Mike Godoroja, la Galaţi

[dcp100168]

Între blues, rock şi folk

"La bine şi la rău, omul nu recită, cântă"

* Interviu cu Mike Godoroja

Zilele trecute, Mike Godoroja & Blue Spirit au cântat pe scena Teatrului Muzical gălăţean. "Blues Made in Romania" este oferta lor muzicală, cu care merg prin ţară şi strâng aplauze binemeritate. După spectacol, Mike Godoroja a acceptat să dea un interviu pentru "Viaţa liberă".

- Vorbiţi-ne despre spiritul "Blue Spirit", formaţie pe care aţi înfiinţat-o în urmă cu 11 ani.

- Este un proiect extrem de motivat artistic. Nu e un angajament de concerte ce adună doar nişte muzicieni foarte buni, ci adună nişte oameni pasionaţi de muzică în general şi de blues în special. Un muzician care ştie să cânte de toate este foarte util într-o combinaţie temporară, dar când vrei să închegi o echipă a la longue, atunci îţi trebuie oameni extrem de bine motivaţi artistic din punct de vedere interior. Spiritul "Blue Spirit" e acela de a folosi bluesul ca modalitate de expresie şi nu ca scop în sine. Noi folosim mijloacele de expresie ale bluesului pentru a ajunge la spiritul românesc al artei. Ca român, mai mult te regăseşti în Vali Sterian, de exemplu, decât în Bob Dylan. Pe de altă parte, există ceva care se numeşte fior, fiorul artistic nu are definiţie, iar cel românesc e un lucru pe care îl ai din locul unde te-ai născut, din felul în care ai fost crescut, din cultura pe care ai asimilat-o. Nu te poţi baza direct pe poezia nord-americană, nu-ţi aparţine, poţi s-o imporţi, poţi s-o explici, dar nu e a ta, pe când artiştii români sunt ai tăi. Consider că demersul nostru, ca proiect muzical, este acela de a folosi bluesul ca expresie românească şi, în felul ăsta, arta devine din ce în ce mai cuprinzătoare: cuprinde şi părţile ei de origine, şi pe cele de spirit local.

- Bluesul, spuneaţi, n-a intrat cu forţa în casa nimănui. În viaţa dumneavoastră când a intrat?

- Eu nu sunt un artist de blues în definiţia exactă a cuvântului. Am crescut cu muzică foarte diversă în familie. Am ascultat şi am o colecţie fabuloasă de jazz, am foarte multă muzică clasică, am rock de bună calitate. În blues mi-am regăsit forma de expresie, dar nu mă consider un muzician de blues prin excelenţă. Consider că sunt mai apropiat zonei folk decât celei de blues. Piese pe care noi le cântăm şi în varianta acustică şi în varianta electrică sunt undeva în zona rock-blues-folk. Din blues s-ar extrage partea balansată, swing-ul, care dă plăcerea ritmică; din rock � energia unor teme specifice, iar în folk găseşti forma de punere în evidenţă a cuvântului. Folkul are, cu mici excepţii, cele mai frumoase texte din lume. Bluesul n-are nişte texte grozave � sunt foarte simple, directe. Bluesul şi-a depăşit graniţele când a încăput pe mâna lui Jimmy Paige.

- Cât de important este publicul?

- Dacă ceva lipseşte spectacolelor din România, le lipseşte comunicarea. Publicul trebuie să intre în poveste.Dacă ai intrat în joaca asta, trebuie să creezi o poveste, iar povestea trebuie comunicată. Publicul nu e un apendice, nu e o rezervă, un accesoriu. Publicul este cota de 50 la sută parte din spectacol. Nu 49, nici 51 la sută. Mai ales într-un spectacol de blues-rock, cum facem noi, unde partea interactivă este extrem de importantă.

- Cum v-a îmbogăţit experienţa din Statele Unite?

- În SUA am avut un contract la o casă de discuri de soul şi am activat pe câteva scene de blues şi de rock, împreună cu fratele meu, care e chitarist. Ca experienţă, pot spune că a fost a treia facultate. Am absolvit politehnica şi apoi facultatea de televiziune de la Paris, şi a treia a fost cea de la casa de discuri. Acolo am putut învăţa şi înţelege principiul show-bizului şi după aceea am putut să spun şi eu că cel mai mare artist, cel mai bine vândut pe care îl avem, este Mihai Eminescu. Nici Şuie Paparude, nici Blondie, nici Cărtărescu... Tot în Statele Unite am mai învăţat că în viaţa unui artist sunt două verigi importante: media şi producătorii. În acest fel, tot ce fac ei, de la o serbare câmpenească până la Bon Jovi, e foarte bine făcut.

- Fără muzică, spunea Nietzsche, viaţa ar fi o greşeală. Cum facem ca, având muzica, să nu greşim?

- Muzica face parte din măduva spinării noastre existenţiale. N-ai cum să o scoţi, indiferent cât de tembel ai fi, n-ai cum. Şi la bine şi la rău, omul nu recită, cântă. N-ai cum să elimini muzica din viaţă.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=23484