dcp100168 Posted August 13, 2011 Posted August 13, 2011 Şapte case din Iveşti, făcute scrum într-un incendiuIncendiul a izbucnit iniţial în bucătăria unei femei, dar s-a extins la locuinţele vecine, legate printr-un pod comun. În loc să cheme pompierii, vecinii au încercat singuri să se lupte cu flăcările.În jurul orei 00.30 au intervenit şase autospeciale din Iveşti, Tulcea şi Galaţi. Pompierii au reuşit să stingă focul abia la şapte dimineaţa.„Aceste case sunt foarte vechi, au fost construite pe când locuiau evreii aici. Sunt lipite una de alta şi au un pod comun. Podul are o suprafaţă de 300 metri pătraţi şi a ars în totalitate. Lista pagubelor este foarte mare", a spus colonel Gabriel Rânghianu, de la ISU Galaţi.Pompierii au stabilit că incendiul a fost declanşat de un cablu neizolat, lăsat la întâmplare.adevarul.ro
dcp100168 Posted October 10, 2012 Author Posted October 10, 2012 Casa lui FLORIN RĂDUCIOIU a luat foc! BLESTEMUL teribil al unei familii care este pe cale să-și piardă a treia oară locuința!În 2005, inundațiile care au luat pe sus casele din Ivești (Galați) i-au înmuiat inima fostului mare internațional. De dragul unui copil și emoționat de o fotografie apărută în EVZ, „Marele Blond” a ajutat o familie nevoiașă să aibă din nou adăpost. Anul trecut, locuința respectivă a fost distrusă de un incediu. A fost refăcută, dar acum ar putea fi pusă sub sechestru!Casa pe care Florin Răducioiu a cumpărat-o pentru Ileana Dobrin şi pentru cei doi copii ai săi după inundaţiile din 2005, dar în care mai locuiau părinţii si surorile femeii, riscă să fie pusă sub sechestru. Un incediu declanşat anul trecut în locuinţa familiei Dobrin a distrus alte şase case, iar un vecin vrea răzbunare. Respectivul a intentat acţiune în justiţie şi cere de la Ileana Dobrin daune suplimentare, în afara despăgubirilor primite la vremea respectivă din partea asiguratorului. Femeia se teme că, de fapt, Ocheanu Apostol îi vânează casa, fiindcă ştie că nu are de unde să-i dea bani.Disperată, Ileana Dobrin (31 de ani) îi cere din nou ajutorul lui Florin Răducioiu, ajuns între timp antrenor la lotul naţional Under- 14, pe care plănuieşte să-l întâlnească azi, la Galaţi, cu ocazia amicalui România (U-14) - Moldova (U-14). „Nu doresc bani. Vreau doar să-i cer un sfat. Nici atunci nu i-am cerut niciun ban. Dânsul s-a oferit să ne cumpere casa. A plătit pe ea 500 de milioane de lei, în 2005!”, parcă vrea să se scuze femeia de 31 de ani, rămasă să-şi crească singură cei doi copii: Culai (13 ani) şi Gabriel (12 ani).„Au ars şi actele!” „Casa dăruită de domnul Răducioiu a ars din temelii anul trecut, pe 13 august. Şi actele copiilor au ars atunci! Am primit 210 milioane de lei despăgubiri şi am refăcut-o. Dar un vecin, Ocheanu Apostol, mi-a intentat proces. Îmi cere daune, deşi a primit şi el 200 de milioane de lei despăgubiri. Vrea mai mult. Omul ăsta este dracu’! Ce vină am eu că s-a produs incendiul? A fost un scurtcircuit. Pe 27 septembrie 2012 am avut primul termen. A rămas în pronunţare. Cei de la Judecătorie mi-au spus că, dacă nu fac recurs în 15 zile, îmi pun sechestru pe casă!”, suspină Ileana, care întăreşte: „Vreau să mă consult cu domnul Răducioiu”.7 ore de lupte cu focul Ce s-a întâmplat, de fapt, pe 13 august 2011? Şapte familii din Iveşti (Galaţi) au pierdut toată agoniseala de-o viaţă într-un incendiu devastator. Focul a izbucnit în bucătăria familiei Dobrin, dar s-a extins şi la casele vecine, legate printr- un pod comun. În loc să cheme pompierii, oamenii au încercat să se lupte singuri cu flăcările. Într-un târziu, aproape de miezul nopţii, au intervenit şase autospeciale din Iveşti, Tulcea şi Galaţi, iar focul a fost stins abia la ora 7.00!„Aceste case erau foarte vechi, de peste o sută de ani. Au fost construite pe când locuiau evreii aici. Erau lipite una de alta şi aveau un pod comun. Podul avea o suprafaţă de 300 metri pătraţi şi a ars în totalitate. Lista pagubelor a fost foarte mare”, dezvăluie Rânghianu, de la ISU Galaţi.Două case făcute scrum găzduiau afaceri de familie: o frizerie şi un cabinet veterinar. Una era chiar a familiei Apostol. Pompierii au stabilit că incendiul a fost declanşat de un cablu lăsat neizolat.„Seamănă cu fiul meu!” Cum a ajuns Răducioiu să ajute o familie din Iveşti? Totul a început de la o fotografie. Pe 16 iulie 2005, EVZ publica pe prima pagină poza unui copil dormind pe mormanul de haine scoase din casa distrusă pe 13 iulie de viitură. La 213 de kilometri distanţă, Florin Răducioiu îşi sorbea liniştit cafeaua la hotelul „Marriott” şi răsfoia ziarele, pregătindu-se să decoleze spre Timişoara, unde în aceeaşi seară a evoluat în partida amicală România 94 - Brazilia 94. Ochii „Marelui Blond„ s-au umezit când a zărit imaginea lui Gabriel, 4 ani, pruncul istovit de lupta cu puhoaiele. A pus mâna pe telefon şi a sunat la EVZ. „Vreau să dau de acest copil. Trebuie să-l ajut. M-a răscolit. Seamănă cu fiul meu. O să-i refac eu casa!”, a promis atacantul care în 1994 îi scotea pe români din case şi le dădea motive de mândrie internaţională.Răducioiu s-a ţinut de cuvânt, dar familia Dobrin n-a scăpat de blestem.evz.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now