dcp100168 Posted July 5, 2011 Posted July 5, 2011 Rectorul Viorel Mînzu câştigă 13.000 de lei lunarRectorul Universităţii „Dunărea de Jos”, prof. dr. Viorel Mînzu, este pe locul al 10-lea în topul celor mai bine plătiţi rectori ai universităţilor româneşti, cu un venit lunar de aproape 13.000 de lei, potrivit unui studiu realizat de econtext.ro.Viorel Mînzu admite că încasează lunar aceşti bani, lucru pe care l-a făcut deja public prin declaraţia de avere, însă precizează că de la bugetul de stat nu ia decât 7.000 de lei, reprezentând salariul, plus indemnizaţia de conducere. „Nu este adevărat că am un salariu de 12.990 de lei pe lună, aceasta este suma totală a veniturilor mele. De la bugetul de stat, pentru funcţia pe care o am, primesc în jur de 7.000 de lei pe lună, restul sunt venituri din proiecte, fie că este vorba despre proiecte finanţate din fonduri structurale, fie proiecte de cercetare ştiinţifică. Suma este corectă, dar cu menţiunea că nu este vorba despre salariu, ci despre venit, aşa cum am precizat şi în declaraţia de avere”, a declarat prof. dr. Viorel Mînzu.Pe primul loc în topul celor mai bine plătiţi rectori din ţară se află, potrivit econtext.ro, şeful Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, prof. dr. Vasile Işan, cu 19.949 de lei pe lună, urmat îndeaproape de Iosif Şt. Drăgulescu, rectorul Universităţii „Victor Babeş” din Timişoara, cu 19.245 lei pe lună. Aceştia sunt urmaţi de Vlad Ulmanu (Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti), Constantin Copotoiu (UMF Târgu Mureş) şi Ion Giurma (Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi), cu câte 17.000 de lei pe lună. Următorii patru rectori în top provin de la universităţi din Sibiu, Bacău, Bucureşti şi Timişoara, cu salarii cuprinse între 13.000 şi 16.000 de lei pe lună. Pe locul al zecelea se situează rectorul de la Galaţi, Viorel Mînzu, în timp ce ultimul loc în „top 25” este ocupat de şeful Universităţii Politehnica din Timişoara, Nicolae Robu, cu 3.482 de lei pe lună.„În medie, veniturile anuale ale unui rector se cifrează la circa 200.000 – 250.000 de lei. Adică, în jur de 60.000 de euro pe an, comparabil cu salariile din universităţile din vest. Aceste venituri nu cuprind doar salariul din funcţia de bază, cea de rector, ci şi drepturile salariale din activităţile conexe (didactice, cercetare etc.)”, comentează realizatorii studiului.viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now