dcp100168 Posted June 20, 2011 Posted June 20, 2011 Declaraţiile de avere din Primărie se lasă aşteptateDeşi termenul de depunere în mod obligatoriu a declaraţiilor de avere şi de interese aferente anului trecut a trecut, fiind practic vorba de 15 iunie, la aproape o săptămână acestea nu au devenit încă publice în cazul angajaţilor Primăriei Galaţi, în frunte cu primarul Dumitru Nicolae şi cei doi viceprimari. Aşa că cei care ar dori să vadă cât au câştigat anul trecut angajaţii Primăriei sau consilierii locali şi care ar fi putut face acest lucru accesând site-ul Primăriei Galaţi, mai au de aşteptat câteva zile, cel mai probabil până la sfârşitul acestei săptămâni, pentru că la Primărie lucrurile se pare că merg cu viteza melcului chiar dacă există o Direcţie de Informatizare şi nişte angajaţi care lucrează în cadrul ei.Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Nicoleta Manole, are şi o explicaţie pentru faptul că declaraţiile de avere şi interese nu au fost încă actualizate pe site. Potrivit declaraţiei acesteia, fiecare declaraţie trebuie depersonalizată şi este pusă pe site în ordinea depunerii ei. Nicoleta Manole susţine că până la sfârşitul acestei săptămâni declaraţiile de avere şi de interese, care au fost depuse de cei care aveau obligaţia să facă acest lucru, vor deveni şi publice. Adică vor fi postate pe site-ul Primăriei Galaţi şi vor putea fi citite de orice persoană interesată.monitoruldegalati.ro
Mikka Posted June 21, 2011 Posted June 21, 2011 Deşi termenul de depunere în mod obligatoriu a declaraţiilor de avere şi de interese aferente anului trecut a trecut, fiind practic vorba de 15 iunie"Practic" 15 iunie e termenul de depunere a hartiilor respective la institutiile in cauza. E greu cu documentarea si mai ales cu informarea cat de cat corecta.
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now