Jump to content

Norma de hrană pentru poliţişti a fost redusă cu 590 lei


Recommended Posts

Posted

Norma de hrană pentru poliţişti a fost redusă cu 590 lei

* Salariul maxim al unui poliţist va fi de 1.200 lei

Sindicaliştii din poliţie ameninţă cu proteste, după ce au fost anunţaţi printr-un document întocmit de Direcţia Financiară din cadrul MAI şi semnat de ministrul Traian Igaş le este redusă norma de hrană cu aproximativ 590 de lei, măsura fiind motivată de lipsa fondurilor.

Liderul Pro Lex, Vasile Lincu, a declarat că s-a interesat la Ministerul Administraţiei şi Internelor în legătură cu această măsură şi i s-a comunicat că măsura a fost luată pentru că nu sunt fonduri pentru plata integrală a acestor venituri. El a precizat că în nota ministerului se arată că diferenţa oprită din norma de hrană va fi dată la sfârşitul lunii iunie sau luna viitoare, dar a subliniat că acest lucru este posibil să nu se întâmple pentru că nu sunt fonduri.

Toţi angajaţii Ministerului Administraţiei şi Internelor vor fi afectaţi de reducerea normei de hrană de la 720 la 130 de lei, venitul lunar al unui angajat urmând să ajungă la maximum 1.200 de lei. Vasile Lincu, a declarat că reducerea normei de hrană va afecta peste 100.000 de persoane, adică pe toţi angajaţii ministerului.

Potrivit acestui document, norma de hrană va fi redusă de la 720 la 130 de lei în luna iunie, fără a se specifica ce urmează să se întâmple din luna următoare. După această diminuare a veniturilor, un poliţist va câştiga între 800 şi 1.200 de lei lunar.

La rândul său, secretarul general al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Toader Paraschiv, a susţinut că norma de hrană era o măsură compensatorie acordată poliţiştilor de mai mult timp. Potrivit lui Paraschiv reducerea normei de hrană duce la o diminuare a veniturilor cu aproximativ 30%.

Posted

Traian Igas: Norma de hrana va fi diminuata doar in luna iunie

Ministrul Administratiei si Internelor, Traian Igas, a precizat joi ca norma de hrana pentru politisti redusa la 130 de lei se va aplica numai in luna iunie, incepand ca din luna iulie banii sa fie primiti integral, iar restul recuperati in trimestrul al treilea. Igas a precizat, intr-o conferinta de presa, ca norma de hrana va fi redusa numai in luna iunie, iar banii vor fi recuperati. "Norma de hrana se plateste pe numarul de zile lucratoare si variaza intre 4 si 6 milioane. Se va aplica numai in luna iunie. Din luna iulie incepand acesti bani se vor primi in intergralitate iar diferenta de la 130 pana la 400 sau 500 sau 600 lei se vor recupera in trimestrul 3. Avem un buget anual care se imparte pe trimestre, iar in al doilea trimestru ne obliga sa facem reduceri," a declarat ministrul.

Ministrul a facut si un apel la liderii sindicali "sa nu mai dezinformeze, asa cum obisniesc sa faca de fiecare data".

hotnews.ro

Posted (edited)

Norma de hrana? Dar de ce doar politistii au asa ceva? Noi ceilalti de ce nu avem? Pai o sa ajungem in situatia in care noi ceilalti o sa ne ajunga doar sa platin ratele si utilitatile si de mancare sa nu mai avem nici un ban iar politistii o sa aiba norma de hrana. Adica ei o sa fie singurii care sa isi mai poata permite sa manace iar pentru noi ceilalti mancarea va deveni un lux. Ori sa aiba toata lumea asa ceva ori nimeni. Jos cu discriminarea!!!

Edited by George
Posted (edited)

Trecând peste remarcile de cartier de mai devreme, aș vrea să remarc un fapt: un politist operativ cu 10 ani vechime are un venit TOTAL de aproximativ 1.500 ron, mult, puțin, nu comentez. Că în componența acestui venit se regăsește un salariu apropiat de cel minim pe economie, sporuri de risc și noapte etc., plus această normă de hrană (în ministerele de interne, apărare etc., nu se iau bonuri de masă), este irelevant, în final e vorba de un venit net. Oricărui salariat îi cam este indiferent ce denumire oficială poartă, mai ales într-un sistem rigid, cu reguli inflexibile, schimbabile doar la nivel politic.

Nu pot să mă abțin George să nu te întreb ceva: tu ești angajat undeva? Și încă ceva: norma de hrană nu a fost inventată de polițiști, vine din sistemul militar.

Edited by gabi
  • 2 weeks later...
Posted

Prostia Statului in forma continuata de la Ravolutie incoace!

Eu nu am inteles niciodata aspectul asta! Ii da angajatului un salariu de nimic si dupa care vine cu fel de fel de sporuri care il duce la un salariu mai mult decat bun! Si nu ma refer doar la angajatii din MAI! Angajatii statului au sporuri, sporuri peste sporuri! Pe care le platim noi, iar cand ajungem in aceste institutii suntem tratati ca niste nimicuri!

O groaza de imbecili lucreaza la stat!

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.