Jump to content

Gravidă bătută cu furca de bărbat


Recommended Posts

Posted

Gravidă bătută cu furca de bărbat

Şi-a apărat pruncul din pântece cu orice preţ! O femeie din judeţul Galaţi a fost bătută fără milă cu o furcă de tatăl copiilor ei, deşi aceasta este însărcinată în luna a opta. Victima a primit acest tratament pentru că a refuzat să meargă la câmp. "M-am ghemuit şi mi-a dat în cap. Am trei copii. Sunt mamă. Pentru ce să trăiesc dacă nu pentru ei", a spus Cristina Bodolan, femeia agresată.

Femeia din comuna gălăţeană Drăguşeni şi soţul ei au trei copii. Ea spune că este bătută de mai bine de 10 ani. Ultimul motiv de scandal a fost refuzul femeii de a merge la câmp împreună cu cei 3 copii. "A fost invitată de soţul său, agricultor, care-şi păzea nişte pepeni într-un cort improvizat din folie de plastic, să locuiască împreună cu toţi copii, în câmp. Gândindu-se la copii şi la cel nenăscut a refuzat. Domnul o bate de 10 ani iar la urcare în salvare i-a promis că o omoară", a declarat Nicolae Bacalbaşa, purtător de cuvânt Spitalul de Urgenţă Sf Apostol Andrei din Galaţi.

Corecţia aplicată femeii însărcinate cu o furcă a fost observată de veciniii care au chemat salvarea. "Prezintă mai multe leziuni: un traumatism cranio cerebral minor cu o plagă contuză parietală, cu contuzii la umărul drept şi cu mai multe plăgi înţepate la nivelul mâinilor produse prin aparare", a spus Mihai Polinschi, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Galaţi.

Din fericire, bebeluşul care urmează să vină pe lume în mai puţin de o lună este în afara pericolului. Femeia spune că cel mai probabil, nu va face plângere împotriva soţului ei. Asta pentru că se teme că bărbatul s-ar putea răzbuna şi oricum, nu are cum să-şi crească copiii singură.

realitatea.net

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.