Jump to content

Un arestat preventiv a murit în Penitenciarul Galaţi


Recommended Posts

Posted

Un arestat preventiv a murit în Penitenciarul Galaţi

Un bărbat de 51 de ani, arestat preventiv pentru omor calificat, a suferit un infarct miocardic şi a decedat, luni seară, în Penitenciarul de Maximă Siguranță din Galaţi, au anunţat reprezentanţii închisorii.

"În jurul orei 19.50, după efectuarea apelului de seară, agentul supraveghetor a fost anunţat că persoana B. E. a leşinat. Aceasta a fost transportată la infirmeria unităţii, unde asistentul de serviciu a început manevrele de resuscitare. În paralel, a fost anunţat dispeceratul 112, un echipaj al Serviciului Mobil de Urgenţă şi Descarcerare intrând în unitate în jurul orei 20.00. Echipajul a continuat efectuarea manevrelor de resuscitare până la ora 20.45, moment în care s-a constatat decesul, cauza probabilă fiind infarctul miocardic. Persoana decedată, în vârstă de 51 de ani, era arestată preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat", a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului gălăţean, Safta Trincu.

Conform protocolului, conducerea închisorii a anunţat judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Poliţia Municipiului Galaţi şi Institutul de Medicină Legală Galaţi.

realitatea.net

Posted

Un deţinut brăilean a murit în Penitenciarul Galaţi

Un deţinut brăilean aflat în custodia Penitenciarului Galaţi şi-a găsit sfârşitul chiar în spatele gratiilor, după ce a făcut infarct. Luni seară, Emil B., de 51 de ani, a leşinat, iar medicii nu l-au mai putut salva. El se afla în Penitenciarul Galaţi din decembrie 2010, fiind arestat preventiv pentru infracţiunea de omor calificat. În luna noiembrie, brăileanul, care locuia prin oraşul vecin, l-a ucis pe un om al străzii chiar în Piaţa Centrală din Galaţi.

Bărbatul se afla în puşcărie fiindcă în data de 21 noiembrie 2010, a înjunghiat un om al străzii din Galaţi, victima fiind găsită printre tarabele Pieţei Centrale din oraşul vecin. Între Mircea G. (46 ani) şi brăileanul Emil B. a izbucnit un conflict, pe fondul consumului de alcool, iar cel din urmă a scos un cuţit şi l-a înfipt în pieptul celuilalt. După numai o zi, poliţiştii gălăţeni au reuşit să dea de urma ucigaşului, care a fost arestat preventiv. Bărbatul era din judeţul Brăila, însă domicilia fără forme legale în Galaţi. Procesul ucigaşului era încă pe rolul instanţei, la Curtea de Apel Galaţi, după ce brăileanul a făcut apel împotriva sentinţei date de Tribunalul Galaţi, care l-a condamnat la 10 ani închisoare.

obiectivbr.ro

Povestea veche - Un bărbat fără adăpost, înjunghiat în Piaţa Centrală

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.