Jump to content

"Cartierul olandez" de pe malul Brateşului


dcp100168
 Share

Recommended Posts

„Cartierul olandez” de pe malul Brateşului

* Dintr-un proiect de 4 milioane de euro s-a născut la Galaţi un complex rezidenţial de excepţie! * Vile futuriste, spaţii generoase, ambient ca în poveşti * Proiectul gândit de Alex den Breejen şi arhitectul Alex Marinescu va fi vedetă la Bienala de Arhitectură 2012! *

Pe malul Brateşului, la capătul unei alei care pleacă din DN26 chiar dreptul Metro, pe locul în care până acum vreo 2 ani erau doar scaieţi şi ici, colo un lan de porumb, astăzi se ridică un cartier rezidenţial „dintr-un alt film”.

Pare incredibil că vilele purtând amprenta uni stil arhitectural cu forme futuriste, spaţii largi, deschise, combinaţii îndrăzneţe de materiale, dar şi un ambient cu alei şi spaţii verzi generoase sunt rezultatul… „hobby”-ului lui Alex den Breejen. El a venit în Galaţi în urmă cu 10 ani, alături de tatăl său, în cadrul companiei Den Breejen Romania, colaboratoare apropiată a Şantierului Naval Damen. Dar, uite că drumul de la sablare şi vopsitorie navală până la… afaceri imobiliare nu este chiar atât de mare. Şi deşi Alex den Breejen vorbeşte despre proiectul său ca despre un hobby, el este în fapt o afacere în toată regula, în valoare de aproape 4 milioane de euro!

Totul a plecat de la faptul că, la un moment dat, Alex den Breejen s-a săturat să tot stea cu chirie, la bloc. În timpul liber nu-i plăcea să se uite la TV, aşa că… s-a născut acest proiect – „Brateş Lake Residence”. „Iniţial am zis că, împreună cu alţi parteneri olandezi, să găsim un loc unde, plecând de la un concept unitar, să facem nişte case. Teren am găsit aici, pe malul Brateşului, un loc superb, dar când partenerii au auzit ce implică asta – să facem drum, să tragem curent, să tragem gaze, tot ce înseamnă infrastructura – au zis ˝nu, nu avem curaj să facem asta˝. Dar eu nu m-am descurajat şi, chiar dacă am rămas singur, am continuat.”

Arhitectura dă tonul!

Pasul decisiv în proiect şi care a însemnat, în definitiv, diferenţa de la nişte „simple case” la vile care pot sta la loc de cinste în orice revistă de arhitectură din lume a fost întâlnirea dintre Alex den Breejen şi arhitectul bucureştean Alex Marinescu. „De la proiectele caselor şi stilul lor, până la lăţimea străzilor, a spaţiilor ambientale, toate le-am convenit pentru a obţine ceva unitar”, ne mărturiseşte Alex den Breejen.

Într-adevăr a ieşit un proiect de excepţie, cu 15 vile, în care se simte la tot pasul că fiecare detaliu a fost bine gândit. „Experienţa de a locui undeva nu este doar de a avea o casă şi o curte. O casă foarte frumoasă aflată într-o zonă neamenajată nu este pusă în valoare. Este nevoie de un complex arhitectural mai amplu şi aşa am făcut aici”, explică Alex den Breejen.

La rândul său, arhitectul Alex Marinescu a ţinut să aprecieze colaborarea pe o are cu partenerul olandez: „Am găsit o deschidere extraordinară şi am pus bazele unei colaborări cum rar găseşti în România, în care lumea este mai sceptică... Practic, am fost lăsat să-mi pun în valoare experienţa de 12 ani pe care o am în arhitectură cu scopul de a obţine un proiect unic, gândit special pentru amplasamentul, natura terenului, orientarea către lacul Brateş”.

Într-adevăr, dacă ne uităm la „cartierul olandez” şi dacă ne uităm şi la „măgăoaiele” pe care unii sau alţii şi le-au construit în câmp sau pe uliţe prăfuite fără a avea nici în clin, nici în mânecă cu arhitectura, înţelegem ce vor să ne spună cei doi.

De altfel, proiectul „Brateş Lake Residence” nu se va opri la Galaţi, urmând să fie prezentat în 2012 la Bienala de Arhitectură de la Bucureşti, iar de aici, mai departe, ar putea ajunge în competiţiile europene de arhitectură, alături de proiecte de prestigiu din Amsterdam, Berlin sau Copenhaga!

Casă, dulce casă

Autorizaţii pentru infrastructură, pentru construcţii, materiale speciale - lemn din America de Sud, piatră din Asia şi chiar… 300 copaci cu tot cu rădăcină aduşi chiar din Olanda sunt câteva dintre „ingredientele” proiectului. Şi nici emoţiile nu au lipsit. „Iniţial, am vrut să construim tot complexul rezidenţial şi apoi să vindem casele. Dar în aceeaşi perioadă a început criza. Şi am schimbat ideea un pic şi am făcut întâi o casă – de prezentare şi de acolo am plecat cu vânzările. Iar oamenii când au văzut pe viu ce vrem să facem au început să aprecieze şi să fie interesaţi. Şi când am văzut că există interes am început să prind şi curaj. Şi, iată, acum toate casele sunt vândute!”, spune mândru Alex den Breejen.

Casele, concepute în trei variante, au avut un preţ ce a plecat de la 200.000 euro, dar s-a ajuns şi la un milion de euro pentru casele mai mari şi cu finisaje deosebite. Succesul i-a luat prin surprindere şi pe iniţiatori. Casa „de prezentare”, ce ar fi urmat să devină la sfârşit casa lui Alex den Breejen, a fost în cele din urmă vândută la insistenţele unui client.

Acum, Alex construieşte pentru el o casă nouă, mai mare, dar deja este şi ea râvnită de un posibil client, aşa că n-ar fi exclus ca Alex, deşi a ridicat un cartier, să rămână în continuare… chiriaş.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 10 years later...

În cartierul Brateş Lake, încercare de racordare ilegală la canalizare

Cartierul Brateș Lake Residence este binecunoscut gălățenilor pentru poziția pe malul lacului, departe de agitația și poluarea orașului, priveliştile, casele cochete și grădinile frumoase, bine concepute și bine întreținute. Evident, confortul și priveliștea costă, iar prețurile caselor cu vedere directă la lac sunt în jurul a 500.000 de euro, una dintre construcțiile de aici fiind recent vândută pentru o astfel de sumă.

Din păcate, însă, liniștea locuitorilor de aici a fost tulburată, recent, de încercarea unui constructor, altul decât cel iniţial, de a racorda noul cartier de case pe care le ridică în zonă la canalizarea inițială a cartierului, care, evident, nu a fost creată pentru un număr atât de mare de utilizatori. Ce se întâmplă în astfel de cazuri este clar: la o schimbare semnificativă de debit, cum ar fi în caz de ploi torențiale sau inundații, canalizarea nu va face față și va ranflua.
În cazul de față, pentru moment, situația a fost rezolvată, fiindcă locuitorii au chemat poliția, iar constructorul a acoperit șanțul pe care îl săpase. Dar trebuie găsite soluții viabile pentru viitor, astfel încât nici noii, nici vechii locuitori ai cartierului să nu sufere. Malul este suficient de instabil şi fără presiunea adăugată a unei canalizări care poate oricând ceda. Ieri, la vizita noastră în zonă, am reperat două surpări masive aproape de buza malului, nu departe de zona locuită, după cum se poate vedea în fotografii.
Unul dintre proprietarii caselor construite iniţial în cartier, potrivit unui plan bine întocmit, folosind soluţii tehnice şi materiale adaptate solului şi condiţiilor, ne-a povestit, supărat, că situația trenează de ceva timp, iar acum, la tentativa de conectare la canalizare, au fost puşi la pământ şi arborii plantaţi de el pentru a întări malul. "500 de salcâmi am plantat şi i-au distrus, nu este normal ce se întâmplă... Canalizarea nu suportă aşa mulţi utilizatori, noul dezvoltator trebuie să găsească alte soluţii, împreună cu furnizorul Apă Canal, că până la urmă tot clienţii lui vor fi", a precizat proprietarul.
Pentru moment, lucrurile s-au restabilit, deşi, dacă acum dă o ploaie zdravănă, şanţul săpat şi astupat în grabă ar putea să se surpe. Este nevoie de un plan serios, eventual elaborat împreună cu furnizorul de servicii, astfel încât ceea ce se doreşte a fi visul frumos al unor oameni de a avea o casă minunată să nu se transforme într-un coşmar, atât pentru ei, cât şi pentru actualii proprietari din zonă. Vom urmări acest caz, după Sărbătorile Pascale, să vedem ce soluţii se găsesc.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.