Jump to content

Drumul spre casa părintească a lui Bute va fi asfaltat


Recommended Posts

Posted

Drumul spre casa părintească a lui Bute va fi asfaltat

În cadrul conferinţei de presă care a urmat după şedinţa CJ Galaţi, la care a participat şi Lucian Bute, preşedintele CJ Eugen Chebac i-a promis acestuia că va interveni pentru asfaltarea străzii din Pechea care duce la casa părintească: „Iată că Lucian este alături de noi şi ce am promis, voi face, mai ales că am văzut că de fiecare dată când mergi la Pechea ai o probabil o stare de uşoară jenă, pentru că administraţia locală de acolo nu a reuşit să asfalteze bucăţica aia de drum până la poartă. Mă voi ocupa de acest lucru, pentru că imaginea din casa părintească merge în toată lumea”.

Elegant, Lucian Bute a mulţumit pentru intenţie: „Va însemna foarte mult pentru mine, căci, după cum ştiţi, foarte mulţi ziarişti, chiar şi din Canada, au venit la Pechea, pentru interviuri la casa mea părintească. Nu are de ce să-mi fie ruşine, dar dacă aveţi posibilitatea să asfaltaţi, cu siguranţă că vor mai veni ziarişti şi nu doar din Canada, ci şi din alte ţări şi vor vedea că totuşi există un drum civilizat şi asfaltat”. Fără comentarii.

viata-libera.ro

Posted

dar poate sa le faca si o viluta parintilor lui Bute ca sa nu ne facem de ras in lume cu case din chirpici... intr-adevar, fara comentarii.

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.