Attila Vizauer, la 51 de ani

[dcp100168]

Attila Vizauer, la 51 de ani

A debutat ca regizor la Teatrul Dra­ma­tic din Galaţi cu spectacolul „Tango” de Slawomir Mrozek, ofe­rindu-le prietenilor darul bucuriei şi al împlinirii sale. A urmat un alt debut la teatrul radiofonic cu „Dumnezeu binecuvântează America” de Petre Barbu. Nu se numără printre cei care folosesc textul dramatic ca pretext pentru realizarea unui spectacol despre frământările personale care nu au nici o legătură cu opera dramatică. Attila Vizauer crede că regizorul are libertatea absolută de a crea.

Astăzi, Attila Vizauer îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere, iar Jurnalul Naţional îi urează „La mulţi ani!”.

„Ce am făcut bun sau rău în anul care a trecut? Întâlniri, atât în calitate de regizor, cât şi în cea de jurnalist, multe întâlniri extraordinare pe care mi le-a oferit Radioul. Apoi munca uriaşă, desfăşurată într-un evantai de căutări şi succesiuni de noi şi noi întrebări, noi piste de cercetare, ca într-o reacţie în lanţ, pentru a fina­liza aventura unui conflict pe care mi-am propus să-l desluşesc acum câţiva ani buni, cel dintre H.G. Wells şi Orson Welles, dintre măreţia seniorială a unui mare scriitor şi geniul strălucitor al unui fenomen al scenei, ecra­nului şi al radioului. Acest conflict s-a iscat într-un «Război al lumilor» şi s-a încheiat, în opinia mea, cu punerea în mişcare a unui şir al lui Fibonacci prin care, parafrazându-l pe Constantin Noica, Wells s-a distribuit în Welles, iar Welles în toată lumea. «Gluma» ce a născut celebra «noapte care a zguduit America» se dovedeşte, peste timp, o creaţie artistică genială. Cam aceasta este, pe scurt, «aventura» tezei mele de doctorat. Şi a mai fost ceva, o întrebare care mi-a dat, ca într-o pildă, măsura modestiei. Imediat după ce mi-am susţinut teza, am fost întrebat «ca să fii academician ce examene mai trebuie să dai?».

Privind retrospectiv la viaţa mea, mă felicit pentru tenacitate. Mă mustru pentru graba trufaşă de a demonstra. Teatrul este motorul care mă face să merg înainte. O zi în care nu aş visa ar fi o zi pierdută. Parafrazându-l pe Ovidiu: «Trăieşte clipa şi fii încrezător în viitor». Aceste cuvinte le-aş spune lui Attila Vi­zauer dacă, printr-o minune, m-aş în­tâl­ni cu el adolescent. Dacă mai zâm­besc? Desigur. Zâmbesc la comenta­riile pline de spirit ale soţiei şi excla­ma­­ţiile adorabile ale fiicei mele în de­mersul ei de a descoperi lumea. În­crederea în oameni nu mi-am pierdut-o nici­odată, oricum, cele mai mari obstacole au fost ridicate de propriile li­mite, temeri, propriile ne­putinţe. Un sfat pe care l-am urmat me­reu a fost: «Citeşte în fiecare zi mă­car o poezie». Ce cuvinte ar des­crie viaţa mea la momentul Acum? Cele inspirate de «Libertango» al lui Astor Piazzola interpretat de un duo la pian”.

jurnalul.ro