Jump to content

Galaţiul are 20.000 de firme active


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Câte firme s-au înfiinţat şi câte au dispărut anul trecut la nivelul judeţului Galaţi

Numărul de firme înmatriculate a scăzut la nivelul judeţului Galaţi cu peste 5% în 2016, faţă de anul precedent. Pe de altă parte, a crescut numărul dizolvărilor şi al radierilor.

În judeţul Galaţi, anul trecut, au existat 2.337 de înmatriculări ale persoanelor fizice şi juridice la Oficiul Registrului Comerţului, cu 5,46% mai puţine faţă de 2015 când a fost vorba despre 2.472 de înmatriculări, potrivit datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Cele mai multe înmatriculări au vizat SRL-urile, anul trecut fiind vorba despre 1.723 de SRL-uri, în timp ce numărul înmatriculărilor întreprinderilor familiale a fost 7, cel al întreprinderilor individuale - 285, iar al înmatriculărilor de PFA-uri 321.

Statisticile ONRC mai arată că la sfârşitul anului trecut în judeţul figurau 1.201 societăţi cu răspundere limitată de către debutanţi în afaceri (SRL-D), din care în functiune sau în alte stări erau 1.137, iar radiate 64.

Pe de altă parte, numărul suspendărilor a fost mai mic în 2016, faţă de anul 2015. Astfel, în 2016 la nivelul judeţul Galaţi au existat 260 de suspendări, în timp ce în 2015 de 291. La capitolul dizolvări însă, anul trecut fost vorba despre un număr de 724, în timp ce în 2015 doar de 614. Au exista şi multe radieri, în 2016 - 2.251, iar în 2015 - 1.939. Insolvenţele s-au cifrat în 2016 la 243, iar în 2015 la 289.

Pe de altă parte, în judeţul Galaţi, la sfârşitul anului trecut figurau 787 de firme infiinţate de studenţi, din care în funcţiune sau în alte stări erau 346, radiate au fost 441, iar radieri voluntare 66, în timp ce radierele ulterioare perioadei de 3 ani de funcţionare au fost în număr de 441.

impartial.ro

Link to comment
Share on other sites

Greu cu antreprenoriatul la deal. A scăzut "natalitatea" mediului de afaceri gălăţean

Numărul de firme nou înfiinţate în judeţul Galaţi a fost, anul trecut, cu aproape 150 mai puţine decât în anul precedent, potrivit datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, semn că spiritul antreprenorial mai are, la nivel local, multe piedici de depăşit.

Judeţul Galaţi este încă departe de a fi o "pepinieră" pentru mediul de economic, iar acest lucru se vede şi trendul negativ al întreprinzătorilor care se încumetă să pună în practică o idee de afaceri. Potrivit datelor ONRC, în 2016, în judeţul nostru, s-au înmatriculat 2.337 de agenţi economici, cu 5,46 la sută mai puţini decât în anul precedent. Grosul descreşterii se simte pe principalele segmente ale mediului de afaceri: societăţile cu răspundere limitată (SRL) nou înfiinţate au fost în număr de 1.723, cu 200 mai puţine decât în anul precedent, iar cel al cererilor de înregistrare a persoanelor fizice autorizate (PFA) a scăzut de la 555 la 321. Anul trecut, pe lista noilor veniţi s-au mai înscris 285 de întreprinderi individuale, şapte întreprinderi familiale şi o cooperativă agricolă.

Lipsa de entuziasm în materie de demarare a afacerilor are, la Galaţi, mai multe cauze. Unele ţin de lipsa unei infrastructuri care să stimuleze investiţiile sau de expectativa din perioada preelectorală. De asemenea, Galaţiul se confruntă din ce în ce mai mult cu lipsa de personal specializat, dar piedici sunt şi accesul greoi la împrumuturi bancare sau birocraţia din sistemul public.

Problemele sunt şi în celelalte judeţe din Regiunea Sud-Est. Cel mai bine la capitolul firme nou înfiinţate a stat, în 2016, Constanţa, cu un total de 3.712, dar şi aici numărul acestora este cu 11,07 la sută mai mic decât în 2015. Scăderi mai drastice au fost în Brăila, cu doar 1.224 de firme noi (-20,52 la sută) şi Vrancea, cu 1.246 (-18,77 la sută), dar şi Buzăul a rămas pe minus, cu 1.750 de firme înfiinţate (-8,28 la sută). O surpriză se înregistrează în judeţul Tulcea, care are 1.295 de noi companii înregistrate, cu 9,01 la sută mai multe decât în anul precedent. O explicaţie ar putea fi şi aceea că judeţul beneficiază de fonduri speciale destinate dezvoltării zonei.

Dacă ar fi să tragem linie, Galaţiul a intrat în 2017 cu 23.699 de agenţi economici, din care 3.473 erau persoane fizice autorizate, iar 15.418 erau persoane juridice. Cum vor evolua ele, rămâne de văzut, dat fiind faptul că pentru mediul privat se anunţă un an destul de turbulent, atât în materie de costuri cu forţa de muncă, cât şi în păstrarea echilibrelor macroeconomice.

Mai bine de 3.000 de companii locale, trase pe "linie moartă"

Un lucru care ar trebui să dea de gândit la nivelul judeţului Galaţi este şi acela că, pe lângă un număr mai mic de noi agenţi economici, în judeţul nostru s-a înregistrat anul trecut şi o creştere a firmelor care au fost trecute "pe linie moartă". Mai exact, potrivit datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în 2016 au dispărut din peisajul economic nu mai puţin de 3.235 de firme, cu aproape 400 mai multe decât în anul precedent. Cele mai numeroase au fost cazurile de radieri voluntare, care au crescut cu mai bine de 16,09 la sută, de la 1.939 de cazuri la 2.251. Dar nu puţine au fost dizolvările, al căror număr a crescut de la 614 la 724, ceea ce înseamnă un salt de aproape 18 la sută. Nu în ultimul rând, la nivelul judeţului Galaţi, 260 de agenţi economici şi-au suspendat activitatea, faţă de 291 în anul precedent, ceea ce înseamnă o creştere a numărului de astfel de cazuri cu 10,65 la sută.

Noi agenţi economici intraţi în afaceri

La nivel naţional, în 2016, s-au înregistrat 105.982 de noi agenţi economici înscrişi la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, cu 6,35 la sută mai puţini decât în anul precedent. Cele mai multe solicitări au fost pentru societăţi cu răspundere limitată (SRL), cu 73.889 de dosare, urmate de cele pentru persoane fizice autorizate (PFA), cu 20.764 de dosare, şi întreprinderi individuale, cu 10.254 de solicitări.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

La nivelul judeţului Galaţi erau activi, la sfârşitul lunii februarie, 23.842 de agenţi economici, cu 2,73 la sută mai mulţi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Ca formă de organizare, în judeţul Galaţi erau înregistrate 16.383 de persoane juridice şi 7.459 de persoane fizice autorizate.

Link to comment
Share on other sites

  • 4 months later...

Unde ne-a dispărut oraşul cumplit de negustori?

Numărul firmelor noi înmatriculate în Galaţi în primele şase luni ale acestui an a crescut cu numai 15,51 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de două ori mai puţin decât rata medie la nivelul întregii ţări.

Articolul "Gălăţenii, printre cei mai leneşi români", publicat săptămâna trecută de "Viaţa liberă", a stârnit destule controverse printre cititorii noştri. Mulţi au fost de acord cu ideea de bază a textului, care se referea la rata de ocupare a resurselor de muncă, reprezentând raportul, exprimat procentual, dintre populaţia ocupată civilă şi resursele de muncă. Cu alte cuvinte, spuneam că, faţă de numărul gălăţenilor apţi de muncă, foarte puţini (statistic vorbind) chiar muncesc. Au fost şi voci care ne-au reproşat că nu luăm în calcul şi condiţiile de pe piaţa muncii Galaţiului, unde patronii vor cât mai multă muncă, dar plătind salariul minim. Alţii au spus că de ce să ne comparăm cu Bucureştiul sau cu marile oraşe din vestul ţării, pentru că situaţiile nu sunt deloc echivalente. Aşa şi este, dar dacă nu ne raportăm la primii din top şi nu încercăm să-i ajungem, mai bine "stăm acasă" - şi asta e valabil în orice domeniu, fie el economic, sportiv sau social. În plus, ce facem, rămânem mereu cu mentalitatea din "Mioriţa", că asta-i soarta şi că totul e împotriva noastră?

Să privim problema şi din alt unghi. Conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în primele şase luni ale anului 2017, la Galaţi s-au înmatriculat 1.571 de noi firme, cu 15,51 la sută mai multe decât în prima jumătate a anului trecut. Cifra de 1.571 în sine este una rezonabilă şi ne situează undeva la mijlocul topului naţional. Însă creşterea de 15,51 procente, care este la jumătate din media naţională de 31,23 la sută, este una dintre cele mai mici din România. Doar Tulcea, cu 14,25 la sută, şi Giurgiu, cu 6,36 la sută, stau mai rău decât noi.

Şi acum, senzaţia de deja vu: fruntaşii din topul naţional al celor mai multe înmatriculări în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2017 sunt parcă mereu aceiaşi. Iată-i: 1. Bucureşti: 11.472 noi firme, cu 19,34 la sută mai multe faţă de aceeaşi perioadă din 2016, 2. Cluj: 5.145 noi firme (+62,71 la sută), 3. Timiş: 3.588 noi firme (+26,83 la sută), 4. Bihor: 3.291 de înregistrări (+49,18 la sută), 5. Ilfov: 3.169 noi firme (+32,15 la sută). Cele mai numeroase înmatriculări au fost reprezentate de comerţul cu ridicata şi cu amănuntul (15.543 de firme), agricultură, silvicultură şi pescuit (10.605) şi industria prelucrătoare (8.117). Cele mai puţine firme au fost înregistrate în domeniul administraţiei publice şi apărării, asigurări sociale din sistemul public, doar 12 firme în primele şase luni ale anului.

Un cititor comenta pe site-ul ”Vieţii libere” că economia Galaţiului stă doar în baza celor doi mari, ArcelorMittal şi Damen. Şi dacă aşa este, asta ce înseamnă că în fostul "oraş cumplit de negustori" nu mai ştim, nu mai vrem sau nu mai putem să facem afaceri?

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Val de înregistrări la Registrul Comerţului. Apetitul gălăţenilor pentru afaceri, în creştere

Apetitul pentru afaceri în judeţul Galaţi a intrat în 2017 pe un trend pozitiv, numărul celor tentaţi să-şi încerce forţele prin demararea unui business în primele şapte luni ale acestui an fiind cu 18,2 la sută mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Această dinamică este cea mai vizibilă în ceea ce priveşte înfiinţarea de noi societăţi cu răspundere limitată (SRL), dar şi în scăderea numărului firmelor care, dintr-un motiv sau altul, au ieşit din circuitul economic.

Revigorare spiritului antreprenorial gălăţean vine pe fondul unui curent de optimism mai larg, ce se manifestă la nivelul Regiunii Sud-Est, din care, alături de Galaţi, fac parte Brăila, Tulcea, Constanţa, Buzău şi Vrancea. Mai exact, potrivit studiului „Carta Albă a IMM-urilor”, realizat de CNIPMMR, ce include şi Patronatul IMM-urilor Galaţi, peste 31,3 la sută dintre întreprinzătorii din regiunea noastră se aşteaptă să obţină în 2017 performanţe economice mai bune şi foarte bune, comparativ cu 2016. Interesant este că procentajul întreprinzătorilor din Sud-Est care se aşteaptă să obţină rezultate foarte bune (11,1 la sută) este aproape dublu faţă de nivelul naţional (5,9 la sută). De asemenea, în regiunea noastră, 52,53 la sută dintre companii se aşteaptă la performanţe cel puţin la fel de bune ca anul trecut, în timp ce doar 16 la sută dintre firme se aşteaptă la rezultate mai slabe sau mult mai slabe.

Una peste alta, în cursul acestui an, la Registrul Comerţului au fost consemnate 1.827 de înmatriculări de noi agenţi economici. Cele mai multe au fost societăţile cu răspundere limitată (1.391 de dosare), urmate de persoanele fizice autorizate (197 de înregistrări) şi întreprinderile individuale (228 de înregistrare). Nu în ultimul rând, au mai fost înregistrate 9 întreprinderi familiale şi două cooperative agricole.

Strict în luna iulie, la Galaţi s-au înregistrat 256 de noi agenţi economici (221 SRL, 18 PFA, 16 întreprinderi individuale şi o cooperativă agricolă).

Chiar dacă mediul de afaceri pare a se mai fi dezmorţit la Galaţi, asta nu înseamnă că toate firmele au avut succes anul acesta. Potrivit Registrului Comerţului, în primele şapte luni ale acestui an, au fost înregistrate 914 dosare de radiere a unor agenţi economici, număr care este, totuşi, cu 38,44 la sută mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, până la sfârşitul lunii iulie, au fost 346 de dizolvări (-26,54 la sută) şi 138 de suspendări de activitate (-18,82 la sută).

Dacă tragem linie, după primele şapte luni din 2017, judeţul Galaţi se putea lăuda cu o zestre de 24.714 agenţi economici, din care, ca formă de organizare, 17.203 erau persoane juridice, iar 5.511 erau persoane fizice autorizate.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 months later...

La Galați, ”spor demografic” pozitiv la persoane juridice. Au dispărut 2.300 de firme, dar au fost înființate 2.700

Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), la nivel național, numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut în 2017 cu 8,73%, comparativ cu perioada similară din 2016. În cifre absolute, au intrat în insolvență la 9.102 de entități economice. Potrivit statisticii ONRC cele mai multe firme şi PFA-uri în insolvenţă sunt din Bucureşti, respectiv 1.988, în creştere cu 12,25% comparativ cu 2016, Capitala fiind urmată de judeţul Iaşi, cu 583 (+11,90%) şi de Bihor, cu 515 cazuri (-6,70%). De asemenea, un număr de 16.380 firme şi-au suspendat activitatea (+2,9%), iar 31.197 au fost dizolvate, acest număr fiind în creştere cu 4,26% față de 2016. În ceea ce priveşte radierile, acestea au fost în 2017 în număr de 82.295, în scădere cu 24,58% față de anul trecut.

La Galați, ”sporul demografic” al persoanelor juridice este unul pozitiv, numărul firmelor înființate fiind mai mare decât cel al firmelor dizolvate sau radiate. În perioada 01.01.2017 – 31.12.2017, au fost dizolvate la Galați un număr de 685 de firme, mai puține decât în 2016, când au fost dizolvate 724 de firme. În 2017, au fost radiate la Galați 1.631 de firme, mai puține decât în 2016, când au fost înregistrate 2.251 de radieri. În schimb, în 2017, la Galați au fost înființate 2.725 de firme, dintre care 2.009 sunt SRL-uri și două SA-uri, la care se adaugă și 344 PFA și 356 de Întreprinderi Individuale. În total, la nivel național au fost înființate 136.699 firme. La Galați, există un ”spor” negativ doar în privința firmelor cu participare străină la capitalul social. În luna decembrie au înființate 3 firme cu participare străină la capitalul social, dar au fost radiate 5 astfel de firme.

gazetagalatiului.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Aproape 750 de firme gălăţene şi-au întrerupt activitatea în primul trimestru

În primul trimestru al acestui an au ieşit din circuitul economic, la nivel naţional, nu mai puţin de 38.290 de firme - prin suspendări de activitate, radieri voluntare sau dizolvări - cu 6.840 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, rezultă din datele centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). În Regiunea Sud-Est, din care face parte şi Galaţiul, numărul firmelor trase pe linie moartă în primele trei luni ale acestui an a fost de 4.821, cu 1.410 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cele mai multe cazuri înregistrate la Registrul Comerţului în primul trimestru au fost radierile voluntare, la nivel naţional fiind 22.772 astfel de cazuri, în creştere cu 6,63 la sută faţă de anul trecut. Pe de altă parte, a crescut cu 60,83 la sută numărul de dizolvări, la 9.793 de cazuri, şi cu 42,98 la sută cel al suspendărilor de activitate, la 5.725 de cazuri.
Strict în cazul Regiunii Sud-Est, din care alături de Galaţi fac parte şi judeţele Brăila, Constanţa, Tulcea, Vrancea şi Buzău, au fost înregistrate în primele trei luni ale acestui an 2.426 de radieri voluntare, 1.080 de dizolvări şi 562 suspendări de activitate.

La nivel regional, judeţul Galaţi se află pe locul al doilea ca număr al firmelor care şi-au întrerupt activitatea în primul trimestru, cu un total de 739 de firme aflate în această situaţie, faţă de 634 de firme în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cele mai numeroase au fost radierile voluntare, cu 420 de cazuri (+2,69 la sută), urmate de dizolvări, cu 218 de cazuri (+43,42 la sută) şi suspendări de activitate, cu 101 cazuri (+38,36 la sută).

În Regiunea Sud-Est, cele mai multe cazuri de agenţi economici aflaţi în dificultate au fost înregistrate în judeţul Constanţa, cu 1.329 de firme "trase pe dreapta" (171 de suspendări de activitate, 755 de radieri şi 403 dizolvări). Dintre celelalte judeţe, în primele trei luni ale anului n-au avut activitate economică 557 de companii din Vrancea (98 suspendări, 335 radieri şi 124 dizolvări), 554 de firme din Buzău (81 suspendări, 333 radieri, 78 de dizolvări), 490 de firme din Brăila (64 suspendări, 309 radieri, 117 dizolvări) şi 359 de firme din Tulcea (47 suspendări, 234 radieri şi 78 dizolvări).

La sfârşitul primului trimestru al acestui an, în judeţul Galaţi erau activi 25.158 de agenţi economici, din care, ca formă de organizare, 17.572 erau persoane juridice, iar 7.586 erau persoane fizice autorizate.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Câte firme gălăţene au ieşit din circuitul economic, în primul semestru al acestui an

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a scăzut cu 4,08 la sută în primul semestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017, la 4.486, reiese din datele centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). La nivelul Regiunii Sud-Est, din care face parte şi Galaţiul, au fost înregistrate în primele şase luni ale acestui an 507 cazuri de insolvenţă, faţă de 481 de cazuri în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Dinamica înfiinţării de noi firme la nivelul judeţului Galaţi a fost, în primul semestru al acestui an, una pozitivă. În total, potrivit datelor Registrului Comerţului, erau înregistraţi 25.439 de agenţi economici activi, faţă de 24.557 în aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce înseamnă o creştere de 3,59 la sută. Ca formă de organizare, înregistrările au crescut şi pe segmentul persoanelor fizice autorizate, de la 7.519 la 7.629, dar şi pe cel al persoanelor juridice, de la 17.038 la 17.810.

Pe de altă parte, au fost şi afaceri din judeţul Galaţi care au intrat în dificultate în prima jumătate a acestui an. Mai exact, 802 agenţi economici au fost radiaţi în primele şase luni ale acestui an, faţă de 786 de radieri înregistrate în 2017. De asemenea, au mai fost 156 de companii care şi-au suspendat activitatea (faţă de 134, anul trecut) şi 405 companii care au intrat în procedura dizolvării (faţă de 283, anul trecut). Prin urmare, 1.363 de agenţi economici au ieşit sub o formă sau alta din circuitul mediului de afaceri, faţă de 1.203 în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cazuri de insolvenţă

Un lucru relativ pozitiv este că, în comparaţie cu primele şase luni ale anului trecut, numărul de insolvenţe a rămas constant la nivelul judeţului Galaţi, respectiv 116 cazuri. Spre comparaţie, în judeţul Constanţa, cazurile de insolvenţă au crescut de la 208 la 239 (+14,9 la sută). În celelalte judeţe din Regiunea Sud-Est au mai fost înregistrate creşteri ale cazurilor de insolvenţă în judeţul Vrancea, de la 54 la 66 de dosare (+22,22 la sută). Mai puţine insolvenţe au fost semnalate la Buzău, de la 78 la 68 de cazuri (-12,82 la sută), la Brăila, de la 83 la 80 de cazuri (-3,61 la sută) şi la Tulcea, de la 58 la 54 de cazuri (-6,9 la sută).

La nivel naţional, cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă sunt în Bucureşti, respectiv 897, în scădere cu 14,73 la sută faţă de aceeaşi perioadă din 2017, şi în judeţele Bihor - 293 cazuri (+16,27 la sută), Iaşi - 259 de cazuri (+12,79 la sută), Timiş - 210 cazuri (+ 5,53 la sută).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 1.402 (+1,01 la sută). Un număr de 690 de insolvenţe s-au raportat în domeniul construcţiilor, 553 de insolvenţe în industria prelucrătoare şi 286 de insolvenţe în transporturi şi depozitare.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Apetitul gălăţenilor pentru afaceri este în scădere

Dinamica mediului de afaceri gălăţean a intrat într-o perioadă de regresie, înregistrările de noi agenţi economici fiind într-o continuă scădere, rezultă din datele centralizate la sfârşitul trimestrului trei de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

După primele nouă luni ale anului 2018, numărul noilor intraţi în mediul de afaceri gălăţean se ridica la 1.962 de agenţi economici, faţă de 2.182 de agenţi economici în aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce înseamnă o scădere a înmatriculărilor, fie ele persoane fizice sau juridice, de 10,08 la sută, rezultă din datele furnizate de Registrul Comerţului.

Scăderea zelului pentru afaceri s-a făcut simţit mai ales în ceea ce priveşte deschiderea de noi societăţi cu răspundere limitată. Astfel, în primele nouă luni ale acestui an au fost înregistrate doar 1.334 societăţi cu răspundere limitată (SRL), în condiţiile în care anul trecut erau trecute "la catastif" nu mai puţin de 1.656 de noi SRL-uri. Noii întreprinzători par a se orienta spre forme juridice mai simple, dar unele care denotă mai degrabă un antreprenoriat de subzistenţă decât intenţia de dezvolta o afacere la o anvergură mai mare. Mai exact, până la sfârşitul trimestrului trei al acestui an au fost înregistrate 298 de persoane fizice autorizate (PFA), 274 de întreprinderi individuale (II), 49 de întreprinderi familiale (IF), cinci cooperative agricole (CA) şi două societăţi pe acţiuni (SA). Spre comparaţie, în aceeaşi perioadă a anului trecut la Registrul Comerţului erau înregistrate 225 noi persoane fizice autorizate (PFA), 259 întreprinderi individuale (II), cinci întreprinderi familiale (IF), două cooperative agricole (CA) şi o societate pe acţiuni (SA).

"Atmosfera" mai degrabă reţinută din mediul de afaceri gălăţean se vede şi din dinamica firmelor care au ales să-şi suspende activitatea sau chiar să recurgă la dizolvare sau radiere voluntară. Potrivit datelor Registrului Comerţului, 1.950 de companii au ieşit din mediul de afaceri gălăţean în primele nouă luni ale acestui an, faţă de 1.785 de companii trase pe "linie moartă" în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cele mai numeroase au fost radierile voluntare, cu un total de 1.163 la sfârşitul trimestrului trei din 2018, faţă de 1.138 de cazuri în aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce înseamnă o creştere de 2,20 la sută a unor astfel de situaţii. Creşteri mai semnificative au fost, însă, la dizolvări, de la 454 de cazuri la 572 de cazuri (+25,99 la sută), precum şi la suspendările de activitate, de la 193 de cazuri la 215 de cazuri (+11,4 la sută).

În acelaşi timp, potrivit Registrului Comerţului, un fapt pozitiv ar fi acela că au scăzut numărul dosarelor de insolvenţă. La sfârşitul trimestrului trei al acestui an, erau înregistrate 155 de cazuri de insolvenţă, faţă de 184 de cazuri în aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce înseamnă o scădere 15,76 la sută.
Una peste alta, un alt factor pozitiv ar fi şi acela că, per total, numărul de comercianţi activi era, după primele nouă luni ale acestui an de 25.645 de agenţi economici, faţă de 24.820 de agenţi economici în aceeaşi perioadă a anului trecut. Ca formă de organizare, cele mai multe sunt în prezent persoanele juridice, cu un total de 18.044, cărora li se adaugă 7.601 persoane fizice autorizate.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Aproape 2.500 de firme gălăţene şi-au închis afacerile în acest an

Aproape 117.000 de companii din România şi-au închis afacerile ori s-au aflat în dificultate, în primele zece luni din acest an, în creştere cu peste 5.600 faţă de perioada similară din 2017, rezultă din datele centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Strict la nivelul judeţului Galaţi, 2.364 de companii s-au confruntat cu probleme în urma cărora au ieşit din circuitul economic.

Din totalul celor 116.952 de firme aflate în situaţii dificile, la nivel naţional, în perioada ianuarie - octombrie 2018, un număr de 7.026 de societăţi au intrat în insolvenţă, 15.014 şi-au suspendat activitatea, 65.631 au fost radiate, iar 29.278 au fost dizolvate. În plan local, la nivelul judeţului Galaţi, 180 de companii au intrat în insolvenţă, 242 şi-au suspendat activitatea, 1.305 au fost radiate, iar 637 au fost dizolvate. Procentual, numărul firmelor dizolvate din Galaţi a crescut cu 22,26 la sută (peste media naţională de 20,7 la sută), în timp ce suspendările de activitate au crescut cu 11,01 la sută (sub media pe ţară, de 13,3 la sută). La radieri s-a înregistrat, la Galaţi, doar o creştere de 1,08 la sută (apropiat de media pe ţară, de 1,26 la sută).

Trendul insolvenţelor

Din punct de vedere statistic, judeţul nostru stă ceva mai bine la trendul insolvenţelor, unde se înregistrează o scădere de 10,89 la sută a acestor cazuri, în timp ce la nivel naţional numărul firmelor intrate în insolvenţă s-a redus doar cu 4,33 la sută. La nivel naţional, numărul mare de insolvenţe este, potrivit analiştilor de piaţa financiară, un semnal în ceea ce priveşte scăderea apetitului pentru investiţii, urmare a înrăutăţirii condiţiilor din economia reală, puternic afectată de blocajul financiar şi lipsa finanţării.

Câţi agenţi economici mai sunt activi

La nivel general, în România, activează în prezent 914.415 firme şi 394.790 de persoane fizice autorizate. Dintre acestea, 18.165 de firme şi 7.576 de persoane fizice autorizate sunt înregistrate în judeţul Galaţi.
Experţii sunt de părere că, printre motivele pentru care cele mai multe companii eşuează se află: capitalizarea insuficientă, accesul dificil la finanţarea bancară şi slaba pregătire economică a investitorilor.

Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), cel mai riscant mediu de afaceri, judecând după numărul mare de firme aflate în dificultate, este Bucureştiul, cu 1.372 de insolvenţe, 1.646 de firme suspendate, 10.446 societăţi radiate şi 5.779 de firme dizolvate, în primele 10 luni din 2018. Pe de altă parte, în Capitală activează cele mai multe societăţi din România, respectiv 238.523 de firme şi PFA-uri.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Aproape 26.000 de firme active la Galaţi

La sfârşitul anului 2018 erau activi la nivelul judeţului Galaţi 25.929 de agenţi economici, cu 1.052 mai mulţi decât în anul precedent, rezultă din datele centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Ca formă de organizare, la sfârşitul anului trecut figurau 18.425 persoane juridice (faţă de 17.401, în 2017) şi 7.504 persoane fizice autorizate (faţă de 7.476, în 2017).

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Peste 15.000 de firme au fost trase pe linie moartă

Numărul firmelor radiate, dizolvate sau care şi-au suspendat activitatea în 2018 a crescut faţă de anul precedent, la nivel naţional, cu 2,08 la sută, la un total de 132.577 de companii ieşite din circuitul economic, rezultă din datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). La nivelul Regiunii Sud-Est, din care face parte şi Galaţiul, creşterea a fost şi mai accentuată, respectiv 3,38 la sută, la un total 15.034 de firme radiate, dizolvate sau cu activitatea suspendată.

Cele mai numeroase cazuri înregistrate la Registrul Comerţului au fost radierile, chiar dacă, per ansamblu, la nivel naţional numărul unor astfel de situaţii s-a redus cu 2,57 la sută. Mai exact, potrivit ONRC, în 2018 au fost radiate 82.181 de companii, faţă de 82.295 de companii radiate în 2017. Aşa cum era de aşteptat, dată fiind dimensiunea economică, cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti - 13.034 de firme (- 3,27 la sută faţă 2017) şi în judeţele Cluj - 4.024 (+11,72 la sută), Timiş - 3.178 (minus 0,38 la sută) şi Iaşi - 3.137 (-15,67 la sută). La polul opus, cele mai puţine radieri au fost înregistrate în judeţele Covasna, respectiv 595 (-12,63 la sută), Ialomiţa - 606 (+ 5,03 la sută) şi Călăraşi - 611 (-27,95 la sută).

Situaţia în Regiunea Sud-Est

Strict la nivelul Regiunii Sud-Est, din care face parte şi Galaţiul, alături de Brăila, Constanţa, Vrancea, Tulcea şi Buzău, radierile reprezintă, de asemenea, grosul cazurilor de firme ce au fost trase „pe linie moartă”. În total, în regiunea noastră, în 2018 au fost 8.828 de cazuri de radieri, faţă de 9.085 de radieri în anul precedent, ceea ce corespunde unei scăderi de 2,82 la sută. Pe judeţe, la Galaţi s-au înregistrat anul trecut 1.627 de radieri, în scădere cu 0,25 la sută faţă de 2017. Vecinii din Brăila au avut 1.149 de cazuri de radiere (-1,63 la sută), Constanţa – 3.290 (-9,64 la sută), Tulcea – 911 (-7,79 la sută). Creşteri ale cazurilor de radieri au fost în Buzău – 1.198 (+1,34 la sută), iar în Vrancea s-a ajuns chiar la 1.044 de cazuri, ceea ce corespunde unei creşteri de 15,23 la sută! Aceste creşteri sunt însă departe de alte situaţii, mai grave, raportate în ţară. De exemplu, creşterea cea mai mare a numărului de radieri s-a consemnat în judeţele Giurgiu (+32,01 la sută), Dâmboviţa (+ 28,27 la sută) şi Ilfov (+22,01 la sută).

Ce domenii au fost mai vulnerabile

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri la nivel naţional a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 22.520 (+5,29 la sută raportat la 2017), conform ONRC. Pe locurile următoare ca număr de radieri se plasează agricultura, silvicultura şi pescuitul - 8.434 (+24,32 la sută), activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice - 6.647 (-0,15 la sută) şi construcţiile - 6.578 (+ 0,60 la sută).

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Câte firme mai sunt active în Galaţi

La sfârşitul lunii ianuarie, erau activi la nivelul judeţului Galaţi 26.121 de agenţi economici, conform datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Ca formă de organizare, erau active 18.617 persoane juridice şi 7.504 persoane fizice autorizate. În aceeaşi perioadă a anului trecut, la Galaţi erau în activitate 24.908 agenţi economici, din care 17.446 de persoane juridice şi 7.462 de persoane fizice autorizate.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Câte firme mai sunt active în Galaţi

După primele trei luni ale acestui an, în judeţul Galaţi erau activi 25.886 de agenţi economici, faţă de 25.158 de agenţi economici în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Pe categorii organizare, după primele trei luni ale acestui an, la Galaţi erau 18.981 de persoane juridice şi 6.905 persoane fizice autorizate (PFA).

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Peste 1.500 de noi agenţi economici

În primul semestru al acestui an, în judeţul Galaţi au fost înregistraţi 1.695 de noi agenţi economici, cu 280 mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, rezultă din datele centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cele mai numeroase au fost societăţile cu răspundere limitată (SRL), cu 1.262 de înregistrări, urmate de persoanele fizice autorizate (PFA), cu 247 de înregistrări, şi întreprinderile individuale (II), cu 165 de înregistrări. De asemenea, au mai fost înfiinţate 20 de noi întreprinderi familiale (IF) şi o cooperativă agricolă. Strict la nivelul lunii iunie, în judeţul Galaţi au fost înregistraţi 203 noi agenţi economici (149 - SRL, 39 - PFA, 15 - II).

Conform datelor ONRC, la sfârşitul primului semestru al acestui an erau activi la Galaţi 26.223 de agenţi economici, din care 19.176 erau persoane juridice, iar 7.047 erau persoane fizice autorizate.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Insolvenţele firmelor gălăţene s-au redus aproape la jumătate

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a scăzut cu 29 la sută în primele opt luni din 2019, comparativ cu perioada similară din anul anterior, la 3.978 de insolvenţe, reiese din datele centralizate de Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). În Regiunea Sud-Est, din care face parte şi Galaţiul, au fost înregistrate 488 de cazuri de insolvenţă în primele opt luni ale acestui an, în scădere cu 37,51 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

La nivel naţional, cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 669, în scădere cu 39,5 la sută faţă de aceeaşi perioadă din 2018. Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor - cu 328 de insolvenţe (-15 la sută), Timiş - 222 (-26 la sută), Constanţa - 198 (-34 la sută) şi Iaşi - 165 (-44 la sută).

Strict la nivelul Regiunii Sud-Est, judeţul Galaţi se află pe locul al treilea ca număr de insolvenţe în primele opt luni ale anului, cu un total de 79 de cazuri, faţă de 141 de cazuri în aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce înseamnă o scădere cu 43,97 la sută. Primele două poziţii sunt ocupate de Constanţa, cu cele 198 de insolvenţe, iar la distanţă destul de mare urmează Brăila, cu 81 de cazuri (faţă de 105 în aceeaşi perioadă a anului trecut, în scădere cu 22,86 la sută). În celelalte judeţe din Regiunea Sud-Est, Tulcea a raportat 45 de cazuri de insolvenţă (faţă de 64 anul trecut, în scădere cu 29,69 la sută), Vrancea a avut 49 de cazuri de insolvenţă (faţă de 81 de cazuri anul trecut, scădere de 39,51 la sută), iar în Buzău au fost 36 de cazuri de insolvenţă (faţă de 90 de cazuri anul trecut, scădere de 60 la sută).

La nivel naţional, pe domenii de activitate, în perioada ianuarie-august, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, în construcţii, în industria prelucrătoare şi în hoteluri şi restaurante.

Potrivit datelor profesioniştilor în insolvenţă, doar 5,6 la sută dintre companiile intrate în insolvenţă reuşesc să se reorganizeze. Pe de altă parte, circa trei sferturi dintre antreprenorii care au trecut printr-o astfel de procedură susţin că au devenit mai buni manageri ca urmare a experienţei din perioada insolvenţei. Analiştii financiari arată că insolvenţa are rolul de a regla dinamica unei economii, pentru că este un mecanism care dă spaţiu de manevră şi oferă pârghii de redresare, permiţând ca eventualele afaceri aflate în dificultate să se restructureze, să se transforme, astfel încât să-şi continue activitatea.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

”Epidemie” de dizolvări. Sute de firme gălăţene, pe ”linie moartă”

Numărul de firme dizolvate în Regiunea de Sud-Est, din care face parte Galaţiul, alături de Brăila, Tulcea, Constanţa, Vrancea şi Buzău, a crescut în primele opt luni ale acestui an cu 12,96 la sută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care, la nivel naţional, a fost înregistrată o scădere a dizolvărilor de 6,83 la sută, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

La nivel naţional, în perioada ianuarie - august a.c., au fost înregistrate 22.321 de dizolvări de agenţi economici, cu 1.637 de cazuri mai puţine faţă de perioada de referinţă a anului precedent. "Porţia" Regiunii Sud-Est a fost de 3.188 de dizolvări în primele opt luni ale acestui an, faţă de 2.822 de dizolvări în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Conform datelor Registrului Comerţului, aşa cum era de aşteptat, dată fiind concentrarea economică, cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în primele opt luni din 2019 în Bucureşti, cu 3.940 de firme (în scădere cu 17,9 la sută faţă de primele opt luni din 2018). Urmează judeţele Constanţa (1.101, +4,06 la sută), Timiş (1.082, +13,85 la sută) şi Cluj (1.019, +17,89 la sută). Pe de altă parte, numărul cel mai mic de firme dizolvate a fost înregistrat în judeţele Ialomiţa (129, -27,93 la sută faţă de aceeaşi perioadă din 2018), Mehedinţi (140, -9,68 la sută) şi Harghita (145, -6,62 la sută).

În Regiunea de Sud-Est, judeţul Galaţi deţine un nedorit record de creştere a cazurilor de firme dizolvate. Astfel, dacă în primele opt luni ale anului trecut erau înregistrate 521 de dizolvări, anul acesta s-a ajuns la 677 de firme dizolvate, ceea ce înseamnă o creştere de nu mai puţin de 29,94 la sută! De altfel, nici în alte judeţe din Regiunea Sud-Est mediul de afaceri nu se simte mai bine. În Brăila, "epidemia" de dizolvări a dus la o creştere cu 44,05 la sută a acestor cazuri (484 dizolvări în ianuarie - august 2019, 336 de dizolvări în ianuarie - august 2018), iar în Buzău creşterea a fost de 21,02 la sută (426 de cazuri - 2019, 352 cazuri - 2018). După cum am amintit deja, în Constanţa s-a ajuns anul acesta la 1.101 dizolvări, faţă de 1.058 de dizolvări anul trecut, cele mai multe din regiune, chiar dacă procentual creşterea este de doar 4,06 la sută. Singurele judeţe în care trendul dizolvărilor a fost negativ au fost Vrancea (273 de cazuri - 2019, 289 de cazuri - 2018, scădere de 5,54 la sută) şi Tulcea (227 de cazuri - 2019, 266 de cazuri - 2018, scădere de 14,66 la sută).

Strict la nivelul lunii august a.c., la nivel naţional au fost înregistrate 2.449 de dizolvări, cele mai multe în Bucureşti (490) şi în judeţele Constanţa (122), Ilfov (117) şi Cluj (100). În aceeaşi lună, în Galaţi au fost înregistrate 79 de dizolvări. În celelalte judeţe din Regiunea Sud-Est, Brăila a avut 33 de dizolvări, Buzăul - 41, Vrancea - 34, iar Tulcea - 17, mai rezultă din datele Registrului Comerţului.

Domeniile de activitate care au înregistrat cele mai multe dizolvări de firme în primele opt luni din 2019 sunt: comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, construcţiile şi industria prelucrătoare.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

”Epidemie” de firme radiate în mediul de afaceri

Numărul firmelor radiate a crescut în 2019, la nivel naţional, cu 26,71 la sută, comparativ cu anul anterior, ajungând la 101.601, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). În Regiunea Sud-Est, din care face parte şi Galaţiul, numărul firmelor radiate a crescut în 2019 cu 25,52 la sută, comparativ cu anul precedent.

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti - 12.554 de firme, însă în Capitală s-a înregistrat o scădere cu 3,68 la sută faţă de 2018, ceea ce reflectă, într-o anumită măsură, şi dinamica economică peste media pe ţară. În celelalte judeţe, cele mai multe radieri s-au înregistrat în Iaşi - 4.994 (+59,20 la sută), Cluj - 4.009 (-0,37 la sută) şi Prahova - 3.617 (+37,01 la sută). La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa, respectiv 783, în creştere cu 29,21 la sută faţă de anul anterior, Covasna - 823 (+38,32 la sută) şi Giurgiu - 895 (+3,35 la sută).

În cazul Regiunii Sud-Est, din care face parte şi Galaţiul, s-au înregistrat anul trecut 11.075 de radieri de firme (+25,52 la sută). Strict la nivelul judeţului Galaţi, cazurile de radere au fost în 2019 în număr de 2.148, faţă de 1.627 de firme radiate în 2018, ceea ce înseamnă o creştere cu 32,02 la sută, peste media pe ţară. În celelalte judeţe din Regiunea Sud-Est, cele mai multe cazuri de radiere au fost înregistrate în Constanţa - 3.217 (în creştere cu 8,21 la sută faţă de 2018) şi Buzău - 1.740 (+43,33 la sută). Vecinii din judeţul Brăila au înregistrat anul trecut 1.523 de cazuri de radiere (+34,78 la sută), în timp ce în Vrancea au fost 1.448 de radieri (+38,7 la sută), iar în Tulcea au fost 999 de cazuri de radiere (+18,93 la sută).

La nivel naţional, scăderi ale numărului de radieri au fost înregistrate doar în Bucureşti (minus 3,68 la sută) şi judeţele Harghita (-2,06 la sută) şi Cluj (-0,37 la sută), în timp ce creşterile cele mai semnificative au fost consemnate în judeţele Teleorman (+115,32 la sută), Vaslui (+88,61 la sută) şi Bistriţa-Năsăud (+85,27 la sută).

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 29.935 (plus 32,93 la sută raportat la 2018), agricultură, silvicultură şi pescuit - 14.901 (plus 75,49 la sută) şi construcţii - 9.408 (plus 43,02 la sută).

Strict la nivelul lunii decembrie au fost radiate 6.582 de firme, cele mai multe în Bucureşti - 1.010 şi în judeţele Timiş - 331, Cluj - 324 şi Constanţa - 294. În Regiunea Sud-Est au fost radiate în 2019, în total, 830 de firme: 166 în judeţul Galaţi, 128 în Brăila, 93 în Buzău, 294 în Constanţa, 65 în Tulcea şi 84 în Vrancea.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Peste 2.500 de firme noi la Galaţi

Numărul de înmatriculări de persoane fizice și juridice a scăzut la nivel naţional, în 2019, cu 0,97 la sută, comparativ cu anul anterior, la 134.220 de înmatriculări, din care 94.870 (70,68 la sută) SRL, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). În Regiunea Sud-Est, din care face parte şi Galaţiul, în cursul anului 2019 au fost înregistraţi 14.081 agenţi economici, cu 3,54 la sută mai puţini decât în anul anterior.

Cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în municipiul București, respectiv 19.057 (-3,75 la sută comparativ cu 2018), și în județele Cluj - 6.537 (-11,96 la sută), Timiș - 5.934 (-7,47 la sută) și Iași - 5.426 (+8,76 la sută). La polul opus, numărul cel mai mic de înmatriculări a fost consemnat în județele Covasna - 1.107 (+3,55 la sută) şi Ialomița - 1.122 (-7,5 la sută). Creșterile cele mai semnificative ale numărului de înmatriculări persoane fizice și juridice s-au înregistrat în județele Gorj (+20,80 la sută), Brașov (+20,71 la sută) și Alba (+20,36 la sută).

În Regiunea Sud-Est, Galaţiul se remarcă printr-o creştere a numărului de înmatriculări cu 4,38 la sută. Mai exact, dacă în 2018 au fost 2.546 de înmatriculări, în 2019 au fost 2.762 de noi înmatriculări. Anul trecut, cele mai numeroase au fost societăţile cu răspundere limitată (SRL), cu 2.039 înregistrări, urmate de persoanele fizice autorizate (PFA) – 422 înregistrări şi întreprinderile individuale (II) – 252 de înmatriculări. De asemenea, în judeţul Galaţi s-au mai înregistrat anul trecut 46 de întreprinderi familiale (IF) şi trei cooperative agricole (CA). În Regiunea Sud-Est, o creştere, de 0,66 la sută, a fost înregistrată în Constanţa, unde s-a ajuns la 4.886 de înmatriculări. În celelalte judeţe au fost înregistrate doar scăderi de înmatriculări. Cea mai drastică scădere a fost în Tulcea – 1.183 înmatriculări (-27,07 la sută). În Brăila au fost 1.458 de noi agenţi economici înmatriculaţi (-1,42 la sută), în Buzău – 2.089 înmatriculări (-0,52 la sută), iar în Vrancea au fost 1.703 înmatriculări (-10,27 la sută).

La nivel naţional, domeniile în care au fost realizate cele mai multe înmatriculări sunt comerțul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor - 29.304 (+11,04 la sută), construcții - 14.760 (+20,30 la sută) și activități profesionale, științifice și tehnice - 12.875 (+8,89 la sută).

În decembrie 2019 au fost înmatriculate 8.787 de persoane fizice și juridice, cele mai multe în București - 1.992. În Regiunea Sud-Est, în luna decembrie au fost 811 de înmatriculări de noi agenţi economici: Galaţi (167 înmatriculări), Brăila (72 înmatriculări), Buzău (125 înmatriculări), Constanţa (304 înmatriculări), Tulcea (44 înmatriculări), Vrancea (88 înmatriculări).

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Câţi bani au în conturi firmele gălăţene

Mediul de afaceri este reticent la contractarea de credite bancare, fie că e vorba de împrumuturi în moneda naţională sau împrumuturi în valută. Astfel, conform ultimului "Sondaj privind accesul la finanţare al companiilor nefinanciare din România", realizat de BNR, "62 la sută dintre companii nu ar lua un credit în lei, iar 66 la sută nu ar lua un credit în euro, indiferent de costul acestora, deoarece intenţionează să-şi reducă gradul de îndatorare".

Aceste tendinţe se manifestă pe piaţa bancară gălăţeană prin menţinerea relativ constantă a ponderii creditelor contractate de companii în valoarea totală a împrumuturilor din judeţul Galaţi, în paralel cu creşterea, la nivelul mediului de afaceri, a disponibilităţilor la vedere şi a depozitelor la termen sau rambursabile după notificare.

Astfel, la sfârşitul anului 2019, din valoarea de aproape 4,2 miliarde de lei a creditelor din judeţul Galaţi, agenţii economici aveau împrumuturi de 1,71 miliarde de lei, adică 40,85 la sută din total, restul fiind împrumuturi la nivelul populaţiei. Spre comparaţie, ponderea creditelor mediului de afaceri la sfârşitul anului precedent a fost de 40,37 la sută, respectiv 1,57 miliarde de lei din totalul de 3,89 miliarde de lei.

Per ansamblu, însă, creditele agenţilor economici au crescut pe parcursul anului trecut cu 141,7 milioane de lei. Acest rezultat a fost obţinut în condiţiile în care creditele în moneda naţională, la nivelul agenţilor economici, au crescut de la 1.086,5 milioane de lei la 1.271 milioane de lei, în timp ce creditele în valută au scăzut de la echivalentul a 486,1 milioane de lei la 443,3 milioane de lei.

Potrivit BNR, companiile continuă să fie vulnerabile la o evoluţie nefavorabilă a cursului de schimb şi la o eventuală creştere a ratei dobânzii. "În contextul intermedierii financiare reduse care caracterizează economia, companiile care ar apela la credite bancare apreciază în mod majoritar că nivelul costului de finanțare ar afecta capacitatea de a rambursa împrumutul. În plus, o majorare cu până la 3 puncte procentuale a dobânzii în lei ar afecta semnificativ activitatea și/sau capacitatea de rambursare a creditului pentru 54 la sută dintre companiile cu credite în lei", se arată în studiul realizat de BNR.

În ceea ce priveşte disponibilităţile financiare, agenţii economici gălăţeni aveau în conturi, la sfârşitul anului 2019, 1,33 miliarde de lei, în creştere cu 320,7 milioane de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Din această sumă, disponibilităţile la vedere aveau o valoare de 1.076,4 milioane de lei (845,5 milioane de lei disponibilităţi în moneda naţională, 230,9 milioane de lei disponibilităţi în valută), în timp ce depozite la termen sau rambursabile după notificare erau de 254,9 milioane de lei (184,8 milioane de lei în depozite în moneda naţională, 70,1 milioane de lei depozite în valută).

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 6 months later...

Recul puternic la înregistrarea de noi agenţi economici

Numărul de înmatriculări de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele şapte luni din 2020 cu 31,5 la sută, comparativ cu perioada similară din 2019, la 60.634, din care 42.001 sunt societăţi cu răspundere limitată (SRL), conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). În Regiunea Sud-Est, din care face parte şi Galaţiul, numărul înmatriculărilor de noi agenţi economici a scăzut cu 32,73 la sută.

Efectele crizei coronavirusului au accentuat un trend care se manifesta încă de la începutul anului, astfel că fie şi în zonele mai dezvoltate economic s-a simţit un recul al zelului antreprenorial. Cele mai multe înmatriculări, dată fiind şi forţa economică, au fost înregistrate în municipiul Bucureşti, respectiv 9.810, însă chiar şi aici se înregistrează o scădere cu 7,45 la sută comparativ cu ianuarie-iulie 2019.
La nivelul judeţelor, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în judeţele Cluj - 3.116 (-23,44 la sută), Ilfov - 2.878 (-5,11 la sută) şi Timiş -2.644 (-29,79 la sută). La polul opus, numărul cel mai mic de înmatriculări a fost consemnat în judeţele Ialomiţa - 448 (-44,55 la sută), Tulcea - 489 (-38,02 la sută) şi Covasna - 502 (-35,31 la sută).
În niciun judeţ nu s-au înregistrat creşteri ale numărului de înmatriculări de persoane fizice şi juridice, iar scăderile cele mai semnificative au fost consemnate în Argeş (-48,33 la sută), Dâmboviţa (-47,87 la sută) şi Gorj (-45,44 la sută).
Strict la nivelul Regiunii Sud-Est - din care alături de Galaţi fac parte judeţele Brăila, Constanţa, Tulcea, Buzău şi Vrancea - în primele şapte luni ale acestui an au fost înregistrate 6.523 de noi înmatriculări de persoane juridice şi persoane fizice autorizate, faţă de 9.696 de noi agenţi economici în aceeaşi perioadă a anului trecut.
În judeţul Galaţi se înregistrează cel mai mare recul al înmatriculărilor din regiune. Mai exact, în perioada ianuarie - iulie 2020 au intrat în mediul economic 1.114 noi agenţi economici (din care 834 au fost societăţi cu răspundere limitată (SRL), 194 - persoane fizice autorizate (PFA), 83 - întreprinderi individuale (II), două întreprinderi familiale şi o cooperativă agricolă) faţă de 1.917 agenţi economie în aceeaşi perioadă a anului trecut (1.415 - SRL, 275 - PFA, 187 - II, 39 - IF, 1 - CA).
În ceea ce priveşte celelalte judeţe din Regiunea Sud-Est, cele mai mute înmatriculări au fost, în primele şapte luni din 2020, în Constanţa, respectiv 2.271 de noi agenţi economici, în scădere, însă, cu 31,88 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În Buzău au fost înmatriculaţi 1.124 de noi agenţi economici (-22,7 la sută), 790 în Vrancea (-35,88 la sută), 735 în Brăila (-24,23 la sută), 489 în Tulcea (-38,02 la sută).
Per ansamblu, la nivel naţional, domeniile în care au fost realizate cele mai multe înmatriculări sunt comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 14.966 (-23,74 la sută), construcţii - 7.873 (-18,09 la sută) şi transport şi depozitare - 6.534 (+1,68 la sută).
În iulie 2020 au fost înmatriculate 11.583 de persoane fizice şi juridice, cele mai multe în Bucureşti (2.043) şi în judeţele Ilfov (617), Cluj (572) şi Timiş (556). În Regiunea Sud-Est, în iulie, au fost înmatriculate 1.166 de persoane fizice şi juridice, cele mai multe în Constanţa (383), urmată de Galaţi (205), Buzău (218), Vrancea (148), Brăila (131) şi Tulcea (81).

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Peste 600 de firme gălăţene, radiate din Registrul Comerţului

Numărul firmelor radiate a scăzut, la nivel naţional, în primele şapte luni din 2020, cu 62,15 la sută, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 28.082 de radieri, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). La nivel Regiunii Sud-Est, din care face parte şi Galaţiul, scăderea numărului de firme radiate a fost de 55 la sută.

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti - 4.329 de firme (cu 48,32 la sută mai puţin faţă de ianuarie-iulie 2019) şi în judeţele Cluj - 1.312 (minus 52,31 la sută), Constanţa - 1.221 (minus 39,94 la sută) şi Timiş - 1.174 (minus 49,44 la sută). La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa - 186 (în scădere cu 64,84 la sută faţă de aceeaşi perioadă din 2019), Covasna - 205 (minus 63 la sută) şi Călăraşi - 222 (minus 71,35 la sută).

Strict la nivelul Regiunii Sud-Est, din care alături de Galaţi fac parte judeţele Brăila, Constanţa, Tulcea, Buzău şi Vrancea, în primele şapte luni ale acestui an au fost înregistrate 3.404 radieri de agenţi economici, în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă a anului trecut, se înregistrau nu mai puţin de 7.565 de radieri. La nivel regional, Constanţa, după cum am amintit, se află la vârf în "topul" radierilor, cu 1.221 de cazuri în primele şapte luni ale anului, faţă de 2.033 de cazuri în aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe locul următor se află Galaţiul, cu 610 firme radiate în perioada ianuarie - iulie a.c., faţă de 1.522 de radieri anul trecut, ceea ce înseamnă o reducere cu 59,92 la sută a unor astfel de cazuri. La vecinii noştri din Brăila, primele şapte luni din 2020 s-au soldat cu 468 de firme radiate (faţă de 948, anul trecut, scădere de 50,63 la sută), în timp ce în Tulcea au fost 333 de radieri (faţă de 707, anul trecut, scădere de 52,9 la sută). Nu în ultimul rând, în primele şapte luni din acest an, în Buzău au fost 449 de radieri (-65,5 la sută), iar în Vrancea au fost 323 de radieri (-69,33 la sută).

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri, la nivel naţional, a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 7.547 (-66,17 la sută raportat la ianuarie-iulie 2019), construcţii - 2.631 (-62,44 la sută) şi activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice - 2,342 (-58,5 la sută).

În luna iulie 2020 au fost înregistrate 5.075 de radieri, cele mai multe în Bucureşti (911) şi judeţele Timiş (250), Cluj (233) şi Iaşi (224). În Regiunea Sud-Est au fost, în iulie, 573 de firme radiate (Galaţi - 131 cazuri, Brăila - 78, Buzău - 66, Constanţa - 183, Tulcea - 63, Vrancea - 52).

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Cât de ”întreprinzător” este judeţul Galaţi, comparativ cu restul ţării

Pe parcursul a cinci ani, în perioada 2014-2019, numărul de companii din judeţul Galaţi a crescut cu doar 1,5 la sută, la începutul acestui an fiind înregistraţi doar 14.732 de agenţi economici, rezultă din datele Ministerului Finanţelor Publice, centralizate de KeysFin. Asta în condiţiile în care judeţele dezvoltate au o rată de creştere ce depăşeşte în unele cazuri şi 10 la sută.

Aşa cum era de aşteptat, Bucureştiul este "polul afacerilor" din România, aici fiind înregistrate la începutul acestui an nu mai puţin de 136.891 de companii. Oarecum surprinzător este, totuşi, că, în ultimii cinci ani, numărul firmelor a scăzut cu 3,3 la sută. Pe de altă parte, zona limitrofă, din Ilfov, a cunoscut o creştere de nu mai puţin de 23 la sută, la un total de 30.837 de firme.

Spre comparaţie, în întreaga Regiune Sud-Est, din care face parte Galaţiul, alături de Brăila, Constanţa, Tulcea, Vrancea şi Buzău, la sfârşitul anului trecut erau active, în total, 76.917 companii, cam jumătate faţă de Capitală. În clasamentul regional, cu cei 14.732 de agenţi economici, Galaţiul era devansat de Constanţa, cu un număr aproape dublu de companii - 28.615, cu 2,2 la sută mai multe ca în urmă cu cinci ani. O rată mai mare de creştere a fost în Vrancea, 6,5 la sută, care a ajuns la 9.187 de firme, în timp ce Brăila a crescut doar cu 0,2 la sută, la 7.730 de companii. Cu mai puţini agenţi economici au rămas Tulcea, cu 5.763 de firme (-9,7 la sută), şi Buzău, cu 10.890 de firme (-3,3 la sută).

Dacă este să ne comparăm cu judeţele fruntaşe la iniţiative antreprenoriale, am avea de ce să fim invidioşi pe judeţe precum Clujul, cu o zestre de 42.899 de companii, cu o creştere de 14,1 la sută în cinci ani, Timiş - 30.344 de firme (+2,1 la sută) sau Prahova, cu 24.130 de firme, care a crescut cu 8 la sută în cinci ani. Consolarea ar fi că există şi judeţe în care mediul de afaceri a regresat până la "piciorul broaştei": Mehedinţi - 3.698 companii (-10,5 la sută), Caraş-Severin - 4.946 (-9,5 la sută) sau Botoşani - 4.627 de companii (-12,8 la sută).

Dincolo de aceste cifre, n-ar trebui, totuşi, să considerăm că iniţiativa antreprenorială este singura care determină dinamica mediului de afaceri. La fel de importante sunt, de exemplu, infrastructura de transport - şi nu este întâmplător că regiuni din Moldova, inclusiv în Sud-Est, au cunoscut o dezvoltare mai lentă faţă de judeţele din vestul ţării, favorizate din punct de vedere al apropierii de pieţele europene, dar şi cu legături de transport mai fezabile. De asemenea, contează elementele menite să sprijine mediul de afaceri - parcuri industriale, incubatoare de afaceri, strategii de dezvoltare, facilităţi locale pentru întreprinzători, forţă de muncă, educaţie, participare civică etc. - capitole la care, din nou, distribuţia este foarte eterogenă.

Ceea ce ar trebui să dea însă de gândit unor judeţe precum Galaţiul sau regiuni, precum Regiunea Sud-Est, este că discrepanţele de dezvoltare, la nivelul ţării, tind mai degrabă să se adâncească decât să se diminueze. Afacerile se dezvoltă acolo unde găsesc cele mai bune condiţii, iar decalajele, pe măsură ce se adâncesc, devin din ce în ce mai greu de recuperat.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Galaţiul, record negativ la înmatricularea de noi agenţi economici

Numărul de înmatriculări de persoane fizice şi juridice a scăzut după primele trei trimestre din 2020 cu 23,93 la sută, comparativ cu perioada similară din 2019, la 80.965, din care 56.762 sunt societăţi cu răspundere limitată (SRL), conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în municipiul Bucureşti, respectiv 13.561 (+ 0,14 la sută, comparativ cu ianuarie-septembrie 2019), şi în judeţele Ilfov – 3.917 (+2,27 la sută), Iaşi – 3.453 (-20,7 la sută) şi Timiş -3.623 (-20,8 la sută). La polul opus, numărul cel mai mic de înmatriculări a fost consemnat în judeţele Ialomiţa - 603 (-35,85 la sută), Covasna – 652 (-28,67 la sută) şi Tulcea – 660 (-32,38 la sută).

La nivelul Regiunii Sud-Est, judeţul Galaţi deţine recordul negativ al scăderii înmatriculării de noi agenţi economici în primele trei trimestre ale acestui an. Mai exact, în perioada ianuarie – septembrie 2020, la Galaţi s-au înregistrat 1.501 de persoane fizice şi juridice, în scădere cu nu mai puţin de 32,87 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cele mai multe înregistrări au fost de SRL - societăţi cu răspundere limitată (1.123 înregistrări) şi PFA – persoane fizice autorizate (267). De asemenea, s-au mai înregistrat 104 întreprinderi individuale (II), cinci întreprinderi familiale (IF) şi două cooperative agricole (CA). Spre comparaţie, în primele trei trimestre din 2019, în judeţul Galaţi s-au înregistrat 2.236 de noi agenţi economici (1.644 – SRL, 329 – PFA, 215 – II, 46 – IF, 2 – CA).

În Regiunea Sud-Est, cele mai multe înmatriculări de persoane fizice şi juridice, în primele trei trimestre ale acestui an, au fost în judeţul Constanţa (2.995 noi agenţi economici), care cunoaşte, totuşi, o scădere de 24,6 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Urmează Buzăul, cu 1.400 de înregistrări (-18,37 la sută), Vrancea – 1.014 înregistrări (-29,49 la sută) şi Tulcea – 660 înregistrări (-32,38 la sută).

La nivel naţional, cu excepţia Ilfovului, în niciun judeţ nu s-au înregistrat creşteri ale numărului de înmatriculări de persoane fizice şi juridice, iar scăderile cele mai semnificative au fost consemnate în Argeş (-40,61 la sută), Dâmboviţa (-40,93 la sută) şi Alba (-39,31 la sută).

Domeniile în care au fost realizate cele mai multe înmatriculări sunt comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 19.847 (-11,10 la sută), construcţii – 10.3387 (-11,16 la sută) şi transport şi depozitare – 8.537 (+ 4,14 la sută, singurul domeniu în creştere). Cele mai mari scăderi au fost în agricultură, silvicultură şi pescuit – 3.194 (-58,4 la sută), activităţile de spectacole, cultură şi recreative – 2.014 (-55,04 la sută) şi industria prelucrătoare – 4.981 (-44,83 la sută).

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Mii de firme radiate în Regiunea Sud-Est, în primele nouă luni ale anului

Numărul firmelor radiate la nivel naţional a scăzut cu peste 56 la sută în primele nouă luni din 2020, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 36.337 de radieri, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Şi la nivelul Regiunii Sud-Est, din care face parte şi Galaţiul, radierile au scăzut cu aproape 51 la sută, până la un total de 5.015 radieri.

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti - 5.774 (cu aproape 41 la sută mai puţine faţă de ianuarie-septembrie 2019) şi în judeţele Cluj - 1.696 (-46,07 la sută), Constanţa - 1.597 (-33,68 la sută) şi Timiş - 1.565 (-45,12 la sută). La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa - 244 (în scădere cu 60,71 la sută faţă de aceeaşi perioadă din 2019), Covasna - 258 (-60,67 la sută) şi Călăraşi - 297 (-65,59 la sută).

La nivelul Regiunii Sud-Est, Galaţiul se situează pe locul al treilea ca număr de radieri înregistrate după primele trei trimestre ale acestui an, cu un total de 817 cazuri, faţă de 1.721 de cazuri în aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce corespunde unei scăderi de 52,53 la sută. Ca număr de radieri, Galaţiul este devansat de Constanţa, cu 1.597 de cazuri (-33,68 la sută) şi Brăila, cu 1.151 de cazuri (-56,17 la sută). În celelalte judeţe din regiunea noastră, în Buzău au fost 593 de firme radiate (-58,56 la sută), în Vrancea - 420 de radieri (-64,82 la sută), iar în Tulcea - 437 de radieri (-47,29 la sută).

De remarcat este că, în primele nouă luni din 2020, în niciun judeţ nu s-au înregistrat creşteri ale numărului de radieri, în timp ce scăderile cele mai semnificative au fost consemnate în judeţele Olt (- 76,25 la sută), Gorj (- 75,55 la sută) şi Maramureş (73,02 la sută).

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 9.796 (-60,5 la sută raportat la ianuarie-septembrie 2019), construcţii - 3.392 (-56,33 la sută) şi activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice - 3.087 (-52,19 la sută).

Strict la nivelul lunii septembrie, la nivel naţional au fost înregistrate 4.082 de radieri. Dintre acestea, 507 de firme au fost radiate în Regiunea Sud-Est. Pe judeţe, în Galaţi au fost 96 de radieri, Constanţa - 169 de radieri, Brăila - 86 de radieri, Buzău - 68 de radieri, Tulcea - 42 de radieri şi Vrancea - 46 de radieri.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.