Jump to content

Zoly David - antrenor emerit


Recommended Posts

Posted

Zoly David antrenează la 76 de ani!

"Sunt foarte mulţumit că la vârsta mea mai pot face ceva pentru fotbal. Este pasiunea vieţii mele şi nu pot renunţa la ea", ne‑a declarat ieri, cunoscutul om de fotbal Zoly David. A venit în Galaţi cu 46 de ani în urmă şi a găsit condiţii deosebite pentru practicarea fotbalului (a jucat în primul eşalon ‑ pentru gălăţeni), pentru ca apoi să îmbrăţişeze meseria de antrenor. La 76 de ani îl găsim tot pe terenul de fotbal, unde împărtăşeşte din vasta sa experienţă celei mai mici categorii de� viitori fotbalişti.

Zilele acestea, la Stadionul "Siderurgistul", Zoly a organizat încă o competiţie ‑ a câta oare? ‑ pentru copiii de 6‑8 ani, grupă care se pregăteşte în cadrul Clubului Oţelul. La apelul cunoscutului descoperitor de talente, au venit la stadion peste 80 de copii. Sunt copii pe care Zoly îi instruieşte de circa un an, iar strădaniile sale au început să dea roade. A organizat o competiţie pentru ei, dotată cu "Cupa Primăverii". Micuţii fotbalişti s‑au întrecut cu multă ardoare, depăşind cu brio eventualele stângăcii în executarea unor manevre tehnice. La finalul acţiunii, "părintele" micuţilor i‑a felicitat şi îmbrăţişat, le‑a oferit drept premiu trei mingi ‑ una dintre ele revenindu‑i golgeterului Valentin Toma ‑ de 8 ani. De asemenea, le‑a înmânat ciocolată, citrice şi sucuri. Iată şi numele câtorva copii evidenţiaţi: Leonid Gherase, Denis Cireş, Tibi Cucu, Mihai Maxim, Claudiu Diaconu, Vlad Buceschi, Sebastian Palade.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=23501

  • 1 year later...
Posted

Răsplată binemeritată

Zoly David este antrenor emerit!

Pentru rezultatele deosebite obţinute în îndelungata sa activitate de selecţie şi creştere de fotbalişti, gălăţeanul Zoly David a fost distins cu înaltul titlu de antrenor emerit. Este o răsplată binemeritată pentru acest neobosit şlefuitor de talente care la vârsta de 77 de ani încă se află în activitate. Este singurul antrenor din judeţul nostru "înnobilat" cu o astfel de înaltă distincţie…

Zoly David cutreieră grădiniţele şi şcolile Galaţiului pentru depistarea de viitori fotbalişti care, după aprecierile sale autorizate, pot deveni jucători de nădejde ai fotbalului gălăţean şi naţional. Astfel au început şi Ilie Hagioglu, Sorin Balaban, Mihai Majearu, Romică Chihaia, Vivi Stamate, Mihai Barbu, Dănuţ Oprea, Viorel Tănase, Daniel Orac şi alte sute şi sute de tineri.

Zoly a fost jucător în primul eşalon, dar şi în lotul naţional, iar în Galaţi - unde s-a stabilit acum 47 de ani - a jucat la Siderurgistul şi Oţelul, după ce mai înainte evoluase la Steagul Roşu Braşov şi Dinamo Bacău. După ce a renunţat la cariera de jucător a îmbrăţişat-o pe cea de antrenor. Pe care şi-a slujit-o cu devotament, cu cea mai mare pasiune şi pricepere.

http://www.viata-libera.ro/articol-Zoly ... rit_2.html

  • 1 month later...
Posted

Zoly David – Cetăţean de Onoare al oraşului Galaţi

* După ani şi ani de trudă pe dreptunghiul verde, Zoly David a primit două înalte distincţii: Antrenor Emerit şi „Cetăţean de Onoare” al Galaţiului *

Lui Zoly David, sportul preferat i-a oferit aproape totul! A fost un jucător apreciat, care a evoluat la toate nivelurile - juniori, tineret, diviziile C,B, dar şi în primul eşalon. A fost component al loturilor naţionale. Anii au trecut şi Zoly - omul fotbalului - a rămas aproape de sportul în care a făcut carieră. A îmbrăţişat meseria de antrenor. A pregătit mai multe echipe de seniori, pentru ca în ultimii 35 de ani să se dedice în exclusivitate celei mai mici categorii de sportivi - copiii. În această îndelungată perioadă, prin mâinile sale dibace au trecut sute şi sute de tineri, care, la rândul lor, au ajuns fotbalişti de nădejde, evoluând în primele eşaloane, sau chiar la nivelul loturilor naţionale. Este suficient să amintim câteva nume, pentru a arăta că munca lui Zoly a fost încununată de succes: Romică Chihaia, Mihai Majaru, Costel Orac, Viorel Tănase! De 47 de ani s-a stabilit la Galaţi. După ce a pus ghetele în cui (de la prim-divizionara Siderurgistul). Această perioadă nu a trecut neobservată, de aceea, zilele acestea municipalitatea Galaţiului i-a oferit înaltul titlu de „Cetăţean de Onoare” şi Medalia intitulată „Patria şi dreptul meu”. Iată că fotbalul - marea lui pasiune - l-a răsplătit pe deplin pe acest om atât de prezent pe dreptunghiul verde al stadioanelor! La 77 de ani, să-i urăm toate cele bune şi încă multă putere de muncă!

http://www.viata-libera.ro/articol-Zoly ... ati_2.html

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.