Jump to content

Fiscul a pus sechestru pe noul "oţelar" Daniel Novac


Recommended Posts

Posted

Fiscul a pus sechestru pe noul "oţelar" Daniel Novac

Fotbalistul Daniel Novac spune că, deşi are actele de transfer semnate de către fostul lui club Victoria Brăneşti, nu poate evolua la Oţelul Galaţi, deoarece fiscul a pus sechestru asigurator pe el, iar FRF amână o decizie în privinţa situaţiei lui. "De curând am semnat cu Oţelul Galaţi, dar, din păcate, nu mă pot legitima, deoarece fiscul a pus sechestru pe 24 de jucători de la Brăneşti, inclusiv pe mine. Nu înţeleg cum se poate aşa ceva, ca statul să pună sechestru pe o fiinţă umană ca şi cum aş fi un sifonărie sau cine ştie ce. De aproximativ 45 de zile am toate actele de transfer semnate şi stampilate de către Brăneşti. Am depus memoriu la FRF acum vreo 3 luni deoarece nu am primit banii la timp de la Brăneşti. FRF a dat eronat iniţial dreptate clubului, că ei ar fi plătit între timp deşi eu cred că au dat banii după, iar săptămâna trecută am făcut recurs. Iar acum FRF mă tot amână, că poate nu vor să supere statul, ANAF-ul, nu ştiu. Iar acum visul meu de a juca fotbal e spulberat de către stat", a declarat Novac agenţiei MEDIAFAX.

În sezonul trecut, Novac, în vârstă de 24 de ani, a jucat 22 de meciuri pentru Victoria Brăneşti, pentru care a dat un gol şi a avut 3 pase de gol. Novac a adăugat că în situaţia lui se mai află Sergiu Bar şi Casian Maghici, care au semnat cu Voinţa Sibiu, ceilalţi 21 de fotbalişti pe care s-a pus sechestru de către ANAF aflându-se în litigiu cu Victoria Brăneşti.

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.