Ucraina a venit la Mazepa

[dcp100168]

Ucraina îşi modernizează parcul "Mazepa"

Administratia din Odessa, cu sprijinul Ambasadei Ucrainei in Romania, va derula doua proiecte la Galati: unul de mediu si altul cultural. Cu ajutorul administratiei galatene si al Ministerului Culturii din Romania, autoritatile ucrainiene vor reabilita si moderniza Parcul Libertatii din municipiul Galati (unde se afla statuia marelui hatman ucrainean Ivan Mazepa) si vor organiza pentru localnici un concert extraordinar sustinut de Orchestra Nationala de Instrumente Populare a Ucrainei.

[dcp100168]

Ucraina a venit la Mazepa

Sâmbătă, în Parcul Libertăţii din Galaţi, ataşatul cultural al Ambasadei Ucrainei la Bucuresti, Teofil Rendiuk, împreună cu o delegaţie din ţara sa, a depus coroane de flori la monumentul hatmanului Ivan Mazepa. Rendiuk a împărţit, cu această ocazie, şi exemplare din cartea sa "Hatmanul Ucrainei Ivan Mazepa - Moldova şi România", scrisă în memoria fostului hatman, cu ocazia celei de-a 370-a aniversări a naşterii acestuia. Rendiuk a spus că în semn de omagiu, în cele 273 de pagini ale cărţii, denumirile "Galaţi" şi "gălăţean" apar de 272 de ori. "Dumneavoastră aţi păstrat memoria hatmanului Mazepa timp de 300 de ani, în timp ce în Ucraina şi Rusia acesta a fost anatemizat. Dacă marele hatman nu a putut să vină în Ucraina, fiind înhumat aici, Ucraina a venit, astăzi, la marele hatman Mazepa", a declarat Rendiuk. Osemintele hatmanului Ivan Mazepa au fost înhumate la Galaţi (în biserica Sf.Gheorghe). Statuia hatmanului de la Galaţi a fost ridicată în 2004, fiind primul monument al hatmanului care a fost ridicat în afara graniţelor Ucrainei. Tot sâmbătă, municipiul Galaţi s-a înfrăţit cu localitatea ucraineană Baturyn, unde a trăit Mazepa între anii 1687-1708.

[Aiyana]

Hatmanul Mazeppa în istoria oraşului Galaţi

Arthur Tuluş

În lucrarea de faţă se încearcă descifrarea unui fragment din istoria oraşului Galaţi, felul în care unul dintre cei mai mari luptători pentru obţinerea independenţei Ucrainei va pătrunde în viaţa oraşului nostru.

Ivan Stepanovici Mazeppa s-a născut în 1644 în Palatinatul Podoliei şi va deveni hatman al Ucrainei în 1687. M. Lesur în Histoire des Kasaques afirma: "un om pe care geniul său îl putea aşeza între eroi, dar pe care obscuritatea naţiunii sale si capriciile destinului l-au condamnat să rămână în rândul aventurierilor celebri". Cert este faptul că, profitând de duşmănia dintre Carol al XII-lea, regele Suediei, si Petru I cel Mare, ţarul Rusiei, se va alia cu primul în anul 1708.

"Mazeppa, în taină şi unire cu capii de seamă pune la cale trădarea faţă de Moscova pentru a redeveni din nou liberi. Prin principesa Dolski, o rudă a lui Stanislav Leszczynski intră în legătură cu Carol al XII-lea" . Însă, această legătură cu Carol al XII-lea n-a fost urmată de majoritatea ucrainienilor: "cazacii iar au început a se împărăche, a fugi de la Mazeppa z-a să duce la moscali a să s-închina" (după cronica lui Ioan Neculce). Ion Hurdubeţiu sublinia faptul semnificativ că din cei 15000 de cazaci mobilizaţi pentru război de către Mazeppa 12000 au refuzat în mod categoric de a-l urma în tabăra suedeză si se duseră si se închinară lui Petru I. Destinul îi fu nefavorabil atât hatmanului Mazeppa cât si lui Carol al XII-lea. Lupta de la Poltava, din 28 iunie 1709, a fost soldată cu înfrângerea suedezilor şi a ucrainienilor hatmanului . După aceasta ucrainenii s-au adăpostit cu resturile armatei suedeze la Tighina, mai exact în satul Varniţa, raiaua turcească din Basarabia.

La puţină vreme după retragere, bătrânul hatman moare la Varniţa. După Pseudo-Nicolae Costin, părere preluată de Mihail Kogălniceanu: "Hatmanul Mazeppa a murit la 18 martie 1710" . Aceeaşi opinie are si Gheorghe G. Bezviconi care dl data de martie 1710 . Istoricii poloni susţin, însă, că a murit pe 2 octombrie 1709.

Mai sunt si alte controverse. M. Kogălniceanu afirma că: "Bender fiind o cetate turcă, nu putea fi înmormântat acolo, si de aceea a fost adus la Galaţi, oraş creştin şi îngropat la Mănăstirea Sf. Gheorghe" . Sunt greşite afirmaţiile lui Dapontes care susţine că Mazeppa a murit la Galaţi, cât si cele ale lui E. Legrand cu privire la înmormântarea hatmanului cazac în biserica Sf. Maria, adică Precista .

Paul Păltânea, în Istoria oraşului Galaţi, este cel mai apropiat, după părerea noastră, de adevăr: "La mânăstirea Sf. Gheorghe au fost reînhumate, la 18 martie 1710, osemintele hatmanului Mazeppa, după ce mormântul de la Varniţa fusese profanat de turci" .

În acest caz, cronicarul Pseudo-Nicolae Costin foloseşte drept dată a morţii, data reînhumării de la Galaţi, iar moartea lui Mazeppa avusese loc la 2 octombrie 1709. În sprijinul acestor afirmaţii vine şi o scrisoare din 10 noiembrie 1709, în care se vorbeşte de un "post-mortem Masappae" , deci la acea dată hatmanul nu se mai afla în viaţă. Interesant este si faptul cum corpul lui Mazeppa ajunge să fie înmormântat la Galaţi.

Rudele lui Mazeppa obţin de la turci un firman pentru a-i transporta corpul la Ierusalim . Ajungând la Galaţi, l-au îngropat la biserica Sf. Gheorghe, care de mult era închinată Ierusalimului, în felul acesta s-au îndeplinit prevederile firmanului, dar şi dorinţa cazacilor de a-si reînhuma comandantul la Sfântul Mormânt.

Biserica Sf Gheorghe din Galaţi a fost ridicată "prin osârdia dumnealui Hagi Mihalachi, în timpul lui Istrati Dabija voevod, în anul 7172, deci 1664, aprilie 1", aşa cum reiese din inscripţia bisericii . La construirea ei s-au folosit materiale din castrul roman de la Barboşi, iar ctitorul, probabil un negustor, a închinat biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Hatmanul Mazeppa a fost înmormântat în biserică, în mijlocul navei, într-un mormânt cu boltă construit din cărămizi. Pe acesta se va pune piatra funerară cu o inscripţie ce poartă urmele Ucrainei şi ale lui Mazeppa, între altele vulturul cu un singur cap. După înmormântarea lui Mazeppa, peste un an când după înfrângerea de la Stănileşti tătarii jefuiesc şi ard Galaţii, biserica Sf. Gheorghe este prădată.

Nicolae Iorga preia relatarea călugărului polon Anton Wasniewski, care a străbătut după 1840 Moldova şi care adaugă ştiri noi asupra soartei acestui mormânt. "Turcii năvălind şi jefuind Moldova, în anul 1711, au sfărâmat şi mormântul de cărămidă al hatmanului si au risipit osemintele lui si i-au spart piatra de mormânt, pe care erau săpate stemele Ucrainei, Poloniei si a lui proprie. După retragerea turcilor, mormântul fu dres iarăşi, şi până în timpurile lui din urmă se mai vedea înăuntrul bisericii piatra lui de mormânt deşi vătămată în parte" . Nu turcii sunt cei care deschid mormântul, ci tătarii care doreau astfel să se răzbune pe înfrângerile suferite din partea cazacilor. Atât M. Kogălniceanu cât si călugărul polon Anton Wasniewski relatează că: "preoţii ortodocşi ignorând până şi numele celui care era înmormântat în biserica lor, şi neştiind, că în mormântul acesta se odihnesc rămăşiţele lui Mazeppa, l-au deschis spre a înmormânta pe răposatul boier serdar Dimitrie Dereţchi Basa" .

Mai departe se spune că "săpând au dat de bolta mormântului lui Mazeppa. Ea a fost spartă, s-au găsit capul şi osemintele acestui faimos hatman" . Lângă osemintele hatmanului au depus şi pe serdarul Dereţchi. Câţiva ani mai târziu, rudele lui Dereţchi Basa, după ce au deshumat corpul pentru ceremonia de comemorare obişnuită în biserica ortodoxă nu au mai putut reaşeza în vechiul mormânt resturile, ca urmare a unui ordin al guvernatorului Moldovei (apărut tocmai atunci, ce interzicea înhumarea în interiorul bisericilor). Astfel, au fost obligaţi să depună osemintele lui Dereţchi şi osemintele lui Mazeppa într-un nou mormânt săpat în afara bisericii, în dreapta vestibulului bisericii .

Tot atunci vechea piatră funerară, sau mai bine zis, rămăşiţele ei au fost trimise ca monument istoric în dar marelui vornic Mihai Ghica, fratele fostului prinţ al Valahiei. Cum vechea piatră funerară a lui Mazeppa purta un vultur ce putea fi încă distins, rudele boierului Dereţchi Basa au vrut să păstreze această stemă pe mormântul rudei lor, care acoperea şi rămăşiţele lui Mazeppa, dar necunoscând blazonul sculptorul însărcinat cu această muncă, a gravat în locul vulturului Ucrainei vulturul cu două capete al Austriei pe noua piatră funerară, făcută din marmură albă. M. Kogălniceanu vedea această nouă piatră de mormânt cu ocazia unei călătorii făcute la Galaţi . Vechea lespede originală s-a pierdut. Nici N. Iorga n-a văzut-o: "din nefericire nu mai ştim unde este vechea lespede originară; ea nu se păstrează la Muzeu, unde au mers colecţiile lui Mihaiu Ghica" .

Prin anul 1962 aceeaşi soartă tragică a avut-o si biserica Sf. Gheorghe. Cu toate că bisericile erau protejate de lege, s-a încercat dărâmarea ei prin infiltrarea unor jeturi de apă în temelie, pentru a fisura zidurile. Zidurile rezistând, în noaptea de 29-30 octombrie 1962 distrugerea a început prin tragerea turlelor legate cu un cablu de un remorcher spre faleză abruptă. Însă, amintirea lui Mazeppa a persistat printr-o întâmplare, si anume prin anii 1961- 1963 în această zonă s-a instalat un şantier de construcţii ce avea ca scop construirea de blocuri. Barăcile acestui şantier au fost instalate pe o stradă mică, paralelă cu faleza Dunării. Numele acestei străzi era Mazepa încă din secolul trecut.

De aici s-a ajuns ca întreaga zonă să capete numele Mazepa. Există în prezent, în Galaţi, două cartiere ce au denumirile de Mazepa 1 si Mazepa 2. Cu toate că nu toţi dintre noi cunoaştem istoria hatmanului, totuşi numele lui a rămas si rămâne în viaţa oraşului de la Dunăre.

Sursa : http://www.akademia.ro/articole.php?view=14.

[katman]

Foarte interesant articolul.

Si deci, acum se mai stie oare unde e mormintul lui Mazeppa?

[Aiyana]

In acest magazin cultural-istoric se mai spune ca hatmanul Mazeppa moare de batranete la varsta de 70 de ani: http://www.magazinmr.ro/iulie_03.pdf

Pe wikipedia aflam ca nu e foarte sigura data nasterii (1644), dar macar ni se furnizeaza o poza a acestuia:

[dcp100168]

Alte cateva date, chiar aici pe forum

viewtopic.php?f=53&t=1336&p=2872&hilit=mazepa+hatmanul#p2872

[dcp100168]

Ucraineanul Mazepa, comemorat la Galaţi

* În 2009 se împlinesc 300 de ani de la moartea uneia dintre cele mai importante personalităţi militare din istoria medievală a Ucrainei *

Reprezentanţi ai Ambasadei Ucrainei din Bucureşti, ai Uniunii Ucrainenilor din România, dar şi alţi invitaţi se întâlnesc joi, la Galaţi, cu ocazia comemorării a 300 de ani de la moartea hatmanului Ivan Mazepa. Conducătorul de oşti a fost figura cea mai importantă a istoriei Ucrainei de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, fiind considerat un mare erou al statului independent. În 1710, la un an după ce moare într-o luptă cu ruşii, rămăşiţele sale pământeşti sunt transportate de la Bender la Galaţi, unde se află şi astăzi.

Programul manifestărilor

Seria de manifestări de joi începe la ora 11,00, la monumentul lui Ivan Mazepa din Parcul Libertăţii, unde se vor depune coroane de flori. Apoi, de la 12,30, la bibliotecă, cei interesaţi găsesc o expoziţie de fotografie şi una de carte. Ei pot asista, de asemenea, la prezentările pe care le vor face câţiva reprezentanţi ai comunităţii ucrainene din România. Printre aceştia se numără doamna Iaroslava Colotelo, consilier la Ministerul Culturii şi Cultelor, Ştefan Buciuta, preşedintele U.U.R., deputat, Cornelia Luscalova, director al Centrului Cultural Informaţional al Ucrainei la Bucureşti, Ion Robciuc – cercetător ştiinţific principal în cadrul Academiei Române – Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”.

http://www.viata-libera.ro/articol-Ucra ... ati_2.html

[Aiyana]

Parca s-au inspirat de pe forum

[dcp100168]

Ucraina refuza ridicarea statuii maresalului Alexandru Averescu - In schimb, la Galati, este comemorat hatmanul Ivan Mazepa

Exaltatii ucraineni sustin ca Basarabia, Bucovina de Nord, "dar si actuala parte romaneasca a Deltei Dunarii si a Bucovinei de sud, sunt pamanturi ale ucrainenilor inca din secolele XI-XII (...) orasul Galati a fost fondat de primii conducatori ai cnezatului Galitia-Volinia".

Comemorarea a 300 de ani de la moartea hatmanului Ivan Stepanovici Mazepa, decedat dupa unii istorici la 2 octombrie 1709, a fost marcata, joi, la statuia inaltata in memoria "eroului ucrainean" din Parcul Libertatii din Galati, potrivit Agerpres. In schimb, de luni bune, in tara vecina exista o opozitie activa, daca nu chiar isterica, in ceea ce priveste ridicarea unui bust al maresalului Alexandru Averescu, nascut in satul Babele, langa Ismail, tinut romanesc basarabean aflat acum sub ocupatie ucraineana, la fel ca si cel nord bucovinean. Mai mult chiar, de cateva saptamani, formatiuni politice si organizatii neguvernamentale de la Kiev duc o lupta de denigrare a romanilor si Romaniei. Acuzand Bucurestii de pretentii teritoriale, exaltatii de la Kiev ajung sa sustina chiar si faptul ca orasul Galati a fost infiintat de ucraineni. La inceputul saptamanii trecute, presedintele unei organizatii politice era preluat de presa ucraineana si rusa in timp ce afirma ca Basarabia, Bucovina de Nord, "dar si actuala parte romaneasca a Deltei Dunarii si a Bucovinei de sud, sunt pamanturi ale ucrainenilor inca din secolele XI-XII (...) orasul Galati a fost fondat de primii conducatori ai cnezatului Galitia-Volinia".

Puzderie de oficiali ucraineni

La manifestare au participat membrii comunitatii ucrainene din Galati, Tulcea, cercetatori stiintifici, dar si oficialitati la nivel inalt - Viorel Kotyk, ministru-consilier in cadrul Ambasadei Ucrainei la Bucuresti, Kornelia Luskalova, directoarea Centrului Cultural si de Informare al Ucrainei si consilier al Ambasadei Ucrainei la Bucuresti, Teofil Rendiuk, consilier din partea Ministerului de Afaceri Externe al Ucrainei, autor al cartii "Hatmanul Ucrainei Ivan Mazepa - Romania si Moldova" si Iaroslava Colotelo, consilier in cadrul Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniul National - Serviciul Cultura Minoritatilor. Au mai fost prezenti Dumitru Cernenco si Vichentie Nicolaiciuc, presedintii filialelor Tulcea si, respectiv, Galati ale Uniunii Ucrainenilor din Romania.

Statuia lui Mazepa din Parcul Libertatii din Galati

Statuia hatmanului Ivan Mazepa din Parcul Libertatii a fost ridicata in 2004, la Galati, la initiativa Ambasadei Ucrainei in Romania si cu sprijinul autoritatilor locale, fiind unicul monument al acestei personalitati istorice care exista in afara granitelor Ucrainei. Statuia ridicata la Galati si chiar mentinerea vie a numelui hatmanului ucrainean prin denumirea Mazepa data unor cartiere din oras se justifica, intrucat osemintele hatmanului Ivan Mazepa au fost inhumate la Galati, in biserica Sf. Gheorghe.

In schimb, reprezentantii organizatiei regionale nationaliste Svoboda, din Odesa, au cerut Serviciului de Securitate si Ministerului ucrainean de Externe sa adopte masuri necesare pentru incetarea instalarii monumentului maresalului Alexandru Averescu in satul Oziornoe (Babele), din raionul Ismail. Potrivit autorilor acestui apel, instalarea monumentului lui Averescu face parte din politica de romanizare a Basarabiei si a Bucovinei.

http://www.ziua.ro/news.php?id=42373&data=2009-10-22

[Ștefan Bădiță]

www.stefanbadita.wordpress.com ----> CU REGRET VA INFORMEZ CA STATUIA HATMANULUI MAZEPPA DIN PARCUL LIBERTATII A FOST VANDALIZATA

[dcp100168]

Oameni care au ajuns locuri. Mazepa, călătorul de după moarte

* Hatmanul a ţinut să fie înmormântat la Ierusalim, dar sicriul său a rămas la Galaţi, din cauza războaielor vremii

Începem serialul nostru, dedicat numelor din spatele locurilor, cu Mazepa. În secolul XIX, călătorii care veneau pe Dunăre, dinspre Occidentul european spre Constantinopole, căutau la Galaţi mormântul conducătorului Ucrainei, erou foarte popular - o atracţie turistică! Căci despre Mazepa a scris un poem celebru în epocă lord Byron. Şi Hugo, şi Puşkin au scris poeme, Ceaikovski - o operă, Liszt a compus un poem simfonic dedicat lui Mazepa. Marele Géricault l-a pictat!

Dar de ce „cartierele Mazepa”?

Cum de avem două cartiere atât de importante, boieroase, cu un nume care nu se leagă de vreo figură istorică gălăţeană, română în general? Aşa cum se întâmplă cu multe lucruri care intră în viaţa noastră, pe nesimţite, mai mult dintr-o întâmplare, decât din pricina istoriei: pe vremea când se ridicau primele blocuri ale socialismului, pe una dintre străzile astăzi dispărută, strada Mazepa, şi-a instalat barăcile de şantier Trustul de Construcţii care ridica noul cartier. Deci, dintr-o întâmplare, numele „Mazepa” s-a extins apoi şi peste viitoarele cartierele. Străduţa legase biserica Sf. Precista de biserica-soră Sf. Gheorghe - prima, fortificată, a doua având imunitate pentru închinarea sa către Ierusalim.

Documente ucrainene interesante

Teofil Rendiuk, fost consilier din partea Ministerului de Externe al Ucrainei, a făcut cercetări, publicate în cartea sa „Hatmanul Ucrainei Ivan Mazepa - România şi Moldova”. Autorul scrie despre prietenia şi relaţiile secrete ale conducătorului Ucrainei cu domnitorul Constantin Brâncoveanu. Românul a înfiinţat chiar o şcoală slavă la Bucureşti. „Tânărul ţar [Petru] l-a îndrăgit şi din acea vreme l-a considerat un slujitor supus”, oferindu-i [lui Mazepa] chiar Ordinul „Sfântul Andrei cel Dintâi chemat”, pentru sprijinul diplomatic în relaţiile cu turcii. Ordin pe care l-a primit şi Brâncoveanu. Darurile scumpe ale ţarului l-au făcut de altfel „unul dintre cei mai bogaţi feudali ai Europei”, cu aproape 20.000 de moşii, pietre scumpe şi aur. Şi totuşi, Mazepa a riscat totul în interesul ţării sale şi a pierdut…

Racla rătăcitoare

Înmormântat prima oară la Bender, numele turcesc al Tighinei, cetate ştefaniană acum în Republica Moldova, Mazepa avea să călătorească şi după moarte! Cucernicul hatman dorise să fie înmormântat la Ierusalim, iar urmaşii au primit firman turcesc pentru aducerea rămăşiţelor sale la Ierusalim, unde nu a ajuns însă, din cauza războaielor. A oprit pe drum, la Galaţi, unde trupul a fost reînhumat la biserica Sf. Gheorghe, biserică construită la 1664, inclusiv cu piatră de la castrul roman, aşezământ închinat Ierusalimului. A fost înhumat în mijlocul navei, cu vulturul ucrainean sculptat la căpătâi. Legenda spune că osemintele au fost aruncate de tătari în fluviu, după prădarea bisericii, odată cu înfrângerea de la Stănileşti a lui vodă Cantemir şi a aliaţilor ruşi, în frunte cu ţarul Petru, de către turci şi aliaţii lor. Teofil Rendiuk susţine însă că „se ştie sigur” că la sistematizarea din 1881, când cimitirul a fost mutat, osemintele hatmanului au rămas pe loc. Istoricul Mihail Kogălniceanu s-a implicat în descoperirea urmelor hatmanului, orientându-se după cronica lui Miron Costin. În 1955 biserica a fost restaurată, ca mai apoi să fie trasă de remorchere în Dunăre, în timpul comuniştilor. Oasele hatmanului zac undeva, în mister…

Controversatul Ivan Mazepa - excomunicat de ruşi, erou european

Ivan Mazepa (cca 1664 - 1709), hatman al cazacilor zaporojeni, simbol al luptei pentru independenţă a ucrainenilor, are din 2009, la Galaţi, în Parcul Libertăţii din apropierea Cimitirului „Eternitatea”, singurul bust din afara Ucrainei, pentru care guvernul de la Kiev a ridicat în contrapartidă o statuie al lui Eminescu la Odessa. Larousse, în ediţia on-line, scrie că Ivan Stepanovici Mazepa a fost „un spirit politic, mecena care a încurajat renaşterea Ucrainei".

O biblie în limba arabă

Sovieticii, acum ruşii, l-au considerat trădător pe aliatul preţuit al ţarului Petru cel Mare, care a întors armele împotriva acestuia, aliindu-se cu regele Suediei, Carol al XII-lea. Spera astfel că, sub protecţia Înaltei Porţi, va obţine independenţa Ucrainei. Celebra bătălie de la Poltava, din 1709, a însemnat însă înfrângerea suedezilor şi ucrainenilor, dând Rusiei dezvoltarea ca putere europeană şi extinderea imperială care a urmat. Biserica rusă l-a excomunicat chiar, de acum trei veacuri, pe Mazepa, deşi acesta a desfăşurat un puternic mecenat în interesul Bisericii Ortodoxe în Europa, dar şi în Orientul Apropiat. Pe banii săi, a scos o Evanghelie în arabă, în 1708, în tipografia lui Brâncoveanu, dusă în oraşul sirian Alep.

viata-libera.ro

[dcp100168]

„Cazierul” sentimental al hatmanului Mazepa

Numele de Ivan Mazepa le este cunoscut iubitorilor de artă; Puşkin a scris un poem despre el, Franz Liszt i-a dedicat un poem simfonic, Ceaikosvky o operă, iar Gericault l-a pictat într-o scenă istorică gol pe un cal. M. Lesur în Histoire de Kasaque afirma: „un om pe care geniul său îl putea aşeza între eroi, dar pe care obscuritatea naţiunii sale şi capriciile destinului l-au condamnat să rămână în rândul aventurierilor celebri”.

Voltaire a fost primul care a evidenţiat latura sa de Don Juan a hatmanului Mazepa, viaţa sa amoroasă reprezentând o adevărată sursă de inspiraţie pentru numeroşi artişti. În scrierile lui Voltaire este descrisă aventura cu o doamnă nobilă de la curte, pe nume Thereza Falbowski. Conform legendei despre Mazepa, aventura se va sfârşi urât pentru tânărul cazac. Prins de soţul înşelat în timp ce-i preda lecţii de amor latin învăţate întru-un voiaj din Italia, Mazepa este legat, uns cu catran din cap până-n picioare, i se toarnă conţinutul unor perne cu puf peste smoala topită iar apoi este legat pe spatele unui cal sălbatic care înnebunit de bici, o rupe la galop scuturând pe spinarea lui junele nefericit.

Mazepa cu siguranţă nu a fost un sfânt, însă cele scrise despre viaţă lui intimă să fie adevărate? Amănunte se ştiu şi nu sunt toate fericite. Prima dintre femeile vieţii sale a fost Hanna, ce i-a devenit soţie în 1668. Ea a reprezentat o partidă bună pentru Mazepa, deoarece avea o avere impresionantă şi acces în saloanele nobilimii şi ofiţerimii locale. Faptul că era considerabil mai în vârstă decât viitorul hatman nu a părut să conteze foarte mult. Au trăit împreună timp de 15 ani. Nu au avut copii. Pare-se că hatmanul era ocupat să îşi caute dragostea în altă parte.

În 1702, soţia îi moare aşa că se hotărăşte rapid să îi ceară mâna unei domnişoare, pe numele ei Matrena Koutchubey, pe care o botezase când era copilă. Mazepa este refuzat din două motive: primul: avea peste 65 de ani, şi al doilea îl reprezintă opoziţia puternică a mamei Matrenei, deoarece şi aceasta avusese o aventură cu Mazepa.

Aventurile bătrânelului nu se opresc aici. În cartea Istoria lui Petru cel Mare scrisă de Kazimierz Waliszlewski este amintită invitaţia primită de la prinţul Wisniowiecki, un nobil din Wolhynia, să îi boteze copilul. Mazepa se îndrăgosteşte de mama copilului, prinţesa Dolska, cu care are o aventură şi o include chiar în conspiraţia sa de a-l trăda pe Petru cel Mare.

Aşadar, femeile, distracţiile şi buclucurile au fost o constantă a vieţii lui Ivan Mazepa, sau cel puţin aşa se pretinde.

Istoria îşi are exigenţele ei, iar înfrumuseţarea sau falsificarea ei nu servesc adevărului istoric…însă o minciună bine croită pare mai adevărată decât adevarul gol-goluţ.

presagalati.ro

[dcp100168]

Supliciile vieţii de apoi a lui Mazepa

Deşi s-a bucurat de un mare succes la dame, aşa cum am prezentat în articolul anterior, sorţii nu i-au fost favorabili celui ce s-a numit Ivan Stepanovici Mazepa.

A profitat de ura dintre regele Suediei şi ţarul Rusiei şi se aliază cu primul dintre ei. După înfrângerea suedezilor, hatmanul, acum bătrân, moare la Varniţa.

De aici încep controversele. După părerea lui Pseudo Nicolae Costin, părere preluată şi de Mihail Kogălniceanu, Mazepa a murit la 18.03.1710. Istoricii poloni susţin că data morţii este cea de 2.10.1709.

Kogălniceanu afirma că trupul lui Mazepa a fost adus la Galaţi, deoarece era un oraş creştin şi a fost îngropat la mănăstirea Sf. Gheorghe, spre deosebire de Bender, acolo unde trebuia înmormântat.

Speculaţiile conform cărora Mazepa a murit la Galaţi sau că a fost înmormântat în biserica Precista, sunt eronate. Ceva mai aproape de adevăr se află părerea istoricului Păltănea. Acesta crede că la mănastirea Sf. Gheorghe au fost reînhumate osemintele hatmanului, la 18.03.1710, după ce la Varniţa au fost profanate de turci.

Dorinţa cazacilor era aceea de a-şi înmormânta comandantul la Sfântul Mormânt. Astfel că, rudele lui Mazepa obţin de la turci un firman pentru a-i transporta trupul la Ierusalim. Ajunşi însă la Galaţi, îl îngroapă la Sf. Gheorghe, deoarece era o biserică de mult timp închinată Ierusalimului. Aşa s-au îndeplinit şi prevederile firmanului dar şi dorinţa cazacilor.

Hatmanul a fost înmormântat în nava bisericii, într-un mormânt cu boltă construită din cărămizi. La un an după această înmormântare, tătarii jefuiesc şi ard Galaţii, biserica Sf. Gheorghe fiind prădată. De la Nicolae Iorga ştim că tătarii i-au risipit osemintele şi au spart piatra de mormânt pe care erau săpate stemele Ucrainei, Poloniei şi a lui proprie, deoarece doreau să se răzbune pe înfrângerile suferite din partea cazacilor.

După o nouă  înhumare, Mazepa se va odihni mai bine de o sută de ani, până când datorită ignoranţei preoţilor, neştiind că acolo odihnesc rămăşiţele hatmanului, au deschis mormântul spre a-l înmormânta pe răposatul boier serdar Dimitrie Dereţchi Basa. Oasele stropite cu aghiazmă după ritualul ortodox vor fi puse într-un sac şi reînhumate lângă dregătorul gălăţean.

Osemintele lui Mazepa nu-şi vor găsi pentru prea mult timp liniştea. Ca urmare a unui ordin dat de către guvernatorul Moldovei, care interzicea înhumarea în interiorul bisericii, resturile celor doi au fost depuse într-un nou mormânt, săpat în afara bisericii.

Cum vechea piatră funerară avea gravat un vulture ce mai putea fi distins, rudele lui Dereţchi, au vrut să păstreze această stemă. Sculptorul însă necunoscând blazonul, a gravat în locul vulturului Ucrainei, pe cel cu două capete, al Austriei, pe noua piatră funerară.

Povestea se încheie în mister. În anul 1959 biserica Sf. Gheorghe a fost închisă şi abandonată, iar in 1962 s-a trecut la demolarea ei. Se crede că doar piatra funerară a fost luată la părăsirea bisericii, nu şi osemintele celor doi.

Dacă au rămas sau nu la malul Dunării osemintele lui Mazepa, nu o să ştim niciodată. Nicio pace nu e veşnică…

presagalati.ro

[dcp100168]

Cazierul sentimental al hatmanului Mazepa

Numele de Ivan Mazepa le este bine cunoscut iubitorilor de artă; Puşkin a scris un poem despre el, Franz Liszt i-a dedicat un poem simfonic, Ceaikosvky o operă, iar Gericault l-a pictat într-o scenă istorică, gol, pe un cal. M. Lesur în „Histoire de Kasaque” afirma că este „un om pe care geniul său îl putea aşeza între eroi, dar pe care obscuritatea naţiunii sale şi capriciile destinului l-au condamnat să rămână în rândul aventurierilor celebri”.

Voltaire a fost primul care a reliefat latura sa de Don Juan a hatmanului Mazepa, viaţa sa amoroasă reprezentând o adevărată sursă de inspiraţie pentru numeroşi artişti. În scrierile lui Voltaire, este descrisă aventura cu o doamnă nobilă de la curte, pe nume Thereza Falbowski. Conform legendei despre Mazepa, aventura se va sfârşi urât pentru tânărul cazac. Prins de soţul înşelat în timp ce-i preda soţiei sale lecţii de amor învăţate într-un voiaj din Italia, Mazepa este legat, uns cu catran din cap până-n picioare, turnându-i-se conţinutul unor perne cu puf peste smoala topită, iar apoi legat pe spatele unui cal sălbatic care, înnebunit de bici, o rupe la galop scuturând pe spinarea lui pe nefericitul tânăr.

Nu se ştie cât de incontestabilă este această poveste. Ea a fost scrisă în „Istoria lui Charles al II-lea”, şi se bazează doar pe relatările unui anume domn Jan Chryzostom Pasek, care fusese învins într-un duel de Mazepa. Pare-se că ar fi existat, aşadar, motive pentru a-l pune pe hatman într-o lumină nefavorabilă.

Prima soţie, Hanna

Mazepa, cu siguranţă nu a fost un sfânt, însă cele scrise despre viaţa lui intimă să fie adevărate? Amănunte se ştiu, însă nu toate pot fi probate.

Prima dintre femeile vieţii sale a fost Hanna, care era fiica colonelului Semen Poloveţ, o personalitate din oraşul Bila Tserkova, rămasă văduvă după decesul primului ei soţ, colonelul Frydrykevich.

Ea i-a devenit soţie în 1668. Hanna a reprezentat o partidă bună pentru Mazepa, deoarece avea o avere impresionantă şi acces în saloanele nobilimii şi ofiţerimii locale. Exact de ceea ce avea nevoie Mazepa la acel moment. Faptul că era considerabil mai în vârstă decât viitorul hatman, nu a părut să conteze foarte mult. Au trăit împreună timp de 15 ani. Nu au avut copii. Pare-se că hatmanul era ocupat să îşi caute dragostea oriunde în altă parte, decât în patul conjugal. În anul 1702, soţia îi moare.

Cu Matrena Koutchubey, altă poveste de dragoste

Cum viaţa e prea scurtă să fii trist şi singur, se orientează către o altă domnişoară. Aşa că se hotărăşte rapid să îi ceară mâna unei domnişoare, pe numele ei Matrena Koutchubey, fiica unui şef de cazaci, Vasili Koutchubey, pe care o botezase când era copilă. Cavalerul tomnatic a fost rapid refuzat din două motive: în primul rând, pentru că avea peste 65 de ani, şi în al doilea rând, opoziţia puternică a mamei Matrenei, pe nume Liubov, deoarece şi aceasta din urmă avusese o aventură cu Mazepa în trecut. Deoarece relaţia nu şi-a putut urma mersul firesc din pricina părinţilor, care nu doreau să le înţeleagă simţămintele, Matrena hotărăşte să fugă de acasă. Reacţia familiei Koutchubey nu s-a lăsat aşteptată. Tatăl domnişoarei Matrena îl va informa pe ţarul Petru cel Mare despre intenţiile lui Mazepa de a trăda şi de a trece în tabăra duşmanilor lui Petru.

Bătrânelul Mazepa, îndrăgostit de prinţesa Dolska

Aventurile bătrânelului Mazepa nu se opresc aici. În cartea „Istoria lui Petru cel Mare”, scrisă de Kazimierz Waliszlewski, este amintită invitaţia primită de la prinţul Wisniowiecki, un nobil din Wolhynia, să îi boteze copilul. Ivan Mazepa nu s-a limitat doar la a-şi pune în practică datoriile de tată spiritual, ci se îndrăgosteşte de mama copilului, prinţesa Dolska, cu care are o aventură şi o include chiar în conspiraţia sa de a-l trăda pe Petru cel Mare. Prin intermediul prinţesei Dolska, intră în legătură cu Carol al XII-lea şi profitând de duşmănia dintre Carol al XII-lea, regele Suediei, şi Petru I cel Mare, ţarul Rusiei, se va alia cu primul în anul 1708.

Aşadar, femeile, distracţiile şi buclucurile au fost o constantă a vieţii lui Ivan Mazepa, sau cel puţin aşa se pretinde. Nu toate din informaţiile care s-au păstrat se pot dovedi, însă, poate acesta este şi farmecul poveştii. Un bărbat care a trăit cu şi lângă femei frumoase şi bogate. Nu numai că şi-a trăit viaţa aşa cum a crezut de cuviinţă, însă de pe urma relaţiilor sale a putut să realizeze ceea ce pe propriile-i puteri, e posibil să nu fi reuşit. Iubirea ce le-o purta doamnelor şi domnişoarelor poate constitui un soi de dar de mulţumire.

Istoria îşi are exigenţele ei, iar înfrumuseţarea sau falsificarea ei nu servesc adevărului istoric… însă o minciună bine croită, pare mai adevărată decât adevărul gol-goluţ.

presagalati.ro

[dcp100168]

Legăturile neştiute cu România ale lui Mazepa, duşmanul ruşilor pe vecie. „Afurisit“ de Biserica Ortodoxă la 300 de ani după moarte

Cazacul Ivan Stepahovici Mazepa continuă să fie, la 300 de ani de la moarte, sub „afurisenia” Bisericii Ortodoxe. A murit la Varniţa (în Basarabia) şi a fost înmormântat de şase ori pentru că de fiecare dată se găsea cineva să-l dezgroape. Ultimul mormânt cunoscut a fost într-o biserică din Galaţi, pe care comuniştii au demolat-o spectaculos: cu parâmele trase de nişte nave. Mazepa a dat numele a două cartiere centrale ale oraşului de la Dunăre.

Aparent, hatmanul de cazaci Ivan Stepanovici Mazepa (1639-1709) n-ar trebui să aibă nicio legătură cu teritoriile locuite de români. De fapt, aşa a şi fost până aproape de tragicul sfârşit, pe pământ românesc, al comandantului de oşti, pentru ca apoi rămăşiţele lui pământeşti să parcurgă un traseu cu totul bizar, dar legat fundamental de teritoriul ţării noastre.

Mazepa s-a născut într-o familie bogată din localitatea Bila Ţerkva de lângă Kiev (zonă controlată pe atunci de polonezi) şi a fost, încă din tinereţe, atras de cariera militară, dar şi de ideea scoaterii ucrainenilor de sub dominaţia străină. Este considerat, de altfel, părintele ideii de independenţă naţională a Ucrainei, fiind pentru ucraineni cam ceea ce reprezintă Avram Iancu pentru ardeleni.

Aflat la cumpăna a două puteri, i se pare mai eficientă o alianţă cu ruşii decât cu polonezii, aşa că urcă toate treptele ierahiei armatei şi administraţiei ţariste, iar în 1687, la 48 de ani, ajunge hatman al cazacilor zaporojeni (ucraineni), o funcţie care însemna, în fapt, că el era guvernatorul Ucrainei de est, ca provincie supusă puterii ruse.

O vreme, a fost considerat de ruşi un fel erou naţional, căci trupele conduse de el era întotdeauna victorioase în luptele la care lua parte. De altfel, reputaţia războinicilor cazaci i se datorează în bună măsură lui Ivan Mazepa. Lucrurile aveau însă să cunoască o întorsătură completă la începutul secolului al XVIII-lea, atunci când Ivan Mazepa, ajuns la o vârstă venerabilă pentru acele vremuri (depăşise deja 60 de ani, dar era încă „verde”), se dă de partea puterilor vestice, atras fiind de ideea unei Ucraine independente de Imperiul Ţarist.

Într-o ultimă încercare de a câştiga respectul ruşilor, la 1709 (avea 70 de ani) el s-a aliat cu Carol al XII-lea, regele Suediei şi a declarat război imperiului condus de ţarul Petru cel Mare. Ciocnirea dintre cele două armate s-a produs la Poltava, în iunie 1709, însă în ciuda eroismului cazacilor, ruşii au învins. A contat destul de mult şi faptul că o parte dintre cazaci, momiţi de ruşi cu titluri şi pământuri, şi-au trădat comandantul chiar în ajunul bătăliei şi au trecut de partea armatei ruseşti.

Regele suedez este rănit grav şi a părăsit câmpul de luptă înainte de vreme (de altfel, avea să fie exilat din propria ţară, nu atât din cauza pierderii luptei, cât din cauza gravelor excese pe care le făcea), iar Mazepa, la rândul lui rănit grav, avea să se refugieze în cetatea Tighina (actualmente pe teritoriul Republicii Moldova), sub protecţia turcilor.

Ţarul Petru cel Mare îl declară, imediat după bătălie, duşman de moarte şi pune pe capul lui o recompensă uriaşă, viu sau mort. Mai mult decât atât, Biserica Ortodoxă Rusă, loială ţarului, îl afuriseşte pe Mazepa, deşi până atunci el fusese considerat aproape un sfânt, după ce finanţase tipărirea a sute de evenghelii traduse în limbile Occidentului şi Orientului. Ultima, o Evanghelie în arabă, fusese scoasă chiar la tiparniţa domnitorului român Constantin Brâncoveanu, pe banii lui Mazepa.

Cazacul avea să moară doar câteva luni mai târziu, din cauza rănilor, dar şi a vârstei înaintate, sfîrşitul găsindu-l în tabăra sa din apropiere de Tighina, la Varniţa. Interesant este că sursele istorice sunt destul de neclare cu privire la data morţii hatmanului. Unele indică 9 august, altele 22 septembrie, iar altele 2 octombrie (după surse poloneze şi ucrainene), ba chiar şi 18 martie 1710 (după Mihai Kogălniceau).

Lucrurile sunt cumva lămurite de istoricul Paul Păltânea care, în „Istoria oraşului Galaţi”, menţionează: „La mănăstirea Sf. Gheorghe au fost reînhumate, la 18 martie 1710, osemintele hatmanului Mazeppa, după ce mormântul de la Varniţa fusese profanat de turci”.

Profesorul gălăţean Arthur Tuluş (lector universitar doctor la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi) consideră, însă (în lucrarea „Hatmanul Mazeppa în istoria oraşului Galaţi”), că anatema n-ar fi neapărat o solicitare a ţarului, cât o consecinţă firească a faptului că armata ucraineano-suedeză s-a adăpostit de ruşi, după Poltava, în cetatea turcească Tighina. „Ucrainenii s-au adăpostit cu resturile armatei suedeze la Tighina, mai exact în satul Varniţa, raiaua turcească din Basarabia”, scrie Arthur Tuluş în lucrarea amintită.

Ură şi după 300 de ani

Ecourile aceste contradicţii politico-militare vechi de 300 de ani nu s-au stins nici măcar în prezent, nu de puţine ori izbucnind, la festivităţile de la Poltava, confruntări între taberele pro şi anti Mazepa. Anual, la Poltava are loc o dublă ceremonie religioasă, de pomenire a zecilor de mii de morţi din coflictul ruso-ucrainean. Dacă pentru ucraineni (începând cu 1991, data câştigării independenţei, adică trei secole mai târziu decât îşi dorea Mazepa) momentul este şi un prilej de cinstire a memoriei hatmanului cazac, pentru ruşi este prilej de damnare a „trădătorului”. Peste toate se suprapune, evident, şi dorinţa ucrainenilor, aflaţi din nou în conflict deschis cu Rusia, de a-l identifica pe Mazepa ca pe un simbol a luptei pentru independenţă.

Mazepa şi Galaţiul

Povestea (sumară) prezentată mai înainte despre viaţa lui Ivan Stepanovici Mazepa ne arată, aşadar, că eroul ucrainean nu a păşit niciodată prin Galaţi, dându-şi ultima suflare la circa 300 de kilometri mai la est, la Tighina. Şi totuşi, cazacul are legături strânse cu oraşul dunărean.

După moarte, trupul lui Ivan Mazepa este înhumat la Tighina (Bender, după denumirea turcă). S-ar părea că a fost o dublă înhumare, căci prima oară mormântul este profanat şi trupul scos la suprafaţă, fie de către patrioţii ruşi, fie (cel mai probabil) de către jefuitorii de morminte.

Ulterior (sursele istorice oscilează între câteva luni şi un an), Mazepa este dezgropat de cazacii loiali, care încearcă să-i ducă trupul la Ierusalim, acolo unde hatmanul ceruse, cu limbă de moarte, să fie îngropat. Obţin în acest scop şi un firman turcesc, însă călătoria se blochează la Galaţi.

Turcii hotărăsc să nu lase convoiul funerar să meargă mai departe, drept urmare cei care transportau rămăşiţele se înţeleg cu preoţii din Galaţi (contracost, căci se face o donaţie consistentă, constând în câteva mii de galbeni, plus două moşii vaste, cumpărate de cazaci lângă oraş, spre folosinţa mănăstirii) şi îl înhumează pe Mazepa în biserica Sfântul Gheorghe, într-o criptă specială.

Ritualul are o simbolistică anume, căci biserica respectivă, rezidită la 1664 (era ctitorie a lui Ştefan cel Mare), chiar pe malul Dunării, era închinată Ierusalimului, mai precis Sfântului Mormânt, deci pe undeva se îndeplinea dorinţa hatmanului.

Din acest moment (era anul 1710), soarta rămăşiţelor pământeşti ale lui Mazepa devine foarte complicată. Potrivit surselor istorice (Nicolae Iorga - „Istoria Românilor”), biserica/mănăstirea Sfântul Gheorghe a fost prădată de tătari în 1711 (după înfrângerea lui Dimitrie Cantemir la Stănileşti), iar osemintele ar fi fost aruncate de păgâni în Dunăre, după ce au spart şi au jefuit toate criptele din incinta mănăstirii. „Turcii năvălind şi jefuind Moldova, în anul 1711, au sfărâmat şi mormântul de cărămidă al hatmanului zi au risipit osemintele lui zi i-au spart piatra de mormânt, pe care erau săpate stemele Ucrainei, Poloniei şi a lui proprie. După retragerea turcilor, mormântul fu dres iarăşi, şi până în timpurile lui din urmă se mai vedea înăuntrul bisericii piatra lui de mormânt deşi vătămată în parte” Nicolae Iorga, „Istoria Românilor”

Se pare că ulterior osemintele ar fi fost adunate, unul câte unul, şi puse din nou în criptă. Acest lucru este confirmat de cele puţin două relatări istorice, aparţinând  călugărul polon Anton Wasniewski şi lui Mihail Kogălniceanu. „La 1840, preoţii ortodocşi ignorând până şi numele celui care era înmormântat în biserica lor, şi neştiind, că în mormântul acesta se odihnesc rămăşiţele lui Mazeppa, l-au deschis spre a înmormânta pe răposatul boier serdar Dimitrie Dereţchi Basa”, consemnează Kogălniceanu.

Însă osemintele nu şi-au găsit nici după aceea liniştea, fiind mutate, în jurul lui 1850, în curtea bisericii. „Câţiva ani mai târziu, rudele lui Dereţchi Basa, după ce au deshumat corpul pentru ceremonia de comemorare obişnuită în biserica ortodoxă nu au mai putut reaşeza în vechiul mormânt resturile, ca urmare a unui ordin al guvernatorului Moldovei (apărut tocmai atunci, ce interzicea înhumarea în interiorul bisericilor). Astfel, au fost obligaţi să depună osemintele lui Dereţchi şi osemintele lui Mazeppa într-un nou mormânt săpat în afara bisericii, în dreapta vestibulului”, scrie profesorul gălăţean Arthur Tuluş.

Ultima dispariţie a lui Mazepa

Mai bine de 100 de ani, liniştea rămăşiţelor pământeşti ale lui Mazepa rămân netulburate. Mai precis până în 1962, când autorităţile comuniste decid că este nefiresc să existe două biserici istorice pe malul Dunării, la nici 300 de metri una de alta. Ca urmare, biserica Sfântul Gheorghe este demolată, ignorându-se fără jenă reglementările care protejau monumentele istorice şi tratatele internaţioanle încheiate de statul român în acest sens. Iată cum consemnează profesorul Tuluş (folosind mai multe surse istorice) momentul demolării bisericii: „S-a încercat dărâmarea ei prin infiltrarea unor jeturi de apă în temelie, pentru a fisura zidurile. Zidurile rezistând, în noaptea de 29-30 octombrie 1962 distrugerea a început prin tragerea turlelor legate cu un cablu de un remorcher spre faleză abruptă”.

A dat numele unui cartier dintr-o întâmplare

Cu ocazia dărâmării bisericii, rămăşiţele lui Mazepa s-au pierdut. Se pare că osemintele că ar fi rămas sub ruinele bisericii şi s-au amestecat apoi cu molozul atunci când în zonă s-au construit blocuri. Paradoxal, însă, amintirea lui Mazepa avea să dăinuie, iar cartierele din centru - primele construite de administraţia socialistă la Galaţi - să ia, printr-o întâmplare, numele marelui erou cazac. „Amintirea lui Mazeppa a persistat printr-o întâmplare, zi anume prin anii 1961-1963 în această zonă s-a instalat un şantier de construcţii ce avea ca scop construirea de blocuri. Barăcile acestui şantier au fost instalate pe o stradă mică, paralelă cu faleza Dunării. Numele acestei străzi era Mazepa încă din secolul trecut”, consemnează profesorul Arthur Tuluş.

Cu alte cuvinte, colonia de barăci de pe străduţa Mazepa a ajuns să dea numele întregului cartier, în ciuda faptului că mai-marii vremii ar fi vrut să-i spună „Stalin”. Să mai spună cineva că „folclorul” de şantier nu poate influenţa cursul istoriei.

Are chiar şi statuie la Galaţi

Directorului Muzeului de Istorie din Galaţi, Cristian Căldăraru, remarca recent, cu ocazia zilei naţionale a Ucrainei, cum nu se poate mai bine pronunţata amprentă lăsată de hatmanul Mazepa în istoria comunităţii gălăţene. „În fiecare zi, cel puţin de două sau trei ori, îl pomenim pe Mazepa. Poate că nici ucrainenii nu-l pomenesc zilnic, aşa cum o fac gălăţenii. Acest personaj, devenit şi legendă, a trăit momente esenţiale din istoria Ucrainei”, a spus Căldăraru.

Mai mult decît atât, din 2009, în Parcul Libertăţii, de pe Calea Basarabiei (din Galaţi), hatmanului Mazepa i s-a ridicat un bust. Monumentul a trezit destul de multe controverse, atât în ceea ce priveşte amplasarea, cât şi în ceea ce priveşte exprimarea artistică, însă, în cele din urmă, a intrat în cotidianul urbei.

adevarul.ro

[dcp100168]

Fostul preşedinte al Ucrainei caută la Galaţi mormântul lui Mazepa

Fostul preşedinte al Ucrainei, Viktor Iuscenko, însoţit de o delegaţie de istorici, dar şi de către Teofil Rendiuc, fost ministru-consilier al Ambasadei Ucrainei în România (doctor în istorie, autorul unei cărţi în limbile ucraineană şi română, "Hatmanul Ucrainei Ivan Mazepa - România şi Moldova"), a vizitat recent Galaţiul, pentru a semna cu Universitatea "Dunărea de Jos" un protocol de colaborare pentru efectuarea unor cercetări care au ca scop identificarea mormântului hatmanului Ivan Mazepa.

Considerat erou naţional al Ucrainei, pentru că a fost primul care a încercat să obţină independenţa acestui stat, Mazepa (1639-1709) s-a născut într-o familie bogată din localitatea Bila Ţerkva, de lângă Kiev, şi este considerat duşmanul de moarte al Rusiei, chiar şi acum, la  mai bine de 300 de ani de la moartea sa. El a fost înmormântat din întâmplare la Galaţi, motiv pentru care în prezent două cartiere îi poartă numele şi astăzi, fără ca oamenii să  ştie musai cine este omul căruia îi pronunţă numele aproape zilnic.

"Vizita a fost una neoficială. Universitatea noastră are un parteneriat foarte strâns cu cea din Ismail, acesta fiind motivul pentru care s-a dorit semnarea unui protocol de colaborare între noi şi fundaţia fostului preşedinte ucrainean, care-şi doreşte să descopere mormântul eroului lor naţional", ne-a declarat rectorul universităţii, Iulian Bîrsan.

Pe lângă semnarea protocolului, vizita a inclus discuţii cu profesorii Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, cu reprezentanţi ai Muzeului de Istorie şi ai Primăriei Galaţi.

Prezent la întâlnire, prof. dr. univ. Constantin Ardeleanu ne-a declarat că discuţiile au vizat constituirea unui calendar comun de lucru al cercetătorilor ucraineni şi români, pentru a stabili etapele ce trebuie parcurse pentru găsirea mormântului, obiectiv destul de anevoios.
"Deşi s-a  identificat un loc în care ar putea fi mormântul lui Mazepa, zona este destul de largă, în preajma Hotelului "Vega" şi a blocurilor din jur. De aceea, procedura va fi una de durată. Nu te poţi apuca de săpături arheologice, până când nu se face o cercetare minuţioasă a arhivelor, până nu se studiază planurile Bisericii "Sf. Gheorghe", cea care a fost demolată de comunişti, până nu se găsesc eventual martori care au participat la demolare. Apoi, chiar dacă se vor găsi oseminte, având în vedere că cneazul ucrainean a fost dezhumat de mai  multe ori, cine garantează că sunt ale lui. Trebuie găsiţi urmaşi pentru a preleva probe ADN, astfel încât identificarea să fie corectă. Cu un astfel de studiu deloc uşor de efectuat, trebuie întocmit apoi un dosar la Ministerul Culturii, pentru a solicita începerea săpăturilor arheologice", a precizat profesorul gălăţean.

Despre cum a ajuns Ivan Mazepa să fie înmormântat la Galaţi şi despre istoria zbuciumată a rămăşiţelor sale pământene ne-a vorbit prof. dr. univ. Artur Tuluş, cel  care a scris şi un studiu pe această temă. "Deşi a devenit faimos şi bogat datorită darurilor primite de la ruşi, pe care i-a ajutat în diferite bătălii, cneazul Mazepa, dorindu-şi independenţa ucrainenilor, s-a aliat cu regele Carol al XII-lea al Suediei şi a declarat război imperiului condus de ţarul Petru cel Mare. Lupta s-a dat la Poltava, în iunie 1709, însă, în ciuda eroismului cazacilor, ruşii au învins. Întrucât ţarul pune un preţ destul de mare pe capul său, Mazepa, rănit grav, se refugiază în cetatea Tighina (actualmente pe teritoriul Republicii Moldova), sub protecţia turcilor. Aici moare şi este înmormântat pentru o scurtă perioadă de timp. Cazacii credincioşi îl dezgroapă pentru a-i îndeplini dorinţa de a fi înmormântat la Ierusalim. Obţin firman turcesc pentru trecerea osemintelor pe teritoriul României, aşa ajung la Galaţi, unde tot turcii sunt cei care le interzic trecerea. Atunci aleg să-l înmormânteze la Biserica "Sf. Gheorghe", care era închinată Ierusalimului. Mormântul este profanat apoi de turci, care i-au risipit osemintele. Cazacii credincioşi se străduiesc să-l aşeze iar în locul de veci. Ceva mai târziu, este mutat din biserică în curte, iar în locul său este îngropat un boier, Dimitrie Dereţchi Basa. Osemintele acestuia din urmă sunt scoase din biserică şi reînhumate cu cele ale hatmanului ucrainean. În 1962, comuniştii decid ca Biserica "Sf. Gheorghe" să fie demolată, turlele acesteia fiind trase în Dunăre cu remorcherele. De aici, nu se mai ştie nimic despre osemintele şi mormântul lui Mazepa. Probabil, dacă au mai existat rămăşite, au fost astupate cu beton la construirea primelor blocuri, cele două cartiere ajungând astfel să-i poarte numele", ne-a povestit, pe scurt, profesorul Artur Tuluş.

viata-libera.ro