Jump to content

Gălăţeanul Cornel Ceapă, regele caviarului în Canada


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Gălăţeanul Cornel Ceapă, regele caviarului în Canada

Unde duce ingineria piscicolă de la noi: Globe and Mail publică un articol despre Cornel Ceapă, un român plecat din Galaţi şi stabilit în New Brunswick. După ce a lucrat la Universitatea din New Brunswick, dr. Ceapă şi-a deschis propria afacere: o crescătorie de sturioni, peşti apreciaţi pentru icrele lor negre.

Evident, înainte, dr. Cornel Ceapă a fost, la Galaţi, un specialist preocupat de Hidrologie şi Inginerie Piscicolă, a condus masterate şi a făcut cercetare în biologia sturionului, creşterea peştilor în sisteme recirculate şi probleme economice în acvacultură. Dar cum noi nu punem atâta preţ cât ar trebui nici pe profesionalismul oamenilor, nici pe caviar, a plecat în Canada.

Un kilogram de caviar costă între 1.700 şi 6.000$. Problema cu sturionii este că trebuie să aştepţi 4 ani pentru a vedea dacă peştele este femelă sau mascul. Apoi se aşteaptă încă 5 ani, pentru ca femela să producă icre. Dar, după aceea, o femelă poate produce 50 de kg de icre pe an.

Până să ajungă să-şi valorifice peştii din propria crescătorie, dr. Cornel Ceapă are un permis care-i dă voie să prindă, anual, 300 de peşti din Atlantic, pe care îi comercializează. Compania sa estimează o cifră de afaceri de 600.000$, în acest an.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 11 years later...

Gălățeanul Cornel Ceapă, regele caviarului în Canada

A plecat din România când ajunsese la apogeul carierei sale: obținuse un doctorat în sturioni la Bordeaux, era cadru didactic universitar la facultatea de Piscicultură și Acvacultură la Galați. Dar dorea să mai facă și altceva în viață, să pună în practică tot ce învățase. I-a fost greu să dezvolte în Canada, dar a reușit. Cornel Ceapă are o afacere cu sturioni estimată la 600.000 dolari pe anul în curs. Și acum este supranumit King of Caviar.

Nebunie să rămâi, nebunie să imigrezi 

- Am văzut că ați fost un om de succes în România; ce v-a determinat să plecați când ajunseserăți profesor universitar, doctor în științe?
- Când eram în anul V de facultate, împreună cu soția, am încercat să facem o afacere cu păstrăv afumat pe la munte, la Bicaz. Și nu am reușit pentru că mediul de afaceri nu era suficient dezvoltat, la începutul anilor '90. Nereușita nu ne-a afectat foarte tare, mai ales că mi se oferise ocazia să rămân la Facultatea de Piscicultură. Am făcut doctoratul în Franța, dar începusem să mă plafonez.
Lipsa de orizont m-a împins să plec, în ideea de a face ceva nou. Nu mai aveam nimic de făcut ca profesor, nu mai aveam în față noi provocări. Și apoi, întotdeauna am avut un spirit de antreprenor. Pentru că timpul nostru pe Pământ este limitat, ne-am zis: Domne, hai să facem și altceva!
- Dar ați avut nevoie de foarte mult curaj ca să plecați.
- N-aș zice curaj, aș zice că nebunie ar fi fost și să rămânem aici. A fost o simplă decizie. Diferența e că plecând încercam să-mi influențez eu destinul. Am plecat cu ambiție, știind că, având doctoratul în sturioni, aveam deja un pachet important de cunoaștere, de „unelte”.

Salvarea sturionilor

- Aţi intrat în afaceri imediat?
- Nu, întâi am făcut un post-doctorat, ca să am timp să învăț cum se petrec lucrurile acolo. Aveam o șansă să rămân în sistemul academic dar, la 35 de ani cât aveam când am ajuns în Canada, eram deja prea în vârstă pentru mediul universitar; vin din urmă lupii tineri cu zeci de lucrări publicate, trebuie să te bați cu 100 de doctori...
Părerea mea, antreprenoriatul este cea mai bună aplicare a cunoștințelor pe care le ai în domeniul tău.
- Și v-ați apucat de treabă în domeniul creșterii sturionilor.
- Acolo, nimeni n-a încercat să-i aducă la un nivel special, cum facem noi. Oamenii sunt în vârful lanțului trofic. Și pentru că nu suntem un virus care distruge gazda, tot ce e viu sub noi trebuie ocrotit. Și asta facem noi: avem una dintre ultimele pescării sălbatice, deși fac și acvacultură în paralel.
- Puțin mai clar?
- Cantitatea pe care o luăm din mediul sălbatic e limitată – avem cote de pescuit pentru a ocroti speciile. Cererea pe piață crește permanent. Și atunci trebuie să facem acvacultura asta cât mai devreme, nu să așteptăm până-i prea târziu, până dispar speciile. Or, asta s-a întâmplat în România: sturionii de Dunăre au dispărut.
- Există vreun pericol și în Canada?
- Da, ar exista. Din acest motiv încerc să aduc calitatea peștelui de acvacultură cât mai aproape de calitatea sturionului sălbatic. Se știe că gusturile diferă mult. Or, dacă peștele meu o să fie la fel de bun ca și cel sălbatic, o să ridic presiunea supra-pescuirii sturionului natural. În plus, noi oamenii trebuie să producem alimente cât mai sănătoase, pentru a fi și noi sănătoși.
- Credeți că există vreo perspectivă pozitivă?
- Da. Spre exemplu copilul meu (care are trei copii) a decis să devină vegan, pentru că această hrană îi oferă tot ce corpul său are nevoie. Sper că generațiile care urmează vor dori să lase Pământul ăsta un pic mai bine. Nu-i ușor: educația e grea și durează mult.

Adaptare la o nouă comunitate academică şi de afaceri

- V-ați dus în Canada cu un scop bine definit sau v-ați adaptat planurile la situațiile de acolo?
- Ca zonă sau ca business?
- Ca business.
- Știam că n-o să ajung profesor la vreo universitate. Și-atunci m-am gândit să fac o afacere. Și într-o afacere ce ai nevoie? În primul rând de un loc propice. Apoi îți trebuie idee. Și îți mai trebuie banii. Și mai trebuie să ai nebunia de a crede în afacerea respectivă.
Eu am fost suficient de nebun și am găsit un loc foarte propice. Ne-am dus pe malul Atlanticului, la New Brunswick. Asta a fost în 2003, iar în 2005 deja am început afacerea.
- A fost greu?
- Știam că va fi greu. De aceea am început-o încet, cu ceva consultanță, chiar pe sturioni.
- Așa s-a găsit sau așa ați gândit?

În România, sturionii au cam dispărut

- Cred că am avut noroc. Dar am și muncit pentru norocul ăsta. De exemplu, în Universitate, când a fost să-mi aleg doctoratul, îl aveam pe dl profesor Bacalbașa. Căutam un subiect, am zis sturionii, pentru că erau „în cădere liberă”. Profesorii mei mi-au zis că nu am suficiente date să termin. Iar eu mi-am zis „Hai să facem ceva în plus, pentru că altfel îi pierdem”. Am cerut în teză ca pescuitul sturionului să fie oprit, dar ei au pus punct abia peste cinci ani, când deja era prea târziu.
E ca la oameni: dacă elimini blonzii sau înalții, pierzi părți genetice pentru totdeauna.
- Dar se fac populări ale Dunării cu puiet de crescătorie.
- Asta-i ultima resursă atunci când ai stricat tot. În sălbăticie, masculul își alege femela pentru a transmite mai departe genele sale sănătoase. În acvacultură, nu există selecție naturală și nici nu știi ce-o să iasă.

Banii, eterna poveste

- Ce vi s-a părut cel mai greu în a vă lua viața de la capăt?
- Finanțarea. O afacere de producție necesită foarte mult capital. Când ești un nou emigrant, n-ai istorie de credit, băncile n-au încredere în tine. Nu poți lua, de la bun început, pământul și utilajele. Noroc că există niște credite garantate de Guvern. Și trebuie să ai măcar 20% banii tăi. Iar la sturioni este și mai greu, pentru că procesul de producție făcut corect durează cam 10 ani.
- Păi și în cei 10 ani, cum v-ați întreținut afacerea?
- Găsești soluții inovatoare. De exemplu, am vândut puiet foarte mic pentru repopulări în Marea Baltică: una dintre cele două specii cu care lucrăm a migrat în Europa, acum vreo 1.100 de ani. Și asta a fost o bulă de aer pentru mine, ca să pot rezista. Primii ani au fost foarte dificili, salariile pe care ni le plăteam erau doar pentru supraviețuire.
- Și când ați început să scăpați din strâmtoarea financiară?
- Am început să vedem luminița de la capătul tunelului, dar încă n-am ieșit: mai avem o investiție planificată. Dar am stat cu investițiile ca să vedem dacă avem o piață de desfacere. Produsul ăla trebuie vândut, ca să-ți recuperezi banii.
N-a fost de la început așa, pentru că eu eram om de știință, nu om de afaceri. A trebuit să urmez un fel de curs de antreprenoriat.
- V-a deranjat vreodată că ați fost denumit „regele caviarului”? 
- Datorită accentului meu și a ținutei mele vestimentare sobre, colegii de curs m-au botezat „king of caviar”. Asta înseamnă că fac ceea ce îmi place, că sunt stăpân pe ceea ce fac.

Plecat fără regrete, stabilit cu bucurie

- Ați regretat vreodată că ați părăsit România?
- Nu. Nici un moment. Sunt în Galați ca să-mi văd părinții, dar și ei au spus „Este o oportunitate”. De fapt, nu mai suntem legați de un loc, trăim într-o lume globală.
- Adaptarea a fost grea?
- Pentru noi, nu. Știam cu toții limba, iar aici ai spațiu, întinderi nesfârșite, pădure multă, apă multă, nu e aglomerație - cel mai mare oraș are 50.000 de locuitori. Oamenii sunt de treabă... 
- Ce intenții aveți pe mai departe?
- Ideal pentru mine este să ajung suficient de mare pentru piața mea pentru a oferi mâncare de calitate, poate să export un pic, dar nu cu scopul de a ajunge miliardar. Să am o viață bună, într-o zonă frumoasă, să educ oamenii în continuare despre mâncare, despre responsabilitate și sustenabilitate, să călătoresc. Avantajul afacerii noastre este că durează 10 ani până să produci, ori cine-i suficient de nebun să se bage în asta?! Plus că noi suntem singurii din lume care ne ocupăm de cele două specii de sturion.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.