dcp100168 Posted August 23, 2011 Posted August 23, 2011 Bătaie cu bâte şi săbii între 200 de romi din GalaţiAproximativ 200 de persoane au fost implicate, azi dimineaţă, într-un conflict în care au fost folosite bâte şi săbii, în localitatea Podoleni, judeţul Galaţi, în urma incidentului patru persoane având nevoie de îngrijiri medicale.Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, Ştefan Gohoreanu, a declarat că scandalul a izbucnit pe stradă, între două grupuri de romi.La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Galaţi, Costin Barbu, a spus că primele informaţii arată că scandalul ar fi pornit de la faptul că membrul uneia dintre cele două grupuri ar fi lovit uşor cu maşina un copil, în urmă cu câteva zile. El a precizat că, iniţial, în conflict au fost implicate aproximativ 200 de persoane, iar până în prezent au fost duse la audieri aproximativ 15 persoane. Potrivit reprezentantului Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Galaţi, în urma conflictului, în care au fost folosite bâte şi săbii, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea lor. "Conflictul a fost aplanat, dar avem în continuare efective de jandarmi care patrulează în zonă. Primele informaţii arată că scandalul ar fi pornit de la faptul că membrul uneia dintre cele două grupuri aflate în conflict ar fi acroşat uşor cu maşina, zilele trecute, un copil. În această dimineaţă, aceeaşi persoană a fost văzută la volan, iar grupul advers a reacţionat", a declarat Costin Barbu.În prezent, 40 de jandarmi patrulează în localitatea gălăţeană Podeoleni, unde a avut loc conflictul.jurnalul.ro
dcp100168 Posted August 23, 2011 Author Posted August 23, 2011 COMUNICAT DE PRESĂLa 23.08.2011, în jurul orelor 09.30, Postul de Poliţie din comuna Barcea a sesizat Dispeceratul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, despre producerea unui scandal între mai multe familii de rromi în satul Podoleni, comuna Barcea.La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din comunele Barcea, Umbrăreşti, Iveşti şi Lieşti, însoţiţi de lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Galaţi, ocazie cu care conflictul a fost aplanat, stabilindu-se că în acest eveniment au fost implicate circa 20 de persoane.In timpul conflictului au suferit leziuni 6 persoane, din care patru au fost transportate cu ambulanţa la Spitalul din Tecuci, iar 2 persoane au rămas sub supraveghere medicală de specialitate.In cauză s-au efectuat cercetări faţă de persoanele implicate în eveniment sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ukltraj contra bunelor moravuri, distrugere, loviri şi alte violenţe.Lucrătorii Poliţiei Municipiului Galaţi au întocmit dosarul penal nr. 718/P/2011, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lieşti, în care s-au emis ordonanţe de reţinere de 24 de ore pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri, pentru şapte învinuiţi, astfel: H. V. de 33 ani, G.B.S. de 20 ani, G.L.I. de 23 ani, H.L. de 41 ani, C.C. de 38 ani, C.N. de 34 ani şi G.A. de 45 ani, toţi din satul Podoleni, comuina Barcea, judeţul Galaţi.Cei şapte învinuiţi au fost conduşi în arestul I.P.J. Galaţi.politiaromana.ro
dcp100168 Posted August 23, 2011 Author Posted August 23, 2011 Două clanuri de romi şi-au făcut singure dreptateNu au reclamat la Poliţie şi nici nu au aşteptat ca instituţiile statului să se „autosesizeze”. Romii din Podoleni, comuna Barcea, au încins ieri dimineaţă, în mijlocul satului, o bătaie cum vezi numai în filme.Motivul? Îl ştie căpitanul Costin Barbu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi: „Scandalul este între familiile Ghiţă, din Podoleni, şi Guşatu, care locuieşte în apropiere de Barcea. În urmă cu 2-3 zile, un membru al familiei Guşatu mergea cu maşina prin Podoleni – se pare că fără permis – şi a accidentat uşor un copil din familia Ghiţă”.Patru de la Ghiţă, 15 de la Guşatu„După accident, nimeni nu a luat măsuri”, continuă reprezentantul Jandarmeriei, „iar respectivul individ a fost văzut iar cu maşina prin sat. Membrii familiei Ghiţă au oprit maşina, i-au spart geamurile, au atacat-o cu bâte şi săbii. De aici, conflictul a luat amploare.Ştefan Gohoreanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi: „Şase persoane au fost rănite în timpul conflictului, patru dintre ele ajungând cu ambulanţa la Spitalul din Tecuci. Doi răniţi au rămas sub supraveghere medicală de specialitate”.Un sat de romi şi MAI-işti„În zonă au intervenit 40 de jandarmi, mascaţii de la DPIR şi poliţia locală din comunele Barcea, Umbrăreşti, Lieşti şi Iveşti. Jandarmeria a fost sesizată marţi dimineaţa, la ora 8,50, de către un şofer care trecea prin zonă. Omul spunea că a văzut că ˝200 de ţigani se bat la Podoleni˝. La faţa locului au rămas acum jandarmii şi poliţiştii, care asigură ordinea în sat”, încheie căpitanul Barbu.„Era să fie un accident”Viorica Gotu, consilierul Prefectului pe problemele romilor, ştie din interior lucrurile: „Duminică era să aibă loc un accident: două maşini erau să se ciocnească, maşina lui Guşatu nedând prioritate. Maşinile nu s-au ciocnit, dar alde Ghiţă s-au certat cu Guşatu. Nişte romi din familia Ghiţă, care au mers luni la Tecuci pentru adeverinţele de venit minim garantat, au fost aşteptaţi acolo şi loviţi de rudele familiei Guşatu. Alde Ghiţă s-au întors la Podoleni şi s-au luat la harţă cu Guşatu din localitatea lor. În final, nu sunt victime, dar maşina lui Guşatu este distrusă”.„În acest moment, la Barcea sunt 6.036 de locuitori, dintre care doar 726 au declarat oficial, la recensământ, că sunt romi. Cifra exactă – dar neoficială – este însă de 1.062 de romi. Eu am să ajung la Podoleni miercuri, dar le-am transmis celor de acolo - prin expertul local pentru problemele romilor – să se liniştească, că ei nu au bani să plătească avocaţi, doar trăiesc din venitul minim garantat”.Şapte romi bătăuşi rămân în arestLa audierile de ieri - de la posturile de poliţie din Barcea şi Umbrăreşti - au fost aduşi 15 romi, însă numai opt dintre ei au plecat acasă.Poliţiştii gălăţeni au făcut dosarul penal numărul 718/P din 2011, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lieşti, în care s-au emis ordonanţe de reţinere de 24 de ore pentru ultraj contra bunelor moravuri, pentru 7 învinuiţi.Aceştia sunt Vasile H., de 33 de ani, Bogdan G., de 20 de ani, Leonard G., de 23 de ani, Laurenţiu H., de 41 de ani, Costel C., de 38 de ani, Neculai C., de 34 de ani şi Aurel G., de 45 de ani, toţi din Podoleni.viata-libera.ro
Recommended Posts