Jump to content

Recommended Posts

Posted

Galaţiul va avea trei farmacii deschise noaptea

În urmă cu o lună, preşedintele filialei locale a CNIPMMR, Marian Filimon, propunea ca gălăţenii să cotizeze pentru o cauză nobilă: susţinerea financiară a farmaciilor de noapte care, fără ajutor financiar, nu reuşesc să-şi plătească farmaciştii şi asistenţii pe sistem de permanenţă. Propunerea semnala o realitate gravă: Galaţiul celor 300.000 de locuitori nu are decât o farmacie deschisă noaptea, iar cei 43.000 de tecuceni nu au nicio astfel de farmacie!

Acum, soluţia: cei 135 de farmacişti din judeţ vor cotiza, proporţional cu valoarea contractului încheiat cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), iar banii strânşi vor asigura funcţionarea a 4 farmacii cu program de noapte, din care una la Tecuci (Gifarm, în Piaţa Centrală) şi trei la Galaţi (Hygeia, în cartierul Dunărea, Myosotis, la Romarta Nouă şi Flavipet, pe strada Silozului, în zona „Maşniţă”).

„Am avut discuţii multe cu farmaciştii, chiar în contradictoriu, dar până la urmă am ajuns la un consens pe această soluţie. Sunt în măsură să vă spun că banii astfel colectaţi de Colegiul Farmaciştilor vor fi alocaţi pentru plata salariilor farmaciştilor şi asistenţilor pe timp de noapte şi sunt toate premisele ca sistemul să poată funcţiona, ca şi farmaciile de noapte, din luna iulie”, a anunţat, ieri, preşedinta CJAS Galaţi, Olimpia Buzia, spre satisfacţia prefectului Cosmin Păun, dar mai ales a lui Marian Filimon.

viata-libera.ro

  • 2 weeks later...
Posted

Farmacii de noapte pentru o lună

Galaţiul şi Tecuciul vor avea farmacii cu program de noapte, însă fără ca banii necesari funcţionării unităţilor să provină din cotizaţiile farmaciştilor, aşa cum se anunţase, luna trecută, la şedinţa Comisiei de dialog social de la Prefectură. Salariile aferente personalului din turele de noapte ar fi urmat să fie susţinute prin contribuţia fiecăreia dintre cele 135 de farmacii din judeţul Galaţi, cote stabilite funcţie de valoarea contractului fiecărei farmacii cu CJAS.

Colegiul Farmaciştilor a anunţat că „se va asigura şi la Tecuci permanenţa pe timp de noapte, de către farmacia Flavipet, iar la Galaţi, în afară de Hygeia, vor mai fi Myosotis, la Romarta Nouă şi Eurofarma – pe strada Silozului”. Preşedinta Colegiului Farmaciştilor din Galaţi, Florina Bonifate, a confirmat refuzul farmaciştilor de a cotiza şi a adăugat că actualul program (cu trei farmacii de noapte la Galaţi şi una la Tecuci) „va fi o soluţie temporară, doar în această lună, urmând ca după aceea să se bată în cuie un program”.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.