Jump to content

Deturnare de fonduri la Universitate


dcp100168
 Share

Recommended Posts

De la DNA la instanţă

Deturnări de fonduri PHARE

* Acuzaţia se referă la trei persoane din fosta conducere a Universităţii "Dunărea de Jos" Galaţi

Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru, prin departamentul de Inspecţie al Primului Ministru şi Urmărire a Utilizării Transparente a Fondurilor Comunitare a sesizat, pe 1 iulie 2005, Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală - cu privire la faptul că în derularea proiectului Reform au fost constatate nereguli ce pot aduce atingere intereselor financiare ale Comunităţii Europene. Proiectul Reform a fost finanţat prin programul PHARE 2000 şi trebuia pus în operă de către Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, în calitate de beneficiar. După primele cercetări, procurorii DNA Bucureşti şi‑au declinat competenţa de soluţionare a cauzei către DNA Galaţi, pe data de 22 decembrie 2005. Procurorii de la Serviciul Teritorial Anticorupţie Galaţi au făcut, la rându‑le, cercetări în cauză şi au dispus recent trimiterea în judecată a trei dintre cele patru persoane acuzate iniţial. Astfel, pentru Iordăchescu Mihaela, Constantin Emil şi Anghele Diana Elena s‑a întocmit dosar penal, iar Iordăchescu Dănuţ a fost scos de sub urmărire penală.

Ce s‑a întâmplat de fapt?

De ce au ajuns cei trei să fie învinuiţi? Pe 29 noiembrie 2002 a fost încheiat un contract de grant între Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, în calitate de Autoritate Contractantă şi Agenţia de Dezvoltare Regională Sud‑Est Brăila, în calitate de Autoritate de implementare, pe de o parte, şi Universitatea "Dunărea de Jos" Galaţi, în calitate de beneficiar, pe de altă parte. Obiectul contractului a fost acordarea, în favoarea beneficiarului (Universitatea gălăţeană), unei finanţări nerambursabile de fonduri PHARE (în cadrul programului de Coeziune Economică Socială PHARE 2000 - Dezvoltarea Resurselor Umane în contextul Restructurării Sociale). Contractul a fost semnat pentru implementarea proiectului Reform - "Reţea regională de centre de formare continuă şi managementul calităţii totale". Potrivit acestui contract de grant, costul total al proiectului eligibil pentru finanţarea de către autoritatea contractantă a fost estimat la suma de 375.000 de euro. Din această sumă, autoritatea contractantă urma să furnizeze suma de 300.000 de euro, iar beneficiarul împreună cu partenerii săi urma să aibă o contribuţie proprie de 75.000 de euro. Cine erau partenerii? 11 instituţii din diferite oraşe din ţară şi din străinătate. Astfel, reprezentanţi ai consiliilor judeţene din Galaţi, Buzău, Vrancea, Tulcea şi Brăila, ai Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi, Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi, Universităţii Maritime Constanţa, Pacific Stream Marea Britanie, IMMAS Portugalia şi Instituto Superior Tecnico Lisabona Portugalia, au semnat declaraţii de parteneriat cu Universitatea "Dunărea de Jos". Emil Constantin, în calitate de rector al Universităţii şi reprezentant al beneficiarului, a întocmit o listă cu persoanele participante la proiectul Reform. Pe listă erau trecute 88 de persoane de cetăţenie română şi trei persoane de cetăţenie străină.

Vizite sub semnul întrebării

După ce procurorii au cercetat lista întocmită de rector au constatat că trei persoane care au beneficiat de fondurile proiectului nu figurează ca fiind implicate în derularea acestuia.

Conform rechizitoriului care însoţeşte dosarul în instanţă cele trei persoane, Ion Claudia, Ariton Doiniţa şi Tofan Carmen, au făcut deplasări în străinătate, deşi nu făceau parte din personalul proiectului. Cererile au fost semnate de rectorul Constantin Emil. Ion Claudia, ca angajată a Consiliului Judeţean Vrancea s‑a deplasat, în cadrul proiectului Reform, în Portugalia în perioada 14 - 23 aprilie 2003. Ariton Doiniţa, angajată a Universităţii "Dunărea de Jos" Galaţi, a plecat, în perioada 15 - 25 iunie, în Anglia, la Southport. În aceeaşi localitate, dar în perioada 14 � 21 iunie 2003, a mers şi Tofan Carmen, angajată la AJOFM Galaţi. Cererile au fost formulate de cele trei femei şi aprobate, ca făcând parte din proiect, de către rectorul şi reprezentantul beneficiarului, Constantin Emil. Femeile sunt citate ca martore în acest proces, iar, conform declaraţiilor lor depuse la dosar, se pare că doar Ariton Doiniţa a urmat un program oficial în cadrul instituţiilor vizitate în străinătate. Restul au fost doar vizite turistice. Se pare, conform datelor din rechizitoriul DNA, că au fost întocmite anumite materiale didactice, dar nu au fost publicate şi nu au fost folosite niciodată. Aşa că, în loc de instruire, banii obţinuţi prin acest proiect, au fost folosiţi în alte scopuri.

De la procurori la judecători

Prin rechizitoriul întocmit de procurorii de la DNA Galaţi pe care l‑am găsit în dosarul de la Judecătoria Galaţi şi din care am luat şi noi datele prezentate mai sus, s‑a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a învinuiţilor Constantin Emil şi Anghele Diana Elena pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri şi, respectiv, schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comisiei Europene sau din bugete administrate de aceasta. Acesta a fost şi motivul pentru care Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor s‑a constituit parte civilă în proces. În cazul Mihaelei Iordăchescu, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comisiei Europene sau din bugete administrate de aceasta. Celor trei li s‑au reţinut şi circumstanţe agravante.

Primul termen în dosar este la Judecătoria Galaţi pe data de 7 mai 2008. Evident, în instanţă se va hotărî dacă persoanele incriminate vor fi găsite vinovate. Vom reveni cu amănunte din instanţă.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=23472

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Termenul de prescripţie bate la uşa lui Emil Constantin

* Dosarul lui Emil Constantin se umple de praf în arhiva Judecătoriei, iar termenul de prescripţie a faptei se apropie * Din aprilie 2008 şi până în martie 2010 nu s-a întâmplat nimic în acest dosar *

Despre dosarul 3770 din 2008, în care fostul rector al Universităţii Dunărea de Jos Galaţi, Emil Constantin, şi alte două persoane sunt acuzaţi de deturnare de fonduri PHARE, am mai scris. Revenim însă pentru că dosarul cu pricina nu numai că s-a umplut de praf prin arhivele Judecătoriei Galaţi, dar şi-a schimbat şi numărul de înregistrare, pentru că inculpatul a cerut schimbarea completului de judecată.

Înregistrat pe 4 aprilie 2008, în dosarul fostului rector s-a aprobat cererea cu privire la nelegala constituire a completului de judecată în martie 2009. Astfel, dosarul fostului rector s-a întors în arhivă pentru a fi repartizat, din nou, aleatoriu. Şi a fost repartizat, a primit un alt număr şi un prim termen pe 11 mai 2009. La acest termen, judecătorul a făcut cerere de abţinere, care nu a fost aprobată de completul imediat următor. Cum cererea a fost soluţionată, dosarul a primit termen pe 15 iunie 2009. De la această dată, dosarul a mai ajuns pe masa judecătorilor de patru ori: 3 august, 19 octombrie, 14 decembrie şi 1 ianuarie 2010. La niciunul dintre aceste termene nu s-a întâmplat nimic, cauza fiind amânată fie din lipsă de procedură cu vreunul dintre inculpaţi, fie din lipsa apărării vreunuia dintre inculpaţi. Următorul termen va fi pe 22 martie a.c., când nu se ştie ce se va întâmpla.

Ţinând cont de faptul că infracţiunile de care sunt acuzaţi cei menţionaţi în dosar, şi anume deturnare de fonduri şi, respectiv, schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comisiei Europene sau din bugete administrate de aceasta, sunt destul de vechi ne-am interesat când se vor prescrie acestea. Răspunsul ni l-a oferit judecătorul Irina Boldea, vicepreşedinta Curţii de Apel Galaţi: „În cazul domnului Emil Constantin, fiind vorba despre o singură faptă, termenul de prescripţie intervine după 7 ani şi 6 luni. Din datele de la dosar reiese că această faptă a fost săvârşită în 2003, aşa că putem spune clar că se apropie termenul de prescripţie”.

Acesta să fie oare unul dintre motivele deselor amânări din instanţă? Întrebarea este firească, mai ales că dacă intervine termenul de prescripţie, una dintre variantele posibile este închiderea dosarului. „În cazul prescripţiei intervin două variante. Fie încetează procesul pe motivul prescripţiei, fie inculpatul cere continuarea judecăţi pentru a-şi dovedi nevinovăţia. Dacă inculpatul cere continuarea judecăţii, decizia îi aparţine în final judecătorului care se ocupă de dosar”, ne-a mai spus Irina Boldea.

După ce a stat aproape 3 ani la DNA, dosarul se plimbă încă între arhivă şi judecători. Suntem curioşi dacă se va judeca totuşi această cauză sau dacă termenul de prescripţie îşi va intra în drepturi...

http://www.viata-libera.ro/articol-Termenul_de_prescriptie_bate_la_usa_lui_Emil_Constantin.html

Link to comment
Share on other sites

  • 6 months later...

Profesor universitar judecat pentru corupţie, trimis la cercetare în Spania

Caz uluitor la Galaţi, unde un inculpat pentru fapte de corupţie nu este citat la proces deoarece instanţa nu are bani pentru a plăti taxele internaţionale de citare. Profesoara Mihaela Iordăchescu de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi a fost trimisă în judecată de DNA la începutul lui 2009, pentru deturnare de fonduri. Ea este inculpată în acelaşi dosar cu fostul rector al universităţii, Emil Constantin, care a fost denunţat la DNA în legătură cu trimiterea în vacanţă, pe banii unităţii de învăţământ, a trei angajaţi ai AJOFM Galaţi şi CJ Vrancea.

Constantin, fost rector al Universităţii „Dunărea de Jos", a ajuns în boxa acuzaţilor alături de Diana Elena Anghele, coordonator al proiectului REFORM, şi Mihaela Iordăchescu, adjuncta coordonatorului de proiect. Emil Constantin este acuzat că a aprobat cererile întocmite de Doiniţa Ariton, Carmen Genica Tofan şi Claudia Fechete privind decontarea cheltuielilor efectuate cu transportul şi cazarea în Anglia şi Portugalia, a căror sumă totală se ridică la peste 3.000 de euro. Fostul rector a negat orice implicare în deturnarea de fonduri.

La mai bine de un an de la demararea procesului, iese la iveală un lucru uluitor. Conform informaţiilor furnizate de Judecătoria Galaţi, profesoara Mihaela Iordăchescu nu se mai află în România, ci a plecat în Spania într-un proiect de cercetare finanţat de universitate. Profesoara nu a fost nici măcar citată pentru proces, deoarece instanţa gălăţeană nu are bani pentru procedura de citare internaţională. Pentru acest motiv dosarul a fost trecut pe linie moartă de mai multe luni, spre nemulţumirea procurorilor anticorupţie.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Galati-_Profesor_universitar_judecat_pentru_coruptie-trimis_la_cercetare_in_Spania_0_343765717.html

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Cum să îngropi un dosar: metoda prescripţiei

  • Persoanele judecate într-un dosar de deturnare de fonduri scapă de justiţie pentru că procesul a fost tărăgănat
  • Este vorba despre dosarul fostului rector al Universităţii „Dunărea de Jos”, Emil Constantin, care a trimis trei doamne în excursie pe bani europeni

Guvernul anului 2005 sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) că la Universitatea gălăţeană un proiect european dădea semne de „natură penală”. În iulie 2005 a fost făcută plângerea, iar, în decembrie 2005, DNA trimitea ancheta Serviciului Teritorial Anticorupţie Galaţi, dat fiind faptul că infracţiunea se petrecuse în cadrul unui proiect dezvoltat de Universitatea „Dunărea de Jos”. „Reform” era finanţat din fonduri europene, iar cancelaria primului ministru de atunci sesizase Anticorupţia că fondurile fuseseră deturnate, plătindu-se nişte excursii în străinătate pentru trei persoane care nu aveau nimic în comun cu proiectul.

Călătorii pe bani europeni

Procurorii gălăţeni au stabilit faptul că fostul rector al Universităţii, Emil Constantin, şi-a stabilit componenţa personalului pentru „Reform” - 88 la număr. Costul proiectului era de 375.000 de euro, iar scopul declarat era acela de constituire a unei „reţele regionale de centre de formare continuă şi managementul calităţii totale”. Aşa au dat şi peste trei nume - Claudia Ion Fechete, Doiniţa Ariton şi Carmen Tofan - care nu aveau nimic în comun cu proiectul, dar au plecat în excursii pe bani europeni. Fechete a primit 467 de euro diurnă pentru o deplasare în Portugalia, în perioada 15 - 24 aprilie 2003. Doiniţa Ariton a luat 1.980 de euro pentru o plimbare în Anglia, în perioada 15 - 25 iunie 2003, iar Carmen Tofan, tot pentru un drum în Anglia, a încasat de la Universitate 618 euro, călătoria ei desfăşurându-se între 14 - 21 iunie 2003. Universitatea a scos astfel din visteria europeană 3.065 de euro pentru scopuri turistice ale unor omeni care nu lucrau la proiect.

În instanţă, după trei ani de la sesizare

Procurorii gălăţeni au stabilit, de asemenea, că toate cele trei doamne au făcut vizite „în scop turistic” şi că, deşi au redactat un material sau au vizitat nişte ghişee ale unor instituţii publice din străinătate, nu au făcut nimic concret pentru programul european. Ministerul Dezvoltării s-a constituit parte civilă cu suma de 22.869,69 de euro. În aprilie 2008, procurorii i-au trimis în judecată pe Emil Constantin, Mihaela Iordăchescu şi pe Diana Elena Anghele, pentru deturnare de fonduri. Motivul a fost că solicitările pentru deplasările celor trei doamne au fost aprobate de aceştia.

Dosarul şi-a schimbat judecătorii ca pe şosete

În aprilie 2008, dosarul a ajuns la Judecătoria Galaţi, pe masa unui magistrat care s-a pensionat pe 1 noiembrie 2008, predând cazul. Pe 19 noiembrie, procesul fost repartizat unui alt judecător, care, pe 1 ianuarie 2009, s-a mutat la Giurgiu. Astfel, dosarul de deturnare de fonduri a fost mutat pe masa altui magistrat, însă acesta nu avea competenţa să judece astfel de infracţiuni, aşa că a fost dat mai departe. În urma unei noi repartizări aleatorii, cazul a poposit la un judecător care fusese avocat şi care, din această postură, îşi oferise serviciile fostului rector Emil Constantin. În consecinţă, judecătorul a făcut o cerere de abţinere, care i-a fost respinsă în mai 2009. A urmat apoi o suită de amânări din diverse cauze, astfel că nici la acest moment dosarul nu a plecat de la Judecătorie, procesul fiind în plină desfăşurare.

Prescripţia care înlătură răspunderea

Date fiind dosarele de deturnare de fonduri care s-au perindat multă vreme pe la instanţele gălăţene, parte din acestea fiind lovite de prescripţie, ne-am uitat în Codul Penal, la capitolul destinat acestei realităţi care înlătură răspunderea penală. Călătoriile celor trei doamne s-au petrecut în 2003, în lunile aprilie şi iunie. Fapta pentru care cei trei responsabili de proiect au fost trimişi în judecată în aprilie 2008 se numeşte deturnare de fonduri. Aceasta este pedepsită de Legea 78/2000 cu închisoare de la şase luni la cinci ani. În Codul Penal, la articolul 122, se arată că la o astfel de sancţiune, prescripţia intervine după cinci ani şi curge de la data săvârşirii infracţiunii. Din 2003 şi până acum au trecut nouă ani. Lucru care depăşeşte chiar şi prescripţia specială, prevăzută de articolul 124. Aici se arată că: „prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut în art. 122 este depăşit cu încă jumătate”, lucru care în cazul nostru ar fi de doi ani şi jumătate, termen care s-a împlinit de ceva vreme. Cei din apropierea acestui caz ştiu că a intervenit prescripţia, apărătorii mergând, se pare, pe achitarea clienţilor lor. Sigur, magistratul este suveran peste dosarul său şi încă nu a dat o decizie aici, astfel că nouă nu ne rămâne, în afară de a semnala acest aspect, decât să aşteptăm hotărârea instanţei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Fostul rector Emil Constantin a scăpat doar cu o amendă, pentru deturnare de fonduri

Fostul rector al Universităţii „Dunărea de Jos” a fost achitat, marţi, 29 mai, de acuzaţiile de corupţie, la capătul unui proces de peste trei ani, în care a tras de timp cât a putut, folosindu-se de mai multe tertipuri legale.

DNA l-a trimis în judecată pe Emil Constatin pentru deturnare de fonduri şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, după ce cancelaria primului ministru sesizase procurorii anticorupţie în legătură cu faptul că fostul rector a trimis în vacanţă trei angajaţi ai AJOFM Galaţi şi CJ Vrancea pe banii Comunităţii Europene. Procurorii susţin că Emil Constantin, în calitate de rector al Universităţii „Dunărea de Jos", a aprobat cererile întocmite de Doiniţa Ariton, Carmen Genica Tofan şi Claudia Fechete, privind decontarea cheltuielilor efectuate cu transportul şi cazarea în Anglia şi Portugalia, a căror sumă totală se ridică la peste 3.000 de euro. Emil Constantin a fost pus sub acuzare alături de Diana Elena Anghele, coordonator al proiectului REFORM, şi Mihaela Iordăchescu, adjuncta coordonatorului de proiect.

Obligaţi să restituie peste 3.000 de euro

Proiectul REFORM, pus în practică la Universitatea „Dunărea de Jos" şi finanţat cu fonduri Phare nerambursabile, prevedea extrem de clar că astfel de călătorii puteau fi decontate doar personalului implicat direct în proiect. Fostul rector nu numai că a negat implicarea sa în această afacere controversată, dar a susţinut că, prin modul de implementare a proiectului REFORM, s-a creat o reducere la fondul de salarii. „În lista de decontări nu erau decât numele persoanelor implicate în proiectul REFORM, pe care eu am aprobat-o. Nu am acceptat nici o decontare în afara proiectului. Banii europeni au fost cheltuiţi cu chibzuinţă, iar proiectul a fost considerat cel mai bun din zona 2 S-E", susţinea fostul rector.

Judecătorii l-au achitat pe Emil Constantin pentru deturnare de fonduri şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, hotărând că profesorul universitar trebuie să fie doar amendat simbolic, cu 800 de lei, pentru ce a făcut. Tot câte 800 de lei trebuie să scoată din buzunar Mihaela Iordăchescu şi Diana Anghele, dar coordonatoarele de proiect şi fostul rector au fost obligaţi de instanţă și să restituie 2.598 de euro, reprezentând cheltuielile efectuate cu transportul şi cazarea în Anglia şi Portugalia. Emil Constantin va plăti, împreună cu Diana Anghele, alţi 467 de euro pentru aceleaşi deplasări, iar Universitatea “Dunărea de Jos” trebuie să achite, în solidar, daunele de peste 3.000 de euro, alături de angajaţii săi.

nepasadegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Fostul rector Emil Constantin nu este mulţumit de achitarea pentru corupţie

Emil Constantin, fost rector al Universităţii “Dunărea de Jos”, a atacat decizia Judecătoriei Galaţi la Curtea de Apel, deşi fusese achitat pentru deturnare de fonduri şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Reclamaţia de corupţie în acest caz a plecat chiar de la cancelaria primului ministru, care sesizase procurorii anticorupţie în legătură cu faptul că fostul rector a trimis în vacanţă trei angajaţi ai AJOFM Galaţi şi CJ Vrancea pe banii Comunităţii Europene. Constantin a fost pus sub acuzare alături de Diana Elena Anghele, coordonator al proiectului REFORM, şi Mihaela Iordăchescu, adjuncta coordonatorului de proiect. Procurorii susţin că Emil Constantin, în calitate de rector al Universităţii „Dunărea de Jos", a aprobat cererile întocmite de Doiniţa Ariton, Carmen Genica Tofan şi Claudia Fechete privind decontarea cheltuielilor efectuate cu transportul şi cazarea în Anglia şi Portugalia, a căror sumă totală se ridică la peste 3.000 de euro.

Ministerul Dezvoltării îşi vrea banii înapoi

Nemulţumirea lui Emil Constantin este legată de faptul că judecătorii au hotărât ca profesorul universitar să plătească o amendă de 800 de lei pentru ce a făcut. Tot câte 800 de lei trebuie să scoată din buzunar Mihaela Iordăchescu şi Diana Anghele, dar coordonatoarele de proiect şi fostul rector au fost obligaţi de instanţă, alături de Universitatea “Dunărea de Jos”, să restituie peste 3.000 de euro, reprezentând cheltuielile efectuate cu transportul şi cazarea în Anglia şi Portugalia. Nici Ministerul Dezvoltării, nu este mulţumit de suma pe care au fost obligaţi să o restituie fostul rector şi coordonatorii de proiect, apreciind că prejudiciul este mult mai mare.

Procurorii anticorupţie au atacat deja hotărârea Judecătoriei Galaţi cu recurs, fiind nemulţumiţi pentru că fostul rector şi celelalte două persoane trimise în judecată au scăpat doar cu nişte amenzi simbolice.

Procesul are primul termen de judecată la Curtea de Apel Galaţi pe 23 noiembrie.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 7 months later...

Fostul rector al Universităţii “Dunărea de Jos” a fost achitat definitiv de acuzaţiile de corupţie
Emil Constantin, fost rector al Universităţii “Dunărea de Jos”, a fost exonerat de toate acuzaţiile aduse de procurorii anticorupţie în urma unei decizii pronunţate ieri de magistraţii Curţii de Apel Galaţi. Anterior, aceeaşi decizie fusese luată şi de  Judecătoria Galaţi, care a considerat că nu există dovezi privind implicarea profesorului universitar într-o afacere privind deturnarea de fonduri şi asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Reclamaţia de corupţie în acest caz a plecat chiar de la cancelaria primului ministru, care sesizase procurorii anticorupţie în legătură cu faptul că fostul rector a trimis în vacanţă trei angajaţi ai AJOFM Galaţi şi CJ Vrancea pe banii Comunităţii Europene. Constantin a fost pus sub acuzare alături de Diana Elena Anghele, coordonator al proiectului REFORM, şi Mihaela Iordăchescu, adjuncta coordonatorului de proiect. Procurorii au susţinut că Emil Constantin, în calitate de rector al Universităţii „Dunărea de Jos", a aprobat cererile întocmite de Doiniţa Ariton, Carmen Genica Tofan şi Claudia Fechete privind decontarea cheltuielilor efectuate cu transportul şi cazarea în Anglia şi Portugalia, a căror sumă totală se ridică la peste 3.000 de euro.
Ministerul Dezvoltării poate deschide un proces civil
În urma deciziei Curţii de Apel, Emil Constantin a scăpat şi de plata unei amenzi de 800 de lei, care susţinea indirect acuzaţiile procurorilor anticorupţie, acelaşi lucru fiind valabil şi în cazul Mihaelei Iordăchescu şi al Dianei Anghele. În schimb, judecătorii au decis să lase nerezolvată acţiunea civilă introdusă de Ministerul Dezvoltării, care la Judecătoria Galaţi avusese câştig de cauză, în sensul că cele două coordonatoare de proiect şi fostul rector au fost obligaţi, alături de Universitatea “Dunărea de Jos”, să restituie cei peste 3.000 de euro. Asta înseamnă că Ministerul Dezvoltării poate deschide acum un proces civil pentru a-şi recupera suma amintită.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.