Jump to content

Însoţitorii persoanelor cu handicap au fost concediaţi


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Însoţitorii persoanelor cu handicap au fost concediaţi

Din cauza lipsei de fonduri pentru plata salariilor însoţitorilor persoanelor cu handicap, administraţiile locale apelează la tot felul de inginerii, ceea ce nu înseamnă însă că acestea sunt ilegale. Doar la limita legii. De pildă, unele primării decid să renunţe oficial la unii însoţitori (care sunt şi pensionari), desfăcându-le cărţile de muncă şi acordându-le, în schimb, persoanelor cu handicap o indemnizaţie.

În categoria primăriilor care au luat o astfel de decizie se află şi Primăria municipiului Galaţi. Din cei 778 de însoţitori ai persoanelor cu handicap, 164 sunt pensionari. Tocmai aceştia din urmă au fost concediaţi, începând cu 1 august, ca urmare a deciziei CL. În expunerea de motive a deciziei se arată că cei 164 de însoţitori vor primi, în schimb, o indemnizaţie de 525 de lei, de la bolnavii de care vor avea grijă în continuare. Mai mult, iniţiatorul proiectului chiar explică economia care se va face: 150.000 de lei pe lună, adică 600.000 de lei până la sfârşitul anului. O economie pentru angajator, adică primărie, căci nu mai plăteşte impozitele aferente celor 164 de salarii; pentru bugetul de stat însă nu este o economie, ci din contră, o pagubă: nu mai încasează impozitul pe venit şi nici procentele aferente pentru asigurări sociale şi de sănătate.

Deşi nu e ilegală, măsura este, totuşi, discutabilă, din multe puncte de vedere. În condiţiile în care însoţitorul nu mai este un angajat al primăriei, cu carte de muncă, nici nu mai are responsabilităţile care îi reveneau în această calitate. Dacă, angajat fiind, trebuia să prezinte rapoarte la primărie cu privire la modul în care îngrijeşte bolnavul sau cu privire la modul în care a cheltuit indemnizaţia persoanei cu handicap (pentru mâncarea, medicamentele, igiena etc., toate justificate cu chitanţe), dacă primeşte banii „din mâna” celui îngrijit, toate aceste obligaţii dispar.

Evident, plecăm de la prezumţia de bună credinţă a însoţitorilor persoanelor cu handicap, însă cine va garanta că nu vor apărea şi situaţii de neglijenţă faţă de bolnavi? Norocul persoanelor cu handicap este însă altul: faptul că, în general, însoţitorii le sunt rude sau persoane miloase, pline de compasiune, care s-au ataşat de ei şi nu le-ar face rău.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.