Jump to content

Schela se dezvoltă pe bani europeni


Recommended Posts

Posted

Paradoxurile asfaltului

Ce nu poate judeţul, poate comuna

* La Schela s‑au asfaltat 14 kilometri de străzi, iar comuna are acum şi un excelent drum de centură

În ultimii trei ani, în comuna Schela s‑au asfaltat 14 kilometri de drum. Într‑o spectaculoasă progresie: 3,5 km în 2006, 4,5 km în 2007 şi deja 6 km în 2008. Fără îndoială, Schela este comuna gălăţeană cu cea mai impresionantă activitate din acest punct de vedere, iar faptul că în imediata ei vecinătate trece execrabilul drum judeţean Galaţi‑Pechea‑Cudalbi‑Tecuci - care este impracticabil, domnilor de la CJ! - nu poate decât să sublinieze şi mai mult faptul că în comune se munceşte mai bine şi mai eficient decât în instituţiile care se ocupă de drumurile judeţene. Primarul de la Schela spune că nu a fost deloc uşor să obţină fonduri pentru drumuri: "A fost un adevărat coşmar. Însă am reuşit, prin valorificarea a trei surse de finanţare: bugetul local, sponsorizările şi bugetul judeţului". Este greu să spui care este cea mai importantă parte din investiţia de la Schela. Unii săteni spun că asfaltarea străzii care trece prin centrul comunei. Alţii, că refacerea drumului către Negrea (lucrare în plină desfăşurare). Cei mai mulţi spun însă că adevărata realizare este centura de est. Parcă şi noi înclinăm să alegem centura, pentru că scoate din noroaie cam un sfert din locuitorii satului şi "luminează" partea de est a aşezării. Luminează şi la figurat, dar şi la propriu. Şoseaua are acum un sistem de iluminat ca la oraş, spre bucuria sătenilor. În plus, în foarte scurt timp va fi gata şi dalarea rigolelor laterale, lucrare la care munceau în ziua vizitei noastre în comună peste 30 de oameni. Chin mare! Apa freatică este la nici jumătate de metru în unele porţiuni, iar pentru ca betonul să facă priză e nevoie de pomparea neîntreruptă a apei. Însă merită efortul, pentru că porţiunea finalizată arată impecabil. Şi respiră civilizaţie. Următorul pas este asfaltarea centurii de vest a Schelei, care va rezolva practic toate problemele de trafic. "Vom devia din centru căruţele şi utilajele grele petroliere. Este bine şi pentru străzi, pentru că vor rezista mai bine în condiţiile în care traficul se împarte la trei", ne‑a mai spus primarul Bărceanu.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=23593

  • 10 months later...
Posted

Primarul comunei Schela a autorizat depozitarea ilegală a deşeurilor de la "Prutul"

Deşi a fost votat pentru a reprezenta interesul cetăţenilor, primarul comunei Schela a permis depozitarea ilegală a unor deşeuri. Sesizarea a fost făcută ieri, de un localnic, la Garda de Mediu Galaţi. "Un locuitor al comunei Schela a contactat Garda de Mediu sesizând că unitatea Prutul a cărat cu vidanjele nişte reziduuri de la activitatea lor într-un fost batal (rezervor în pământ) aparţinând companiei Petrom, situat în comuna Schela. Acţiunea celor de la Prutul a fost autorizată, doar verbal, de către primarul de la Schela, care le-a dat voie să ducă deşeurile până în momentul în care îşi vor pune în funcţiune staţia proprie de neutralizare. Chiar dacă nu a fost întocmit un document, gestul primarului nu a fost legal, motiv pentru care atât Prutul cât şi primarul riscă sanţiuni" a declarat Ionel Avram, purtătorul de cuvânt al Gărzii de Mediu Galaţi.

Cu toate acestea, primarul comunei Schela, Iacov Bărceanu, ne-a spus că nu consideră că a făcut ceva ilegal şi, oricum, mai întâi aşteaptă concluziile anchetei pentru a se putea pronunţa. "Este vorba de o cantitate de 20-25 de tone de resturi de la ulei comestibil şi nu ştiu dacă acesta este şi poluant. Eu nu consider că am făcut ceva ilegal, mai ales că spaţiul în care s-a depozitat este un spaţiu amenajat de pe vremea comunismului" a declarat Iacov Bărceanu.

Rezultatele finale ale achetei vor fi făcute publice săptămâna viitoare, după ce comisarii Gărzii de Mediu şi inspectorii Agenţiei de Mediu vor avea şi rezultatele probelor luate de la faţa locului, prin care se va decide şi gradul de periculozitate a substanţelor depozitate.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=4

  • 3 weeks later...
Posted

O vie suspendată, model italian

Viaţa la ţară pare a fi o soluţie deja pentru câţiva orăşeni care s-au decis să depună dosare pentru finanţări europene ce-i vor ajuta să ţină afaceri în mediul rural. Au planuri mari, nu doar de supravieţuire, planuri profitabile şi de asta satul, pentru ei, pare a fi o mină de aur în plină criză financiară.

Gabriel Lungu, din Galaţi, a decis să pună pe picioare o vie pe principii italiene, în satul Schela din judeţ. Va avea un sistem pe care tânărul viitor viticultor, contabil de meserie, îl prezintă mândru. „Sistemul pe care-l vreau eu a fost deja implementat pe la Turcoaia. E rentabilitatea foarte mare. E cel mai rentabil sistem existent pe piaţă. Se ajunge undeva la 30- 35 de tone la hectar, pe palier. E vorba de cultivarea unui soi de struguri de masă, pe model italian, cu vie suspendată”, spune Gabriel Lungu. Nu e riscant însă să investeşti tocmai acum, când toţi încep să tremure de la veştile neplăcute legate de criză? „Nu mă îngrijorează deloc treaba asta! Eu sunt şi economist şi tare am impresia că asta e o chestie artificială. Şi probabil că, până voi intra efectiv în producţie, lucrurile se vor mai limpezi. Pe piaţa asta agricolă, sincer, nu mi se pare că se simt tulburări. Unde mi se pare mie că a apărut, într-adevăr, este criza imobiliară. Şi totul pleacă de la bănci, de la BNR, de la credite. Trebuia reglată puţin totuşi, prea săriseră în aer preţurile. Şi, na, evident, de aici pleacă totul: nu mai ai credit, nu mai poţi lua nici măcar o maşină... Dar deocamdată nu mă afectează pe mine”. A investit puţin deocamdată în via lui de la Schela. În timp, va părăsi viaţa la oraş. Că „s-a ivit oportunitatea” şi că-i place cea de la sat. Motivele sunt clasice deja: e mai linişte şi mai sănătos. Şi poate că multora le va prinde bine o experienţă din asta, dacă se vor confrunta cu lipsuri, spune Gabriel. „Cu toate problemele astea, cu disponibilizări, eu zic că se vor îndrepta mulţi spre sat. Şi în special se vor apuca să investească în mediul rural cei care au fost plecaţi în străinătate. Au căpătat expe rienţă acolo şi se vor întoarce ca să facă aici ceva. Vin cu idei noi şi cu afaceri noi. Am prieteni care deja fac asta. Chiar discutam acum câteva zile cu un prieten care s-a întors din străinătate. Treburile merg prost acolo, a căpătat ceva experienţă şi o să se apuce de o firmă de construcţii în sat, la Schela. Nu ştiu cum o să-i meargă, dar el vrea asta”, spune Gabriel Lungu.

„Important ar fi să fie vremea bună”

Tot în satul Schela din Galaţi, a primit OK pentru finanţare europeană de la Agenţia de Consultanţă Agricolă din judeţ şi familia Gabrielei Vieru. Ea de acolo provine, dintr-o casă cu tradiţie în apicultură, şi s-a decis ca anul ăsta să părăsească oraşul, pentru a se ocupa de miere. „Eu zic că dacă ne apucăm de apicultură, criza n-are cum să ne afecteze. La noi important ar fi să fie vremea bună, să fie bine pentru albine. Să fie nectar. Până la urmă, noi ne facem datoria şi totul va fi bine”, spune optimistă Gabriela. Soţul ei lucrează la combinatul Sidex, unde se mai aude de disponibilizări din timp în timp şi poate că mutarea la ţară îi dă siguranţa că va avea cum să continue un trai decent. „Ştiţi cum e, acum aşteaptă, că nu se ştie cum va evolua criza. Aşteptăm deocamdată, soţul mai stă cât mai stă la combinat, ca să vedem cum ne intrăm în ritm. Vă daţi seama, de atâta timp lucrează acolo, vine acasă atât de stresat...”, spune Gabriela.

http://www.evz.ro/articole/detalii-arti ... e-la-tara/

  • 2 weeks later...
Posted

Poluarea de la Schela a fost elucidată

* Primarul comunei şi Prutul SA au fost amendaţi, iar vinovaţii vor curăţa zona în zilele următoare * Deşeurile conţin depăşiri mari ale valorilor maxim admise * Cea mai mare este la conţinutul de acizi graşi: de 917 ori! *

După cum „Viaţa liberă” scria în urmă cu câteva săptămâni, în comuna Schela a fost identificată o poluare cu deşeuri provenind de la fabrica de ulei Prutul din Galaţi. În urma unei informaţii primite de la locuitorii comunei, comisarii Gărzii de Mediu au descoperit că într-o incintă din pământ (se pare că este vorba despre un fost poligon al gărzilor patriotice, devenit apoi batal improvizat pentru depunerea de deşeuri petroliere) a fost aruncată o cantitate de deşeuri de circa 20-25 de tone, provenind din fluxul de fabricaţie a uleiului de floarea-soarelui.

Ancheta - la final

Comisarul şef al Comisariatului Gărzii de Mediu Galaţi, Ion Drugan, ne-a declarat, ieri, că ancheta a ajuns la final. „O echipă a Gărzii de Mediu s-a deplasat la faţa locului imediat şi a identificat persoanele responsabile de poluare. S-a dispus sistarea oricăror operaţiuni şi s-au prelevat probe pentru analiză. După prelucrarea probelor, s-a demonstrat că deşeurile sunt periculoase pentru mediu şi s-a dispus curăţarea zonei, pe cheltuiala poluatorului”. „S-a dispus amendarea societăţii Prutul cu 7.500 de lei. De asemenea, primarul de la Schela, Iacov Bărceanu, a fost amendat cu 7.500 de lei, deoarece din cercetări a rezultat că acesta şi-a dat acordul verbal pentru depozitarea deşeurilor pe raza comunei”, ne-a declarat Drugan.

Potrivit analizelor, deşeurile au o alcalinitate ridicată (ce poate afecta destul de grav apa şi solul) şi conţin depăşiri mari ale valorilor legale maxim admise la o serie de indicatori. Astfel, la acizi graşi depăşirea este 917 ori (!),la detergenţi sintetici – de 71 de ori, iar la consumul chimic de oxigen – de 28 de ori.

Avalanşă de sesizări

Comisarul şef s-a arătat stupefiat de valul de reclamaţii legat de acest caz. „De la începutul anchetei şi până în prezent au fost trimise numeroase sesizări la toate instituţiile statului, fiind acuzaţi că nu dorim să rezolvăm cazul. Uitaţi că l-am rezolvat! Noi zicem că am făcut-o cu operativitate, date fiind prevederile legale. Nu puteam lua măsuri în pripă, fără a şti ce substanţe sunt depozitate acolo. Fără un buletin de analize cu girul unui laborator autorizat, riscam ca măsurile noastre să fie atacate în justiţie şi să pierdem”, a mai spus Drugan. Menţionăm, în final, că cele 24 de tone de deşeuri vor fi ridicate de la Schela în zilele ce urmează şi vor fi trimise la o firmă specializată, pentru a fi distruse. De altfel, ele nici nu ar fi trebuit să ajungă acolo, dar dispariţia fabricilor de săpun din România (mari consumatoare de astfel de deşeuri) a lăsat fabrica Prutul fără prea multe variante de a scăpa sub-produsele rezultate de la fabricarea uleiului.

http://www.viata-libera.ro/articol-Polu ... ata_2.html

  • 3 weeks later...
Posted

Dezastru provocat de poluare, cu aprobarea primarului

» Primarul localitatii galatene Schela, Iacov Barceanu, a dat unda verde infiintarii unei halde de ulei pe islazul comunei. In urma deciziei primarului, in zona s-a ajuns la depasirea de 918 ori a limitei maxime admise la acizi grasi.

Primarul comunei galatene Schela si-a dat acordul verbal ca o fabrica de ulei sa depoziteze pe islazul de la marginea localitatii 25-30 tone de reziduuri. Acum, satenii evita zona din cauza mirosului ranced raspandit de balta de ulei, dar sunt alarmati si din cauza faptului ca, in zona, panza freatica este la o adancime de 2 metri, iar ei s-ar putea trezi cu apa din fantani infestata. Comisarii de la Garda de Mediu Galati au prelevat probe de la fata locului, iar rezultatele nu lasa loc de comentarii: limita maxima admisa este depasita la acizi grasi de 918 ori, iar la detergenti sintetici de 70 de ori. Garda de Mediu a dat amenzi si a obligat societatea sa isi ia inapoi deseurile: "S-a dispus amendarea societatii Prutul cu 7.500 de lei. Primarul de la Schela, Iacov Barceanu, a fost amendat tot cu 7.500 de lei, deoarece din cercetari a rezultat ca acesta si-a dat acordul verbal pentru depozitarea deseurilor pe raza comunei", a declarat comisarul sef al Garzii de Mediu Galati, Ion Drugan.

Primarul isi recunoaste vina cu seninatate: "Cine nu munceste nu greseste. Au gresit ei cand au deversat acolo, am gresit eu cand le-am aprobat. Am avut o discutie in prealabil cu ei si am fost de acord fara sa stiu cum arata materia depozitata". Primarul este chiar hotarat sa-si indrepte "greseala", impadurind zona, pentru ca el este "un mare luptator pe linie de mediu", dupa cum a marturisit.

Din "greseala" In "greseala"

Primarul din Schela a mai comis si alte "greseli". In aprilie 2004, in Saptamana Patimilor, le-a dat celor 200 de familii ce beneficiau de Legea 416 mai putini bani si o sacosa cu 4 kg faina, 2 kg zahar, 1 l ulei, rahat s margarina. "Cozonacul PSD" i-a costat 270.000 lei vechi pe fiecare dintre beneficiarii Legii 416, desi in magazinele din zona centrala a Galatiului o asemenea sacosa costa doar 230.000. Toate produsele fusesera cumparate en gros, iar costul a fost de sub 200.000. A fost declansata o ancheta, fara nici un rezultat, iar "marele luptator pe linie de mediu" a mai fost reales de doua ori.

http://www.romanialibera.ro/a151404/dez ... rului.html

  • 1 year later...
Posted

Şase candidaţi pentru Primăria Schela

* Pe 26 septembrie, localnicii comunei Schela vor decide cine le va fi primar pentru următorii 2 ani care au mai rămas din acest mandat *

Guvernul a stabilit această dată pentru alegeri deoarece primarul comunei Schela, social-democratul Iacov Bărceanu, a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fiind acuzat că, împreună cu secretara, a întocmit documente fictive privind angajarea a 120 de persoane, cauzând astfel AJOFM Galaţi un prejudiciu de circa 300.000 de lei.

Biroul Electoral de Circumscripţiei al comunei, format din 7 persoane, şi-a intrat deja în drepturi. Preşedinta BEC Schela este judecătoarea Stela Ivan, iar locţiitor îi este judecătorul Adrian Bobocea. Ceilalţi 5 membri ai biroului electoral sunt reprezentanţi ai partidelor politice: 2 de la PDL, şi câte 1 de la PSD, PC şi PNL.

Nu mai puţin de 6 candidaţi la Primărie s-au aliniat la start şi aşteaptă cu înfrigurare începerea campaniei electorale. După cum am aflat de la preşedinta BEC, judecătoarea Stela Ivan, în cursa pentru fotoliul de primar s-au înscris până acum 5 politicieni şi un independent. Este vorba despre:

· Sorin Stroia – independent,

· Ionel Neamţu – PDL,

· Ioel Baranga – PNL,

· Gicu Uşurelu – PC,

· Maricel Petrea – PSD,

· Stela Mihaela Frangulea – UNPR.

Trebuie spus că Maricel Petrea, candidatul PSD, este actualmente viceprimarul comunei, cel care a preluat interimatul la primăria localităţii şi care ani în şir a făcut echipă la conducerea localităţii cu primarul Bărceanu.

Pe 11 septembrie candidaturile vor rămâne definitive şi va începe campania electorală.

http://www.viata-libera.ro/articol-Sase_candidati_pentru_Primaria_Schela__2.html

  • 3 weeks later...
Posted

Duminică, Schela îşi alege primarul

Astăzi este ultima zi în care cei 6 aspiranţi la fotoliul de primar al comunei Schela îi mai pot convinge pe localnici că merită să fie aleşi în fruntea comunei. Sâmbătă, la ora 7, se încheie oficial campania electorală, iar duminică, pe 26 septembrie, cei 2.865 de alegători sunt aşteptaţi la cele trei secţii de votare – două în satul Schela şi una la Negrea - pentru a decide cine le va fi primar pentru următorii doi ani care au mai rămas din acest mandat.

Guvernul a stabilit această dată pentru alegeri deoarece primarul Iacov Bărceanu a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Biroul Electoral le-a adus deja la cunoştinţă cetăţenilor că votul multiplu sau oferirea ori primirea de bunuri sau foloase în schimbul votului se pedepseşte penal.

Dacă niciunul dintre candidaţi nu va întruni jumătate plus unu din numărul voturilor valabil exprimate, peste două săptămâni va fi organizat un al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi.

http://www.viata-libera.ro/articol-Duminica_Schela_isi_alege_primarul_2.html

Posted

Alegătorii din comuna Schela, chemaţi la urne pentru a-şi alege primarul

Cei 2.865 de alegători din comuna gălăţeană Schela sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a-şi alege primarul pentru următorii doi ani care au mai rămas din acest mandat. Localnicii sunt chemaţi la vot după ce primarul PSD Iacov Bărceanu a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Alegătorii vor vota în trei secţii de votare - două în satul Schela şi una la Negrea.

Pe buletinul de vot cei care se vor prezenta la urne îi vor găsi pe aspiranţii la fotoliul de primar: Maricel Petrea (PSD), Ioel Baranga (PNL), Gicu Uşurelu (PC), Ionel Neamţu (PDL), Stela Frangulea (UNPR) şi Sorin Stroia (Independent).

Dacă niciunul dintre candidaţi nu va întruni jumătate plus unu din numărul voturilor valabil exprimate, peste două săptămâni va fi organizat un al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi.

http://www.agerpres.ro/media/index.php/administratie/item/30845.html

Posted

PSD şi-a adjudecat Primăria Schela

Numărul de musafiri politici prezent duminică la Schela aproape că a dublat populaţia cu drept de vot. Astfel ambiţionaţi, alegătorii s-au prezentat la urne în număr foarte mare – 2.077 din cei 2.865 de alegători înscrişi pe listele electorale permanente. Potrivit preşedintei Biroului Electoral, judecătoarea Stela Ivan, numărul de voturi valabil exprimate a fost de 2.059. Tot preşedinta Stela Ivan ne-a declarat că la Schela alegerile de primar s-au încheiat din primul tur de scrutin. Iată şi rezultatele: Marea majoritate a localnicilor – 1.064 - au vrut ca Schela să fie condusă de candidatul PSD. Viceprimarul PSD Maricel Petrea se va putea instala cu drepturi depline în biroul primarului pentru că a fost ales din primul tur cu peste 50 la sută din voturi. Probabil că vestea îl va bucura şi pe fostul primar PSD, Iacov Bărceanu, aflat în închisoare, cu care Maricel Petrea a păstrat o relaţie de prietenie şi colaborare.

PDL şi al său candidat Ionel Neamţu au reuşit să adune 655 de voturi, nefolositoare din moment ce nu va mai exista un al doilea tur de scrutin.

Nu mai puţin de 129 de voturi a obţinut candidatul PC Gicu Uşurelu.

Liberalul Ioel Baranga a fost votat de 119 localnici.

Independentul Sorin Stroia s-a bucurat de încrederea a 67 de susţinători.

Pe ultimul loc s-a clasat candidata UNPR, Stela Frangulea, cu 25 de voturi.

http://www.viata-libera.ro/articol-PSD_si-a_adjudecat_Primaria_Schela_2.html

  • 4 weeks later...
Posted

Învestire la Schela

În luna iunie a acestui an, comuna Schela a rămas fără primar după ce social-democratul Iacov Bărceanu a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. După această lungă perioadă de timp în care viceprimarul PSD Maricel Petrea a asigurat interimatul la conducerea comunei, şi o rundă de alegeri parţiale, iată că localitatea are, în sfârşit, un primar.

Noul primar ales al comunei Schela, social-democratul Maricel Petrea, a depus jurământul în faţa Consiliului Local. „Vreau ca, împreună cu membrii Consiliului Local al comunei Schela, să fim o echipă şi să continuăm proiectele aflate în derulare. Le mulţumesc tuturor locuitorilor din Schela şi Negrea şi vreau să le spun că vor avea un primar pentru comunitate, aşa cum a fost întotdeauna în comuna Schela”, s-a angajat Maricel Petrea.

La învestire a fost prezent unul dintre cei mai aprigi susţinători ai săi, preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac.

http://www.viata-libera.ro/articol-Investire_la_Schela_2.html

  • 2 years later...
Posted

Schela are platformă ecologică pentru deşeuri

Miercuri,  19 iunie, de la ora 12.00, la Primăria comunei Schela va avea loc semnarea recepţiei finale a platformei de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere, construită în cadrul Proiectului Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi. La eveniment vor participa coordonatorii Proiectului Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi, primarul comunei SCHELA, reprezentanţi ai constructorului, ai proiectantului, diriginţii de şantier, specialişti din cadrul Inspecţiei Judeţene în Construcţii, precum şi reprezentanţi ai Administraţiei Bazinale de Apă şi Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului.

Platforma de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere din comuna Schela, face parte din seria de investiţii care se derulează în cele 69 de localităţi din zone vulnerabile la poluarea cu nutrienţi, în cadrul Proiectului Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi. La ora actuală, în cadrul proiectului s-au dat în folosinţă 32 de platforme. Proiectul Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi, derulat de Ministerul Mediului şi Pădurilor, împreună cu Banca Mondială şi Guvernul României, are ca scop reducerea poluării apei şi solului cu nitraţi prin investiţii pentru depozitarea gunoiului de grajd şi prin informarea publicului pentru păstrarea surselor de apă curate. Proiectul este finanţat de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) şi Facilitatea Globală de Mediu (GEF), care au acordat României un împrumut, respectiv un Ajutor financiar nerambursabil.

presagalati.ro

  • 2 years later...
Posted

Cămin Cultural de 200.000 euro, la Schela

Ziua de 14 octombrie are o însemnătate deosebită pentru locuitorii din comuna Schela pentru că în această dată când este prăznuită Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea localităţii, este marcată şi Ziua Comunei.

Cu această ocazie, după slujba religioasă de la Biserica „Sf.Cuvioasă Parascheva”, sătenii au luat parte la un eveniment deosebit pentru comunitate: sfinţirea Căminului Cultural, proaspăt refăcut şi modernizat în urma unui proiect finanţat cu fonduri europene prin Programul Naţional de Dezvoltate Rurală (PNDR). Lucrările au început în toamna anului 2014, valoarea totală a proiectului fiind de 190.199 euro, din care finanţarea publică prin PNDR a fost de 100.000 euro, iar cofinanţarea Primăriei din Schela a fost de 90.199 euro.

Acum, Căminul Cultural din Schela are o sală de spectacole care poate adăposti peste 400 persoane, grupurile sanitare au fost refăcute de la zero, iar în incintă funcţionează şi o sală IT, prevăzută cu unităţi PC, în care copiii din Schela pot desfăşura activităţi extraşcolare educative. La etaj va funcţionează acum, în condiţii optime, biblioteca comunală şi, de asemenea, într-o altă încăpere va fi şi sediul unui ONG local, Centrul de Resurse al Comunităţii Schela (CERC Schela), care a derulat şi derulează proiecte de dezvoltare comunitară în Schela şi Negrea.

„E un eveniment important pentru noi, care ne bucură pentru că aveam nevoie de un Cămin Cultural modern şi dotat cu tot ceea ce trebuie pentru a oferi locuitorilor din comună posibilitatea de a desfăşura aici activităţi culturale în spiritul tradiţiilor româneşti. Acum cu noua sală de spectacole vom putea organiza diferite manifestări pentru publicul larg, iar copiii au posibilitatea să-şi petreacă timpul liber într-un mod lucrativ, care să-i ajute să-şi dezvolte cunoştinţele dobândite la şcoală. Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru că ne-a ajutat să ducem cu bine acest proiect şi să avem un Cămin Cultural de toată frumuseţea”, ne-a declarat Maricel Petrea, primarul Comunei Schela.

presagalatibraila.com

  • 1 year later...
Posted

Soluţia găsită de o localitate gălăţeană pentru a-şi rezolva câteva probleme grave de infrastructură

  • Circa 4 milioane de euro au fost investiţi, în ultimii ani, pentru o staţie de epurare, drumuri, şi înfiinţarea unii serviciu important pentru comunitate

Situată la 20 de kilometri de Galaţi şi considerată privilegiată în principal datorită subsolului bogat în ţiţei, exploatat practic la fiecare colţ, comuna Schela nu are, în prezent, o reţea completă de canalizare, cei 40 de kilometri de drumuri şi străzi nu sunt asfaltaţi decât în procent de aproape 10 la sută, iar până nu demult natura făcea ravagii fie printre gospodării de fiecare când ploua iar apele porneau nebuneşte prin centrul comunei, fie iarna, când zăpezile îi izolau de oameni de localităţile din jur, de locurile de muncă sau, în cazul elevilor, de şcolile de la Galaţi. Asta a necesitat un efort uriaş pentru atragerea de investiţii, milioane de euro find necesare pentru remedierea acestor probleme şi aducerea comunei la nivelul pretenţiilor.

Cinci proiecte, salvate de un împrumut

Atragerea a 2,5 milioane de euro pe măsura 3.2.2., bani europeni, n-ar fi fost posibilă dacă administraţia locală nu ar fi avut "verde" de la Guvern să se împrumute de 1,1 milioane de lei, bani necesari prefinanţării proiectului cu cinci componente. Banii europeni au venit mănuşă pentru realizarea magistralei de canalizare, lungă de 3,5 kilometri, şi a staţiei de epurare. Această componentă a fost cea mai costisitoare, ne asigură primarul Maricel Petrea, care susţine că realizarea acesteia a înghiţit circa 65 la sută din fonduri. Alţi 1,5 milioane de lei au intrat în înfiinţarea Serviciului de Administrare a Domeniului Public, prin achiziţionarea de utilaje absolut indispensabile comunei, mai ales pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă. Un autograder, un buldoexcavator, un bobcat, un tractor, o remorcă, un generator electric şi alte mărunţişuri necesare înfiinţării serviciului au intrat în patrimoniul comunal tot cu fonduri europene.

Salvaţi de furia apelor

Este situaţia localnicilor riverani străzii Arcaci, o arteră lungă de circa 500 de metri, care străbate comuna Schela până la pârâul Lozova. De fiecare dată când ploua torenţial, strada, nesistematizată, lipsită de rigole şi canalizare, prelua toată apa care ajungea mai apoi haotic în curţile şi casele oamenilor, provocând pagube însemnate. Reabilitarea străzii a fost considerată o prioritate în care au fost investiţi peste 800.000 de lei. "Pe 500 de metri, s-a împărţit în două tronsoane. Pe tronsonul unde venea apa mare din câmp s-a făcut un şanţ pe mijloc cu două sensuri de mers, şi alţi 250 de metri cu şanţuri stânga-dreapta care descarcă în pârâul Lozova, paralel cu drumul judeţean. Mai ales pe segmentul unde s-a dalat un şanţ pe mijloc era necesar să băgăm canalizarea, pentru că după aia n-am mai fi reuşit sau ar fi trebuit să spargem ce am construit. Am negociat cu constructorul şi pe devizul făcut pe 1.000 de metri liniari de canalizare necesari străzii respective, am antamat din bugetul anului viitor 100.000 de euro şi întâi am introdus canalizarea după care s-a asfaltat", argumentează edilul comunei.

Primăria veche şi after school-ul

Sunt alte două componente în care au fost investiţi bani din finanţarea europeană. Cu ajutorul unui milion de lei, localnicii din Schela pot spune că au acum la ei acasă un Centru de Conservare şi Promovare şi Tradiţiilor locale, născut din reabilitarea vechiului sediu al Primăriei. Şi copiii cu posiblităţi materiale reduse din comună sunt fericiţi câştigători ai câtorva ore de distracţie, pentru care s-a plătit suma de 100.000 de lei. "În incinta căminului cultural există o sală mică, folosită ca after-school. Am achiziţionat calculatoare, mese, birou. Acolo vin după ore toţi acei copii care au posibilităţi reduse acasă", argumentează primarul.

Reţea de drumuri pietruite

Contestată de unii, dar apreciată de agricultori, reţeaua de drumuri pietruite din zona agricolă a comunei este rezultatul unei alte investiţii de un milion de euro. Modernizarea drumurilor de exploatare din Schela, prin pietruirea a 6,2 kilometri şi betonarea altor 500 de metri le dă posibilitatea fermierilor să ajungă şi să se întoarcă în siguranţă din câmp. "Dacă îi prinde o ploaie cu tractorul, combina, căruţa cu produse, ocolesc drumul judeţean, descarcă, nu încurcă circulaţia. Drumurile pietruite leagă nişte obiective importante, staţia de irigare, un stăvilar, coboară pe la cimitir în Schela, fac legătura cu drumul judeţean dinspre Braniştea. Au fost persoane care au obiectat că de ce am pietruit în câmp. Asta a fost oportunitatea, altfel pierdeam banii, care aveau special această destinaţie, de pietruire a drumurilor din extravilan", conchide şeful administraţiei locale.

Canalizarea va veni până în 2019

Localnicii din Schela vor avea acces în proporţie de sută la sută la canalizare în maximum trei ani. În prezent, doar instituţiile publice şi circa 30 de riverani sunt racordaţi la conducta veche de canalizare, dar vestea bună este că Ministerul Dezvoltării a aprobat extinderea sistemului, care va trebui realizată în termen de maximum trei ani. Amplasarea conductelor ar trebui urmată de asfaltare.

Eforturi locale pentru drum şi electricitate

500.000 de euro este suma investită în ultimii ani la Schela, materializată în reabilitarea căminului cultural din comună, lotizarea şi electrificarea terenului dintre Schela şi Negrea şi betonarea unui drum important pentru localnicii din Negrea, care face legătura între biserică şi cimitirul din sat. Cele trei investiţii au fost posibile datorită efortului financiar comun, al Guvernului şi administraţiei locale. "O mare reuşită a fost aderarea comunei la Grupul de Acţiune Locală Lunca Joasă a Siretului. Am atras 200.000 de euro pe trei proiecte, la care şi comuna a mai contribuit cu aproape 200.000 de euro", explică primarul.

Localitatea s-a extins... în interior

Spre deosebire de alte comune apropiate municipiului Galaţi, Schela nu a cunoscut o extindere tipică prin trecerea terenurilor din extravilan în intravilan cu scopul construirii de noi cartiere rezidenţiale. Şi asta nu pentru că oamenii nu s-ar fi arătat interesaţi să-şi facă case sau să locuiască, măcar în weekend, în "micul Dallas", ci pentru că felul în care a fost sistematizată aşezarea, încă de la înfiinţarea sa, în 1895, a permis extinderea în interior. Mai exact, proprietăţile, generoase ca suprafaţă, au fost înjumătăţite şi aşa s-a făcut loc şi pentru "băştinaşi", şi pentru nou veniţi. Astfel, dacă, în mod regulat, în Schela locuiesc 3.800 de oameni, în weekenduri numărul acesta creşte considerabil, pentru că "musafirii" au unde să tragă. "În Schela au fost vetre mari, de 2.000 de metri pătraţi, iar oamenii au vândut câte o jumătate de vatră, iar nou-veniţii şi-au făcut câte o reşedinţă de vară", precizează primarul comunei, Maricel Petrea.

Migraţia, la cote mici

Dacă numărul celor care au venit la Schela, fie să se stabilească, fie doar în vizită, a crescut spectaculos, fenomenul invers nu a fost unul direct proporţional, în sensul că localnicii nu au prea plecat spre alte zori, la oraş sau în străinătate. Cei câţiva investitori din comună, dar mai ales apropierea de Galaţi au fost factorii decisivi. "Oamenii nu prea au migrat din cauza apropierii de oraş, unde şi-a găsit locuri de muncă. Din păcate, acum, locuri de muncă în Schela nu prea mai sunt, dar oamenii s-au putut urca în maxi-taxi şi să meargă 20 de km până la Combinat sau în Şantierul Naval", subliniază primarul.

Nevoie de investiţii pentru tineri. Schela ar putea deveni celebră (şi) prin sport

Tinerii din Schela nu sunt puţini, dovadă fiind creşterea natalităţii din ultimii ani, înregistrată în comună ca efect al "migraţiei", dar şi al stabilităţii populaţiei. Cu toate acestea, pentru ca viitorul comunei să aibă opţiuni sănătoase este nevoie ca şi comunitatea să investească în infrastructura culturală şi sportivă. Dacă prima parte a fost oarecum acoperită, în sensul că, pe lângă căminul cultural din Schela, există after-school-ul de la Bibliotecă şi, mai nou, un cămin cultual nou nouţ, abia finalizat la Negrea, în ceea ce priveşte latura sportivă mai e de lucru. Un prim pas a fost făcut odată cu reabilitarea stadionului. "În stadion am investit treptat, an de an. Am îndreptat terenul, am cumpărat bazin, instalaţie de irigat, nocturnă", susţine edilul. Cu toate acestea, marea doleanţă o constituie lipsa unei săli de sport, aşa cum au multe din comunele judeţului. Investiţia ar fi necesară, mai ales că Schela se mândreşte cu sportivi care confirmă, în primul rând cu lotul de taekwondo Dragonii Schela. Acum, micuţii sportivi se duc la Slobozia Conachi sau la Pechea să se antreneze. "Am făcut cereri la Compania Naţională de Investiţii şi, după ce încheiem proiectul de la Negrea, poate reuşim să obţinem o finanţare. Ar fi o mândrie pentru noi să avem sportivi de top, ca Pechea sau Piscu".

viata-libera.ro

  • 2 years later...
Posted

Doi ani de contestaţii şi piedici. În ciuda birocraţiei, Schela va avea canalizare

 

Situată la 20 de kilometri de Galaţi şi considerată a fi o localitate bogată, în principal datorită ţiţeiului din subsol, exploatat practic la fiecare colţ, comuna Schela nu are, în prezent, o reţea completă de canalizare, iar drumurile au asfalt doar pe aproximativ 30 la sută din suprafaţă. Tocmai de aceea, a fost nevoie de eforturi considerabile pentru ca localitatea să se ridice la nivelul titulaturii.

Autoritatea locală a înţeles că doar cu banii de la bugetul local nu poate face mare lucru, aşa că a început să facă proiecte pentru a obţine finanţare atât de la bugetul naţional, cât şi fonduri europene pentru a dezvolta comuna. Eforturile depuse de primarul din localitate, Maricel Petrea, dar şi de toţi cei care lucrează în primărie nu au rămas fără  rezultat, chiar dacă birocraţia le-a cam pus beţe în roate.

Proiectul pentru canalizarea din comuna Schela datează de aproape trei ani. Mai exact, în mai 2016, autorităţile locale au semnat contractul de finanţare. Bucuria a fost de scurtă durată. Şi asta pentru că au apărut contestaţiile. Timp de doi ani, din cauza unei firme din Timişoara, proiectul a fost blocat. "Canalizarea, un proiect atât de necesar, dar întârziat din cauza birocraţiei. Am semnat contractul  de finanţare în mai 2016. Abia după doi ani de zile am putut da ordinul de începerea a lucrărilor, din cauza contestaţiilor unei firme de apartament din Timişoara. După două contestaţii la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, am ajuns la Curtea de Apel Galaţi, care ne-a dat câştig de cauză. Mai exact, judecătorii au decis că am analizat cum trebuie documentaţia. Abia atunci am reuşit să semnăm ordinul de începere a lucrărilor", ne-a explicat Maricel Petrea, primarul din Schela.

Lucrările au început, dar au apărut noi piedici. De data aceasta nu a mai fost vorba despre o contestaţie, ci de o nouă regulă, intrată în vigoare la începutul anului 2016. "Ajungând să prezentăm programul de etape la Inspectoratul de Stat în Construcţii, nu am primit undă verde decât pentru malul drept al pârâului Lozova, unde bretelele de extindere a canalizării puteau să fi descărcate în colectorul principal, care este paralel cu drumul judeţean, de la  intrare până în capătul satului, la staţia de epurare. Nu am primit acceptul şi pentru malul stâng, deoarece pe malul stâng avem opt staţii de pompare apă uzată, care au fost avizate inclusiv de Inspectoratul de Stat în Construcţii. Dar, la începutul anul 2016, a intrat în vigoare un alt regulament, care prevedea că staţiile de pompare apă uzată nu trebuie să fie la mai puţin de 50 de metri de o casă.  Şi, cum la noi toate străzile sunt perpendiculare pe pârâul Lozova, nu puteam de pe malul stâng să trimitem mai departe apa uzată decât prin nişte spa-uri, care să treacă conducta pe sub pârâu, să descarce în primul cămin şi să ducă mai departe la colector", ne-a explicat primarul.

Tot cu eforturi susţinute din partea administraţiei locale, problema a fost rezolvată, mai ales că îi afecta chiar şi pe cei de la Apă Canal. "Am fost în audienţă la Ministerul Dezvoltării, iar în ultima zi a anului trecut a apărut în Monitorul Oficial modificarea ordinului respectiv şi ne dă astfel voie să construim spa-uri la mai puţin de 50 de metri. Altfel nu aveam cum să ducem lucrarea la bun sfârşit", a conchis Maricel Petrea.

Proiectul care vizează canalizarea din comuna Schela a fost adjudecat pentru 10 milioane de lei, iar până acum circa 70 la sută din sumă a fost decontată deja de Ministerul Dezvoltării, astfel că 70 la sută dintre lucrări sunt gata. Cu paşi mici, dar siguri, Schela va avea în curând sistem de canalizare pentru toate gospodăriile.

Asfaltarea drumurilor, un proiect numit dorinţă

Maricel Petrea, primarul din Schela, are un of care îl macină. Este vorba despre drumurile din comuna pe care o administrează. A făcut proiecte pentru asfaltare, acestea fiind aprobate, dar fără finanţare. Cu toate acestea, primarul nu vrea să renunţe nici în ruptul capului. "Tot pe proiectul de dezvoltare a satului românesc, am depus proiecte şi pentru drumuri, un capitol la care, recunosc, nu stăm foarte bine. Din păcate nu avem drum naţional, nu avem gară, sunt destul de obiective importante pentru care primăria a investit, astfel că am pierdut punctaj. Era vorba despre un milion de euro, speranţele erau mari. Cam 30 la sută dintre drumurile din comună sunt asfaltate, restul sunt cârpite de noi, de oameni, cu zgură. Aşteptăm proiectul PNDR 3, că se aude că în cadrul acestui program vor fi luate toate proiectele din urmă. Noi am avut depus proiect şi pentru asfaltarea a 12 km de drum şi acum aşteptăm. Dacă nu, vom căuta alte soluţii, la Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, căutăm tot felul de soluţii", ne-a spus, plin de speranţă, primarul.

Case de prăznuire pentru fiecare sat

De curând, la Negrea a fost terminată o casă mortuară, chiar în curtea bisericii, iar anul acesta urmează să fie finalizată şi cea din Schela, aaş cum impune legea. "La Negrea am terminat casa de prăznuire, am început una şi la Schela. Se bate tabla acum şi sperăm ca până pe 14 octombrie, de hramul comunei, să o terminăm şi să o putem sfinţi", ne-a explicat primarul, care ne-a precizat că şi drumul dintre biserică şi cimitir a fost asfaltat.

Modernizare a sistemului propriu de alimentare cu apă

Cele două sate componente ale comunei Schela, Negrea şi Schela, sunt racordate la reţeaua de apă. Asta în condiţiile în care pânza freatică este foarte sus, iar apa conţine nitriţi şi nitraţi. Pentru a evita problemele, cele două sate sunt alimentate cu apă din puţuri forate la aproximativ 100 de metri adâncime.

"Schela şi Negrea sunt, sută la sută, racordate la apă potabilă. Este un serviciu propriu al primăriei, din puţuri forate la o adâncime de 100 de metri, printre sonde, dar nu avem nicio treabă cu ele. Pe timpul verii, cei de pe vale irigă, satul este ca osatura unui vapor, mai ales că s-a extins intravilanul, şi pe o parte şi pe alta, mai sus, şi sunt case aflate la nivelul gospodăriei de apă, care este veche din anul 1970 şi nu are decât 200 de metri cubi, şi au probleme cu apa. Iarna nu sunt probleme, dar vara apar aceste probleme", ne-a explicat Maricel Petrea, primarul din Schela.

Pentru a evita astfel de situaţii, când oamenii rămân fără apă în mijlocul zilelor toride, primarul a găsit o soluţie şi a început un proiect în acest sens. "Am apelat la un consultant, avem o firmă cu care colaborăm foarte bine de vreo zece ani, şi am depus un proiect privind modernizarea sistemului de alimentare cu apă în satul Schela, comuna Schela. Un proiect pe măsura 7.2, de un milion de euro, prin care, la nivelul cel mai de sus al localităţii, vom construi o gospodărie de apă nouă, un bazin de 500 de metri cubi, cu osmoză, cu tot felul de filtre, cu hidrofoare, un proiect ca la carte. De la gospodăria respectivă se va înlocui distribuţia, coboară în centrul satului şi va pleca stânga-dreapta, dar cu dimensiuni mai mari, ca volumul de apă trimis în localitate să ajungă la toată lumea", ne-a declarat primarul.

Bani de la buget, recuperaţi de la AFIR

Proiectul va fi pus în aplicare, mai ales că finanţarea a fost aprobată deja prin AFIR Constanţa. După ce se va moderniza reţeaua de apă şi va fi gata şi sistemul de canalizare, localnicii vor avea parte de condiţii ca la oraş, chiar dacă actualul preţ al apei va creşte. "Contractul este semnat de la sfârşitul anului 2017, sunt fonduri europene prin AFIR Constanţa. Odată ce va fi implementat proiectul de canalizare, se va dubla valoarea metrului cub de apă. Metrul cub de apă trece prin apometru şi omul nu va mai folosi foarte multă apă din reţea la irigat, pentru că trebuie să plătească şi canalizarea, chiar dacă apa este folosită la irigat, valoarea ei va fi dublă. Cu toate că 2,30 lei, cât avem noi acum metrul cub, nu este o valoare foarte mare. Noi din aceşti bani trebuie să plătim la Apele Române, să plătim angajaţi, Sanepidul, să dăm toate dările la stat", a conchis primarul.

Maricel Petrea speră ca acest proiect să fie pus în aplicare cât mai repede şi să nu mai aibă parte de prea multe piedici, aşa cum a avut parte la proiectul de canalizare.

O stradă model

Strada Arcaci din Schela pare a fi modelul pe care îl are autoritatea locală atunci când vorbeşte despre modernizarea comunei. Strada, care are aproximativ 500 de metri, străbate comuna până la pârâul Lozova. Reabilitarea străzii a fost considerată o prioritate, mai ales că localnicii de aici aveau mereu probleme din cauza ploilor. "Am reuşit să atragem un proiect pe fonduri europene, dar în timpul lucrărilor ne-am dat seama că trebuie să facem şi canalizare, pentru că după aia n-am mai fi reuşit sau ar fi trebuit să spargem ce am construit. I-am spus constructorului că nu pot să asfaltez şi apoi să sparg bunătate de stradă. Au făcut o evaluare, ne-au aşteptat un an şi cu 100.000 de euro am introdus canalizare pe strada respectivă. Apoi au fost făcute rigole, s-a asfaltat, iar strada arată acum aşa cum trebuie", ne-a explicat primarul comunei Schela.

Sala de sport, aprobată

Educaţia este considerată foarte importantă în comuna Schela. Tocmai de aceea, Maricel Petrea a depus proiecte pentru a obţine finanţare atât pentru construcţia unei grădiniţe în satul Negrea, cât şi pentru o creşă în Schela. În prezent, cei mici din Negrea învaţă într-o sală din clădirea căminului cultural, recent renovat şi consolidat.

De asemenea, edilul îşi doreşte să construiască o creşă în Schela, în cadrul căreia să funcţioneze şi grădiniţa, mai ales că acum cei mici sunt repartizaţi în clădirea în care funcţionează şcoala.

Nu doar şcoala, ci şi sportul se află printre priorităţile primarului. "Am primit adresă de la Compania Naţională de Investiţii că au semnat contractul de proiectare şi execuţie a unei săli de sport în curtea şcolii de la Schela. Avem un sensei de taekwondo şi am aavut copii care au ajuns la lotul naţional. Tocmai de aceea aveam mare nevoie de o sală de sport. Profesorii de sport s-ar implica, dar nu au unde", ne-a spus Maricel Petrea.

Gunoi depozitat pe platformă betonată

Maricel Petrea s-a gândit, printre multe alte investiţii, şi la o platformă betonată pentru depozitarea gunoiului de grajd. Astfel, tot gunoiul de la animale este adus la marginea satului Schela, pe o platformă betonată, mediul înconjurător având astfel mai puţin de suferit. Cei care îşi doresc să folosească acest gunoi pe post de îngrăşământ au parte de ajutor din partea autorităţii locale, care asigură utilaje pentru încărcare.

viata-libera.ro

  • 11 months later...
Posted

Comuna Schela se desprinde cu greu de trecut

La nici 20 de kilometri nord-est de Galați, comuna Schela, cu cele două sate din componență, Schela și Negrea, se întinde de o parte și de alta a DJ 251. La sfârșitul secolului al XIX-lea, fostul prim-ministru Lascăr Catargiu a considerat că zona este propice pentru întemeierea unei ”cătune”. Schela a primit numele marelui om de stat de atunci și l-a purtat până la instaurarea regimului comunist în România.

La mai bine de un secol și la câteva zile după unica ninsoare din această iarnă, primarul comunei, Maricel Petrea, privește cu optimism către viitor. Asta în ciuda faptului că pe lângă problemele generale ale satului românesc, se confruntă des cu aspecte ce țin de specificul local. La ora actuală, comuna numără 3.864 de suflete, iar problema locurilor de muncă este parțial rezolvată de proximitatea municipiului reședință de județ. ”A apărut mai nou un fenomen al «băieților» mai în vârstă, cam la 55 de ani, dependenți încă de părinții care mai trăiesc, în special de mame. Când nu vor mai fi bătrânii, trebuie să luăm măsuri să le oferim condiții omenești de trai pentru că se descurcă greu singuri”, ne prezintă Petrea o realitate crudă a satului românesc.
Altfel, trecând la cei mai tineri locuitori ai comunei, cei de vârstă școlară și preșcolară e loc de mai bine: ”În Schela, avem o grădiniță și o școală, iar în satul Negrea, în incinta Căminului Cultural funcționează o grupă mixtă, între trei și șase ani. În total, numărul copiilor aflați în diferite forme de școlarizare este de circa 440. La grădiniță, trebuie să intervenim pe linia înlocuirii instalațiilor electrice, dar și pentru refacerea grupurilor sanitare. Școala a beneficiat de reabilitare totală în 2011, dar, din păcate, copii ajung la grupurile sanitare tot prin exterior și această situație trebuie îmbunătățită. De asemenea, prin Compania Națională de Investiții am demarat construirea unei săli de sport cu 102 locuri în valoare de trei milioane de lei, cu termen de finalizare sfârșitul anului 2020”, a precizat primarul.
”Asistentul nostru medical comunitar a decedat, din nefericire, anul trecut. Fără a-l supăra pe Dumnezeu, domnul Baranga era Dumnezeul nostru, mai ales când rămâneam înzăpeziți. Acum, am reușit, prin concurs, să reocupăm postul. Medicul din comună, domnul Ștefan Popa, și-a petrecut aproape toată viața la cabinetul medical din Schela, dumnealui apropiindu-se de vârsta de 70 de ani și vine zilnic la noi. Norocul nostru pentru cazurile medicale urgente este tot apropierea de Galați, mai ales că beneficiem acum și de reabilitarea drumului. Sperăm să se deschidă linie de finanțare pentru modernizarea dispensarului, unde, printr-o altă intrare, există acces și către un cabinet stomatologic. Medicii de specialitate vin de două ori pe săptămână, dar nu prea există persoane interesate de aceste servicii. Oricum, orașul este foarte aproape”, a descris succint edilul-șef al comunei Schela situația domeniilor vitale în viața oricărei comunități: educația și sănătatea.

Absorbția și dezamăgirile sunt interdependente

Edilul șef din comuna Schela are unele regrete cu privire la unele condiții de accesare a fondurilor europene şi la lipsa de continuitate a finanţărilor, dar nu se lasă marcat de acestea, privind către viitor şi încercând să găsească alte soluţii, acolo unde este posibil.

”Suntem o comună campioană pe absorbție. Încă din primul exercițiu financiar (2007 – 2013, n.r.), pe măsura 1.2.5. am modernizat drumurile de exploatare cu circa un milion de euro. Un alt proiect de valoare mai mare, de circa 2,5 milioane de euro, a avut în vedere cinci componente: colector principal și stație de epurare pentru sistemul de canalizare, modernizarea unei străzi, reabilitarea sediului vechi al primăriei și transformarea în centru de promovare, achiziție de utilaje pentru deservirea domeniului public și dotare after-school”, spune Maricel Petrea. 
Prefinanțarea a însemnat un împrumut de 1,1 milioane de lei de la Ministerul de Finanțe pentru care autoritatea locală ar fi datorat impozit pe profit, în condițiile în care primăria nu realizează efectiv profit, ci doar excedent. ”Am contestat această impunere și ne judecăm la Curtea de Apel, acolo unde în primă instanță am și câștigat”, spune Petrea. El a mai adăugat că, în primul exercițiu, a fost elaborat un proiect pentru o centrală eoliană de 300 kW, însă ulterior nu a mai putut fi finanțat, de unde și o dezamăgire cu privire la lipsa de continuitate a fondurilor europene, din punctul său de vedere. ”În al doilea exercițiu financiar, cel în care încă ne aflăm, pe măsura 7.2 cu privire la modernizarea satului românesc la nivel național au fost disponibili doar 120 de milioane de euro. Au fost depuse 340 de proiecte și au fost încurajați cei avuți, prin punctaj. Dai tot celor care au?”, se întreabă retoric primarul din Schela, Maricel Petrea. În acest sens, el a precizat că proiectele întocmite la nivel local nu au putut beneficia de finanțare, deși au fost admise ca eligibile.
Prioritatea lui Petrea și a comunei este finalizarea sistemului de canalizare. ”Vreau să cred că în mai – iunie va fi gata, deși prin acest proiect de 13 milioane de lei nu am avut cămin de racord la fiecare gospodărie și apoi ne apucăm și de drumuri. Apă curentă este sută la sută în comună, doar că Schela este extinsă pe extremități și vara sunt probleme pe coastă din cauza udării grădinilor. Pentru a rezolva și acest aspect derulăm un proiect de un milion de euro prin AFIR prin care vom construi un bazin de apă de 500 de metru cubi pe cel mai înalt punct cu alte trei puțuri forate și înlocuirea rețelei de distribuție. Anul trecut, un alt blocaj l-am avut din pricina faimoasei OUG 114, am revizuit devize și s-au comprimat și termenele”, a mai descris primarul starea de fapt. El a adăugat că și prin GAL (Grupul de Acțiune Locală) au fost atrase două sute de mii de euro pentru electrificarea comunei, pentru reabilitarea Căminului Cultural din Schela și betonarea drumului către biserica din Negrea.
În fine, Petrea a adăugat și depunerea a patru proiecte prin PNDL 2: reabilitarea a 13 kilometri de drumuri, realizarea unei creșe în Schela, a unei grădinițe în Negrea, precum și a unei piețe pe o fundație existentă, obiectivele de investiții în zona de educație fiind deja aprobate. Totodată, un deziderat al mai vechi al comunei îl reprezintă iluminatul public.

Distribuția gazelor naturale

Comuna este racordată aproape integral la distribuția de gaze naturale. ”La această dată, autoritatea locală ar suporta din bugetul propriu extinderea sistemului cu câte o sută de metri către alte gospodării. Problema e dată de faptul că cei de la Distrigaz în cazul în care nu există un consumator pe rețea, un abonat, nu execută lucrarea. Noi am dori să avem conducta la poartă pentru că am plăti din bugetul propriu sută la sută pentru ea, dar așa sunt procedurile și oamenii trebuie să înțeleagă”, explică primarul din Schela, Maricel Petrea.
Pentru o și mai simplă clarificare, primul pas îl reprezintă încheierea unui contract cu un furnizor autorizat de către utilizatorul casnic, iar apoi lucrarea de extindere a rețelei de gaze rămâne să fie achitată de către autoritatea locală.

Baraj neterminat la Negrea

 

O prioritate a regimului anterior, sistemul de îmbunătățiri funciare a fost abandonat din cauza subfinanțării în primii ani ai democrației. Efectele neimplicării se întâlnesc des, atunci când avem de-a face cu fenomene meteo din ce în ce mai furioase. ”Avem nevoie de implicarea celor de la Apele Române, a ANIF și, în definitiv a Guvernului, pentru că noi nu avem efectiv posibilitatea să investim în prevenirea inundațiilor. Schela este protejată de un baraj, dar ce începuseră comuniștii, barajul de la Negrea, nu s-a mai construit, au fost montate doar coloana de sub baraj și tuburile. Astfel, tot ce vine de acolo necontrolat, dinspre Cuca, umflă pârâul Lozova și poate inunda comuna. E ca laptele care fierbe și dă afară”, descrie plastic fostul militar Maricel Petrea neajunsurile intemperiilor din ultimii ani.
Edilul șef califică situația ca având potențial de dezastru. ”Noroc că am avut la dispoziție un excavator mare și am dat drumul apei în exces pe un islaz când a fost nevoie. Altfel, am vorbit recent cu domnul director de la Apele Române și am aflat că se va depune un proiect denumit «Amenajare fluenți mal stâng Siret» ce ne va include și pe noi. Băgăm atâția bani în canalizări și drumuri...”, oftează primarul din Schela când își amintește de urgențele din trecut ce s-ar putea repeta.

Case de prăznuire pe lângă biserici

Comunitatea trebuie să se asigure că membrii săi au acces la servicii şi infrastructură pentru toate etapele importante  din viaţa lor, inclusiv pentru acelea mai puţin fericite. Din acest motiv, Primăria Schela a alocat fonduri mai întâi pentru casa de prăznuire de pe lângă biserica din Negrea. ”Anul trecut, de Sărbătoarea Cuvioasei Parascheva am reușit și am sfințit și casa de prăznuire din Schela, iar acum există condiții civilizate pentru conducerea celor dragi pe ultimul drum”, ne-a declarat primarul Maricel Petrea.

”Triunghiul Bermudelor” la Schela

”Suntem în Triunghiul Bermudelor”, glumește primarul din Schela când descrie zona din care face parte comuna sa, împreună cu vecinii din Independența și Slobozia Conachi: ”noi cu deranjul, Independența cu gara și Slobozia cu cutremurele”. Revenind într-un registru serios, Maricel Petrea apreciază relația cu OMV Petrom, contributor la bugetul local al comunei, prin plata unei chirii anuale, calculate pe metrul pătrat de suprafață utilizat de multinaționala austro-română. ”Chiar aici sub sediul primăriei este țiței la circa șapte-opt sute de metri adâncime și, de altfel, se spune că 15 la sută din producția națională provine de aici”, a mai precizat Petrea, menționând că pe teritoriul comunei există în jur de 180 de schele de foraj. El a mai arătat că există și un ONG, înființat de companie, care derulează anual activități socio-comunitare, beneficiind de un buget generos de circa o sută de mii de lei. ”Discutăm despre organizarea diferitelor evenimente prilejuite de sărbători naționale, activități culturale în școală, igienizări etc.”, a menționat edilul-șef.
În paralel, Institutul Național de Fizica Pământului beneficiază de sprijin local pentru a desfășura cercetări în zonă în vederea stabilirii provenienței mișcărilor de teren, prin puțuri forate la 60 de metri de adâncime și cu o aparatură ultramodernă.

Beneficiari de ajutor social sau angajați

”Au fost huliți cei care primeau ajutor social, dar ne făceam treaba cu ei. Am nevoie să cosesc iarba, să strâng porcii și alte animale moarte din drum, am platformă de gunoi, dar nu am cu cine să o păzesc, noroc că m-au înțeles niște ciobani din zonă”, descrie edilul șef din Schela o stare actuală de fapt. ”Avem voie doar 26 de posturi în primărie, o comună cu populație de... atâția locuitori și gata conform legii. Mai bine anulăm ajutorul social și angajăm muncitori necalificați salariați ai primăriei”, oferă acesta o variantă de lucru de luat în seamă.

viata-libera.ro

  • 1 year later...
Posted

Cu un buget orientat către dezvoltare, comuna Schela se luptă cu investițiile si pandemia

După 15 luni, ne-am întors în comuna gălățeană Schela. În februarie 2020, la precedenta vizită, noul coronavirus sălășluia doar prin îndepărtata Chină, iar primarul Maricel Petrea avansa un termen optimist de finalizare a sistemului de canalizare din comună. Cu intrări și ieșiri din scenariul roșu, pandemia a fost gestionată, totuși, cu bine, iar vineri, 7 mai, în comună era monitorizat un singur caz de SARS-CoV-2. Între timp, lucrările la canalizare au avansat mult mai anevoios, date fiind restricțiile sanitare, iar Maricel Petrea a obținut un nou mandat de edil-șef, la o diferență de doar nouă voturi, în alegerile locale din septembrie 2020.

"Voturile au fost renumărate de două-trei ori, unele buletine au fost introduse eronat în cele patru urne și acesta a fost un proces de durată. Recunosc că am avut emoții, mai ales că fostul meu consilier personal a plecat la PMP înainte de alegeri și a rupt puțin electoratul", descrie, succint, alegerile din toamna trecută, fostul și actualul primar din Schela.
Nu doar lupta electorală i-a dat bătăi de cap lui Maricel Petrea, ci și situația conturilor blocate de ANAF cu termen de judecată data de 30 mai, la Curtea de Apel Galați. Altfel, funcționarea comunei nu este afectată, ba, mai mult, în Consiliul Local a fost votat bugetul, chiar și cu opoziția consilierilor PMP. "În urma ședințelor pe comisii, am echilibrat ce aveam, toată lumea părea să fie de acord, dar în ziua votului pe buget au apărut alte amendamente, pe care nu le-am susținut. Oricum, bugetul a trecut la vot. Este vorba de un total în valoare de 12,6 milioane de lei, din care am alocat pentru investiții suma de 7,26 milioane de lei, adică aproape 58 la sută, restul de 5,34 milioane de lei rămânând pentru funcționare", a precizat același Maricel Petrea.
Altfel, modernizarea sistemului de distribuţie a apei în Schela este o investiție de un milion de euro, câștigată la AFIR și afectată nu doar de pandemie, ci și de vestita Ordonanță 114, ce a condus la revizuirea unor valori. Supracontractarea fondurilor europene pentru reabilitarea drumurilor a condus la aprobarea proiectului depus de UAT Schela, dar fără finanțare. "Pierzi în jur de un miliard de lei vechi pe studii și proiectare și apoi te trezești că nu poți începe lucrările pentru că proiectele depuse totalizează 340 milioane de lei, iar fondurile alocate sunt de doar 120 milioane de lei. Din aceste considerente, nu pot fi de acord cu cei care spun că primarii nu sunt în stare să atragă fonduri europene", ne-a mărturisit, ușor mâhnit, edilul din Schela.

Între visuri și realități

Două treimi din localitatea Schela va beneficia de un alt proiect depus la Agenția Fondului de Mediu, pentru modernizarea iluminatului public. Vor fi înlocuiți stâlpii și lămpile cu un sistem de telegestiune cu temporizator. "Valoarea proiectului este de 500.000 de lei, iar noi avem prevăzute 300.000 de lei, după ce am obținut punctaj maxim, finanțarea este continuă, astfel încât această investiție să o putem extinde în întreaga comună", ne-a precizat primarul Maricel Petrea.

O dată finalizate toate lucrările în derulare, Schela trebuie să se concentreze pe reabilitarea drumurilor. "Avem proiect făcut pentru 13,5 kilometri de drum județean și bani vor fi atât pe noul exercițiu financiar european și să vedem ce va fi și pe PNRR", a adăugat Maricel Petrea.
Alte proiecte sunt cele destinate modernizării dispensarului medical și realizării unei piețe agroalimentare. "Visez și sigur se va putea realiza un parc de panouri fotovoltaice, terenul fiind deja identificat, un parc în capătul satului, dar și un bazin de înot", mai spune edilul-șef din Schela, oftând datorită faptului că, momentan, nu are fonduri pentru ceva mult mai prozaic și anume extinderea cimitirelor.

Apă, gaze, infrastructură școlară

Extinderea rețelei de canalizare în toată comuna Schela, proiect realizat prin PNDL, în valoare de 14 milioane de lei, nu a fost lipsită de emoții. Primarul Maricel Petrea explică tehnic situația, arătând că modificările necesare pentru preluarea apelor uzate și de pe malul stâng al pârâului Lozova au intervenit în chiar ultima zi a anului 2018. Edilul-șef a menționat că viitorul în materie de administrare a rețelei de apă și canalizare este predarea către operatorul regional, chiar cu costurile politice aferente. Revenind la proiectul aflat în derulare cu fonduri AFIR, am aflat că se vor realiza trei puțuri forate la 250 de metri adâncime, un bazin nou de 500 de metri cubi, iar distribuția apei se va realiza prin conducte cu diametrul de 200 de milimetri.
Chiar dacă ambele sate componente ale comunei, Schela și Negrea, sunt conectate la rețeaua de gaze naturale, a fost necesară, totuși, o extindere a rețelei către extremitățile celor două localități, lucrările, în valoare de 140.000 de lei, fiind suportate din bugetul local.
Un of al edilului-șef îl reprezintă existența toaletelor afară, la școala din Schela. "Dacă priviți imobilul, el este în formă de F, iar grupurile sanitare sunt la coada... literei. Am găsit, pe Administrația Fondului de Mediu, fonduri pentru eficientizare energetică în școli. Este vorba de 1,5 milioane de lei, iar pe 5 iulie se deschide linia și suntem pregătiți și, dacă tot intervenim, vom face și o recompartimentare, pentru a asigura toalete în interiorul clădirii", a mai precizat Maricel Petrea. Totodată, acesta a amintit iminenta deschidere a sălii de sport din proximitatea școlii, proiect realizat prin CNI, dar și recepția unei noi grădinițe la Negrea

PNL nu are majoritate în Consiliul Local

"Păcat că în țara asta se fac alianțe doar împotrivă și nu pentru ceva", spune primarul din Schela, Maricel Petrea. În septembrie 2020, acesta a obținut al treilea mandat, fiind în funcție din anul 2012.
Tot în urma rezultatelor obținute la ultimele alegeri locale, în Consiliul Local, PNL deține cinci consilieri, PSD - patru, PMP - trei, iar Pro România - unul singur. Fotoliul de viceprimar i-a revenit, ca urmare a negocierilor politice, Luciei Diana Toma (PSD).

viata-libera.ro

  • 2 years later...
Posted

Proiect consistent de asfaltare, la Schela

La Schela, continuă lucrările de reabilitare și de modernizare a infrastructurii comunale. Conform datelor Ministerului Dezvoltării, stadiul intervențiilor a ajuns în prezent la un total de 6,7%, fiind solicitată spre decontare de la bugetul de stat suma de 968.177 de lei. Valoarea investiției se ridică, potrivit devizului general, la aproape 26,94 milioane de lei, din care doar 8,3 milioane de lei reprezintă finanțarea asigurată prin Programul Național de Investiții (PNI) "Anghel Saligny". Lucrările de la Schela au fost atribuite asocierii Lemacons SRL - Tancrad SRL - Gebes MProject SRL.

Primarul Maricel Petrea spune că "această investiție era de mult așteptată, după rețelele de apă-canalizare și de gaze". El crede că necesarul de bani pentru finalizarea lucrărilor ar putea fi asigurat, pe viitor, din excedentul bugetar al comunei, dar și prin atragerea altor surse de la bugetul de stat.

În paralel, la Ministerul Dezvoltării a fost semnat recent și contractul pentru modernizarea drumurilor comunale din Cavadinești, un proiect cu finanțare bugetară din PNI "Anghel Saligny" de 8,3 milioane de lei, iar la Scânteiești s-au alocat peste 590.000 de lei pentru decontarea lucrărilor efectuate prin vechiul PNDL.

viata-libera.ro

  • 5 months later...
Posted

Educație la container, în Galați. Elevii îndură frigul

Sute de elevi de la o școală din comuna Schela, Galaţi învață în plină iarnă în containere. Clădirea unității de învățământ a intrat în reabilitare, iar conducerea a luat decizia de a muta orele în containere.

Cei din clasele primare au intrat în regim online, însă cei din ciclul gimnazial rămân în containere. Temperatura în aceste containere nu este mai mare de 19 grade.

Pentru a asigura căldura elevilor, containerele sunt prevăzute cu calorifer și aer condiționat. Însă, acestea nu fac decât să aglomereze rețeaua electrică. Au existat cazuri când prizele s-au topit. „La noi, la ciclul primar, învaţă în jur de 140 de copii, la ciclul gimnazial 115 şi avem şi grădiniţele. În total, avem în jur de 360 de copii. Datorită temperaturilor din timpul ultimelor nopţi, de -10 sau -12 grade, ieri dimineaţă a fost mai rece.

Am consultat doamnele învăţătoare şi mi-au zis că la ora 08.00 era mult mai rece şi abia după ora 09.00 şi-au dat copiii hăinuţele de pe ei şi atunci am convocat consiliul de administraţie şi am informat inspectoratul. Am ajuns la propunerea ca astăzi şi mâine copiii să înveţe în online”, a declarat Luiza Dumitraşcu, directorul şcolii din Schela pentru Antena 3.

Directoarea școlii a venit cu precizări și a declarat că dacă temperaturile vor fi scăzute, elevii vor învăța online. Îngrijorați de situația copiior, părinții au semnalat acest lucru. Potrivit acestora, la scurt timp au fost aduse extinctoare şi s-a dat drumul la căldură şi peste noapte. „Este în licitaţie. Nu am putut începe anul şcolar pentru că nu aveam cum în octombrie-noiembrie să îi mut. Asta am putut improviza, dar vreau să cred că am improvizat bine cu tot ce am făcut acolo”, a explicat Maricel Petrea, primarul comunei Schela.

puterea.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.