Jump to content

Comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale

Promovată în rândurile filialelor pedeliste, propunerea de comasare a alegerilor locale cu cele parlamentare îi scoate în prim plan pe primarii în funcţie. Pe lângă reducerea costurilor aferente campanillor electorale (de la cheltuielile oficiale la cele care trec de limita legală), organizarea scrutinului parlamentar în aceeaşi zi cu alegerea primariilor şi consiliilor judeţene ar maximiza rolul autorităţilor locale. Practic, primarii în funcţie, reprezentând baza electorală a campaniilor, ar urma să poarte un singur rând de negocieri cu conducerile organizaţiilor, rezolvând din start atât problema desemnării candidaţiilor pentru CJ-uri, cât şi pe cea a susţinerii candidaţiilor la deputăţie şi Senat.

Din punctul de vedere al numărului de primării deţinute, USL se află decamdată în uşor avantaj. Din cele 3.100 de administraţii locale, opoziţia deţine 1.700 de adminitraţii locale, în timp ce PDL are afiliaţi 1.170 de primari. În ecuaţie intră şi UNPR-ul, deşi de pe o poziţie net inferioară.

Baza electorală a celor două partide în perspectiva confruntării decisive din 2012, plecând de la votul obţinut la scrutinul local din 2008:

ROMÂNIA

PARTID / NUMĂR VOTURI / NUMĂR MANDATE

PNL - 1.721.834 - 706

PSD - 2.717.490 - 1138

PC - 224.182 - 47

PDL - 2.964.948 - 908

UDMR - 378.413 - 184

...

FORUMUL DEMOCRAT AL GERMANILOR DIN ROMÂNIA - 64906 - 10

PNG - 159.739 - 35

PRM - 124.492 - 19

PNŢCD - 53.908 - 11

ALIANŢA PENTRU TIMIŞ PNL * PNŢ-CD * FDGR - 68.455 - 11

PIN - 25.020 - 6

PARTIDUL CIVIC MAGHIAR - 61.282 - 11

INDEPENDENŢI - 145.213 - 56

JUDEŢUL GALAŢI - 64

PARTID / NUMĂR VOTURI / NUMĂR MANDATE

PNL - 28.578 - 17

PDL - 62.874 - 13

PC - 21.585 - 10

PARTIDA ROMILOR "PRO EUROPA" - 1.909 - 1

PSD - 98.178 - 23

Consiliul Judeţean: Eugen Chebac (PSD)

Primăria reşedinţă de judeţ: Dumitru Nicolae (PSD)

gandul.info

Link to comment
Share on other sites

Întrebarea nr. 1 Dan

primar de sector, primar general, presedinte consiliu judetean, consiliu local, consiliu general, deputat, senator

Nu credeti ca sunt cam multe alegeri de facut intr-o singura zi ?

Sebastian Lazaroiu

Probabil ca sunt multe alegeri pe care cetateanul trebuie sa le faca intr-o singura zi. Dar acesta pare a fi singurul dezavantaj. Pe de alta parte cand merge la supermarket cetateanul trebuie sa aleaga intre mai multe marci de branza, mai multe marci de masline, de paine, s.a.m.d. Nu am auzit pe nimeni sa se planga de asta. O sa spuneti ca oamenii cand merg in supermarket stiu deja ce marca vor. Dar asta nu e diferit de alegerea politica. Efectul este ca probabil vor veni la vot cei care sunt deja hotarati, care au o preferinta.Cred ca sunt mai multe avantaje ale comasarii. Pentru mine cel mai important cred ca este acela ca se castiga timp pentru realizarea reorganizarii administrativ-teritoriale.

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-9966624-sebastian-lazaroiu-ministrul-muncii-discuta-online-marti-12-00-despre-ajutoarele-incalzire-comasarea-alegerilor-declaratiile-consilierului-personal.htm

Bine ca s-a referit doar la branza si masline si nu a trecut la cartofi, varza si altele... Oricum, imaginea unui ministru despre cei (inclusiv) din partidul lui e super.

Link to comment
Share on other sites

Alegerile locale vor avea loc odată cu cele parlamentare. Coaliţia a căzut de acord asupra comasării

Partidele din arcul guvernamental au căzut de acord, luni dimineaţă, asupra comasării alegerilor locale cu cele parlamentare, însă rămâne în discuţie sistemul de vot care va fi adoptat pentru legislative, au declarat pentru MEDIAFAX surse din coaliţia majoritară. Asupra propunerii de comasare a alegerilor a existat "consens total", au precizat sursele citate.

Varianta comasării este amânarea până în toamna anului 2012 a alegerilor locale, însă nu s-a stabilit o dată pentru organizarea acestora, au precizat aceleaşi surse. Sursele citate au mai arătat că la nivelul coaliţiei urmează să fie elaborate textul unei noi legi privind alegerile parlamentare şi locale şi de modificare a legii privind statutul aleşilor locali.

Partidele din arcul guvernamental nu au discutat, luni dimineaţă, şi varianta de sistem de vot care ar putea fi aplicată în eventualitatea comasării alegerilor. Surse din partid au declarat, pentru MEDIAFAX, că PDL vrea ca alegerile parlamentare şi cele locale să aibă loc simultan în data de 18 noiembrie 2012, propunere care va fi discutată în coaliţie împreună cu trecerea la uninominalul pur pentru legislative, conform discuţiilor purtate duminică la reuniunea PDL de la Parlament.

mediafax.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Coalitia de guvernamint a decis comasarea alegerilor pentru noiembrie 2012 si reducerea numarului de parlamentari pina la 388

Coalitia de guvernamint a decis luni dimineata comasarea alegerilor locale si parlamentare pentru noiembrie 2012, precum si reducerea numarului de parlamentari pina la 388, anunta agentiile de presa. Parlamentul va ramine insa bicameral, iar viitoarea legislatura ar putea avea 88 de senatori si circa 300 de deputati.

Potrivit acestora, liderii UDMR si cei ai PDL s-ar fi inteles pe aceasta varianta, insa mai ramane de discutat forma in care va fi elaborata viitoarea lege care va statua norma de reprezentare a populatiei in parlament.

In privinta legii electorale, liderii coalitiei s-ar fi inteles pentru ca deputatii sa fie alesi in proportie de o treime prin compensare, in functie de scorul partidului si doua treimi prin castigarea celor mai multe voturi in colegiu.

Senatorii ar urma, insa, sa fie votati direct, doi senatori pe fiecare judet si cate unu pe sector, transmite Agerpres.

In privinta comasarii alegerilor, acestea ar putea sa se faca la finalul lunii noiembie 2012, potrivit limitarilor constitutionale, au mentionat sursele citate.

hotnews.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Curtea Constitutionala: Legea comasarii alegerilor este neconstitutionala

Curtea Constitutionala a decis miercuri ca Legea privind comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale in 2012 este neconstitutionala, admitand sesizarea USL, informeaza Agerpres. Pe 18 ianuarie, CCR a amanat dezbaterile pe motiv ca trebuie sa ceara Guvernului detalii privind impactul financiar al aplicarii acestei legi, respectiv daca se economisesc 20 de milioane euro prin comasarea alegerilor.

Legea nu a fost declarata neconstitutionala in integralitate, ci doar cateva articole, urmand sa se intoarca in Parlament. CCR va publica saptamana viitoare motivarea acestei decizii.

hotnews.ro

Link to comment
Share on other sites

Chiar ma macina gandul ca nu vor apuca sa mai voteze nici cei 40-45% din populatia cu drept de vot (din duminicile bune de alegeri) - sau cat o fi recordul maxim de dupa Revolutie.. Fie si numai din pricina asta ar trebui ca Legea sa fie declarata neconstitutionala, tinand cont de organizarea proceselor electorale de pana acum si de dublarea timpului acordat procesului de vot cu sistemul pe care-l vor ei, cu toate buletinele la un loc..

Link to comment
Share on other sites

Adio, comasare! Bun venit locale şi parlamentare! Politicienii gălăţeni aşteaptă alegerile!

* Candidaţii înfrânţi în alegerile locale din 3 iunie îşi vor putea lua revanşa în toamnă, dacă prind trenul către Parlament

Gălăţenii, nu numai ei, nu vor mai fi chemaţi la urne în luna noiembrie ca să voteze un cârd de candidaţi de toate neamurile: primari, consilieri locali şi judeţeni şi parlamentari şi să-şi caute favoriţii în „tomul” de buletine de vot. Curtea Constituţională a admis miercuri sesizarea USL şi a decis că alegerile locale nu pot fi comasate cu cele parlamentare. E drept, deocamdată nu se ştie dacă decizia de neconstituţionalitate vizează comasarea în sine sau procedura prin care se realizează, prelungindu-se mandatelor aleşilor locali şi judeţeni.

Potrivit liderului PNL Galaţi, deputatul Victor Paul Dobre, în acest moment, legea comasării fiind declarată neconstituţională, este valabilă actuala legislaţie. Conform acesteia, alegerile locale ar trebui să aibă loc în prima duminică a lunii iunie (adică pe data de 3), iar cele parlamentare în toamnă. Vă reamintim că în 2008 alegerile locale au avut loc pe 2 iunie (primul tur), iar cele parlamentare pe 30 noiembrie.

E greu de spus ce se va întâmpla mai departe cu actul normativ prin care Guvernul şi-a asumat răspunderea pentru comasarea alegerilor. Dacă actul normativ nu ar fi „sărit” Parlamentul, atunci s-ar fi reîntors pe masa legislativului care ar fi trebuit să modifice articolele declarate neconstituţionale, în 45 de zile.

Deputatul PC Bogdan Ciucă este însă de părere că democrat-liberalii nu vor mai face demersuri pe comasare şi vor renunţa la ea. „Ar fi o sinucidere să insiste pe o temă declarată neconstituţională. Comasarea a fost un tertip care i-ar fi ajutat prin confuzia generată în rândul alegătorilor”, ne-a declarat Bogdan Ciucă.

Deputatul liberal Victor Paul Dobre se întreabă retoric dacă „într-o ţară democratică, asumarea unei legi declarate neconstituţionale nu ar trebui să fie un motiv pentru ca Guvernul să-şi dea demisia”. Deputatul Bogdan Ciucă spune că decizia Curţii Constituţionale este o victorie a străzii şi că nu ar trebui să se împăuneze politicienii cu ea. Mai mult, afirmă că e o victorie parţială, nu totală, pentru că s-a rezolvat doar un capăt de cerere - alegeri separate, şi nu cerinţa totală - anticipatele.

Faptul că alegerile generale vor fi separate de cele locale, constituie o şansă pentru candidaţii care vor pierde în cursa pentru Primărie sau pentru preşedinţia judeţului. Ei îşi vor putea lua revanşa în toamnă, prinzând trenul spre Parlament. Noi am încercat, în cadrul unui sondaj, să aflăm dacă renunţarea la comasare constituie un avantaj sau un dezavantaj pentru candidaţii Galaţiului.

Victor Paul Dobre, liderul PNL: „Din moment ce USL a sesizat Curtea Constituţională şi a spus că nu este constituţională comasarea, e clar că am vrut alegeri separate. Suntem într-o construcţie politică, USL, şi vom câştiga alegerile atât la Primăria Galaţi cât şi la Consiliul Judeţului”.

Nicolae Bacalbaşa, candidatul USL la preşedinţia CJ: „Nu este vorba de candidatul Nicolae Bacalbaşa, ci de modul în care Curtea Constituţională a curmat un grav atentat asupra desfăşurării vieţii democratice în România. În acest context, candidatul Bacalbaşa este cantitate neglijabilă. Comasarea alegerilor era o formă de fraudare aproape pe faţă a alegerilor de către o putere pentru care democraţia este o formă fără conţinut”.

Iulian Aramă, candidatul PDL la preşedinţia CJ: „Nu cred că este un avantaj şi nici un dezavantaj, deşi, sincer nu mi-am pus această problemă. Doar că va trebui să ne schimbăm strategia de abordare a alegerilor şi proiectul cu care vom veni în faţa alegătorilor. Nu vom mai fi o echipă ci candidat singur. Nu sunt tentat de Parlament şi sincer, dacă nu aş fi fost candidatul la preşedinţia judeţului cu siguranţă aş fi rămas candidat la Consiliul Judeţului. Prefer să rămân să fac ceea ce mă pricep”.

Eugen Chebac, candidatul UNPR la preşedinţia CJ: „Fie alegeri comasate, fie necomasate, pentru mine este aceeaşi situaţie. Faptele şi agenda cetăţeanului rămân aceleaşi. Am avut de două ori ocazia să merg în Parlament şi să fiu senator, dar am refuzat. Pentru mine mai importante sunt promisiunile şi agenda asumate faţă de cetăţenii Galaţiului. Sunt mai util aici decât acolo”.

Marius Necula, candidatul PDL la Primăria Galaţi: „Eu cred că este un dezavantaj faptul că alegerile nu vor fi comasate, pentru că efectul măsurilor luate de Guvern nu se va putea resimţi. Dacă alegerile ar fi avut loc în noiembrie, ar fi fost suficient timp pentru ca românii să-şi dea seama cu Guvernul a luat măsuri neplăcute, dar necesare; nu vor apuca să vadă partea bună a lucrurilor. Ca şi în cazul unui medicament, nu are gust bun, dar te face bine. Pentru gălăţeanul Marius Necula este însă îmbucurător că vom scăpa de Dumitru Nicolae. Eu cred că 2012 va însemna schimbarea garnituri de la conducerea oraşului astfel încât Galaţiul să prindă trendul oraşelor europene”. A recunoscut însă că este tentant de un nou mandat în Parlament.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.