Jump to content

A murit magnatul israelian Sammy Ofer


Recommended Posts

Posted

Sammy Ofer-Herscovici, innobilat de regina Angliei

Contributia de 20 milioane de dolari pentru Muzeul Marinei Britanice i-a adus omului de afaceri israelian de origine romana Sammy Ofer un titlu nobiliar. Pentru ca nu este supus al reginei, Ofer nu va primi titlul de “Sir”. El va fi innobilat impreuna cu presedintele israelian Shimon Peres. Ofer, al carui nume adevarat este Herscovici, s-a nascut pe 22 februarie 1922 la Galati si a emigrat in Tara Sfanta cu familia sa. Ofer va primi titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic din partea Reginei Elisabeta a II-a. Dupa ce a donat cele 20 milioane de dolari muzeului din Marea Britanie, Ofer a spus ca va dona aceeasi suma si muzeului maritim din Tel Aviv, dar si-a retras contributia dupa ce presa a aflat ca magnatul israelian vrea sa dea numele sau muzeului. Ofer a servit in Marina britanica in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, iar dupa terminarea conflagratiei a infiintat la Londra, impreuna cu fratele sau Yuli, o companie maritima, care a devenit una dintre cele mai mari din lume. Ofer s-a aratat dispus sa finanteze operatiunile de restaurare a navei “Cutty Shark”, distrusa de un incendiu in 2007, iar in onoarea sa o aripa a muzeului maritim din Londra se va numi “Sammy Ofer”.

http://www.gardianul.ro/index.php?pag=n ... gliei.html

  • 2 years later...
Posted

Nu se precizează nicăieri că Sammy Ofer s-ar fi născut la Galaţi, în schimb despre tatăl său datele sunt certe...

A murit magnatul israelian Sammy Ofer

Magnatul israelian Sammy Ofer, nascut in Romania, si care conducea puternicul conglomerat Ofer, a decedat vineri la varsta de 89 de ani, anunta presa din Israel, preluata de AFP.

Despre Sammy Ofer, presa din Romania a scris ca ar controla compania de imobiliare Willbrook. Grupul sau a incheiat recent un contract de 400 milioane dolari cu santierul naval Daewoo Constanta.

Sammy Ofer a fost considerat in 2011 de Forbes cel mai bogat israelian, clasandu-se pe locul 79 in lume in clasamentul averilor. Potrivit radioului public, Sammy Ofer, al carui capital este evaluat la peste 10 miliarde de dolari, a decedat la Tel Aviv, in urma unei lungi suferinte.

Decesul sau intervine dupa o serie de revelatii legatele de prezumtivele relatii ale grupului Ofer cu Iranul, care au alimentat o polemica apriga asupra profiturilor suculente realizate sub acoperirea unor misiuni de spionaj. Statele Unite au plasat grupul israelian pe lista neagra pentru ca a vandut in septembrie 2010 un vas-cisterna companiei maritime iraniene IRISL, pentru 8,6 milioane de dolari, violand astfel embargoul international impus Iranului pentru activitatile nucleare controversate. Potrivit presei irsaeliene, cel putin 13 petroliere ale grupului au ancorat in Iran in ultimii zece ani.

Nascut in Romania si rezident al principatului Monaco, Sammy Ofer a construit un adevarat imperiu industrial care include compania de navigatie Zim, societati de constructie si o participatie intr-una dintre principalele banci israeliene.

Potrivit unui articol publicat de Jurnalul in 2004, grupul Ofer a pornit de jos, de la o afacere mica, un birou comercial in portul israelian Haifa, care apartinea unui anume Josef Herschovici. Evreu nascut in Romania, la Galati, Josef a emigrat in Israel, unde si-a inceput activitatea in domeniul naval. Doi dintre fiii sai, Sammy si Yuli, au "israelizat" numele familiei si l-au schimbat in Ofer, au preluat afacerea si au ajuns pe listele cu miliardarii lumii. Fiul cel mare al lui Josef, David, s-a alaturat si el afacerii de familie, dupa o impresionanta cariera in serviciul public, care l-a adus in postul de general maior in politia israeliana. In 1994 a murit. La carma imperiului Ofer au ramas Sammy si Yuli.

Potrivit informatiilor publicate pe site-ul companiei Premium International Holdings, ai carei actionari sunt Yehuda (Yuli) Ofer si Nimrod Rinot, Yuli Ofer este si consul al Romaniei in Israel.

Potrivit unor surse din serviciile de securitate citate de cotidianul de mare tiraj Yediot Aharonot, fratii Ofer ar fi facut "un important serviciu statului Israel". Un fost sef al Mossadului (serviciile secrete israeliene), Rafi Eytan, nu a respins posibilitatea ca societatilor fratilor Ofer sa fi acoperit operatiuni secrete, reamintind ca in trecut Mossadul "a recurs la asistenta oamenilor de afaceri". Un specialist in serviciile israeliene, scriitorul si ziaristul Yossi Melman, a apreciat insa ca astfel de "servicii" nu justifica totusi operatiuni comerciale cu Iranul. "Evocand pista spionajului, apropiatii fratilor Ofer vor sa acopere urmele pentru a ascunde faptul ca au violat legea care interzice relatiile comerciale cu Iranul", a declarat Melman. Ziaristul Haaretz si-a exprimat regretul pentru faptul ca "Sammy Ofer nu va mai putea explica aceasta afacere" subliniind insa ca "nu atat el, personal, cat societatea sa era pusa in discutie".

In virtutea unei legi israeliene, Iranul este declarat "stat dusman" iar ministerul Finantelor este indrituit sa aplice o lege din 1939, care dateaza din mandatul britanic, si care interzice comertul cu tarile inamice.

hotnews.ro

Posted

Grupul sau a incheiat recent un contract de 400 milioane dolari cu santierul naval Daewoo Constanta.

106.gif ... cred ca-i o greseala aici.

Posted

Sammy Ofer, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Israel a fost răpus de cancer

Unul dintre cei mai bogaţi oameni din Israel a încetat din viaţă. Originar din România, Sammy Ofer a fost răpus de cancer, la vârsta de 89 de ani. Miliardarul născut la Galaţi lasă în urmă o avere de peste 10 miliarde de dolari, afaceri în România dar şi un uriaş scandal internaţional.

antena3.ro

Posted

Nici Galatiul nici Romania n-a avut vreo ceva de castigat de pe urma lui.

Adica?

Era obligat sa dea ceva Romaniei? Sau orasului Galati?

Si, totusi, de ce "jeg"?

Posted

Daca ma intrebi pe mine, DA, era obligat la multe, atat fata de Galati cat si fata de Romania. Jeg pentru ca era agent Mossad si pentru ca a profitat in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial de pe urma victimelor ca sa adune o avere colosala.

Posted

Hai ca m-ai dat pe spate...

Tot nu m-ai lamurit cu ce era dator Galatiului.

Nu stiu ce motive ai, dar faptul ca ar fi fost agent Mossad nu il face "jeg" deloc... toti cei care sunt in seriviciile (mai mult sau mai putin) secrete sunt "jeguri"?

Posted

Bine, pai.. cu riscul de a ma repeta intr-o alta forma: e o modalitate de a vedea situatia. Desi credeam ca e de prisos sa o mai spun (din motive lesne de inteles ale naturii umane), precizez faptul ca nu mi se pare normal ca dupa ce ai santajat si ai controlat anumite arii de activitate din umbra ca reprezentant al unui stat (indiferent ca e Israel, Romania, Uganda etc.), sa vii si sa te folosesti de parghiile respective pentru a calca in picioare adversarii de pe piata economica, pentru binele grupului tau de firme. Deci, ba da, il face mare jeg. In plus, nu am spus ca toti cei din serviciile secrete fac asta, vorbeam pur si simplu de cazul de fata. Cat despre datoria (morala) fata de Romania, situatia e la fel de clara pentru mine: faptul ca frate-su a fost consul al Romaniei in Israel adanceste si mai mult ideea de axa jeg-politic-reprezentanti ai statului/statelor: nu au fost in stare sa isi reprezinte decat propriile interese.

  • 4 months later...
Posted

Noul stadion a lui Maccabi va fi construit din banii donati de Sammy Ofer

Un roman a donat o suma impresionanta: 75 de milioane de euro pentru noul stadion de 30.000 de locuri al lui Maccabi Haifa.

Noul stadion a lui Maccabi va fi construit din banii donati de un roman! 75 de milioane de euro pentru un stadion de 30.000 de locuri! Sammy Ofer este un roman care a pus pe picioare o afacere uriasa in Israel. Nascut la Galati, Ofer s-a stins din viata anul acesta, insa a lasat in urma o avere impresionanta. Inainte de moartea sa el a donat 75 de milioane de euro pentru construirea unui stadion care sa ii poarte numele. Romanul a imigrat in Israel iar impreuna cu cei trei copii a pus pe picioare o afecere uriasa. A inceput cu un birou comercial iar apoi a achizitionat mai multe nave comerciale. Afacerea s-a extins si a inceput sa produca bani frumosi. ProSport scrie ca Ofer detine cea mai mare colectie privata de picturi semnate Marc Chagall si un Van Gogh (Madame Ginoux) in valoare de 40 de milioane de dolari.

sport.ro

  • 4 years later...
Posted

Povestea controversată a magnatului care a „albit“ banii serviciilor secrete. Născut în România, a adunat o avere de peste 10 miliarde de dolari

Sammy Ofer, alias Samuel Herşcovici, s-a născut într-o familie de evrei din România şi a ajuns în Israel la vârsta de 16 ani. La moartea sa, în 2011, era al 76-lea miliardar al planetei, însă modul cum a făcut bani a fost un lung prilej de controverse, fiind suspectat de numeroase afaceri ilegale sau imorale.

Despre viaţa magnatului Sammy Ofer (considerat în anul morţii sale, 2011, cel mai bogat israelian, după ce averea lui de 10,5 miliarde de dolari l-a plasat pe locul 79 în lume, potrivit Forbes) s-au spus şi s-au scris de-a lungul timpului foarte multe. În esenţă, însă, totul este învăluit într-un soi de penumbră, în care albul şi negrul dispar sub o mulţime de tonuri de gri misterioase, căci dincolo de ceea ce s-a spus oficial au existat numeroase speculaţii legate de viaţa şi de de averea miliardarului, iar multe dintre bârfe au un pronunţat parfum de credibilitate.

Un lucru e totuşi sigur: s-a născut în România

Dar să începem cu începutul: numele, prenumele, data şi locul naşterii. Ei bine, în deja clasicul stil al magnaţilor israelieni, nimic nu-i clar în niciuna dintre cele patru categorii de date menţionate. Toţi biografii cad de acord că miliardarul s-a născut în România, la data de 22 februarie 1922 şi că numele sub care a fost înregistrat este cel de Samuel Herşcovici. Cetăţean român, după acte. Problema este că datele amintite corespund, absolut surprinzător, pentru două persoane, născute în două oraşe diferite (Galaţi, respectiv, Constanţa), în acceaşi zi, din acelaşi an şi purtând acelaşi nume.

În 1938, Samuel Herşcovici (pe atunci în vârstă de 16 ani) emigrează, împreună cu familia sa, în colonia britanică Palestina, la Haifa. Numeroase surse menţionează, în mod greşit, ca destinaţie Israel, ignorând un fapt istoric cert: statul israelian urma să ia fiinţă de-abia în 1947 (act pus în practică în 1948). De altfel, la fel de bizară este şi menţiunea biografică potrivit căreia Samuel Herşcovici ar fi luptat în Al Doilea Război Mondial în armata israeliană, deşi nici măcar nu exista o astfel de forţă militară. În fine, se pare că, de fapt, confuzia pleacă de la faptul că Herşcovici s-a înrolat în 1941 (la 19 ani) în armata britanică, aceasta având un corp special de armată în care putea lupta cei cu origini nord-africane sau asiatice.

Interesant este că, în timpul războiului, mica firmă de transporturi navale fondată în 1939 de către Josef Herşcovici (tatăl lui Samuel) înfloreşte într-un mod spectaculos, ceea ce alimentează o serie de zvonuri sinistre, dar niciodată dovedite, cum că cei din familia Herşcovici ar fi fost implicaţi în operaţiuni clandestine legate de spionaj militar şi economic, dar şi într-o profitabilă filieră (Aliyah Bet) de „cumpărare” de la naziştii corupţi a mii de evrei ce urmau să fie omorâţi în lagăre. Evident, familia magnatului a respins cu indignare toate bârfele de acest fel, pe care le-a pus pe seama omeneştii invidii.

Herşcovici devine Ofer

Imediat după război, din motive necunoscute, neamul Herşcovici îşi schimbă, in corpore numele de familie în Ofer. Explicaţia oficială a fost aceea că în acest fel se adopta un nume evreiesc cu tradiţie, iar asta era în favoarea afacerii. Evident, schimbarea a alimentat şi bârfele privind o posibilă încercare de a şterge o serie de urme din trecut. Una peste alta, în 1950 afacerea familiei este preluată de doi dintre fiii lui Josef Ofer, respectiv de Sammy (fost Samuel) şi de Yuli (Yehuda). Mult mai târziu (adică prin 1980) avea să se alăture celor doi, în afaceri, şi fratele lor mai mare, David Ofer, care tocmai se pensionase din serviciile secrete israeline, cu gradul de general maior. De altfel, acest aspect a fost îndelung dezbătut de cei care au încercat să stabilească un profil biografic al familiei româno-israeliene, căci, zic unii biografi, ar arăta că David era veriga de legătură între afacerile la vedere şi afacerile derulate împreună cu serviciile secrete.

Şi totuşi, legătura cu Mossad există

Între 1950 şi 2010, în timp ce Yuli (care a fost consul a României în Israel vreme de mai bine de un deceniu) se ocupa de afacerile din ţară, Sammy a condus operaţiunile de peste hotare ale businessului familiei Ofer.

În 2008, Sammy a fost înnobilat cu titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic, pentru serviciile din timpul războiului (deşi este foarte neclar ce servicii putea aduce marelui stat britanic un tânăr de-abia ieşit din adolescenţă), dar şi datorită unei donaţii consistente, de circa 20 de milioane de dolari,  pentru extinderea Muzeului Marinei Britanice.

Foarte interesant este că în momentul decesului (iunie 2011), Sammy Ofer era în centrul unei polemici internaţionale legate de faptul că firmele sale ar fi fost alimentate cu bani în urma unor operaţiuni sub acoperire ale Mossad (serviciile secrete israeliene), dar şi ale altor servicii secrete. Totul a pornit de la faptul că Statele Unite au plasat grupul israelian pe lista neagră, după ce Ofer a vândut, în septembrie 2010, un vas-cisternă companiei maritime iraniene IRISL, pentru 8,6 milioane de dolari, violand astfel embargoul internaţional impus Iranului pentru activităţile nucleare controversate. Potrivit presei israeliene, cel puţin 13 petroliere ale grupului Ofer ar fi ancorat în Iran perioada 2001-2010, ceea ce indică faptul că vânzarea petrolierului nu era o întâmplare izolată. Însă, chiar şi aşa, nu s-a luat nicio măsură contra firmelor care au încălcat embargoul. Iar explicaţia este simplă: potrivit unor surse din serviciile de securitate citate de cotidianul de mare tiraj Yediot Aharonot, fraţii Ofer ar fi făcut „un important serviciu statului Israel”. Mai mult decât atât, în 2012, un fost şef al Mossad, Rafi Eytan, nu excludea, într-un interviu, posibilitatea ca societăţile fraţilor Ofer să fi acoperit operaţiuni secrete, reamintind că în trecut Mossad „a recurs la asistenţa oamenilor de afaceri”.

Totuşi, unul dintre cei mai importanţi specialişti în serviciile israeliene, scriitorul şi ziaristul Yossi Melman, a apreciat însă că astfel de „servicii” nu justifică operaţiunile comerciale cu Iranul, mai ales că o lege din 1939 (emisă aşadar de stăpânitorii britanici), dar încă în vigoare, interzice cu desăvârţire orice act de comerţ cu un stat musulman. „Evocând pista spionajului, apropiaţii fraţilor Ofer vor să acopere urmele pentru a ascunde faptul că au violat legea care interzice relaţiile comerciale cu Iranul”, a declarat, pentru AFP, Melman, care a adăugat că simte „regretul că Sammy Ofer nu va mai putea explica această afacere”.

Ofer are doi fii, Eval şi Idan, care au preluat afacerile familiei, afaceri cu întindere globală (mai ales în transportul naval de mărfuri şi în turismul de lux) care includ şi o companie imobiliară cu activitate pe piaţa românească şi contracte cu Şantierul Naval din Mangalia.

adevarul.ro

  • 7 months later...
Posted

Moartea celui mai bogat om din Israel, de origine română, a dus la împărţirea averii între cei doi fii. După cinci ani: unul este un câştigător, celălalt este un ”loser”, după ce a pierdut 3 miliarde de dolari

Moartea lui Sammy Ofer,  care s-a născut la Galaţi şi a ajuns cel mai bogat om din Israel, a dus la împărţirea averii între cei doi fii, Idan şi Eyal, acesta din urmă investind în timp peste 300 milioane euro în zona de real estate din România.

Agenţia de presă Bloomberg  face într-o analiză o trecere în revistă a modului în care a ajuns să fie împărţită averea unuia dintre cei mai puternici magnaţi din Israel. Dintre cei doi fii ai acestuia, Eyal deţine clădirea de birouri Willbrook din zona Otopeni, a fost proprietarul controversatei clădiri Cathedral Plaza şi a investit în total peste 300 mil euro în real estate în România.

Împărţirea uriaşei averi a lui Sammy Ofer s-a făcut cât se poate de paşnic, după moartea lui în 2011. Practic, a fost ca la loterie, dar una cu doar două bilete, fiecare asigurând câştiguri de miliarde de dolari. ”Practic am tras fiecare un plic. Asta a fost tot. Simplu, fără nicio dramă”, povesteşte fratele mai tânăr, Idan, în vârstă de 61 de ani. La fel au împărţit cei doi şi tablourile Picasso şi Van Gogh, precum şi restul colecţiei de artă a tatălui lor. Celelalte active ale familiei, în real estate, acţiuni bancare, particopaţii în cea mai mare companiei din industria chimică din Israel, au fost împărţite în mod egal în funcţie de implicarea anterioară a fiecărui frate în afaceri. Eyal (66 de ani) a preluat pachetele de acţiuni la Mizrahi Tefahot Bank, la dezvoltatorul imobiliar Melisron Ltd şi la operatorul de croaziere Royal Caribbean Cruises.  Idan a preluat controlul celui mai mare holding public din Israel şi a mai multor investiţii în zona tehnologiei.

Ghinionul şi apetitul diferit pentru risc au făcut însă ca evoluţia averii celor doi fraţi să fie complet diferită. Pe de-o parte, Idan a fost afectat de scăderea preţurilor mărfurilor, de investiţii neinspirate şi situaţia tot mai dificilă de pe piaţa din Israel. Pe de altă parte, Eyal şi-a crescut averea construind clădiri de birouri şi hoteluri în SUA şi Europa. În 2013, când procesul de divizare al averii a fost finalizat, fiecare din cei doi fraţi valorau peste şase miliarde de dolari. Între timp, averea lui Idan s-a redus la 3 miliarde de dolari, iar cea a fratelui său a crescut la 8,6 miliarde dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index. Portofoliul lui Eyal include astăzi peste 50 de proprietăţi în patru ţări, de la un hotel Travelodge în Londra la proiecte de lux cum este turnul Central Park West din Manhattan, unde un apartament costă pănă la 88 milioane de dolari.

Istoria familiei Ofer începe în România, în anii 1920, iar relaţia ei cu piaţa locală nu se opreşte la Eyal. Sammy Ofer şi fratele lui Yuli s-au născut în anii 1920 la Galaţi, familia lor emigrând în Israel în 1924. Cei doi fraţi au pornit cu o afacere în sectorul şantierelor navale şi au devenit cei mai bogaţi oameni din Israel, cu o avere totală de 10,3 miliarde dolari în 2011. Grupul de companii ale celor doi a fost divizat de aceştia în timpul vieţii pentru a pregăti succesiunea, iar afacerile din imobiliare, reunite în compania Melisron, i-au revenit lui Yuli. După decesul lui Yuli Ofer, tot în 2011, fiica acestuia, Liora, a câştigat un proces cu fratele ei, Doron, în privinţa moştenirii şi astfel a obţinut controlul Melisron.Anul trecut, au fost zvonuri în presa din Israel potrivit cărora Melisron lua în calcul achiziţia activelor din România ale Africa Israel, în portofoliul căreia se află AFI Cotroceni Palace Mall.

zf.ro

  • 10 months later...
Posted

Un miliardar cu origini romanesti a cumparat 15% din Atletico Madrid! Tatal sau s-a nascut in Galati

Miliardarul israelian Idan Ofer a cumparat un pachet de 15% din actiunile clubului Atletico Madrid, a anuntat astazi cotidianul AS, care citeaza publicatia israeliana Calcalist.

Idan Ofer, 62 de ani, este un om de afaceri stabilit in Londra, care isi are originile in Romania. Tatal sau, Sammy Ofer, pe numele sau adevarat Samuel Hersovici, s-a nascut in Galati, si a emigrat in Israel, la Haifa, in 1922. In 2011, cu un an inainte de moartea sa, Sammy Ofer era considerat cel mai bogat cetatean israelian, in top 100 cei mai bogati oameni ai lumii.

Idan, unul dintre cei doi baieti ai galateanului Sammy, este pasionat de fotbal si a mai ajuns in prim planul publicatiilor de sport ale Europei in momentul in care a platit 600.000 de euro in schimbul unuia dintre cele patru Baloane de Aur cucerite de Cristiano Ronaldo. Ronaldo a donat toti banii luati pe trofeu in scopuri caritabile.

Idan Ofer, noul actionar al clubului Atletico Madrid, are o avere estimata la 4,8 miliarde de dolari.

Forbes a estimat valoarea actuala a clubului Atletico Madrid la 732 de milioane de dolari.

sport.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.