dcp100168 Posted June 6, 2009 Posted June 6, 2009 Pelerinaj la Mănăstirea Buciumeni, de sărbătoarea Sfintei TreimiLuni, 8 iunie 2009, cu ocazia sărbătorii Sfintei Treimi, în Episcopia Dunării de Jos se va desfăşura, la Mănăstirea Buciumeni, întâlnirea anuală dedicată tinerilor din Eparhia Dunării de Jos, informează Biroul de Presă al Episcopiei Dunării de Jos. Evenimentul se va desfăşura sub semnul „Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare şi al celorlalţi Părinţi Capadocieni“, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod, pe tema „Sfântul Vasile cel Mare - dascăl al tinerilor“. La acest eveniment va participa PS Casian, Episcopul Dunării de Jos, împreună cu numeroşi preoţi şi diaconi din întreaga eparhie şi aproximativ 800 de tineri, câte zece de la fiecare liceu din judeţele Galaţi şi Brăila, însoţiţi de profesorii lor de Religie. Acestora se vor adăuga încă aproximativ 200 de copii din localităţile învecinate, participanţi la Programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“. Manifestarea de la Buciumeni va debuta cu Sfânta Liturghie, oficiată în altarul special amenajat în pădure. Tinerii vor participa la cântarea de la strană, iar cei pregătiţi după cuviinţă vor primi Sfânta Împărtăşanie. După agapa oferită participanţilor, ca o masă câmpenească, în mijlocul naturii, vor urma discuţiile libere pe tema precizată mai sus. Elevii, în grupe de câte 50, având în mijloc preoţi şi profesori de Religie, vor dezbate diferite aspecte legate de viaţa şi opera Sfântului Vasile cel Mare şi despre actualitatea mesajului lui pentru lumea de astăzi. Acest eveniment, un adevărat festival al tinerilor creştin-ortodocşi, a ajuns la a XV-a ediţie şi, din experienţa anilor trecuţi, s-a dovedit a avea roade frumoase, iar în zona Dunării de Jos, pelerinajul de la Buciumeni s-a impus drept cel mai amplu, bine organizat şi eficient proiect misionar pentru tineri.http://www.ziarullumina.ro/articole;920 ... reimi.html
ermitaje Posted June 8, 2009 Posted June 8, 2009 Aici nu mai intreaba nimeni din ce bani? Spun eu, pentru ca am copilul plecat acolo. Pe banii parohiei din care facem parte....Iar in ce priveste masa e vorba de peste 1500 de portii de mancare pentru elevii si pelerinii de azi. Doar azi, luni, ca ieri au mai fost 1000 de persoane ce au mancat acolo. Sa mai comenteze carcotasii ca doar au de ce.
corbu Posted June 8, 2009 Posted June 8, 2009 Elevii au fost invoiti de la cursuri? Cetatenii romani angajati au fost invoiti de la serviciu? Si-au luat ei ,la cererea lor cate o zi de concediu pentru a putea participa la pelerinaj? NU!!! Li s-a impus ziua libera prin lege in zi de sarbatoare crestin ortodoxa, tocmai ca sa participe mai usor si comasat la indoctrinarea religioasa! Cum se respecta libertatea de constiinta in Romania? Fondurile parohiei, asa cum sa aratat, se cheltuie in scop ,,misionar'', in acelasi mod si scop in care se cheltuie banii partidelor pentru mita electorala ( se impart mancare, bautura si bani, pentru atragerea de prozeliti). :oops:
dcp100168 Posted June 10, 2009 Author Posted June 10, 2009 Pelerinajul anual al tinerilor liceeni la hramul Mănăstirii BuciumeniLuni, 8 iunie, la sărbătoarea Sfintei Treimi, în Episcopia Dunării de Jos a avut loc tradiţionalul pelerinaj anual al tinerilor liceeni din eparhie la hramul Mănăstirii Buciumeni din judeţul Galaţi. Aproape 800 de elevi, câte 10 de la fiecare liceu din judeţele Galaţi şi Brăila, însoţiţi de profesorii lor de Religie, precum şi de preoţi de la diferite parohii din cele două judeţe, la care s-au adăugat aproximativ 200 de copii din localităţile învecinate, participanţi la programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“, s-au întâlnit aici pentru a participa împreună la Sfânta Liturghie arhierească, pentru a discuta probleme duhovniceşti stringente vârstei şi pentru a medita la darurile Duhului Sfânt în viaţa lor. Pentru prima dată, la acest „festival al tinerilor“ au participat şi tineri liceeni din judeţele vecine, şi anume Vrancea, Vaslui şi Tulcea.În prima zi după Duminica Rusaliilor (în care, anul acesta, în toată Patriarhia Română s-a serbat „Duminica părinţilor şi copiilor“), Episcopia Dunării de Jos a continuat derularea celui mai mare proiect misionar pentru tineri, şi anume pelerinajul anual al elevilor din liceele din judeţele Galaţi şi Brăila la hramul Mănăstirii Buciumeni, care anul acesta a ajuns la cea de-a XV-a ediţie. Ca de obicei, pregătirea pentru pelerinaj s-a făcut cu câteva zile înainte. În licee, profesorii de Religie au selectat pe cei mai buni elevi la această disciplină, printr-un mic concurs despre viaţa Sfântului Vasile cel Mare. Plecarea către mănăstire s-a făcut luni dimineaţa, din faţa Catedralei episcopale, locul unde se păstreză o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare pe care tinerii elevi din Galaţi şi Brăila l-au întâmpinat şi cinstit la aducerea sa la Galaţi, în luna martie a acestui an. Astfel, binecuvântaţi de harul celui mai mare dintre Sfinţii Capadocieni, tinerii s-au îndreptat, împreună cu profesorii lor, către un alt loc de har - Mănăstirea Sfintei Treimi de la Buciumeni. Ajunşi în codrii Buciumenilor, tinerii s-au adunat şi, asemenea unui rând de credincioşi la sfintele moaşte, s-au îndreptat în linişte şi rugăciune către altarul din pădurea mănăstirii, pentru a participa la comuniunea cu Sfânta Treime, prin sfânta şi dumnezeiasca Liturghie. Aici au fost aşteptaţi de ierarhul Dunării de Jos, Preasfinţitul Episcop Casian, împreună cu un impresionant sobor de preoţi şi diaconi.Odată cu Sfânta Liturghie a debutat întâlnirea duhovnicească „propriu-zisă“ de la Buciumeni. Tinerii, alături de profesorii lor îndrumători, cărora li s-au alăturat şi preoţii slujitori, au trăit sfânta slujbă, cântând la unison imnurile bisericeşti. Ca de fiecare dată, cei mai vrednici şi pregătiţi dintre ei s-au împărtăşit nu numai din bucuria momentului, ci şi cu Trupul şi Sângele Domnului, ceea ce a dovedit încă o dată înţelegerea şi trăirea autentică a pelerinajului de către tinerii noştri creştini. La sfârşit, tinerii au primit şi un cuvânt duhovnicesc din partea episcopului lor.Mulţi dintre tineri ne-au mărturisit că au fost plăcut surprinşi de apropierea manifestată de preoţii prezenţi, care au dat răspuns la obiect, la toate cererile lor, semn că scopul pelerinajului a fost împlinit. Marilena Moineagu, din clasa a X-a de la Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu“ din Galaţi, ne-a mărturisit impresiile ei cu privire la acest pelerinaj: „Slujba Sfintei Liturghii şi cuvântul de învăţătură ne-au unit pe toţi într-un cuget, determinându-ne să medităm la tot ceea ce ne înconjoară, la natură, prin flori, păsărele şi copaci, şi astfel să mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne oferă. Le mulţumim şi celor ce s-au gândit la noi, tinerii, şi ne-au dat şansa de a fi aici în comuniune!“.Iată şi alte impresii: „Mă aflu aici pentru prima dată şi pot spune că mănăstirea este o «oază de rai». Sunt impresionată de numărul mare de tineri care au venit aici. Le recomand celor de vârsta mea să vină şi ei aici, pentru că au ocazia de a se simţi mai aproape de Dumnezeu! Generaţia noastră se cam desprinde de Dumnezeu, iar de întâlnirea cu Dumnezeu avem permanentă nevoie pentru a conştientiza toate greşelile pe care le facem. Mi-ar plăcea să mai revin aici, pentru că totuşi orele petrecute aici mi se par puţine în comparaţie cu cât am avea de învăţat de la tainele acestui loc sfânt!“ (Nicoleta Dima, clasa a XI-a D, Grupul Şcolar „Gheorghe Asachi“- Galaţi)„Cel mai mult mi-a plăcut atmosfera creată şi faptul că ne-am întâlnit aici mai mulţi tineri de la toate liceele din oraş să discutăm pe teme duhovniceşti şi să primim învăţături de la preoţi. Celorlalţi tineri care încă nu au ajuns aici le pot spune să facă tot posibilul pentru a veni, pentru că merită şi vor învăţa mult mai multe lucruri despre viaţa bisericească!“ (Daniela Bostan, clasa a X-a, Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu“ - Galaţi)http://www.ziarullumina.ro/articole;924 ... erica.html
dcp100168 Posted May 22, 2010 Author Posted May 22, 2010 Buciumeni, bucuria tinerilor în dialog cu slujitorii BisericiiSărbătoarea Preasfintei Treimi reprezintă şi hramul istoricei Mănăstiri Buciumeni, aşezare monahală de secol XIV-XV, situată în nordul judeţului Galaţi şi care devine cadrul duhovnicesc propice unor manifestări spirituale de amploare. Dar special al Preasfintei Treimi, pelerinajul de la Buciumeni care adună anual 1.000 de tineri din cele 64 de licee de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos amplifică bucuria hramului şi îl face deosebit. Ideea acestui pelerinaj al tinerilor s-a născut, în 1996, ca o curajoasă şi plină de speranţe preocupare pastorală a chiriarhului Dunării de Jos, IPS Arhiepiscop dr. Casian Crăciun, dornic de a arăta tuturor că tinerii îşi află firesc locul şi rostul în Biserica lor strămoşească. S-au organizat 15 ediţii ale festivalului de tineret de la Buciumeni. Pelerinii întâmplători sau oaspeţii Mănăstirii Buciumeni rămân mereu uimiţi. Este minunat şi numărul impresionant de tineri participanţi, dar şi modul exemplar în care ei cântă imnurile liturgice, cum rostesc rugăciunile, cum cei pregătiţi se împărtăşesc, alţii îşi exprimă sentimentele lor în public; se miră de modul elegant şi plin de bucurie în care servesc masa, gen picnic, oferită de măicuţe şi, cu totul unic - felul în care se implică în dialoguri tematice vii, actuale, motivante, uneori răscolitoare, dar întotdeauna aflătoare de răspunsuri, cu preoţii desemnaţi şi pregătiţi pentru a face faţă celor mai profunde căutări adolescentine, celor mai năstruşnice întrebări tinereşti. De aceea, în anii anteriori s-a creat o sintagmă care defineşte aproape deplin întreaga activitate: "Fenomenul Buciumeni".Teme de-a lungul anilorDe-a lungul anilor, dialogurile au fost focalizate pe teme ca: "Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale" (2000), "Tinere, ţie îţi zic, ridică-te!" (2001), "Biserică şi modernitate" şi "Ora de religie în şcoală" (2002), "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, apărător al credinţei şi patriei străbune" (2004), "Iată, Eu sunt în mijlocul vostru!" (2005), "Pelerinajul şi liturghia în viaţa tinerilor" (2006), "Sfântul Ioan Gură de Aur - dascăl şi sfătuitor al tinerilor" (2007), "Anul Jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii" (2008), "Sfântul Vasile cel Mare - dascăl al tinerilor" (2009) şi "Crezul Ortodox în viaţa tinerilor liceeni" (2010).http://www.infoportal.ro/presa~info-1734309.html
dcp100168 Posted May 25, 2010 Author Posted May 25, 2010 Aproape 1.000 de tineri au participat la hramul Mănăstirii BuciumeniLuni, 24 mai, la sărbătoarea Sfintei Treimi, în Arhiepiscopia Dunării de Jos a avut loc tradiţionalul pelerinaj anual al tinerilor liceeni din eparhie la hramul Mănăstirii Buciumeni din nordul judeţului Galaţi. La acest eveniment, Sfânta Liturghie a fost oficiată la altarul de vară al mănăstirii de IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de numeroşi preoţi şi diaconi din întreaga eparhie. Aproximativ 1.000 de tineri, de la 64 de licee, din judeţele Galaţi şi Brăila, însoţiţi de profesorii lor de religie, preoţi din arhiepiscopie, credincioşi au adus o smerită închinăciune Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi.Participanţii la concursul "Crezul Meu" şi la Olimpiada Naţională de Religie au fost felicitaţi la finalul Sfintei Liturghii. După tradiţionala agapă de hram au urmat dezbateri pe tema "Crezul ortodox în viaţa tinerilor liceeni". Unii dintre tinerii prezenţi, premianţi la concursurile catehetice naţionale, au primit Sfânta Împărtăşanie, iar la finalul Sfintei Liturghii au fost felicitaţi şi au primit daruri din partea IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.Acest eveniment, un adevărat festival al tinerilor creştini ortodocşi, din Arhiepiscopia Dunării de Jos, a ajuns în acest an la a XVI-a ediţie, impresiile şi mărturiile participanţilor în cei 16 ani fiind culese în volumul "Tinerii, mărturisitori ai dreptei credinţe", editat şi oferit tinerilor liceeni, cu acest prilej.http://www.ziarullumina.ro/articole;1259;1;38961;0;Aproape-1.000-de-tineri-au-participat-la-hramul-Manastirii-Buciumeni.html
dcp100168 Posted June 6, 2011 Author Posted June 6, 2011 Pelerinaj la Buciumeni, în ziua Sfintei TreimiImediat după Cincizecime sau Pogorârea Duhului Sfânt, creştinii de la Dunărea de Jos se pregătesc de pelerinajul de la Mănăstirea Buciumeni. A devenit tradiţie ca, an de an, în pădurea de la Buciumeni, gălăţenii să meargă în pelerinaj la vechea aşezare monahală din apropierea municipiului Tecuci. Sărbătoarea de aici se distinge prin „infuzia” de tinereţe care se petrece - de ani buni - la hramul Sfintei Treimi. În anii din urmă, dar şi în acest an, între 800 şi 1000 de tineri se regăsesc în pădurea de la Buciumeni, pentru a participa la „dialogurile duhovniceşti” ce au loc aici.viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 13, 2011 Author Posted June 13, 2011 Astăzi, pelerinaj la Mănăstirea BuciumeniAstăzi, Mănăstirea „Sfânta Treime” din Buciumeni îşi aşteaptă oaspeţii, pelerini din toate colţurile Eparhiei, dar şi din vecinătăţi. Înalt Prea Sfinţitul Casian va sluji la Altarul din pădurea ce împrejmuieşte străvechea vatră monahicească. Maica stareţă Macrina Humă şi maicile de aici sunt pregătite să fie bune gazde pentru câteva mii de oaspeţi. Între aceştia şi mulţi tineri care vor participa la tradiţionalale „dialoguri duhovniceşti”.viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 13, 2011 Author Posted June 13, 2011 Buciumeniul, asaltat de peleriniInca de la orele diminetii, pe strada (şoseaua plina de gropi) care duce la mânăstirea de la Buciumeni se înşiruiau convoaie de autoturisme, autocare, microbuze, căruţe, toate având aceeaşi ţintă: lăcaşul de cult şi pădurea din împrejurimi, unde urma să aibă loc sărbătoarea Sfanta Treime. Această sărbătoare vine după Sărbătoarea Paştelui, a Înălţării şi Pogorârea Sfântului Duh. Practic cele trei sunt ca o sinteză a sărbătorii ”Sfintei Treimi” prin care creştinul îl revede pe Dumnezeu în chipul celor trei elemente: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.În apropierea mânăstirii, intr-o poiană mare, aproximativ 100 de preoţi, împreună cu P.S. dr. Casian Crăciun, Episcopul Dunării de Jos, şi ale personalităţi din facultăţile de teologie, Ministerul Culturii şi Cultelor au ţinut slujbe specifice evenimentului. P.S. Casian, din altarul ridicat în mijlocul poieniţei, i-a îndemnat pe toţi “veniţi de luaţi Duhul Sfânt, astăzi, când suntem în a doua zi după pogorârea Duhului Sfânt” şi s-a rugat pentru toţi cei prezenţi, pentru toţi tinerii şi în special pentru cei ce lipseau de la hram, fiind poate ocupaţi cu alte indeletniciri.Ansamblul “Cununita satului” din parohia Liesti, sub indrumarea preotului Titi Gabor, a incantat marele public, vibrand padurea de vocile suave. Marian Nitu, proaspat student la teologie, premiat de Patriarhul Daniel, a avut un discurs despre Taina Botezului, iar liceana galateanca Ana-Maria Stefan, premianta locului intai la olimpiada de religie, a vorbit despre familie si rolul ei. P. S Casian la final a indemnat multimea sa participe la aghiazma si agapa.La orele amiezii (12,45), toţi cei prezenţi s-au îndreptat către corturile mari, mesele lungi improvizate, unde maicile în frunte cu maica stareţă au oferit mii de porţii de mâncare, pentru a completa hrana spirituală cu cea trupească. S-au servit sărmăluţe moldoveneşti calde, direct din ceaunele mari carate sus in padure, cas, pilaf, rosii, cozonac, apa minerala, precum şi pachete pentru copiii veniţi din Brăila, Galaţi, Vrancea, Tecuci şi alte localităţi.După masă, tinerii şi-au amintit că sunt la vârsta întrebărilor şi au profitat de prezenţa preoţilor şi a celorlalte personalităţi ca să găsească răspunsuri la îndoielile lor.În paralel cu manifestările spirituale din incinta mânăstirii, s-au pus în practică şi alte înclinaţii, mai ”comerciale”. La poalele mânăstirii, erau comercianti de podoabe bisericesti, jucarii, produse industriale, iar patronii tecuceni nu au ratat nici in acest an ocazia pentru a scoate bănuţi frumoşi de pe urma mulţimii adunate şi şi-au încins grătarele, mirosurile mititeilor ademenind credincioşii.Cu toate acestea, această zi deosebită s-a simţit cu adevărat a fi hramul tuturor, toată lumea s-a simţit iubită şi ocrotită, fiind un dar al Episcopiei Dunării de Jos pentru toţi.tecuci.eu
dcp100168 Posted June 5, 2012 Author Posted June 5, 2012 Pelerinajul tinerilor liceeni la hramul Mănăstirii BuciumeniLa sărbătoarea Preasfintei Treimi, 4 iunie 2012, în Arhiepiscopia Dunării de Jos a avut loc cea de a XVIII-a ediţie a pelerinajului tinerilor liceeni la Mănăstirea din codrii Buciumenilor, care-şi serbează hramul, informează site-ul edj.ro.Manifestările pastoral-misionare au debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian la Altarul „cu vitralii foșnitoare“ din pădurea Buciumeni. Hramul Mănăstirii Buciumeni a adunat peste 100 slujitori din administraţia eparhială și din cele opt protopopiate ale eparhiei, care au dorit să intre în comuniune euharistică cu Chiriarhul Dunării de Jos. Pe lângă aceştia, peste 1.000 de tineri din şcolile şi liceele de la Dunărea de Jos, dar şi credincioşi de toate vârstele, au susţinut cântările Sfintei Liturghii într-o desăvârşită simfonie liturgică.În cuvântul de învăţătură, Chiriarhul Dunării de Jos a îndemnat pe cei prezenţi să conştientizeze prezenţa Mântuitorului Iisus Hristos în „acest spaţiu al codrilor Buciumenilor care întruneşte toate condiţiile pentru a fi numit Rai. El s-a descoperit nouă cu scopul de a ne deschide inimile şi sufletele ca şi florile de început de vară. Soarele şi căldura de după ploaia binecuvântată, prezenţa preoţilor şi a pelerinilor, toate sunt daruri de la Hristos Domnul pe care trebuie să le primim (...) Potriviţi-vă ceasul inimii după cuvântul „Evanghelie”! Fără Hristos şi Evanghelie brazda sufletului rămâne uscată. Dar ceea ce este ploaia caldă de vară peste brazda uscată a pământului, aceea este pentru suflet ploaia harului Duhului Sfânt, anume Vestea cea Bună sau Evanghelia!”.Între tinerii pelerini la hramul Buciumenilor s-au numărat şi premianţi din grupele de copii care au participat anul acesta la programul catehetic-naţional „Hristos împărtăşit copiilor“ şi care au derulat proiectul social „Copilul învaţă iubirea lui Hristos“.La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a oferit diplome şi premii celor mai bine clasaţi la respectivele concursuri.După tradiţionala agapă din mijlocul pădurii la care au fost invitaţi toţi tinerii liceeni, s-au format binecunoscutele grupuri de cateheză în centrul cărora s-au aflat preacucernicii părinţi slujitori şi profesorii de religie, Înaltpreasfinţia Sa trecând pe la fiecare cerc de dialog, provocând tinerii la dezbateri punctuale a unor teme de interes pentru misiunea în rândul liceenilor şi al persoanelor din segmentul de vârstă pe care aceștia îl reprezintă.Dialogurile cu tinerii s-au axat pe tema sinodală propusă pentru acest an, anume „2012 – Anul Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română“. S-a urmărit prezentarea învăţăturii creştine despre Taina Sfântului Maslu, folosindu-se argumente patristice, texte liturgice şi exemple reale, concrete din viaţa Bisericii Ortodoxe Române, în general şi din activitatea Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi a parohiilor din cuprinsul ei, în special.De asemenea a fost abordată problematica mult mai largă legată de boală, sănătate, asistenţă socială astăzi și deschiderea generoasă a tânărului pentru îngrijirea/încurajarea semenului aflat în boală şi suferinţă.Fiecare elev a primit din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos câte un exemplar din revista eparhială „Călăuza ortodoxă“, „Cartea de rugăciuni pentru tineri“ şi iconişe, imprimate în Tipografia „Candela cuvântului“ a Arhiepiscopiei Dunării de Jos.Mult după orele amiezii a fost organizat un scurt moment de concluzie, monitorizat de Înaltpreasințitul Părinte Arhiepiscop la altarul din pădure, după care tinerii, însoţiţi de profesorii de Religie sau preoţii organizatori au fost conduşi către autocare pentru a se întoarce către casele lor.basilica.ro
dcp100168 Posted June 24, 2013 Author Posted June 24, 2013 Pelerinaj la Mănăstirea Sfânta Treime din BuciumeniAproape o mie de credincioşi, marea majoritate elevi, din eparhia Dunării de Jos s-au aflat, luni, în pelerinaj la Mănăstirea Sf. Treime de la Buciumeni, pentru a participa la tradiţionala întâlnire duhovnicească prilejuită de hramul acestui lăcaş de cult.După Sfânta Liturghie, oficiată de Arhiepiscopul Dunării de Jos, ÎPS Casian, alături de un impresionant sobor de preoţi, sute de elevi din şcolile celor două judeţe ale Eparhiei Dunării de Jos - Galaţi şi Brăila - au participat la interesantele dialoguri duhovniceşti cu tinerii care au avut ca temă lucrarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, trăitori în veacul al IV-lea, şi comemorarea a 110 ani de la naşterea părintelui Dumitru Stăniloae (1903-1993) şi 20 de ani de la trecerea sa la cele veşnice."Sărbătoarea Prea Sfintei noastre Treimi este una dintre sărbătorile Bisericii dreptmăritoare care aşază în lumina Duhului Sfânt, omul şi întreaga creaţie văzută şi nevăzută. Omul lui Dumnezeu are drept reper modelul Prea Sfintei Treimi - fundamentul vieţii noastre spirituale. Prea Sfânta Treime înseamnă unitatea şi comuniunea Tatălui, cu Fiul în Sfântul Duh. Dumnezeu-Tatăl este Cel care a creat lumea; Dumnezeu-Fiul este Răscumpărătorul păcatelor noastre şi Dumnezeu-Duhul Sfânt este Sfinţitorul vieţii noastre. În ideea că cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi sunt 'de-o-fiinţă', că ele există din veci în unitate şi comuniune şi noi trebuie să le luăm drept model în familia, în viaţa noastră', le-a spus tinerilor veniţi la Buciumeni ÎPS Casian, care a slujit la altarul din pădurea ce împrejmuieşte străvechea vatră monahicească.Evenimentul religios s-a încheiat cu o serbare câmpenească, unde pelerinii au primit bucate pregătite de cele 25 de călugăriţe ale mănăstirii conduse de maica stareţă Macrina Humă.Peste 70 de jandarmi au asigurat măsurile de ordine publică cu ocazia desfăşurării manifestării religioase prilejuită de sărbătorirea hramului Mănăstirii Buciumeni.Mănăstirea a fost ridicată la începutul secolului al XV-lea, când primele călugăriţe s-au aşezat în codrii ce poartă numele localităţii şi astăzi, iar zidirea actualei biserici datează din 1809. Un document de epocă aminteşte că hramul acestui lăcaş de cult era ţinut a doua zi după Rusalii, de sărbătoarea Sfintei Treimi. Ca orice casă sfinţită a lui Dumnezeu, şi aceasta a trecut prin secularizări, prin perioade de restrişte şi de înflorire. După anul de răscruce 1990 - cu binecuvântarea ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos - monahiile de aici şi-au reluat şi continuat viaţa. Ca o particularitate, din anul 1995, aici se desfăşoară tradiţionalele dialoguri duhovniceşti, manifestare numită de Prea Fericitul Patriarh Daniel 'Festival al Tinereţii'.agerpres.ro
dcp100168 Posted June 10, 2014 Author Posted June 10, 2014 Ieri, la hramul Mănăstirii Buciumeni, o lecţie duhovniceascăPotrivit tradiţiei, la altarul Mănăstirii din codrii Buciumenilor, ieri, peste 3000 de pelerini de toate vârstele, însetaţi de spiritualitate, au participat, în zi de hram, la Praznicul Sfintei Treimi. Din 1996,când chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop dr.Casian Crăciun, a iniţiat acest pelerinaj, mii de tineri liceeni s-au perindat prin faţa altarului din pădure, aflând firescul lor rost şi loc în Biserica străbună, prin rostirea, împreună cu Arhipastorul lor rugăciunea „Împărate Ceresc” şi troparul Praznicului. După Sfânta Liturghie arhierească, Înalt Prea Sfinţia Sa, înconjurat de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi, adresându-se mulţimii de enoriaşi, a spus: „Cu cât comunicăm mai mult, cu atâta câştigăm mai mult: comuniune, fratietate, pace, înţelegere, pentru noi, pentru neamul nostru, pentru toată lumea, dar mai ales pentru binele bisericii din familia creştină”.După fireasca agapă de hram, pentru care cele 20 de măicuţe şi peste 100 de voluntare creştine, au pregătit pentru fiecare pelerin present bucate tradiţionale (peste 35.000 de sarmale) au urmat mult aşteptatele dialoguri duhovniceşti cu tinerii liceeni din cele opt protopopiate ale Eparhiei. În acest an, preoţii şi profesorii care i-au însoţit pe tinerii pelerini, au dialogat cu aceştia pe marginea semnificaţiei „Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română”.Discuţiile cu părinţii duhovniceşti i-au motivat pe creştinii cu inima tânără prinşi în dialog, să-şi întărească credinţa ortodoxă, găsind, iată , pe loc, răspunsuri pe care încă nu le bănuiau. Grandioasa comuniune euharistică de mare profunzime duhovnicească s-a încheiat cu o rugăciune către Dumnezeu, rugăciune care a vibrat printre ramurile bătrânei păduri, ca o undă luminoasă dătatoare de viaţă a Prea Sfintei Treimi.presadegalati.ro
dcp100168 Posted June 1, 2015 Author Posted June 1, 2015 Mănăstirea Buciumeni, asaltată de peleriniMii de persoane au fost prezente astăzi la hramul ,,Sfânta Treime’’ a mânăstirii Buciumeni. După slujba oficiată în pădure, la altarul special amenajat, a avut loc o masă câmpenească, urmată de o sesiune de dezbateri pe teme religioase. Jandarmii şi poliţiştii au asigurat ordinea publică la sărbătorirea hramului Buciumeni.Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înalt Prea Sfinţitului Dr. Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi din judeţele Galaţi şi Brăila. Copii, tineri şi adulţi, sănătoşi şi bolnavi au venit la mănăstire ca să ia tămăduire şi izbăvire de păcate de la Hristos – Doctor de suflet şi de trup.Mănăstirea Buciumeni datează din prima jumătate a secolului al XV-lea fiind considerată una dintre cele mai vechi vetre monahale din judeţul Galaţi. După unii cercetători, pe la 1430, la Buciumeni ar fi existat un schit de călugăriţe, bisericuţa de lemn a schitului având hramul Sfîntul Nicolae. Odată cu legea secularizării averilor mănâstireşti, din anul 1863, mănăstirea a fost desfiinţată. Începând cu 1990 mânăstirea a fost reînfiinţată. Biserica, monument istoric, este construită după un plan în formă de cruce, cu o turlă pe naos. Faţadele sunt decorate sub ştreaşină cu brâie şi ocniţe nepictate. Turla octogonală şi acoperişul în stil moldovenesc dau zvelteţe şi frumuseţe bisericii. Mănăstirea are în patrimoniu o importantă colecţie de icoane pe lemn, carte veche, epitafe, obiecte de cult, mobilier bisericesc şi obiecte de ceramică.Din 1995, în fiecare an, ziua de hram la mănăstire este marcată prin organizarea unui pelerinaj la care sunt prezenţi tineri elevi din toate liceele eparhiei, cei mai buni la ora de Religie. Ei participă la Sfânta Liturghie săvârşită la Altarul din mijlocul pădurii, într-un cadru natural impresionant, precum şi la discuţiile duhovniceşti purtate, în grupuri restrânse, cu aproximativ o sută de preoţi, din toate protopopiatele Eparhiei, care sunt invitaţi la sărbătoare. Manifestarea este consacrată ca fiind un festival anual al tinerilor creştini din regiune.tecuceanul.ro
dcp100168 Posted March 19, 2016 Author Posted March 19, 2016 Mănăstirea de la 1600 desfiinţată de trei ori la ordinul stăpânirii. Ca batjocură, comuniştii au vrut s-o umple cu vaci Atestată documentar de la 1602, mănăstirea Buciumeni (judeţul Galaţi) fiinţează, de fapt, ca loc de rugăciune pentru pustnicii din vastul codru în care se află, încă din timpul domniei lui Alexandru cel Bun. De-a lungul istoriei, mănăstirea a fost desfiinţată de trei ori: sub fanarioţi, sub Cuza şi sub comunişti Cum treci de Tecuci, cam la vreo patru kilometri de oraş, pe şoseaua care leagă aşezarea moldavă de drumul european E 85 (principala arteră rutieră a părţii de est a României, care uneşte Muntenia cu toate oraşele mari din Moldova), către partea dreaptă se iveşte discret un drum asfaltat, mărginit, cale de câţiva kilometri, de nuci semeţi. Se spune că ar fi cel mai lung drum din România mărginit de nuci, însă o mulţime de sate româneşti se laudă cu o astfel de performanţă, aşa că nu ne rămâne decât să-i credem pe cuvânt pe localnici până când Guiness Book va proceda la măsurătoare şi la omologarea (sau nu) recordului. Chiar dacă nu pare să fie „poarta” către o destinaţie specială, de fapt amintitul drum asigură accesul într-o zonă de poveste, poate cea mai frumoasă şi încărcată de istorie regiune a judeţului Galaţi, căci acolo se află aşezări răzeşeşti seculare, ale căror nume sunt cât se poate de sugestive: Nicoreşti, Coasta Lupii, Poiana, Grozăveşti, Piscul Corbului, Viezureşti şi, nu în ultimul rând, Buciumeni. Istoria este la ea acasă în arealul Nicoreşti-Poiana-Buciumeni. Bunăoară despre cultura neolitică Poiana se ştie chiar din manualele şcolare (este unul dintre cele mai complexe situri arheologice din România). De asemenea, de podgorenii de la Nicoreşti s-a auzit, încă de acum două secole, inclusiv la Paris (oricât ar părea de ciudat, vinul din amintita podgorie se exporta cândva în Franţa). Însă zona mai ascunde, cu siguranţă, numeroase poveşti încă neştiute. Au fost acoperite deocamdată de vălul timpului, fie pentru că nu s-a preocupat nimeni să le scoată lumină, fie pentru că, o vreme, nu s-a vrut ca istoria să se scrie aşa cum s-a petrecut, ci după dictarea celor care au avut interesul să se ştie altceva decât adevărul. Un astfel de exemplu este cel a mănăstirii de la Buciumeni, aşezare monahală cu cu o istorie zbuciumată, care în ultimele secole a trăit în mai multe rânduri drama luminată a renaşterii din propria cenuşă. Mănăstirea buciumaşilor lui Ştefan Codrul Buciumenilor se întindea până acum un secol pe o suprafaţă cel puţin triplă faţă de acum, acoperind în mare parte vastul promotoriu ce oferă o superbă privelişte către Siret şi către munţii Vrancea. Majoritatea satelor din zonă sunt atestate documentar încă din vemea lui Ştefan cel Mare, însă mărturiile arheologice arată că, de fapt, civilizaţia înflorea în acest areal încă de acum trei milenii. De altfel, zona este înţesată de situri arheologice în care s-au găsit mărturii unice ale unor comunităţi umane care aveau o identitate bine conturată, cultura Poiana fiind de referinţă în literatura de specialitate. Însă trecutul mirabil are şi o continuitate pe măsură, căci există numeroase mărturii ale unor aşezări prospere încă din secolele XIV-XV, care reuşeau să fie centre comerciale cu importanţă regională, dar şi leagăne de spiritualitate. Pe acest făgaş al tradiţiei spiritualităţii creştine se aşează (alături alte 7-8 biserici vechi de secole din zonă) şi mănăstirea Buciumeni, una dintre cele mai vechi mănăstiri din sudul Moldovei. Chiar dacă atestarea documentară a lăcaşului ortodox este de la 1602 - mai exact din data de 18 martie a amintitului an, când, potrivit istoricului Paul Păltănea („Vechi locaşuri de cult şi viaţa bisericească în sudul Moldovei până în anul 1864”, Ed. Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, Galaţi, 1987, p. 23) aici exista „chilia lui Gheorghe Dascălul” - sursele nescrise indică faptul că, de fapt, mănăstirea a fost ctitorită pe la 1420 sau 1430, în vremea voievodului Alexandru cel Bun. Cert este că în vremea lui Ştefan cel mare se pomeneşte despre buciumaşi şi despre codrul de lângă Siret, unde exista cel puţin un schit, însă sursele scrise nu identifică dacă ar fi vorba de Buciumeni sau despre Sihastru, care se află pe versantul dinspre râu al dealului (actualmente de raza judeţului Vrancea, în cătunul Argea). Prima cumpănă: distrusă de fanarioţi Chiar dacă viaţa monahală are rădăcini foarte adânci în istorie şi în codrul Buciumenilor, prima biserică (cu hramul Sf. Nicolae) a fost construită abia pe la începutul secolului al XVIII-lea. Această biserică, de lemn, a fost sfinţită de Episcopul Sava al Romanului, la 1718. Până atunci, rugăciunile se făceau sub cerul lui Dumnezeu, adică în „bisericile” din sufletele schimnicilor, sau la un vechi paraclis din una dintre chilii (lucru de care se aminteşte în actul de ctitorie a primei biserici a mănăstirii). La 1750, însă, schitul este desfiinţat din cauza suspiciunilor că ar fi parte a unor activităţi revoluţionare, respectiv „datorită unor legături cu o grupare antifanariotă”, după cum se consemnează pe pagina oficială de internet a Arhiepiscopiei Dunării de Jos. „Bisericuţa este demontată, încărcată în care şi dusă de schimonahul Isaia Orbul în părţile Bacăului, unde este reconstruită întocmai. În secolul al XIX-lea, este strămutată, de schimonahul Isaia Diaconu-Diaconescu, în cimitirul mănăstirii Bogdana. În 1925 biserica va fi distrusă parţial de un incendiu, dar va fi refăcută în acelaşi stil, de stareţul Glicherie Lovin, mai târziu duhovnicul Mănăstirii Adam”, se precizează în site-ul Arhiepiscopiei. Totuşi, desfiinţarea schitului nu înseamnă şi dispariţia vieţii monahale la Buciumeni. „Viaţa monahală va fi continuată la Buciumeni şi după anul 1750, căci la 1809 biserica schitului este reconstruită de serdarul Manolache Radovici, acum purtând hramul Sfintei Treimi, stareţă fiind monahia Afia. La 25 august 1817, Episcopul Gherasim al Romanului îl transformă în metoc al mănăstirii Văratec”, menţionează sursa citată. În timp, biserica mănăstirii s-a deteriorat, din ea mai păstrându-se astăzi doar vechiul prestol (adică masa sfîntă, din mijlocul altarului, pe care preotul sfinţeşte pâinea şi vinul). Noua biserică, cea actuală, a fost construită prin eforturile monahiilor din mănăstire, între 1840 şi 1844, perioadă în care stareţă a mănăstirii Văratec era monahia Olimpiada, iar superioara schitului Buciumeni - monahia Vitalia. A doua cumpănă: decretul lui Cuza Schitul este desfiinţat din nou, în 1860, prin decret domnesc semnat de Alexandru Ioan Cuza, dar câteva maici au rămas pe loc, în tainica aşezare monahală, ducând viaţă de sine. Interesant este că la 1867 schitul este vizitat de Regele Carol I, care-şi arată compasiunea faţă de trecutul zbuciumat al micii comunităţi ortodoxe şi promite sprijin. Viaţa mănăstirească este revigorată la Buciumeni după venirea la Roman a Episcopului Melchisedec Ştefănescu, în anul 1879. În 1884 biserica este refăcută şi zugrăvită, iar vreme de aproape opt decenii lucrurile merg în pace şi linişte, chiar dacă la 1940 clădirile au de suferit îngrozitor din cauza unui puternic cutremur. Între anii 1958-1959, când s-a adăugat turla de pe naos, biserica a fost pictată în tehnica fresco de Anatolie Cudinof, adăugându-se şi actuala pisanie. „Datorită vechimii, PS dr. Antim Angelescu, episcopul Eparhiei Buzăului, în anul 1957, a dat binecuvântare de restaurare a bisericii, în primăvara anului 1958. Prin străduinţa preacuvioasei maicii stareţe Evsevia Costin, întregului sobor, preoţilor Chesarie Doruş şi Ermoghen Longhin ai sfintei mănăstiri, cu concursul preacuviosului arhim. pr. Teofil Pandele şi ajutoarelor primite de la Departamentul Cultelor, Sfânta Episcopie şi pioşi creştini, biserica a fost restaurată complet din temelie, la care s-a adăugat turla mare şi pictura în fresco, executată de pictorul Anatolie Cudinof, fiind ajutat de ucenicul său Mihael Corbu. Terminatu-s-a lucrarea la anul mântuirii 1959“. (Pisania mănăstirii) A treia cumpănă: sub bolşevici În fine, a treia şi cea mai grea cumpănă a mănăstirii Buciumeni avea să se petreacă în 1960 (la exact o sută de ani de la la decretul lui Cuza), atunci când autorităţile bolşevice au decis desfiinţarea obştii monahale de acolo, care număra nu mai puţin de 75 de maici şi surori. Prin Decretul nr. 410 din 1960, guvernarea comunistă a interzis orice formă de manifestare a vechilor rânduieli monahale, călugăriţele fiind obligate să plece în lume, iar mănăstirea devenind, pe timpul verii, anexa unei tabere de copii. Potrivit mărturiilor sătenilor din Buciumeni (mănăstirea se află la circa opt kilometri de sat), cele câteva călugăriţe rămase acolo au avut, decenii de-a rândul, rolul de îngrijitoare ale clădirilor, nefiindu-le recunoscut oficial statutul monahal. La Buciumeni au fost cazaţi o vreme copii cu deficienţe grave fizice şi psihice, iar în o parte a clădirilor mănăstirii au fost amenajate spaţii pentru creşterea animalelor. Toate obiectele de cult au fost înlăturate (din fericire o parte dintre ele s-au păstrat prin grija unor oameni cu credinţă, fiind acum parte a muzeului mănăstirii), iar la un moment dat, prin 1980) s-a pus chiar problema strămutării osemintelor din micul cimitir al aşezării monahale, însă ideea aberantă nu mai fost dusă până la urmă la îndeplinire. Este de spus că la Mănăstirea Buciumeni este înmormântată, printre alţii, schimonahia Teoctista Busuioc, mare schivnică a acestor locuri. Născută în ultimii ani ai secolului al XIX-lea în zona Huşilor, călugărită la mănăstirea Adam, pustnică la Locurile Sfinte, în valea Iordanului şi în codrii Neamţului vreme de mai bine de 20 de ani, schimonahia Teoctista îşi va trăi ultimii ani ai vieţii în apropierea mănăstirii Buciumeni, unde a fost şi înmormântată, în vara anului 1977, după ce şi-a anunţat şi pregătit, cu câteva zile înainte, sfârşitul pământesc. 1990 - întoarcerea la normalitate Viaţa monahală se reface după 1990, din iniţiativa IPS Casian al Dunării de Jos, sub conducerea monahiei Macrina Humă, cu sprijinul duhovnicilor Teoctist Dobrin şi Mihail Nare, realizându-se reamanejarea întregului complex mănăstiresc, construirea unei clopotniţe, noi corpuri de chilii, anexe gospodăreşti şi împrejmuirea cu gard a incintei. adevarul.ro
dcp100168 Posted June 22, 2016 Author Posted June 22, 2016 Sărbătoarea Preasfintei Treimi în pădurea Buciumenilor. Mii de oameni s-au adunat la hramul mănăstirii La Praznicul Preasfintei Treimi, în Arhiepiscopia Dunării de Jos a avut loc tradiţionalul pelerinaj al tinerilor liceeni la mănăstirea Buciumeni, care şi-a serbat hramul, manifestare ajunsă la cea de a XXI-a ediţie. Ca în fiecare an, hramul Mănăstirii Buciumeni a adunat peste 100 slujitori din administraţia eparhială şi din cele opt protopopiate ale eparhiei, care au slujit Sfânta Liturghie sub protia Preasfinţitului Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, sosit la Buciumeni în urma invitaţiei făcute de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, care se află în aceste zile, împreună cu delegaţia Bisericii Ortodoxe Române, în insula Creta, la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod Panortodox. Anul acesta întâlnirea s-a desfăşurat sub genericul: „2016 - Anul Omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox“. La Altarul de vară din mijlocul pădurii, tinerii şi credincioşii de toate vârstele, au susţinut cântările Sfintei Liturghii într-o desăvârşită simfonie liturgică. De asemenea, grupe de copii şi tineri din Brătuleşti, Rădeşti, Lieşti şi Ianca au oferit celor prezenţi un microconcert de cântece religioase şi patriotice. În încheierea Sfintei Liturghii, graţie unei intervenţii telefonice, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a adresat tinerilor un mesaj de binecuvântare tinerilor şi tuturor participanţilor la hramul mănăstirii Buciumeni. Între tinerii pelerini la hramul Buciumenilor s-au numărat şi premianţi din grupele de copii care au participat anul acesta la programele catehetice-naţionale „Hristos împărtăşit copiilor“ şi care s-au implicat în proiectul catehetic naţional “Biserica şi Şcoala din sufletul meu”. Acestora li s-au adăugat numeroşi profesori de Religie, cadre didactice de la alte discipline de învăţământ dar şi părinţi, membri A.P.O.R. de la filialele constituite în cadrul Eparhiei Dunării de Jos. După tradiţionala agapă din mijlocul pădurii, s-au format binecunoscutele grupuri de cateheză în centrul cărora s-au aflat preacucernicii părinţi slujitori şi profesorii de religie provocând tinerii la dezbateri punctuale a unor subiecte de interes pentru misiunea în rândul liceenilor şi al persoanelor din segmentul de vârstă pe care aceştia îl reprezintă. Dialogurile cu tinerii s-au axat pe tema sinodală propusă pentru acest an şi s-a derulat în cadrul a 17 ateliere de lucru, în fiecare dintre acestea fiind dezbătută o temă de interes general. La final, fiecare elev a primit din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos câte un exemplar din revista eparhială, broşura „Hristos în căutarea tânărului şi tânărul în căutarea lui Hristos“ şi iconiţe, apărute la editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos. adevarul.ro
dcp100168 Posted May 29, 2018 Author Posted May 29, 2018 Pelerinaj impresionant la mănăstirea Buciumeni. Peste 1.000 de liceeni au luat parte la atelierele de dezbateri Evenimentul a avut loc luni, 28 mai 2018, cu ocazia hramului mănăstirii. Alături de cei 1.000 de elevi, la manifestările religioase şi sociale au luat parte câteva mii de locuitori ai satelor din vecinătatea lăcaşului de cult, autorităţi publice, slujitori ai bisericii. Ajuns la cea de-a 23-a ediţie, tradiţionalul pelerinaj, de Sfânta Treime, al liceenilor din Galaţi şi Brăila la mănăstirea Buciumeni a adunat şi în acest an peste 1.000 de tineri. Anul acesta, tema generală a pelerinajului a fost dedicată Centenarului Marii Uniri, însă lucrurile nu s-au limitat numai la asta, ci au existat numeroase conexiuni cu arta, cu folclorul, cu tradiţiile şi cu istoria românilor . Pelerinajul a debutat în zori, în faţa Catedralei Arhiepiscopale dar şi în alte puncte de întâlnire din municipiile Brăila şi Tecuci, unde peste 1.000 de tineri au urcat în autocare pentru a porni în pelerinaj către mănăstirea Buciumeni. „Moment de mare profunzime duhovnicească, hramul Mănăstirii Buciumeni a adunat şi în acest an peste 100 de slujitori din administraţia eparhială şi din cele opt protopopiate ale eparhiei, care au săvârşit Sfânta Liturghie sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Altarul de vară din mijlocul pădurii, în prezenţa numeroşilor tineri şi credincioşi de toate vârstele”, a descris momentul biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi şi în mod special tinerilor, Părintele Arhiepiscop a arătat că „la Praznicul Preasfintei Treimi, de la ‹‹Catedrala cu vitralii foşnitoare›› din pădurea Sfintei mănăstiri Buciumeni, ne bucurăm în chip deosebit de modul în care Dumnezeu ne-a ajutat să vedem împlinit, prin jertfelnicia soborului de maici, prin receptivitatea preoţilor şi prin prezenţa multor voluntari tineri şi nu numai, programul Preasfintei Treimi care corespunde cu programul lăsat de Hristos Domnul Sfintei noastre Biserici”. „Am văzut din ziua Praznicului Cincizecimii cum toţi credincioşii au stăruit aici în învăţătura Apostolilor, în rugăciuni de toată ziua şi de miezul nopţii şi cum sutele de voluntari au lucrat pentru a pregăti agapa care urmează Sfintei Euharistii. De asemenea, am vazut mai mult ca oricând familia întărită, prin prezenţa multor familii creştine care au adus pe braţele lor copiii la Sfânta Împărtăşanie şi apoi am văzut ce minune este pentru biserică continuitatea pelerinajului tinerilor liceeni pentru a 23-a oară aici la mănăstirea Buciumeni”, a mai spus IPS Casian. În continuare, în numele clerului şi credincioşilor de la Dunărea de Jos, Ierarhul a mulţumit Bunului Dumnezeu şi Părintelui Patriarh Daniel pentru „darul mare al acestei modalităţi minunate de unitate bisericească, care este Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române,cu cele cinci componente ale sale, Radioul şi Televiziunea Trinitas, Ziarul „Lumina”, Agenţia de Ştiri Basilica şi Biroul de Presă şi care astăzi împlineşte 20 de ani de roade atât de bogate culese din ogorul sufletesc, liturgic, cultural şi misionar al Sfintei noastre biserici”. Şi în acest an, tinerii au fost cei care s-au implicat efectiv în pregătirea agapei acestei sărbători, sprijiniţi de maicile de la această mănăstire,vde profesori şi credincioşi, sub coordonarea şi supravegherea personalului calificat. Între tinerii pelerini la hramul Buciumenilor s-au numărat şi premianţi din grupele de copii care au participat la programele catehetice-naţionale desfăşurate cu multă implicare şi responsabilitate la parohii. Acestora li s-au adăugat numeroşi profesori de Religie, cadre didactice de la alte discipline de învăţământ dar şi părinţi, membri A.P.O.R. de la filialele constituite în cadrul Eparhiei Dunării de Jos şi membri A.S.C.O.R., filiala Galaţi. După tradiţionala agapă din mijlocul pădurii, au fost formate 20 de grupe mari pentru atelierele de dezbateri pe marginea celor 20 de teme stabilite anterior la întâlnirile preliminare cu tinerii. „În centrul acestor grupe s-au aflat preacucernicii părinţi slujitori şi profesorii de religie, Înaltpreasfinţia Sa trecând pe la fiecare cerc de dialog, provocând tinerii la dezbateri punctuale şi de interes pentru segmentul de vârstă pe care aceştia îl reprezintă. Dialogurile cu tinerii s-au axat pe tema sinodală propusă pentru acest an şi pe abordarea unor aspecte ce îi frământă pe tineri şi pentru care doresc să afle soluţii”, ne-a spus preotul Rareş Bucur, de la biroul de presă al Arhiepiscopiei. La final, fiecare elev a primit din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos câte un exemplar din revista eparhială,cărţi de rugăciune şi iconiţe, apărute la editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Scurt istoric al Mănăstirii Buciumeni Mănăstirea Buciumeni este situată pe teritoriul comunei cu acelaşi nume din nordul judeţului Galaţi, la 25 km NV de Tecuci. Tradiţiile sihăstreşti ale acestor locuri şi cadrul natural deosebit fac din Mănăstirea Buciumeni un punct de pelerinaj pentru credincioşi în toate perioadele anului. Conform tradiţiei locale, primele forme de viaţă monahală sunt semnalate aici încă de la sfârşitul secolului al XVI-lea. Un prim document, datat 18 martie 1602, aminteşte în apropiere de „chilia lui Gheorghe dascălul“. Prima biserică, cu hramul „Sf. Nicolae“, a fost construită, însă, abia pe la începutul secolului al XVIII-lea. Această biserică, de lemn, a fost sfinţită de Episcopul Sava al Romanului, la 1718, dar schitul este desfiinţat, la 1750, probabil datorită unor legături cu o grupare antifanariotă. Bisericuţa este demontată, încărcată în care şi dusă de schimonahul Isaia Orbul în părţile Bacăului, unde este reconstruită întocmai. În secolul al XIX-lea, este strămutată, de schimonahul Isaia Diaconu-Diaconescu, în cimitirul mănăstirii Bogdana. În 1925 biserica va fi distrusă parţial de un incendiu, dar va fi refăcută în acelaşi stil, de stareţul Glicherie Lovin, mai târziu duhovnicul Mănăstirii Adam. Viaţa monahală va fi continuată la Buciumeni şi după anul 1750, căci la 1809 biserica schitului este reconstruită de serdarul Manolache Radovici, acum purtând hramul Sfintei Treimi, stareţă fiind monahia Afia. La 25 august 1817, Episcopul Gherasim al Romanului îl transformă în metoc al mănăstirii Văratec. În timp, biserica mănăstirii s-a deteriorat, din ea mai păstrându-se astăzi doar vechiul prestol. O nouă biserică, cea actuală, este construită prin eforturile monahiilor din mănăstire, între 1840 şi 1844, perioadă în care stareţă a mănăstirii Văratec era monahia Olimpiada, iar superioara schitului Buciumeni - monahia Vitalia. Schitul este desfiinţat în 1860, prin decret domnesc, dar câteva maici au rămas, ducând viaţă de sine. La 1867 schitul este vizitat de domnitorul Carol I. Viaţa mănăstirească este revigorată la Buciumeni după venirea la Roman a Episcopului Melchisedec Ştefănescu, în anul 1879. În 1884 biserica este refăcută şi zugrăvită. Reparată din nou, după cutremurul din 1940, între anii 1958-1959, când s-a adăugat turla de pe naos, biserica a fost pictată în tehnica fresco de Anatolie Cudinof, adăugându-se şi actuala pisanie, ce menţionează, printre altele: „Datorită vechimii, PS dr. Antim Angelescu, episcopul Eparhiei Buzăului, în anul 1957, a dat binecuvântare de restaurare a bisericii, în primăvara anului 1958. Prin străduinţa preacuvioasei maicii stareţe Evsevia Costin, întregului sobor, preoţilor Chesarie Doruş şi Ermoghen Longhin ai sfintei mănăstiri, cu concursul preacuviosului arhim. pr. Teofil Pandele şi ajutoarelor primite de la Departamentul Cultelor, Sfânta Episcopie şi pioşi creştini, biserica a fost restaurată complet din temelie, la care s-a adăugat turla mare şi pictura în fresco, executată de pictorul Anatolie Cudinof, fiind ajutat de ucenicul său Mihael Corbu. Terminatu-s-a lucrarea la anul mântuirii 1959“. După 1960, la mănăstire au rămas câteva dintre monahii, în condiţiile deosebit de grele ale regimului comunist din acea vreme. Viaţa monahală se reface după 1990, din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Casian al Dunării de Jos, sub conducerea monahiei Macrina Humă, cu sprijinul duhovnicilor Teoctist Dobrin şi Mihail Nare, realizându-se reamanejarea întregului complex mănăstiresc, construirea unei clopotniţe, noi corpuri de chilii, anexe gospodăreşti şi împrejmuirea cu gard a incintei. La Mănăstirea Buciumeni este înmormântată schimonahia Teoctista Busuioc, mare schivnică a acestor locuri. Născută în ultimii ani ai secolului al XIX-lea în zona Huşilor, călugărită la Mănăstirea Adam, pustnică la Locurile Sfinte, în valea Iordanului şi în codrii Neamţului vreme de mai bine de 20 de ani, schimonahia Teoctista îşi va trăi ultimii ani ai vieţii în apropierea Mănăstirii Buciumeni, unde a fost şi înmormântată, în vara anului 1977, după ce şi-a anunţat şi pregătit, cu câteva zile înainte, sfârşitul pământesc. Din 1995, în fiecare an, ziua de hram la mănăstire este marcată prin organizarea unui pelerinaj la care sunt prezenţi mai mult de 1.000 de tineri elevi din toate liceele eparhiei, cei mai buni la ora de Religie sau la alte discipline. Ei participă la Sfânta Liturghie săvârşită la Altarul din mijlocul pădurii, într-un cadru natural impresionant, precum şi la discuţiile duhovniceşti purtate, în grupuri restrânse, cu cei peste 100 de preoţi, din toate protopopiatele Eparhiei, invitaţi la sărbătoare. Manifestarea este consacrată ca fiind un festival anual al tinerilor creştini din regiune. Biserica, monument istoric, este construită după un plan în formă de cruce, cu o turlă pe naos. Faţadele sunt decorate sub ştreaşină cu brâie şi ocniţe nepictate. Turla octogonală şi acoperişul în stil moldovenesc dau zvelteţe şi frumuseţe bisericii. Mănăstirea are în patrimoniu o importantă colecţie de icoane pe lemn, carte veche, epitafe, obiecte de cult, mobilier bisericesc, obiecte de ceramică. adevarul.ro
dcp100168 Posted June 20, 2019 Author Posted June 20, 2019 Întâlnire cu tinerețea la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Buciumeni. Peste o mie de suflete, în „Catedrala cu vitralii foșnitoare” Cu binecuvântarea și participarea Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Mănăstirea „Sfânta Treime” din Buciumeni a fost gazda a peste șase mii de pelerini, dintre care o mie de tineri liceeni și studenți din județele Galați și Brăila. Toți pelerinii au venit pentru un strop de har și pacea rugăciunii, cei o mie de tineri fiind și beneficiarii celei de-a XXIV-a ediții a „Dialogurilor duhovnicești”, în 2019, „anul omagierii Satului românesc, al preoților, învățătorilor și al primarilor gospodari”. Întâlnirea a avut loc în Codrii Buciumenilor, transformați într-o „Catedrală cu vitralii foșnitoare”, cum frumos a denumit acest spațiu, în alt an, un tânăr participant la dialogurile duhovnicești. Credincioși cu „foame și sete de Dumnezeu” au venit la Altarul Mănăstirii Buciumeni, despre care cercetări mai noi arată că este ctitoria unui urmaș al Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt. Ne referim la ctitorii „Rusea, popa Tătar și căpitanul Buzdugan, urmași ai portarului Șendrea, cumnatul Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt”, căsătorit cu Maria, sora Sfântului Voievod Ștefan al Moldovei. Astfel, la 1652, pe proprietatea stăpânită de Rusea și popa Tătar apare înregistrată „mănăstirea” din codrii Buciumenilor. O altă sursă din 1819 ne relatează despre existența vetrei monahicești „la mănăstire”, aflată pe „giumătate de bătrân (lot de pământ) din parte(a) Rusii, partea popii lui Tătaru”, devenită, pe la mijlocul veacului al XVII-lea, „ctitoria lui Buzdugan, căpitan de Tecuci” - „feciorul Negritei, în rândul nepoților portarului Șendrea”. Și-n acest an, sărbătoarea de hram a Mănăstirii „Buciumeni” s-a desfășurat la Altarul din mijlocul pădurii și a debutat cu Sfânta Liturghie. În prelungirea rugăciunii, pelerinajul a continuat cu mult-așteptatele „Dialoguri duhovnicești”. O inspirată inițiativă a Arhiereului nostru, care, după preluarea de la conducerea ateistă a vetrei monahicești (transformată în IAS între 1959-1989) a simțit nevoia ca în locul taberei de la Buciumeni să organizeze dialogurile cu tinerii. În cele douăzeci de ateliere de dezbateri, problemele discutate cu tinerii au fost diverse, de la educația în familie, biserică și școală, la ajutorarea semenilor, voluntariat și implicare. „Să nu veniți în fața tinerilor cu răspunsuri prefabricate, instituționalizate, autoritare! Răspundeți cu răspunsurile lor. Dacă noi știm să-i ascultăm și dacă noi ne facem timp pentru a discuta și comunica cu tinerii, nu ar mai fi atâta înstrăinare între generații, între părinte și copil, între dascăl și discipol, între părintele duhovnic și fiul duhovnicesc. Atunci când știm să-i ascultăm pe tineri, căpătăm încredere unii în alții și în noi înșine! Relațiile dintre noi sunt firești, neviciate de spinii păcatului. De aceea, vă îndemn să-i ascultăm pe tineri, pentru ca ei să capete încredere în ei înșiși! Tinerii sunt viitorul și vigoarea acestei națiuni și lor trebuie să le acordăm tot sprijinul, pentru a afla cum îi putem înțelege mai bine, pentru armonizarea relațiilor dintre noi și în comunitate”, a spus Arhiereul Dunării de Jos, adresându-se preoților și profesorilor, participanți la discuțiile cu tinerii. „Discuția cu părintele a fost despre voluntariat și despre cât de mult contează să întindem o mână de ajutor celor în nevoi. Am reținut că într-o mare a neputințelor și a confuzilor de tot felul, important este să fim și să rămânem oameni de omenie”, ne-a spus Oana Sava, elevă la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați. Alături de maica stareță Marina Humă și de obștea „de albine harnice” de la Buciumeni, s-au aflat o sută cincizeci de creștine-voluntare care au pregătit bucate savuroase, între care peste 20.000 de sarmale, pentru hrana pelerinilor. Tradiționalele sarmale au fost servite în oale de lut, realizate la atelierul de olărit din comuna Braniștea, județul Galați, singurul loc din arhiepiscopia Dunării de Jos unde a fost reînviat acest meșteșug. Nu au lipsit nici doine și imne bizantine, interpretate de tinerii de la Grupul folcloric din Brătulești, județul Galați, dar și de elevii Liceului de Arte „Hariclea Darclée” din Brăila, premiați la concursuri de muzică bisericească din țară și de peste hotare. viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 12, 2020 Author Posted June 12, 2020 Pelerinajul tinerilor, desfășurat online, s-a încheiat cu liturghia din codrii Buciumenilor Anul acesta, pelerinajul liceenilor la Buciumeni nu a mai fost organizat în mod tradițional, ci s-a desfășurat online, pe parcursul a câteva săptămâni. Evenimentul central a fost totuși liturghia de Sfânta Treime la care au participat, fizic sau de la distanță, prin intermediul tehnologiei, peste o mie de tineri din Galați și Brăila. Cu toate că Arhiepiscopia Dunării de Jos nu a putut organiza un eveniment de amploarea celor din anii trecuți, numeroși tineri au ajuns pe cont propriu la Mănăstirea din codrii Buciumenilor pentru a participa la slujbă. La finalul Sfintei Liturghii, câțiva dintre participanții la activitățile pelerinajului online chiar au intrat în dialog cu Arhiepiscopul Casian, prin apel video, pentru a simţi bucuria comuniunii. Au fost citite mai multe mesaje şi eseuri realizate și transmise de tineri pentru această zi. Părintele Arhiepiscop a evidențiat lucrarea Sfintei Treimi în lume şi continuitatea „acestui frumos şi tradiţional pelerinaj”. Evenimentul de luni s-a încheiat cu o acţiune filantropică. Un grup de tineri voluntari au mers cu daruri la familiile fără posibilități materiale din localitatea Buciumeni. În fiecare an, de Sfânta Treime, peste 1000 de tineri liceeni participau la tradiţionalul pelerinaj în codrii Buciumenilor. Din cauza restricțiilor impuse de actuala criză medicală, cea de-a 25-a ediţie s-a desfăşurat în mediul online, în săptămânile premergătoare hramului. Aceasta a presupus întâlniri virtuale, inclusiv cu IPS Casian, în care tinerii au reflectat asupra familiei, importanței educaţiei şi la valorile pe care le dobândesc în cadrul familiei. Anul 2020 este „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” în Patriarhia Română. basilica.ro
dcp100168 Posted June 14, 2022 Author Posted June 14, 2022 Peste 1.200 de tineri, la pelerinajul de la Mănăstirea Buciumeni Praznicul Sfintei Treimi adună an de an, la Sfânta Liturghie şi la convorbirile duhovniceşti care se desfăşoară în pădurea ce înconjoară Mănăstirea Buciumeni din nordul judeţul Galaţi, foarte mulţi tineri de la şcolile din judeţele Galaţi şi Brăila. Anul acesta, luni, 13 iunie, peste 1200 de tineri au participat la pelerinajul prilejuit de hramul mănăstirii Buciumeni, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Altarul de vară din mijlocul pădurii, în prezenţa tinerilor şi anumeroşilorcredincioşilorveniţi special din multe zone ale eparhiei pentru a participa la această mare sărbătoare din codrii Buciumenilor. ”Pelerinajul tinerilor la mănăstirea Buciumeni a ajuns anul acesta la cea de a 27-a ediţie, iar tema generală a manifestării a fost dedicată rugăciunii. Tinerii în mijlocul cărora s-au aflat mulţi preoţi veniţi din cele opt protopopiate ale eparhiei, au dat răspunsurile liturgice într-o frumoasă şi deosebită armonie. La chinonic, grupurile de copii participanţi la pelerinaj, îmbrăcaţi în frumosul port popular românesc, au interpretat cântece religioase şi patriotice. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţişi în mod special tinerilor, Părintele Arhiepiscop a tâlcuit Evanghelia din această zi, subliniind totodată şi importanţa participării unui număr aşa de mare de tineri la sărbătoarea Sfintei Treimi în cadrul natural al pădurii de la cunoscuta şi îndrăgita mănăstire Buciumeni. Chiriarhul Dunării de Jos a citit unul din ”Imnele dumnezeieştii iubiri” ale Sfântului Simeon Noul Teolog, tradus de monahia Teodosia Zorica Laţcu, cea mai reprezentativă poetă creştină din perioada postbelică, cu referire la pacea, bucuria şi lumina aduse în sufletele noastre de rugăciunea smerită, faptele bune şiîmpărtăşirea cu Sfintele Taine”, se precizează într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Întrucât în acest an, la data de 21 mai, la hramul istoric al Catedralei Patriarhale a fost proclamată canonizarea Sfintei Cuvioase Teofana Basarab, paraclisul tinerilor din pădurea Buciumeni (”Catedrala cu vitralii foşnitoare” - aşa cum a fost numit chiar de către tineri) a primit de astăzi ca ocrotitoare spirituală această nouă sfântă. viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 25, 2024 Author Posted June 25, 2024 Mii de credincioși în pădurea de la Buciumeni. Premii de peste 50.000 de lei pentru tinerii din Galaţi şi Brăila Peste 1.500 de tineri au participat la Praznicul Sfintei Treimi de la Mănăstirea Buciumeni, ce reunește an de an, în pelerinaj, ”în catedrala cu vitralii foșnitoare”, la altarul de vară din mijlocul codrilor, numeroși credincioși din județele Galați și Brăila. De asemenea, tinerilor le-au fost dedicate convorbirile duhovnicești menite să le răspundă la întrebările pe care le au despre viață, credință și valorile creștine, dar și festivitatea de premiere a elevilor ce s-au făcut remarcați la concursurile școlare, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. Anul acesta, pelerinajul tinerilor la hramul Mănăstirii Buciumeni a ajuns la cea de a 29-a ediţie, iar tema generală a manifestării a fost dedicată pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor şi comemorării tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți. Slujba Sfintei Liturghii la Altarul de vară din mijlocul pădurii a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, iar tinerii au dat răspunsurile liturgice într-o frumoasă şi deosebită armonie. Alături de ei au fost prezenţi mulţi preoţi şi cântăreţi bisericeşti, dar și profesori și învățători ai elevilor, veniţi din cele opt protopopiate ale eparhiei. ”În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi şi în mod special tinerilor, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre iubirea lui Dumnezeu revărsată în lume prin Fiul şi desăvârşită de Duhul Sfânt, arătând că ”vuietul Duhului Sfânt nu este doar o sărbătoare o dată pe an, ci este puterea prin lumină, care ajută tânărul de toate vârstele să accepte în Cuvântul lui Dumnezeu pe Învăţătorul, Sfinţitorul şi Vindecătorul nostru, Domnul Iisus Hristos”. Înaltpreasfinţia Sa a mulţumit celor peste 100 de voluntari care s-au mobilizat şi s-au implicat exemplar în organizarea acestei mari sărbători, apreciind totodată participarea unui număr aşa de mare de tineri la sărbătoarea Sfintei Treimi în cadrul natural al pădurii de la cunoscuta şi îndrăgita mănăstire Buciumeni”, se precizează într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Între tinerii pelerini la hramul Buciumenilor au fost şi tinerii din grupele catehetice care au participat la Concursul Național Catehetic „Hristos – Cuvântul care Vindecă”, desfășurat în Patriarhia Română în contextul anului omagial şi comemorativ 2024. La acest concurs naţional, la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos au participat un număr de 1.870 de elevi din 104 grupuri catehetice parohiale. Acestora li s-au adăugat numeroşi elevi olimpici şi alţi tineri liceeni, vârstnici voluntari, profesori de Religie, cadre didactice de la alte discipline de învăţământ, dar şi părinţi ai tinerilor. Grupul de tineri ”Sf. Stelian Paflagonul” din Parohia brăileană Movila Miresii şi Grupul de bătrâni „Zestrea“ din comuna Barcea, judeţul Galaţi, îmbrăcaţi în costumul tradiţional românesc, au interpretat pricesne şi cântece patriotice. La eveniment au fost prezente şi mai multe echipe performante de robotică din judeţele Galaţi şi Brăila, care au reuşit în ultimii ani să obţină premii naţionale şi internaţionale. În semn de aleasă preţuire şi apreciere pentru părinţi şi copiii lor, pentru educaţia din şcoală şi pentru participarea la concursurilor şcolare şi cele parohiale, prin contribuţia Arhiepiscopiei Dunării de Jos, au fost oferite premii în bani în cuantum de 42.000 lei, precum şi diplome şi alte daruri în valoare de 10.000 lei. De asemenea, la Tipografia eparhială „Candela cuvântului“ a fost tipărită pentru acest eveniment broşura intitulată ”Cuvântul care Vindecă”, în care sunt cuprinse mărturii şi impresii ale tinerilor participanţi la Concursul Naţional Catehetic din acest an. Mulţumiri, aprecieri şi diverse daruri pentru implicarea în activităţile parohiale au primit din partea ierarhului locului toţi tinerii şi coordonatorii grupurilor catehetice parohiale. După tradiţionala agapă din mijlocul pădurii, au fost formate grupele pentru convorbirile duhovniceşti cu tinerii. Dialogurile s-au axat pe abordarea unor aspecte ce îi frământă pe tineri şi pentru care doresc să afle soluţii. Coordonatorii acestor grupe au fost preacucernicii părinţi slujitori şi profesorii de religie. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now