Jump to content

Incendiu la Mănăstirea Adam


Recommended Posts

Posted

Incendiu la Mănăstirea Adam

Mănăstirea Adam, din nordul judeţului Galaţi, este învăluită în flăcări. Un echipaj de pompieri al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi se deplasează la faţa locului pentru a stinge focul. Deocamdată cauzele izbucnirii incendiului nu se cunosc. Purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă, ne-a comunicat că apelul de urgenţă a parvenit în jurul orei 17.30.

Datând din secolul al XVI-lea, mănăstirea Adam este considerată una din cele mai importante lăcaşuri monastice vechi din zona de sud a Moldovei. De-a lungul timpului a fost distrusă din temelii de mai multe ori. Biserica a fost grav avariată la cutremurul din 1869, precum şi la cel din 1940, când i s-au prăbuşit turla şi clopotniţa, scrie site-ul Expres Bălăbăneşti. După realizarea lucrărilor de consolidare, lăcaşul de cult a fost resfinţit de Episcopul Huşilor, Grigore Leu, la 15 august 1946.

adevarul.ro

Au ars 250 de metri pătraţi de acoperiş dintr-un corp nou de clădire cu chilii noi, incendiul fiind stins în jurul orei 1.00 noaptea. Deocamdată, nu a fost identificată cauza incendiului.

adevarul.ro

Posted

Incendiu de proporţii la Mânăstirea Adam

Un incendiu uriaş a mistuit mânăstirea Adam din judeţul Galaţi. Chiliile măicuţelor au luat foc de la un coş de fum defect. O oră, cât a durat stingerea focului, maicile, însoţite de Preasfinţia sa Casian arhiepiscopul Dunării de Jos, s-au rugat ca biserica să scape de vâlvătaie.

Incendiul a izbucnit la un coş de fum din bucătaria mânăstirii unde, la un cuptor, se făceau cozonaci. Când au ajuns pompierii, mansarda era deja cuprinsă de flăcări uriaşe. Curând şi-au dat seama că au nevoie de ajutor pentru a fi siguri că vâlvătaia nu ajunge şi la biserică. Au fost chemaţi chiar şi voluntari din satele învecinate.

Într-un final, pompierii au reuşit să stingă focul. Din fericire, maicile salvaseră toate odoarele din depozitele chiliilor, iar biserica a rămas neatinsă. Doar clădirea chiliilor a rămas fără acoperiş. Pentru strădania lor, pompierii vor fi trecuţi în rândul ctitorilor.

antena3.ro

  • 2 weeks later...
Posted

Mănăstirea Adam renaşte din propria cenuşă

Nu au trecut nici două săptămâni de la cumplitul incendiu care a distrus chiliile celor 14 măicuţe de la Mănăstirea Adam, însă deja aici se lucrează; muncitorii deja au reuşit să îndepărteze lemnele arse care au mai rămas după stingerea focului şi trudesc acum la repararea acoperişului. Măicuţele, tăcute şi cuminţi, nu se plâng de condiţiile grele – de la incendiu, s-au mutat în fostele chilii, unde stau câte 3-4 într-o cameră. Din contră, îi mulţumesc lui Dumnezeu că focul nu a distrus mai mult decât a făcut-o (căci arse au fost doar chiliile de la etaj, nu şi ce se afla la parter: bucătăria şi muzeul, unde se aflau obiecte de patrimoniu ale mănăstirii, dar şi paraclisul pentru slujbele de iarnă).

Mulţumirile sunt aduse şi pompierilor, care au luptat aproape patru ore cu flăcările, dar şi primarului din comuna Drăguşeni, Iancu Muntianu, care a adoptat, de urgenţă, în şedinţa Consiliului Local, o hotărâre privind alocarea a 10.000 de lei, pentru manopera şi materialele de construcţie necesare reparaţiilor mănăstirii. „Nu este mult, oricum nu acoperă necesarul, dar sperăm ca la rectificarea bugetară să mai putem aloca ceva fonduri”, spune primarul, amărât, căci ştie, ca toţi de aici, de altfel, că, dacă întreaga comună Drăguşeni ar fi avut sistem de alimentare cu apă potabilă (sau măcar satul Adam), intervenţia pompierilor ar fi fost mai eficientă, iar focul nu ar fi mistuit la fel de mult…

Chiliile măicuţelor nu vor mai fi reconstruite la etaj, unde au fost, ci se va construi o aripă nouă de clădire pentru aşa ceva, cu BCA, nu cu lemnul atât de inflamabil… Numai pentru acoperiş (lucrări şi materiale) ar fi nevoie de 50-60.000 de lei, după care va urma proiectul noii clădiri, alţi şi alţi bani…

Este criză, lumea este strâmtorată şi nimeni nu mai îndrăzneşte să ceară ajutor, mai ales când este vorba de bani. Pe de altă parte, există speranţa ca autorităţile locale (Primăria Drăguşeni, Consiliul Judeţean) şi chiar şi creştinii care, de la 1 august, vor veni în pelerinaj la mănăstire să reuşească strângerea unei sume consistente, pentru refacerea mănăstirii Adam. Cine doreşte poate ajuta, depunând orice sumă în contul Mănăstirii Adam nr. RO26 RNCB 0143018891060001, deschis la BCR Tg.Bujor.

viata-libera.ro

Posted

Bani pentru mănăstirea Adam, cuprinsă de flăcări în urmă cu o săptămână

Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Eugen Chebac, va oferi 20.000 de lei mănăstirii din judeţul Galaţi căreia flăcările i-au mistuit un corp nou de clădire, în urmă cu o săptămână.

Pentru că CJ Galaţi poate aloca bani decât doar pentru modernizarea localităţile din judeţ, Eugen Chebac va aloca suma de bani din fondul de rezervă al preşedintelui, printr-un ordin direct. "Consiliul Judeţului nu poate aproba proiecte de hotărâre de acest gen pentru că instituţia se ocupă de dezvoltarea localităţilor. Voi aloca aceşti bani, pentru reconstruirea lăcaşului de cult, din fondul de rezervă al preşedintelui, printr-un ordin direct. A face ceva pentru biserică nu înseamnă laudă", a declarat preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi.

În urmă cu o săptămână, mănăstirea a fost cuprinsă de flăcări, într-un incendiu puternic izbucnit într-un corp nou, format din patru chili, pagubele ridicându-se la zeci de mii de lei.

adevarul.ro

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.