza sportivă a judeţului Galaţi. Prin demersurile mele s-au primit bani pentru renovarea Sălii Sporturilor şi a bazinului olimpic din Galaţi", a declarat fosta canotoare, campioană olimpică în 2000. "În schimb, nu mă pot lupta cu oamenii politici", a mai spus Irincu, care este susţinută de PD-L fără să fie însă şi membru al acestui partid.

gsp.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.