dcp100168 Posted June 19, 2011 Posted June 19, 2011 Spitalul Orăşenesc din Târgu BujorSpitalul Orăşenesc din Târgu Bujor are, în prezent, o capacitate de 60 de paturi. Nu e un spital mare, precum cele din Galaţi, dar e unul important pentru zona pe care o deserveşte, ne spune managerul Costel Fotea, jurist de profesie. „Începând de la Târgu Bujor până la Bereşti, Corni sau Bârlad nu mai există un alt spital. Vorbim, deci, despre un teritoriu pe care trăiesc circa 70.000 de oameni. Între 4.000 şi 5.000 de pacienţi se prezintă, anual, la camera de gardă a spitalului”, adaugă managerul.5 secţii şi 13 mediciSpitalul renovat de curând are 5 secţii: chirurgie generală (10 paturi), medicină internă (20 de paturi), neonatologie (5 paturi), obstetrică-ginecologie (10 paturi) şi pediatrie (15 paturi). În afara camerei de gardă, spitalul mai are farmacie şi laborator propriu de analize – de altfel indispensabil într-o unitate sanitară în care se efectuează intervenţii chirurgicale. Alte şase paturi sunt folosite pentru spitalizări de zi.Ambulatoriul, în pregătire, va avea nu doar cabinete care să corespundă secţiilor din spital, ci şi alte două, în plus: otorinolaringologie (ORL) şi oftalmologie.Colectivul de la spitalul orăşenesc include 13 medici (5 angajaţi, cu pregătire definitivată, iar restul rezidenţi), 32 de asistente medicale, un farmacist, asistent de farmacie, 9 infirmiere, 8 îngrijitoare şi 5 membri ai personalului TESA. „Per total, avem 82 de posturi dintre care doar 68 sunt ocupate. Din păcate, posturile neocupate sunt de medici, asistente etc”, declară managerul Costel Fotea. Personalul spitalului colaborează cu un medic anestezist ale cărui servicii sunt absolut necesare în cazul intervenţiilor chirurgicale. Un mare avantaj este şi faptul că locuitorii din Târgu Bujor au acces la serviciile staţiilor locale de Ambulanţă şi SMURD.„Ne ajung banii de la Casa de Asigurări!”O zi de spitalizare la Spitalul Orăşenesc din Târgu Bujor costă 170,47 lei, potrivit datelor afişate pe site-ul instituţiei. Preţul include cazare, masă şi asistenţă medicală continuă. „Nouă chiar ne-au ajuns, până luna trecută, banii pe care îi oferă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate ca plată pentru serviciile medicale prestate. Oferim asistenţă medicală continuă, condiţii de cazare mai bune poate decât unele dintre spitalele gălăţene, iar mâncarea este bună”, ne spune managerul instituţiei. ATI şi linie de gardă pentru gradul IVMinisterul Sănătăţii a decis că spitalul din Târgu Bujor merită să primească, provizoriu, categoria a IV-a. În condiţiile în care spitalul îşi respectă planul de conformare – care include, printre altele, dezvoltarea unei secţii de Terapie Intensivă (fie ea şi de capacitate redusă) şi înfiinţarea unei linii de gardă pe secţia de chirurgie. „Avem linie de gardă la Urgenţe, dar va trebui să facem una şi pentru Chirurgie. Dacă medicul e navetist şi vine de la Galaţi, varianta gărzilor la domiciliu nu prea e viabilă”, ne spune managerul.„E greu să aduci medici la Târgu Bujor!”„Deşi spitalul este renovat de la un capăt la altul, tot e greu să motivezi un medic să vină până aici. Cu vechime destul de mare, salariul medicului ar fi cam de 1.600 – 1.700 de lei. Dacă adăugăm şi plata gărzilor, ajungem cam la 2.500 lei pe lună. În cazul în care medicul nu locuieşte în Galaţi, vreo 900 de lei din acest venit s-ar duce pe navetă. Plus că ar fi trei ore pe drum, în fiecare zi”, apreciază managerul spitalului.viata-libera.ro
dcp100168 Posted December 24, 2013 Author Posted December 24, 2013 Spitalul din Târgu Bujor va fi administrat de Consiliul JudeţuluiManagementul Spitalului Orăşenesc Târgu Bujor a fost transferat, de către consilierii judeţeni, la ultima şedinţă ordinară din anul 2013, de luni, de la Consiliul Local Târgu Bujor la Consiliul Judeţului Galaţi. Totodată, a fost votată şi trecerea imobilului din domeniul public al oraşului Târgu Bujor în domeniul judeţului Galaţi.Potrivit preşedintelui CJ, Nicolae Bacalbaşa, hotărârea a venit la propunerea Consiliului Local Târgu Bujor. „O să căutăm în limita posibilităţilor să îi ajutăm din punct de vedere a asistenţei medicale şi pe locuitorii din nordul judeţului. Târgul Bujor e la 50 de kilometri, spitalul acela are un rost bine definit, aşa încât vom căuta cu justă măsură să asigurăm un spital funcţional pentru acei oameni”, a declarat preşedintele CJ.viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 27, 2016 Author Posted March 27, 2016 Consiliul Judeţului Galați a preluat spitalul din Târgu Bujor Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, transferul managementului asistenţei medicale al Spitalului Orăşenesc din Târgu Bujor de la Consiliul Local al oraşului la Consiliul Judeţului. Primarul Laurenţiu Viorel Gîdei ne-a declarat că această decizie a fost luată pe fondul dificultăţilor financiare cu care se confruntă bugetul local al oraşului, întrucât acesta „este mic, în comparaţie cu nevoile foarte mari”. „Ne dorim o dezvoltare a unităţii sanitare, pe care, din păcate, nu o putem suporta financiar. Având în vedere costurile foarte mari privind investiţiile şi utilităţile, am considerat că aceasta este cea mai bună soluţie”, ne-a spus edilul oraşului Târgu Bujor. Managerul unităţii sanitare, Doina Cucu, ne-a declarat că spitalul are nevoie, printre altele, de extinderea secţiei Pediatrie, al cărui spaţiu este, în prezent, insuficient pentru tratarea corespunzătoare a micuţilor pacienţi, întrucât este nevoie de o compartimentare pe sexe, vârstă, afecţiuni şi nu numai. Potrivit primarului din Târgu Bujor, unitatea sanitară deserveşte aproximativ 60.000 de locuitori din nord-centrul judeţului Galaţi. viata-libera.ro
dcp100168 Posted May 16, 2019 Author Posted May 16, 2019 Spitalul din Târgu-Bujor va fi modernizat cu bani europeni La Târgu-Bujor sunt aşteptate cu interes investiţiile pe care CJ Galaţi le are în plan pentru spitalul din localitate. E vorba de o serie de lucrări de consolidare şi modernizare a unor pavilioane ale spitalului, dar şi de achiziţia de noi echipamente. La rândul său, Primăria din Târgu Bujor are în plan asigurarea unor facilităţi menite să atragă mai multe cadre medicale. „Sunt investiţii importante pentru comunitatea noastră. Şi aici nu este vorba numai de locuitorii din Târgu-Bujor, ci şi din localităţile învecinate, dat fiind faptul că ne situăm cam la mijloc între Galaţi, Bârlad şi Tecuci. Prin urmare, aria pe care o deserveşte acest spital este destul de mare”, a arătat primarul din Târgu-Bujor, Laurenţiu Viorel Gîdei. Una dintre marile probleme ale spitalului din Târgu-Bujor erau alunecările de teren. Drept urmare, CJ Galaţi a demarat anul trecut un proiect în valoare de 1,2 milioane de lei, ce presupune consolidarea terenului şi a clădirii în care funcţionează partea administrativă a spitalului - Blocul alimentar, Spălătoria, Sterilizarea. De asemenea, în cadrul POR 2014-2020, CJ Galaţi are în curs de contractare un proiect, în valoare de 11,2 milioane de lei, ce vizează extinderea şi modernizarea Ambulatoriului spitalului. Practic, această unitate se va dubla ca spaţiu (clădire P+1, suprafaţă totală de 860 mp), urmând să fie reabilitat şi reamenajat şi corpul principal al spitalului. În plus, va fi îmbunătăţită şi dotarea unităţii. Prin proiect, 2,2 milioane de lei au fost alocate achiziţiei a peste 180 de echipamente medicale pentru chirurgie, ORL, medicină internă, pediatrie, obstetrică-ginecologie etc. „Sănătatea e mai importantă decât toate. Am investit în toate unităţile medicale administrate de CJ, inclusiv la Târgu - Bujor. Până acum, toate proiectele realizate pe Sănătate au primit finanţare. Şi vor mai fi şi altele…”, ne-a declarat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea. De exemplu, strict în cazul spitalului de la Târgu-Bujor, se află în curs de evaluare un proiect depus pe Programul România - R.Moldova, în valoare de aproape un milion de euro. Proiectul vizează realizarea unei noi secţii de Pediatrie, cu 25 paturi, pe categorii de vârstă, afecţiuni etc. Îmbunătăţirea dotărilor medicale va atrage şi mai mulţi medici. De altfel, deja lucrurile au început să se mai schimbe faţă de anii trecuţi. Un factor important a fost că, special pentru cadrele medicale care fac naveta, CJ Galaţi a achiziţionat un microbuz care a fost pus la dispoziţia acestora. La rândul său, primarul din Târgu-Bujor, Laurenţiu Viorel Gîdei, a precizat că, odată cu finalizarea blocurilor ANL din localitate, vor fi alocate locuinţe de serviciu şi pentru personalul medical. Mai mult, s-au purtat discuţii cu conducerea ANL şi a CJ Galaţi pentru construirea, după modelul de la Galaţi, a unui bloc destinat special cadrelor medicale. Aceste facilităţi, plus salariile mai atractive din Sănătate, ar fi un imbold şi pentru dezvoltarea serviciilor medicale din Târgu-Bujor, apreciază reprezentanţii administraţiei publice. viata-libera.ro
dcp100168 Posted May 20, 2019 Author Posted May 20, 2019 Soluţia găsită de conducerea unui spital, unde nu se prezentau medici pentru angajare Spitalul din localitatea gălăţeană Târgu Bujor a reuşit să angajeze 8 medici, după ce specialiştilor le-a fost asigurat transportul către unitatea medicală. Zilnic, medicii, printre care şi managerul spitalului, fac naveta cu un microbuz cumpărat cu bani din bugetul Consiliului Judeţean Galaţi. În ultimii ani, conducerea Spitalului din Târgu Bujor a organizat mai multe concursuri de angajare pentru a acoperi posturile din organigrama instituţiei. Deoarece la concursuri nu s-au prezentat specialiştii doriţi, activitatea în spital se desfăşura cu mari greutăţi, iar unitatea risca să fie închisă. Ca să depăşească impasul, autorităţile judeţene au avut ideea de a asigura transportul medicilor dispuşi să lucreze la Spitalul din Târgu Bujor. „Am achiziţionat microbuzul pentru medici deoarece nu aveam specialişti la Spitalul din Târgu Bujor. Ne-am dat seama că aşa putem convinge specialişti să meargă acolo. Şi am avut dreptate, spitalul a făcut mai multe angajări. Eu personal am vrut să mă asigur că astfel cetăţenii din oraş beneficiază de servicii medicale de calitate. Şi aici nu este vorba doar despre investiţiile pe care le facem, ci şi despre calitatea actului medical, despre personalul medical, despre specialişti”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea. După ce li s-a oferit transport gratuit, opt medici din oraşul Galaţi au acceptat să facă naveta şi zilnic parcurg 60 de kilometri până la noul loc de muncă. „Maşina este o achiziţie foarte bună. Sperăm să atragem prin această idee şi alţi medici specialişti. Eu am venit la acest spital pentru că pot să-mi fac meseria, dar vă spun sincer, mi s-a spus de la început că transportul este asigurat, e un confort psihologic. Nu conducem, venim odihniţi. Este un factor favorizant, în proporţie de 60% asta m-a convins”, a spus medicul Gabriela Marian Bucur. După 40 de ani de activitate la Spitalul Judeţean din Galaţi, chirurgul Ştefan Chicoş a decis să meargă la Târgu Bujor pentru că a auzit că unitatea nu are niciun specialist în domeniul său. „Plecăm la 7.30 de acasă, ajungem la 8.15 aici, stăm până la 13.00, 14.00, când se termină tura. Uneori mai devreme, uneori mai târziu, este şi în funcţie de programul managerului. Microbuzul pleacă de la Spitalul Judeţean, trece pe la Grădina Publică şi ne ia de pe traseu. Eu fac câţiva paşi (...) După 40 de ani de zile petrecuţi la Spitalul Judeţean ce era să fac, să stau acasă? Am înţeles că aici este nevoie de o mână de ajutor, că niciun chirurg nu vrea să vină. Trebuie să-i ajute şi pe oamenii ăştia cineva”, a declarat chirurgul Ştefan Chicoş. Printre medicii care fac naveta este şi managerul spitalului din Târgu Bujor. „Este cea mai mare problemă a noastră, a spitalului, lipsa de personal. Mărturisesc că datorită investiţiilor, a asigurării transportului, problema personalului s-a mai rezolvat. Probleme încă sunt, avem multe posturi descoperite, iar după ce se va termina noul ambulatoriu, vom avea nevoie de şi mai mulţi medici şi asistente medicale. (...) Ne ajută microbuzul, la o lună după ce l-am achiziţionat am angajat primul medic şi un director economic. Erau funcţii la care nu se prezenta nimeni la concurs. Când au aflat că se asigură transport, oamenii au devenit interesaţi de poziţiile scoase la concurs”, a declarat managerul Spitalului din Târgu Bujor, Victoria Gheonea. Spitalul din Târgu Bujor trece prin mari transformări, fiind consolidat, modernizat şi extins cu ajutorul fondurilor europene. mediafax.ro
dcp100168 Posted May 20, 2019 Author Posted May 20, 2019 Proiect de peste 11 milioane de lei pentru extinderea şi reabilitarea Ambulatoriului de la Spitalul Târgu Bujor Ambulatoriul de la Spitalul Târgu Bujor va fi extins şi reabilitat în cadrul unui proiect în valoare de peste 11 milioane de lei, contractul de finanţare fiind semnat, luni, de către preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea. Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a semnat, luni, contractul de finanţare pentru proiectul “Extindere, reabilitare, modernizare şi dotare a Ambulatoriului Integrat de Specialitate de la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor”, în valoare de 11.148.902 lei. Asistenţa financiară nerambursabilă este de 10.482.943 de lei, iar contribuţia Consiliului Judeţean Galaţi este de 665.959 de lei. ”Vom construi o clădire pentru Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Orăşenesc din Târgu Bujor şi vom moderniza cabinetele medicale care în acest moment deservesc ambulatoriul. Astfel, vor fi create spaţii noi pentru activitatea cabinetelor de chirurgie generală, obstetrică, ORL, oftalmologie, pediatrie, medicină internă, precum şi pentru laboratorul de analize medicale. Vom dota ambulatoriul de Specialitate cu 180 de echipamente medicale. Şi pentru acest proiect avem demarate deja procedurile de achiziţie publică”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi. Construcţia va avea un regim de înălţime P+1E şi o suprafaţă desfăşurată de 838 de mp. Pe lista echipamentele care vor fi achiziţionate se afla un aparat de radiologie mobil, un electrocardiograf, negatoscoape radiologice, ecografe doppler, un analizor imunologie automat cu staţie PC, un analizor microbiologie automat cu staţie PC, electrocauter şi microscoape digitale.Valoarea totală estimată a echipamentelor ce vor fi achiziţionate este de 2.194.728 de lei. Finanţarea a fost obţinută în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. news.ro
dcp100168 Posted May 25, 2019 Author Posted May 25, 2019 Secție a unui spital gălățean, nefolosită de 5 ani, deși a fost complet modernizată. Manager: Nu se prezintă nimeni la concursul pentru medic anestezist Secția de terapie intensivă a unui spital din județul Galați este nefolosită, deși în urmă cu cinci ani a fost reabilitată și dotată cu aparatură de ultimă generație. Potrivit managerului Spitalului Orășenesc Tg.Bujor, Victoria Gheonea, unitatea medicală nu are un medic specialist, pentru că nu s-a prezentat nimeni la concursul pentru ocuparea postului de medic anestezist, relatează Mediafax. Secția de ATI a Spitalului din Târgu Bujor a fost modernizată în urmă cu 5 ani. De atunci, secția stă închisă, iar aparatele nou nouțe nu au fost folosite niciodată, deoarece, spune managerul Spitalului Orășenesc Tg.Bujor, niciun medic anestezist nu dorește să se angajeze la spitalul din orașul gălățean. La fiecare cinci luni, conducerea spitalului organizează concurs pentru ocuparea postului și nici măcar medicii rezidenți nu sunt atrași de poziția oferită. „Secția de ATI a fost modernizată acum cinci ani. A fost modernizată integral, cu covor antistatic medical, cu aparatură de ultimă generație, paturi, zona preoperatorie, zonă postoperatorie. De atunci scoatem o dată la cinci luni postul de medic anestezist la concurs, nu se prezintă nimeni, nu se interesează nimeni. Este și o specializare mai aparte, sunt mai puțini medici anesteziști, cel puțin la Galați. Nu stăm degeaba, pregătim medici rezidenți, dar din păcate unii dintre ei, la finalul rezidențiatului, pleacă în alte părți. Noi îi pregătim cu speranța că la final unul va veni și va lucra în spitalul nostru”, a declarat managerul Spitalului Orășenesc Tg.Bujor, Victoria Gheonea. În lipsa unui anestezit, medicul chirurg de la Tg. Bujor intervine doar la cazurile ușoare, cele complicate fiind transferate la Spitalul de Urgență din Galați. „Au oferte de la cabinetele private, de la cabinetele din Galați, ce să caute aici? Sala de operații este corespunzătoare, dincolo paturile, la fel, dar dacă nu ai reanimatorul, medicul, nu se poate. Este nevoie de doi, nu de unul. Experiența pe care o am de 40 de ani în chirurgie, mai știu să fac câte o anestezie. Evident că nu facem decât intervenții mici, la intervențiile mari bolnavul trebuie controlat bine înainte”, a declarat medicul chirurg Ștefan Chicoș. Probleme cu lipsa de personal sunt și la alte secții ale spitalului din Tg. Bujor. Recent, conducerea unității a reușit să angajeze 8 medici după ce autoritățile județene au cumpărat un microbuz cu care specialiștii sunt transportați în fiecare zi din Galați până la Tg. Bujor și înapoi. hotnews.ro
dcp100168 Posted October 7, 2019 Author Posted October 7, 2019 Dezastru în 12 spitale din țară. Autoritățile nu le pot acredita Șase spitale publice, un centru medical al Arhiepiscopiei Clujului și alte 5 unități sanitare private au căzut la examenul acreditării. Acestea ar trebui închise, însă decizia de a le mai păsui un an îi aparține ministrului Sănătății, Sorina Pintea. Peste un an, jumătate din spitalele de țară s-ar putea închide Comisia de acreditare a spitalelor, de la Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, a depistat condiții inacceptabile în 12 unități sanitare din țară, pe care le-a încadrat în categoria neacreditate. Potrivit legii, odată primit verdictul de neacreditare, acestea nu mai pot primi finanțare de la casele de asigurări de sănătate, fiind nevoite să-și închidă porțile. Este vorba despre spitalele orășenești Târgu Bujor, Hîrlău, Hârșova și Sângeorgiu de Pădure, spitalul municipal Vulcan, spitalul de boli cronice Călinești, Asociația Sfântul Nectarie, un centru de îngrijiri paliative al Arhiepiscopiei Clujului, și de alte cinci unități sanitare din mediul privat. Toate acestea se mai pot înscrie în procesul de acreditare abia după 24 de luni, perioadă în care nu vor putea funcționa. O portiță legislativă există însă, ministrul Sănătății putând aproba prelungirea perioadei de conformare cu un an, timp în care vor putea oferi servicii medicale pacienților. Spitale de categoria I nu există în România Potrivit Ordinului Ministrului Sănătății nr. 10/2018, sunt instituite 6 categorii de acreditări. Unitățile încadrate la categoria I de acreditare trebuie să obțină în urma evaluării un punctaj total de conformitate cu standardele A.N.M.C.S. de cel puțin 90%, să nu existe indicatori punctați cu (-10) în procesul de evaluare și să să dețină autorizație sanitară de funcționare fără plan de conformare. În această categorie nu s-a încadrat niciun spital din România. Încadrarea unităților sanitare cu paturi în categoria a II-a de acreditare, denumită “acreditat cu recomandări”, necesită îndeplinirea de către acestea, în urma evaluării, a următoarelor criterii cumulative: să obțină un punctaj total de conformitate cu standardele ANMCS de cel puțin 70%, să obțină mai puțin de 10% din indicatorii punctați cu (-10) aplicabili unității sanitare respective, iar termenul de îndeplinire a planului de conformare, asumat de către unitatea sanitară cu paturi și de către forul tutelar sau patronat, să fie de maximum 12 luni de la emiterea acestuia. Categoria a III-a, denumită ”acreditat cu rezerve” are un punctaj total de 51% și mai puțin de 30% din indicatorii punctați cu (-10), cu termen de conformare de 24 de luni, iar categoria a IV-a de acreditare, denumită “acreditat cu încredere redusă”, are aceleași condiții ca la categoria precedent, dar un termen mai lung de conformare. Criteriile de acreditare, relaxate pentru a evita colapsul sistemului Conducerea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) susține că nu s-a mers pe o respectare strictă a criteriilor de acreditare pentru că acest lucru ar fi însemnat închiderea a peste 70% dintre spitale. Neregulile au fost depistate nu numai în spitalele publice, ci și în cele private. ”Lucrurile nu sunt în ordine. Oamenii nu au luat în serios treaba asta, sunt și firme private care au construit unități sanitare numai pentru profit, fără să se gândească la particularitățile afacerii în sănătate. Știu că cei din sistem, atât public, cât și privat, sunt nemulțumiți de aceste acreditări, dar trebuie să înțeleagă că nu pot prelua un pacient pe care nu-l pot rezolva, să îi agraveze starea și apoi să-l trimită în altă parte. Iar exemplele de lucruri neconforme pot continua la nesfârșit”, ne-a declarat dr.Vasile Cepoi, președintele ANMCS. national.ro
dcp100168 Posted November 3, 2019 Author Posted November 3, 2019 Echipamente medicale noi la spitalul din Târgu Bujor Noua staţie de oxigen a Spitalului Orăşenesc Târgu Bujor a fost pusă în funcţiune, investiţia, în valoare de 143.000 lei, fiind asigurată din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Galaţi. Pe lângă această staţie, spitalul va beneficia şi de alte echipamente medicale, finanţarea fiind asigurată atât de la bugetul CJ Galaţi, cât şi de la cel al Ministerului Sănătăţii. “Achiziţionăm echipamente medicale pentru toate unităţile medicale pe care le avem în subordine. Am investit la spitalul din Târgu Bujor într-o staţie de oxigen performantă, care produce în permanenţă oxigen medical cu o puritate de 99 la sută. Vechea staţie de oxigen era foarte mică în comparaţie cu necesităţile spitalului, iar echipamentele erau uzate şi se defectau des. De asemenea, am dotat secţia de obstetrică-ginecologie cu un pat de naşteri modern. În câteva săptămâni un alt lot de echipamente medicale urmează să ajungă la unitatea medicală din Târgu Bujor”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi. Patul de naşteri a avut un preţ de achiziţie de 65.000 de lei, bani din bugetul Consiliului Judeţean Galaţi. De asemenea, cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii au fost achiziţionate un electrocardiograf pentru camera de urgenţe, un nebulizator (aparat cu aerosoli – n.r.) pentru pediatrie şi un analizator semiautomat de urină pentru laboratorul de analize medicale, toate în valoare de 28.000 de lei. viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 4, 2019 Author Posted November 4, 2019 Secţii modernizate la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor Secţii modernizate la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor. Au fost reabilitate, igienizate şi dotate cu mobilier medical secţiile de obstetrică-ginecologie şi neonatologie. “Deşi pare un spital mic, unitatea medicală deserveşte aproximativ 60.000 de oameni din Târgu Bujor şi comunele limitrofe. Iar pacienţii trebuie să beneficieze de condiţii decente de spitalizare. De aceea, pe lânga dotarea spitalului cu echipamente medicale, am investit şi în reabilitarea şi modernizarea saloanelor şi a cabinetelor medicale din cadrul secţiilor de obstetrică-ginecologie şi neonatologie. S-a zugravit, s-a pus gresie şi faianţă, pe hol şi în cabinetele medicale s-a montat covor medical antistatic, au fost schimbate uşile, instalaţiile sanitare şi cele electrice. De asemenea, a fost adus mobilier medical nou, adică paturi pentru adulţi, paturi pentru nou-născuţi, saltele, noptiere şi mese pentru înfăşat nou-născuţii. În plus, toate cabinetele medicale au fost dotate cu birouri, scaune, fişete şi dulapuri”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi. Valoarea lucrărilor realizate a fost de 200.000 de lei. Consiliul Judeţean Galaţi
dcp100168 Posted July 16, 2020 Author Posted July 16, 2020 Reabilitare la Spitalul din Târgu-Bujor Proiectarea și execuția lucrărilor pentru obiectivul de extindere, reabilitare, modernizare și dotare a ambulatoriului integrat de specialitate al Spitalului Orășenesc din Târgu-Bujor au fost atribuite de către Consiliul Județean Galați la valoarea de 6,87 milioane de lei. Asocierea dintre firma bucureșteană Luxuria Aedificium SRL (în calitate de ofertant lider) și dâmbovițenii de la Terra Invest Management SRL va avea la dispoziție un și jumătate pentru executarea lucrărilor de la data emiterii ordinului de începere a acestora. Luxuria Aedificium SRL, specializată în lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, a realizat anul trecut venituri totale de 9,6 milioane de lei și un profit net de peste 3,2 milioane de lei, cu un număr mediu de șase salariați. Proiectul Consiliului Județean Galați de la Spitalul din Târgu-Bujor este finanțat cu fonduri nerambursabile, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 22, 2021 Author Posted January 22, 2021 Doi medici noi vor lucra la Spitalul de la Târgu Bujor Un medic internist și un medic cu specializarea obstetrică-ginecologie au venit să lucreze la Spitalul Târgu Bujor din Galați. În ultimii ani, conducerea unității medicale a organizat mai multe concursuri de angajare pentru a acoperi posturile din organigrama instituţiei. „S-a reușit și datorită investițiilor făcute de către Consiliul Județean pentru modernizarea spitalului. Ambele secții ale Spitalului de la Târgu Bujor, de medicină internă și obstetrică-ginecologie, au fost renovate complet și dotate cu aparatură medicală nouă”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați. De asemenea, transportul personalului medical este realizat cu un microbuz achiziționat cu fonduri de la Consiliul Județean. „Dacă nu investești și nu creezi condiții bune de lucru, este foarte greu să atragi medici noi, mai ales în cazul unui spital mic, aflat la aproximativ 60 de kilometri de Galați”, a precizat Costel Fotea, președintele CJ Galați. regionalpress.ro
dcp100168 Posted February 1, 2021 Author Posted February 1, 2021 Creșterea eficienței energetice la Spitalul din Târgu Bujor Consiliul Județean Galați a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de achiziție publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor aferente proiectului "Creșterea eficienței energetice pentru Spitalul Orășenesc din Târgu Bujor”. Valoarea totală a licitaţiei este de circa 3,6 milioane lei, exclusiv TVA, iar durata de implementare a obiectivului de investiții este de 19 luni calendaristice, eșalonate astfel: durata de prestare a serviciilor de proiectare este estimată la 30 de zile de la ordinul de începere, iar durata de execuție a lucrărilor la un an și jumătate. Finanțarea proiectului este asigurată cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional (POR), procedura de atribuire urmând a fi una simplificată pe criteriul ”cel mai bun raport calitate-preț”, cu componenta financiară având o pondere de 90 la sută din total. Termenul limită pentru depunerea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 15 februarie 2021, ora 15,00. viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 2, 2021 Author Posted April 2, 2021 A fost semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat 23 de contracte de finanţare, în valoare totală de 141.135.797,86 lei, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de MDLPA. 10 proiecte vizează modernizarea unor instituţii culturale, sociale şi de învăţământ, reabilitarea termică a unei unităţi medicale şi îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei, iar alte 13 proiecte au ca beneficiari întreprinderi mici şi mijlocii şi urmăresc promovarea spiritului antreprenorial şi creşterea competitivităţii firmelor. Din cele 10 proiecte ce vor fi implementate de instituţii ale statului, unul priveşte judeţul Galaţi, care va beneficia de 4.848.380 lei pentru creşterea eficienţei energetice la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor. Celelalte 9 proiecte sunt: - municipiul Lugoj (jud. Timiş), pentru realizarea unui Centru Cultural Multifuncţional, va beneficia de suma de 22.739.888,90 lei; - oraşul Fundulea (jud. Călăraşi) va beneficia de 30.438.995,84 lei pentru reabilitarea zonei centrale situată în lungul zonei DN3 şi strada Vasile Băbuş, a zonei de alei şi trotuare, a acceselor în proprietăţi, precum şi pentru reabilitarea şi modernizarea unor locuinţe sociale şi a unui centru socio-cultural; - oraşul Panciu (jud. Vrancea), pentru extinderea, reabilitarea, modernizarea şi dotarea casei de cultură, va beneficia de 10.486.477,50 lei; - oraşul Găeşti (jud. Dâmboviţa) va beneficia de 14.952.404 lei pentru reabilitarea, modernizarea şi extinderea Şcolii Gimnaziale ”Şerban Cioculescu”; - municipiul Giurgiu, pentru modernizarea Şcolii Gimnaziale ”Mihai Eminescu”, va beneficia de 12.809.645,44 lei; comuna Cătunele (jud. Gorj) va beneficia de 2.330.974,17 lei pentru extinderea, reabilitarea şi dotarea Şcolii Generale ”Mazilu Vipie Gheorghe”; - comuna Mătăsaru (jud. Dâmboviţa), pentru construirea unei şcoli generale în satul Mătăsaru, va beneficia de 7.282.355,94 lei; - comuna Caraşova (jud. Caraş-Severin) va beneficia de 715.323,30 lei pentru înfiinţarea unui Centru Comunitar Integrat; - municipiul Bacău, pentru modernizarea şi reabilitarea Colegiului Tehnic de Comunicaţii ”N.V. Karpen”, va beneficia de 8.827.136,01 lei. monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted April 5, 2021 Author Posted April 5, 2021 Proiect cu fonduri europene la la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor Consiliul Judeţean a câştigat un nou proiect cu fonduri europene. Astăzi, 5 aprilie, preşedintele Consiliului Judeţean a semnat în format electronic contractul de finanţare pentru proiectul de eficientizare energetică a corpului central de la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor. Valoarea proiectului este de 4.848.380 de lei, din care 4.028.582 de lei reprezintă finanţare nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. “Este vorba despre modernizarea principalului corp de clădire al Spitalului din Târgu Bujor, acolo unde se desfăşoară majoritatea activităţilor medicale. Vor fi montate panouri solare şi pompe de căldură, precum şi sisteme inteligente de gestionare şi monitorizare a consumurilor de energie electrică şi termică. Astfel, vom reuşi să reducem costurile cu utilităţile, precum şi emisiile de dioxid de carbon. De asemenea, va fi înlocuită tâmplăria exterioară şi interioară a clădirii, se vor moderniza instalaţiile electrice, de încălzire, de apă caldă şi apă rece, va fi schimbat acoperişul şi vor fi reabilitate sistemele de climatizare. Mai mult, pentru acest proiect avem începută şi procedura de licitaţie cu clauză suspensivă, care este deja în faza de evaluare tehnică, astfel încât să putem demara cât mai repede această investiţie”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi. În corpul de clădire care va fi modernizat funcţionează secţia de obstetrică-ginecologie, secţia de neonatologie, secţia de chirurgie generală, blocul operator şi blocul de naşteri. Clădirea are o suprafaţă utilă de peste 800 de mp şi a fost construită în 1962. Consiliul Judeţean Galaţi
dcp100168 Posted May 23, 2021 Author Posted May 23, 2021 Lucrări ample la Spitalul din Târgu Bujor Consiliul Județean (CJ) Galați continuă investițiile în sistemul sanitar. Astfel, miercuri, 19 mai, a fost lansat oficial, la sediul instituției, un proiect amplu de modernizare a principalului corp de clădire al Spitalului Orășenesc de la Târgu Bujor. ”Aproximativ 60 la sută din activitatea spitalului se desfășoară în acest corp de clădire. Pentru prima oară, la Spitalul din Târgu Bujor vor fi instalate panouri fotovoltaice și pompe de căldură, astfel încât o parte din energia necesară funcționării secțiilor medicale să fie asigurată din surse regenerabile. În plus, tot pentru prima oară, vor fi montate şi sisteme inteligente de gestionare și monitorizare a consumului de energie. Vor fi realizate lucrări de recompartimentare interioară, va fi înlocuită tâmplăria exterioară și interioară, se va schimba acoperișul și va fi modernizat sistemul de climatizare. De asemenea, vor fi reabilitate instalațiile electrice, termice și de distribuție a apei”, a declarat Costel Fotea, președintele CJ Galați, pe pagina sa de Facebook. În corpul de clădire care va fi modernizat funcţionează secţia de obstetrică-ginecologie, secţia de neonatologie, secţia de chirurgie generală, blocul operator şi blocul de naşteri. De serviciile medicale ale Spitalului din Târgu Bujor beneficiază aproximativ 60 de mii de oameni din zona respectivă. Procedura de achiziție publică pentru desemnarea unui constructor este în faza de evaluare a ofertelor depuse. Valoarea investiţiei este de aproape cinci milioane de lei, fonduri obţinute de către CJ prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020. viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 9, 2021 Author Posted June 9, 2021 Clădire nouă, cu fonduri europene, pentru secţia de Pediatrie a Spitalului din Târgu Bujor Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a anunţat astăzi, miercuri, 9 iunie 2021, câştigarea unui nou proiect cu fonduri europene. Este vorba despre realizarea unei clădiri noi pentru secţia de Pediatrie a Spitalului din Târgu Bujor. Potrivit acestuia, saloanele vor fi împărţite pe categorii de vârstă, iar părinţii vor avea spaţii special amenajate. Mai mult, noul pavilion va avea spaţii de joacă şi o cameră de zi pentru realizarea activităţilor şcolare. „Am câştigat un nou proiect cu bani europeni. În acest moment, asteptăm să vină de la Ministerul Fondurilor Europene contractul de finanţare pentru a-l semna cât mai repede. Valoarea proiectului este de peste 900.000 de euro“, a precizat Costel Fotea într-o postare pe facebook. monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted July 2, 2021 Author Posted July 2, 2021 Contract semnat! Clădire nouă pentru secţia de Pediatrie a Spitalului din Târgu Bujor Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a semnat electronic contractul de finanţare pentru o nouă investiţie la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor. Este vorba despre realizarea unei clădiri noi pentru secţia de Pediatrie, informează Consiliul Judeţean Galaţi. „Când vorbim despre sănătate, în special despre sănătatea copiilor noştri, vom face mereu totul pentru ca medicii să facă performanţă şi să salveze astfel vieţi. Niciun efort nu este prea mare pentru îmbunătăţirea sănătăţii copiilor, indiferent de costuri, pentru că investiţia în sănătatea copiilor înseamnă investiţie în viitorul nostru, al tuturor. Saloanele noii secţii de Pediatrie de la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor vor fi împărţite pe categorii de vârstă, iar părinţii vor avea spaţii special amenajate. Mai mult, noul pavilion va avea un sistem de ventilaţie special, săli de joacă şi o cameră de zi pentru realizarea activităţilor şcolare. De asemenea, vor fi amenajate săli de consultaţii şi tratamente, cabinete medicale şi spaţii pentru hrănirea sugarilor. Clădirea va fi dotată cu tot ceea ce este necesar, inclusiv cu echipamente medicale moderne”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi. Noul pavilion va avea 25 de paturi, care vor fi împărţite în trei compartimente: pentru sugari şi copii; pentru copiii preşcolari; pentru copiii şcolari. La Spitalul din Târgu Bujor sunt consultaţi şi trataţi anual aproximativ 1.300 de copii. Pe lista de echipamente medicale ce vor fi achiziţionate pentru noua secţie se regăsesc un ecograf doppler portabil, un electrocardiograf cu 12 canale, un defibrilator şi un monitor de funcţii vitale. Noua clădire va fi amplasată în curtea Spitalului Orăşenesc Târgu Bujor, iar suprafaţa nou construită, de peste de 300 mp, va fi compartimentată şi dotată în conformitate cu reglementările în vigoare. În spaţiul eliberat din clădirea existentă va fi reamenajat compartimentul de medicină internă. Valoarea totală a proiectului este de 926 de mii de euro, fonduri obţinute prin Programul Operaţional Comun România - Republica Moldova, precizează Consiliul Judeţean Galaţi. monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted August 8, 2021 Author Posted August 8, 2021 Cine reabilitează Spitalul Târgu Bujor Licitația pentru eficientizarea energetică a Spitalului Orășenesc Târgu Bujor a fost câștigată de Asocierea SC Luxuria Aedificium SRL & SC Terra Invest Management SRL, valoarea contractului fiind de 3.518.699 de lei (TVA inclus), anunță Consiliul Județean Galați. Potrivit președintelui CJ, Costel Fotea, este una dintre cele mai importante investiții derulate vreodată, cu fonduri europene, la Spitalul din Târgu Bujor: o amplă reabilitare și modernizare a principalului corp de clădire, în care se desfășoară cea mai mare parte din activitatea medicală: secțiile de obstetrică-ginecologie, neonatologie, chirurgie generală, blocul operator și blocul de nașteri. Interiorul clădirii va fi recompartimentat, se va înlocui tâmplăria, se va schimba acoperișul și vor fi reabilitate instalațiile electrice, termice și de distribuție a apei. Spitalul va avea pentru prima oară panouri fotovoltaice, pompe de căldură și sisteme inteligente de gestionare și monitorizare a consumului de energie. În prima etapă, firmele care au câștigat licitația trebuie să realizeze proiectarea tehnică, iar lucrările vor demara după aprobarea CJ și obținerea tuturor autorizațiilor necesare. viata-libera.ro
dcp100168 Posted October 9, 2021 Author Posted October 9, 2021 O nouă secție de pediatrie la Spitalul din Târgu Bujor Lucrările de modernizare a Spitalului Orășenesc din Târgu Bujor, parte a proiectului sanitar finanţat prin Programul Operaţional Comun România - Republica Moldova 2014-2020, prevăd inclusiv construirea unui pavilion pentru secția de pediatrie. În mare, se are în vedere construcția clădirii noii secții de pediatrie și a centralei termice, realizarea circulațiilor pietonale, dar și a tuturor instalațiilor interioare și exterioare, inclusiv de preluare a apelor meteorice. Durata de execuție a lucrărilor este prevăzută a fi de șapte luni de la emiterea ordinului de începere a acestora, valoarea estimată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP/SICAP) fiind de circa 2,45 milioane de lei. Este vorba despre o procedură de achiziții simplificată a Consiliului Județean Galați, autoritatea contractantă fixând drept criteriu de atribuire "prețul cel mai scăzut". Depunerea ofertelor sau a cererilor de participare se poate face în SEAP până pe 27 octombrie 2021. viata-libera.ro
dcp100168 Posted October 12, 2021 Author Posted October 12, 2021 Pavilion nou pentru secția de Pediatrie a Spitalului Orășenesc din Târgu Bujor Consiliul Județean Galați a obținut fondurile necesare pentru a construi un pavilion nou pentru secția de Pediatrie a Spitalului Orășenesc din Târgu Bujor, în cadrul unei investiții cu fonduri europene de 926.140 de euro. Fondurile sunt asigurate prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020. “Este o investiție extrem de importantă, absolut necesară pentru această unitate medicală. În acest moment, secția de Pediatrie funcționează într-un spațiu total insuficient. Noul proiect va crea condiții moderne de spitalizare pentru cei mici și părinții lor, iar suprafața secției va crește de cel puțin șase ori. Se vor amenaja rezerve speciale mamă-copil, paturi pentru părinți, spații de joacă, o zonă pentru activități școlare și vor fi reconfigurate circuitele medicale. Mai mult, noua clădire va avea sală de mese și un spațiu special pentru hrănirea nou-născuților”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați. Noul pavilion va avea 25 paturi, cabinet de consultaţii, sală de aşteptare, sală de tratamente şi investigaţii speciale, spaţiu de lucru pentru asistenţi medicali-post de supraveghere, vestiare și spaţii de depozitare. De asemenea, noua clădirea va avea un sistem de ventilație modern și sistem de supraveghere. Toate spațiile vor fi dotate cu mobilierul și echipamentele necesare pentru buna lor funcționare. În acest moment, licitația pentru desemnarea unui constructor este în plină desfășurare, partea de proiectare fiind deja realizată. Spitalul Orăşenesc Târgul Bujor este singura unitate medicală din nord-estul județului Galați, deservind peste 60.000 de oameni. Consiliul Județean Galați
dcp100168 Posted February 21, 2022 Author Posted February 21, 2022 CJ caută constructor pentru Spitalul din Târgu Bujor Așa după cum ați putut afla deja din paginile cotidianului nostru, Consiliul Județean (CJ) Galați are în proiect construirea unui pavilion de Pediatrie şi modernizarea Spitalului Orăşenesc din Târgu Bujor. Investiția este finanţată prin Programul Operaţional Comun România - Republica Moldova 2014-2020. Lucrările de bază vor cuprinde: construcția unei clădiri (având ca și destinație noua secție de Pediatrie, inclusiv centrală termică), realizarea finisajelor interioare și exterioare, a circulațiilor pietonale, precum și a tuturor instalațiilor interioare si exterioare, inclusiv cele pentru preluarea apelor meteorice. Durata de execuție a lucrărilor este estimată a fi șapte luni de la emiterea ordinului de începere a acestora. Valoarea totală a achiziției, lansate, vineri, 18 februarie, în SICAP, este de circa 3,3 milioane lei, exclusiv TVA. Având în vedere faptul ca finanțarea contractului se face prin Programul Operațional Comun România - Republica Moldova, plata facturilor către executant se va face în termen de maximum 60 de zile de la primirea lor, conform legislației în vigoare. Ofertele operatorilor economici sunt așteptate până la data de 21 martie, iar cei interesați pot solicita clarificări într-un termen ce nu va depăși 13 zile până la această dată-limită. Această procedură simplificată de achiziție publică va avea ca și criteriu de atribuire ”prețul cel mai scăzut”. viata-libera.ro
dcp100168 Posted May 4, 2022 Author Posted May 4, 2022 S-a semnat contractul pentru realizarea unei clădiri noi la Spitalul Târgu Bujor A fost semnat contractul de lucrări pentru realizarea unei clădiri noi la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor. Noul pavilion va fi dedicat secției de Pediatrie. Licitația pentru realizarea noii construcții a fost câștigată de S.C. PM Construct 2007 SRL. Această investiție este realizată prin Programul Operațional România – Republica Moldova 2014-2020, în cadrul unui parteneriat cu raionul Hâncești. “Este un proiect extrem de important pentru Spitalul din Târgu Bujor. Prin această investiție, condițiile de spitalizare se vor schimba radical în bine. Astfel, noua secție de Pediatrie va avea de șase ori mai mult spațiu, saloane separate pentru nou-născuți, preșcolari și copii cu vârsta de peste 6 ani, rezerve speciale mamă-copil, zonă special amenajată pentru hrănirea bebelușilor și sală de mese. De asemenea, saloanele vor avea paturi pentru părinți, vom crea un loc special unde copiii care sunt la școală își vor putea face temele, iar pentru cei mici vom amenaja un spațiu de joacă. În cel mai scurt timp vom emite și ordinul de începere a lucrărilor, partea de proiectare tehnică fiind deja realizată”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați. Noul pavilion va avea 25 de paturi, cabinet de consultaţii, sală de aşteptare, sală de tratamente şi investigaţii speciale, spaţiu de lucru pentru asistenţi medicali, vestiare și spaţii de depozitare. Noua clădire va avea rețea de fluide medicale, sisteme de semnalizare şi alarmare în caz de incendiu și instalaţii de limitare şi stingere a incendiilor. Valoarea totală a investiției, care înseamnă contractul de lucrări, achiziționarea unor dispozitive medicale și a mobilierului necesar, realizarea unor programe de cooperare între medici din România și Republica Moldova, organizarea unei conferințe internaționale și a unor cursuri pe teme medicale, este de 5.567.555 de lei, din care 4.584.206 de lei reprezintă fonduri nerambursabile. Consiliul Județean Galați
dcp100168 Posted August 29, 2022 Author Posted August 29, 2022 (Sâmbătă, 6 august 2022) Aparatură nouă pentru Spitalul din Târgu Bujor Consiliul Județean (CJ) Galați are în vedere furnizarea de dotări aferente proiectului de extindere, reabilitare și modernizare aflat în desfășurare la Ambulatoriul integrat de specialitate al Spitalului Orăşenesc din Târgu Bujor. Procedura electronică din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP/SICAP) se referă la procurarea a cinci loturi de aparatură necesare unității sanitare: computere, echipamente de imagistică medicală și de laborator, instrumentar și dispozitive medicale, precum și mobilier medical. Valoarea totală a acestora se ridică la 1,844 milioane lei. Licitația deschisă, organizată de CJ în calitate de autoritate contractantă, își așteaptă ofertanții până la data de 6 septembrie. Aceștia din urmă vor trebui să prezinte certificări de bună execuție/recomandări. viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 7, 2022 Author Posted November 7, 2022 (23.10) Neonatologia Spitalului din Târgu Bujor primește aparatură nouă Organizaţia ”Salvaţi Copiii” derulează în perioada imediat următoare campanii de donare de aparatură medicală performantă pentru maternitățile a două spitale din județul Galați. Este vorba despre aparate medicale extrem de importante pentru salvarea vieților micuților născuți prematur în spitalele noastre cu scopul de a scădea rata mortalităţii infantile. Organizatorii campaniei anunță o investiție majoră, de un milion de euro, în 45 de secţii de Neonatologie de gradul 1 şi 2 din 28 de judeţe ale ţării. Joi, 27 octombrie 2022, reprezentanții Organizației ”Salvați Copiii” vor veni în județul Galați, la Târgu Bujor, pentru a-i înmâna managerului spitalului de aici aparatura pentru Secția de Neonatologie. ”Este vorba despre o donație în valoare de 20.000 de euro, constând în echipamente medicale de ultimă generație necesare în salvarea vieților micuților născuți prematur din Secția de Neonatologie a Spitalului din Târgu Bujor. Este o campanie dragă nouă pentru că viața fiecărui copil contează pentru noi și considerăm că fiecare micuț are dreptul la o șansă la viață”, ne-a declarat telefonic Ștefania Mircea, coordonatoarea proiectului organizat de fundația ”Salvați Copiii”. Un alt program inclus în campania de dotare a spitalelor, care va cuprinde și Spitalul ”Anton Cincu” din Tecuci, este în plină derulare și are o valoare de 1 milion de euro. De data aceasta beneficiari sunt 45 de spitale din țară. O inițiativă de acest fel este necesară, având în vedere faptul că studii centralizate la nivelul Uniunii Europene pentru anul 2020 situează România pe locul 1 în UE la rata mortalităţii infantile (5,6 la mia de copii născuţi vii), urmată de Bulgaria şi Slovacia (ambele cu rata de 5,1 la mie); la polul opus se află Estonia (1,4 la mia de copii născuţi vii) şi Finlanda (1,8 la mie). viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now