Asistenta maternală care a crescut 21 de copii

[dcp100168]

Asistenta maternală care a crescut 21 de copii

Le mai ţineţi minte pe mamele eroine de pe vremea lui Ceauşescu? Ei bine, sensul sintagmei tinde să capete un nou înţeles în societatea anilor 2000, când făcutul copiilor pe bandă rulantă nu mai este o virtute.

Dar e o virtute să creşti o grădiniţă de copii. O grădiniţă de copii care nu îţi aparţin, dar pe care îi iubeşti ca şi cum ar fi ai tăi. O grădiniţă de copii care vin şi pleacă, te lasă cu inima sfâşiată, dar şi cu zâmbetul pe buze că ai reuşit să pui pe picioare o fiinţă ce părea să nu mai aibă nicio şansă.

„Câţi copii au fost? Nu mai ştiu exact”

La cei 57 de ani ai săi, Constanţa Păduraru a născut doi copii, dar a crescut peste 20. Este asistent maternal din 1998, iar în cei 13 ani de când practică această meserie a crescut pentru perioade mai scurte sau mai lungi nu mai puţin de 19 copii abandonaţi. Cu greu am reuşit totuşi să aflăm numărul exact al copiilor care i-au trecut pragul casei şi al sufletului. Nu îşi amintea exact. A trebuit să recurgă la o numărătoare cronologică pentru a afla câţi a crescut. „Nu mai ştiu câţi au fost. Vreo 19 sau 20. A fost Ionuţ, apoi alt Ionuţ, pe urmă Dani, apoi a venit Cătălin, după Cătălin a fost Alin, au mai fost patru fete, plus Bogdănel…”, încearcă să îşi amintească femeia în timp ce epuizează degetele de la ambele mâini numărându-i. „Da, plus cei doi pe care îi am acum, Cosmin şi David, se fac 19. Sau 20? Am greşit calculul? Nu, sunt 19, da, atâţia am avut”, spune în cele din urmă cu hotărâre Constanţa Păduraru.

Zâmbete printre oftaturi

Cu toate că nu mai ştie numărul exact, şi-i aminteşte în detaliu pe fiecare în parte. Are o mulţime de albume foto cu copiii ei şi, cu cât deapănă amintiri, cu atât i se amestecă zâmbetele cu oftaturile. „Pe primul îl chema Ionuţ, avea un an şi jumătate, cel puţin aşa se spunea, că a fost găsit în gară la Tecuci. Dar eu cred că avea mai mult, că avea deja aproape toţi dinţii”, spune mama cu profesionalismul celui care a văzut în viaţă mai multe decât poate stabili medicina. Ionuţ nu a stat decât trei luni în familia Constanţei Păduraru. Femeia a bocit când a plecat primul Ionuţ, dar lacrimile despărţirilor aveau să devină curând obişnuinţă.

A bocit de 17 ori până acum şi mai are sigur două bocete pentru când vor pleca actualii copii. „Întotdeauna am crezut că cel pe care îl am în casă va rămâne. Nu a rămas niciunul, toţi au fost adoptaţi sau au fost reintegraţi în familie”, povesteşte mama profesionistă.

Întrebată de care s-a ataşat cel mai mult în aceşti ani, ezită pentru câteva secunde şi încearcă parcă să nu facă diferenţe între copiii ei. „Ca să vă spun aşa, de ultimul mă ataşez întotdeauna. Pe ultimul îl iubesc întotdeauna cel mai mult”, se străduieşte Constanţa Păduraru să fie echidistantă. Dar parcă ar înclina mai mult spre Alin. Îi găseşte uşor fotografiile în noianul de albume pe care le poartă cu ea, iar ochii par să i se umezească. „L-am luat direct de la maternitate, avea cred că vreo trei săptămâni. Şi l-am crescut patru ani. Era un copil cuminte şi frumos…”, dar povestea se opreşte aici, pentru că, dacă ar continua, femeia ar risca să îşi inunde din nou obrajii.

17 cicatrice. Deocamdată

Alin a stat cel mai mult în familia sa, rana sentimentală s-a vindecat, dar cicatricea încă se vede. De fapt, pe sufletul femeii sunt deja 17 cicatrice, plus alte două răni ce stau să sângereze. „De la fiecare copil păstrez câte ceva, o amintire. O hăinuţă, o jucărie preferată, orice. Şi pozele, bineînţeles. Uneori îmi mai amintesc de unul, de altul şi plâng. Mai plâng din când în când, dar caut să fiu tare. Nu pot întotdeauna. Cel mai mult plâng când pleacă unul, dar imediat îmi aduc pe altul, se umple imediat golul şi mă iau cu una, cu alta, mai uit, asta e viaţa. Am plâns pentru toţi la fel. Nu i-am ales niciodată, frumoşi, urâţi, blonzi, ochi căprui, pentru mine tot copii au fost şi pe toţi i-am iubit la fel”, spune Constanţa Păduraru.

Dar tristeţea este întotdeauna împletită cu bucuria de a-şi fi făcut treaba bine. Şi a avut mână bună, cum se zice, pentru majoritatea celor pe care i-a crescut. 10 dintre cei 19 au fost adoptaţi, 4 au ajuns în familii de peste hotare pe vremea în care adopţiile internaţionale nu fuseseră stopate, iar 6 au primit mame şi taţi români.

„Cred că ajung la 25 până la pensie. Soţul mă sprijină, şi el este înnebunit după ei, dar aşa trebuie să fie. Un copil trebuie să plece cât mai repede de la noi, asistenţii maternali, şi la o vârstă cât mai mică. Aşa e mai bine pentru ei. Noi rămânem cu ale noastre, aceasta e meseria. E greu, dar mergem mai departe. Trebuie să ai dragoste pentru copii. După aceea, orice ar fi, treci uşor peste toate”, mai spune Constanţa Păduraru.

Cifrele asistenţei maternale în Galaţi

* 486 de asistenţi maternali sunt acum la Galaţi

* 750 de copii se află în grija asistenţilor maternali

* 800 de lei este salariul lunar de mamă profesionistă

* 250 de lei pe lună este norma de hrană pe care statul o dă pentru fiecare copil

viata-libera.ro