Minorităţile etnice din Galaţi, pe cale de dispariţie

[dcp100168]

Comunitatea elenă în sărbătoare

Ziua Greciei, la Galaţi

Miercuri, 25 martie, de Buna Vestire, grecii de pretutindeni au serbat Ziua Naţională a Republicii Elene. Ziua marchează începutul războiului de independenţă pentru eliberarea de sub dominaţia otomană. Revoluţia a început pe 25 martie 1821 la mănăstirea Agia Lavra, prin declaraţia arhiepiscopului Patras Germanos. De la preşedintele Comunităţii Elene din Galaţi, Dimitrios Zamfiropol, am aflat că evenimentul va fi marcat la noi în zilele următoare. O expoziţie privind istoria şi viaţa conaţionalilor noştri, de etnie elenă se va deschide vineri, 27 martie, ora 12,00, la Muzeul de Istorie. O slujbă de pomenire a eroilor greci va fi săvârşită în dimineaţa de 29 martie, începând cu ora 11,00, la Biserica Grecească. În sfârşit, sâmbătă, 4 aprilie, comunitatea îşi va desfăşura tradiţionalul spectacol, pe scena Teatrului Muzical „Nae Leonard”.

http://www.viata-libera.ro/articol-Ziua ... ati_2.html

[dcp100168]

Proprietatile comunitatilor etnice: unele retrocedate, altele distruse

» In timp ce comunitatea elena, comunitatea israelita si comunitatea armeana din Galati au obtinut retrocedarea proprietatilor ce le-au apartinut, comunitatea turca a ramas si fara cimitir.

La Galati s-a ajuns la o situatie nefireasca pentru ca, daca vor sa isi pastreze traditiile religioase, membrii comunitatii turce din oras trebuie sa isi ingroape rudele in localitati din Dobrogea sau la Braila, pentru ca "cimitirul turcesc", care exista in cadrul Cimitirului "Eternitatea" a disparut. In anii ‘70, la "Eternitatea" inca mai era un sector de aproximativ doua hectare, unde existau cateva sute de morminte si locuinta unei familii de turci, care se ocupau de ritualuri. Unele dintre mormintele din "Cimitirul turcesc", vechi de sute de ani, aveau monumente funerare importante prin valoarea lor artistica sau arhitectonica. Dupa ce in 1982 autoritatile comuniste au "sistematizat" zona, au demolat locuinta si au mutat la bloc familia musulmana, care pe langa partea rituala se ocupa si de paza "Cimitirului turcesc", au inceput distrugerile monumentelor. Apoi, mafia locurilor de veci care a functionat dupa 1990 a profitat de faptul ca unii dintre etnicii turci s-au mutat din oras si a pus mana pe ce se putea. Au fost si cazuri in care cei care au plecat au vandut locurile de veci. Asa s-a ajuns ca vechiul "cimitir turcesc" sa mai insemne doar cateva morminte si o pancarta veche pe care scrie "Parcela turci – 195 morminte". In cazurile altor etnii, cum ar fi cea israelita si cea a rusilor lipoveni, nu s-a intamplat acelasi lucru, fiindu-le respectat dreptul de a-si pastra traditiile religioase. "Noi trebuie sa ne ingropam mortii in ziua cand au murit, de cand rasare soarele si pana apune. Trebuie sa avem locul asigurat. Cei de la Braila au totul asigurat, noi nu!", spune Feizdulah Fazant, vicepresedintele filialei din Galati a Uniunii Democrate a Turcilor. Comunitatea din Galati, care numara aproximativ 160 de membri, a depus un memoriu la Primaria Galati, prin care cere municipalitatii gasirea unei solutii. "si ei sunt ai nostri, trebuie sa gasim o rezolvare", ne-a declarat viceprimarul Nicusor Ciumacenco.

Proprietatile comunitatilor au fost retrocedate

Galatiul dinaintea anilor ‘50 era un port cosmopolit, in care convietuiau mai multe comunitati etnice puternice, care aveau si proprietati pe care le-au redobandit in ultimii ani. Comunitatea israelita si-a pastrat templul si sediul administrativ de pe strada Dornei si Cimitirul Israelit de pe str. Stefan cel Mare, si a obtinut in instanta retrocedarea imobilului de in care functioneaza Colegiul "Cuza". Primaria si comunitatea au convenit o chirie si colegiul va continua sa functioneze in aceeasi cladire.

Comunitatea armeana a obtinut in instanta retrocedarea unui impozante cladiri de pe str. Sf. Spiridon si a catorva case.

Comunitatea elena a obtinut in instanta retrocedarea cladirilor cinematografului Central, restaurantului Olimpic si, mai nou, a cladirii in care functioneaza Starea Civila. Interesant este ca, spre exemplu, comunitatea elena a investit in amenajarea "de top" a imobilului fostului restaurant, punand in valoare arhitectura cladirii si incasand bani frumosi pe chirii.

In cazul comunitatii turce, lucrurile nu au mers la fel. O geamie care exista in zona portului a fost demolata in anii ‘50. "Poarta hanului vechi", un monument istoric cu arhitectura turceasca din centrul Galatiului, a fost distrusa in urma cu cativa ani, cand s-a trezit cineva care s-a gandit sa o "restaureze" turnand peste ea un "sarcofag" de beton.

http://www.romanialibera.ro/dobrogea/a1 ... truse.html

[Mikka]

"Poarta hanului vechi", un monument istoric cu arhitectura turceasca din centrul Galatiului, a fost distrusa in urma cu cativa ani, cand s-a trezit cineva care s-a gandit sa o "restaureze" turnand peste ea un "sarcofag" de beton.

Ar fi interesant de stiut cum ar fi vrut autorul sa fie restituita o ... poarta.

In rest, traim in Romania...

[dcp100168]

Minorităţile etnice din Galaţi, pe cale de dispariţie

Îmbătrânirea populaţiei şi căsătoriile mixte fac ca numărul reprezentanţilor altor etnii din judeţul Galaţi să fie în cădere liberă. Minorităţile naţionale aşteaptă cu nerăbdare recensământul ca să aibă ocazia să-şi declare pe faţă etnia.

La recensământul din 2001, în Galaţi erau 14.300 persoane de altă etnie decât cea română, reprezentând 2,3 la sută din numărul total de locuitori ai judeţului. Pentru comparaţie, în perioada interbelică, etniile erau peste 40 la sută din numărul total de populaţie, arată datele compartimentului relaţii publice şi minorităţi naţionale din cadrul Consiliului Judeţean Galaţi.

Potrivit aceleiaşi surse, cauza acestei diminuări este îmbătrânirea comunităţilor. Un exemplu elocvent în acest sens o reprezintă comunitatea evreilor, care, din 133, cât erau la recensământul din 2001, sunt acum100. Din aceştia, doar cinci sunt copii. „Recensământul populaţiei şi al locuinţelor va fi mai mult decât o simplă numărătoare a locuitorilor României. Pentru comunităţile evreieşti din ţara noastră, recensământul va fi un bun prilej pentru afirmarea demnităţii noastre, cât şi pentru reconsiderarea forţei noastre ca minoritate care convieţuieşte cu alte etnii şi românii majoritari", se spune într-un editorial din Publicaţia Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

adevarul.ro

[Braileanul]

La recensământul din 2001, în Galaţi erau 14.300 persoane de altă etnie decât cea română, reprezentând 2,3 la sută din numărul total de locuitori ai judeţului. Pentru comparaţie, în perioada interbelică, etniile erau peste 40 la sută din numărul total de populaţie, arată datele compartimentului relaţii publice şi minorităţi naţionale din cadrul Consiliului Judeţean Galaţi.

40% din Judetul Galati erau minoritari in Perioada interbelica ? ... Sa fim seriosi , de unde a scos cifra asta ?

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/0e/Romania_1930_ethnic_map.png

[dcp100168]

Gülten Abdula Nazare: „Sunt gălăţeancă. În Turcia îmi încarc bateriile”

Abdula Gülten Nazare este preşedinta Comunităţii Turce, Filiala Galaţi. Născută la Galaţi, dar cu origini în Turcia, doamna Abdula Gülten Nazare declară că iubeşte la fel de mult cele două ţări, întrucât dacă "Turcia este mama al cărei sânge curge prin venele noastre; «mama de lapte», cea care ne-a oferit pâinea, apa, aerul şi bucuria de a trăi este România". Nu poate sta departe nici de Galaţi, însă nu poate lipsi foarte mult nici de la diverse manifestări culturale, simpozioane organizate pe meleaguri turceşti. A tradus, în limba turcă, romanul "Papucii lui Mahmud" de Gala Galaction, lucrare foarte apreciată, ce a fost editată de trei ori. Pentru activitatea de cercetare pe care o desfăşoară cu dedicaţie, nu îşi doreşte decât două lucruri: sănătate şi timp. Întrucât săptămâna viitoare va fi sărbătorită Ziua Naţională a Turciei, am invitat-o pe distinsa doamnă, liderul comunităţii turce din Galaţi, să ne răspundă la câteva întrebări.

Reporter: În contextul sărbătoririi Zilelor Turciei, aş dori să îmi spuneţi cum sărbătoriţi această zi, ţinând cont că locuiţi în România.

Abdula Gülten Nazare: M-am născut în Galaţi. Sunt cetăţean român, dar ca origine aparţin unei comunităţi cu o veche şi interesantă cultură, comunitatea turcă. Totuşi trebuie precizat un lucru: indiferent de etnia căreia îi aparţinem, suntem şi vom fi produsul a două culturi. Pentru că noi, cei care trăim pe aceste meleaguri mirifice, aparţinem deopotrivă culturii româneşti cât şi celei turceşti. Aş dori să mai precizez un lucru care mi se pare minunat: în cultura turcă există un legământ sacru atât faţă de mama care ţi-a dat viaţă cât şi faţă de cea care, din diferite motive, a fost nevoită să te alăpteze (mama de lapte sau "sut anne", cum îi spun turcii). Precizez că nu este vorba de doică. În cazul respectiv, copilul are datoria sacră de a le respecta, iubi, proteja deopotrivă, în egală măsură. De aici poate şi sentimentele de iubire, de respect şi dăruire pentru cele două ţări, două popoare. Dacă Turcia este mama al cărei sânge curge prin venele noastre, "mama de lapte", cea care ne-a oferit pâinea, apa, aerul şi bucuria de a trăi este România. Iată de ce le iubesc şi le sărbătoresc la fel. De ziua ei, de Ziua Naţională a Turciei, organizăm paneluri, expoziţii, spectacole, concursuri legate de cultura turcă, de Turcia modernă, de personalitatea marelui om de stat, politic şi militar, Mustafa Kemal Ataturk. Anul acesta, am organizat diferite manifestări în Galaţi cât şi în alte localităţi din ţară. Aveam, la Galaţi, un proiect mult mai amplu, dar, din motive obiective, independente de voinţa noastră, a trebuit să-l restrângem. Vom organiza în data de 27 octombrie 2011, la ora 15.00, la Muzeul de Istorie, în colaborare cu această instituţie de cultură, o expoziţie, un panel urmat de un scurt program artistic. Vreau să mulţumesc totuşi tuturor instituţiilor administrativ locale precum şi celor de cultură pentru sprijinul pe care l-am primit de fiecare dată din partea lor, din partea diriguitorilor acestora, pe care-i stimez şi-i preţuiesc.

R: Care este cea mai veche amintire a dumneavoastră legată de Turcia?

AGN: Cea mai veche amintire despre Turcia? Datorită activităţii mele de cercetare privind cultura turcă, sunt mereu invitată în Turcia, la simpozioane, paneluri, conferinţe, festivaluri.

R: Sunteţi liderul comunităţii turce din Galaţi. Câţi membri fac parte din comunitate în acest moment şi care este ecoul pe care doriţi să îl audă comunitatea locală?

AGN: Comunitatea noastră, excepţie făcând cei veniţi de după 1990, este mică din punct de vedere numeric: doar 142 de membri. Acest lucru se poate vedea şi la celelalte comunităţi. Unul din factorii principali care duce la diminuarea numerică a comunităţii este căsătoria mixtă. Al doilea, neexistenţa unui lăcaş de cult, cel existent fiind demolat în 1984. Dar aceasta este o altă chestiune.

R: Aţi tradus, recent, în limba turcă, romanul "Papucii lui Mahmud" de Gala Galaction, lucrare foarte apreciată, ce a fost editată de trei ori. Care a fost motivaţia pentru care l-aţi ales pe Gala Galaction?

AGN: Una dintre preocupările comunităţii noastre la nivel local şi naţional este traducerea operelor literare din şi în limba română. Traducerea operelor în cele două limbi dă posibilitate cititorului din ambele ţări să cunoască nu numai valoarea literară a autorului, dar şi cultura, psihicul, viaţa socială, trăsăturile morale ale vieţii, ale oamenilor aparţinând celor două popoare. Mă bucur când văd, cum ar fi de exemplu pe Ali Narcin, un redutabil scriitor din Turcia, care a tradus poezia eminesciană, sau pe Unver Nastrattin Oglu, care a scos o culegere de poezie românească în traducerea diferiţilor poeţi turci din România şi Turcia, şi mulţi alţii. La fel, sunt şi traducători de carte din România care au tradus din literatura turcă contemporană sau clasică, cum ar fi Fatma Sadik sau Luminiţa Munteanu şi alţii. Eu m-am oprit la "Papucii lui Mahmud" a lui Gala Galaction, roman ce m-a fascinat încă de la prima lectură, făcută în anii de liceu. Este poate romanul cel mai reuşit din literatura noastră, care pune pe fondul unei crime o dezbatere despre bună convieţuire, indiferent de religie sau apartenenţă etnică. Este poate romanul care ar putea fi ecranizat şi ar putea fi un punct de plecare al tuturor dezbaterilor privind dialogul religios, fie pe plan naţional, fie pe plan mondial. Poate de aceea cititorul turc l-a îndrăgit şi îl citeşte cu atâta plăcere. Să nu uităm că autorul lui este un om de factură religioasă, un preot, un adevărat lider spiritual.

R: Cât timp aţi lucrat la această traducere şi ce alte obiective (proiecte, traduceri) urmează să derulaţi?

AGN: La traducerea acestui roman am lucrat cam un an. A fost o traducere brută, mai întâi, apoi am trecut la forma ei literară, având ca expert consultant din Turcia, pe autorul de carte prof. dr. Erol Ulgen, de la Catedra de Litere din cadrul Universităţii Istanbul, cel care a reuşit să introducă studierea operei respective în programa universităţor, la literatura clasică universală. Acum lucrez la traducerea unei opere, unei adevărate saga a construirii Republicii Turcia. Este vorba de Marea Cuvântare a lui Mustafa Kemal Ataturk, "lucrare maraton" care a fost citită la Congresul CHP, în anul 1937, timp de 6 zile, în 35 de ore şi 50 de minute. Este o lucrare care îmi ia mult timp, dar care trebuie citită, mai ales de viitorii profesori de istorie sau specialişti în domeniu. Ca să-l înţelegi pe Mustafa Kemal Ataturk, acest lider al Turciei moderne, trebuie să citeşti trei cărţi: "Marea Cuvântare "(NUTUK), discursurile şi declaraţiile acestuia. Proiecte sunt destule, timp şi sănătate să am...

R: Cine a avut cea mai mare influenţă asupra vieţii dumneavoastră?

AGN: În primul rând părinţii, apoi oamenii minunaţi pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului, dar nu în ultimul rând soţul meu, regretatul Nazare Abdula Emin, care mi-a dat curajul şi m-a sprijinit în toată această activitate.

R: Ce v-aţi dori să faceţi în ziua dumneavoastră liberă?

AGN: În ziua mea liberă... Grea întrebare... Să citesc, să mă plimb... Dar oare am vreo zi liberă?

R: A fost greu să alegeţi între România şi Turcia? Ce vă influenţează cel mai mult - locul în care trăiţi sau oamenii care vă sunt în preajmă?

AGN: Sunt gălăţeancă, sunt omul acestui loc. Turcia este portul în care îmi încarc bateriile. Fără ea mă sufoc. Dar prea mult departe de casă nu pot. Vorba cântecului: "Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n "casa mea".

R: Evidenţiaţi, vă rog, câteva obiceiuri, tradiţii din lumea turcă pe care le iubiţi (apreciaţi) cel mai mult.

AGN: Sunt multe obiceiuri, care mai de care mai frumoase, interesante, dar care în lumea modernă încep să dispară. De exemplu, tradiţia de nuntă, tradiţiile legate de Postul Ramazanului. Atunci îmi place să fiu în Turcia. Obiceiuri legate de sărbătoarea primăverii, a echinocţiului de primăvară (Nevruz). Obiceiurile legate de această sărbătoare a lumii turce are atâtea asemănări cu cele româneşti, încât sunt convinsă că popoarele, în vechimea timpului, au plecat din acelaşi loc, purtând cu ei tradiţii şi obiceiuri primare, pe care le-au dezvoltat, apoi, adăugând altele noi, au dat personalitate şi identitate proprie.

monitoruldegalati.ro

[dcp100168]

Minorităţile din Galaţi îşi sărbătoresc ziua

Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” şi minorităţile din judeţul Galaţi organizează o amplă acţiune dedicată Zilei Minorităţilor Naţionale din România - sărbătorită în fiecare an pe 18 decembrie, intitulată ”Respect pentru diversitate”. La manifestarea organizată sub patronajul Consiliului Judeţului Galaţi sunt aşteptate să participe Uniunea Armenilor din România - Filiala Galaţi, Comunitatea Elenă Galaţi, Comunitatea Evreilor Galaţi, Comunitatea Italiană "Casa Italia" Galaţi, Forumul Democrat German din România - Filiala Galaţi, Uniunea Democrată Turcă din România - Filiala Galaţi şi Uniunea Ucrainienilor din România - Filiala Galaţi.

Cei care vor să afle mai multe despre tradiţiile şi cultura minorităţilor gălăţene precum şi despre linia ascendentă pe care o urmează relaţiile interetnice şi interumane în judeţul Galaţi sunt aşteptaţi vineri, 16 decembrie, de la ora 12.00, la Sala Mihai Eminescu de la etajul 1 al Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”.

impartial.ro

[dcp100168]

Turcii au adus un pic de Anatolia pe malul Dunării

Sosite de dincolo de Europa, tocmai din Peninsula Anatolia, familiile turceşti au adus în orașul de la Dunăre vocea muezinului şi amintirea cămilelor. Numele ţării lor, tradus prin „putere” sau „măreţie” îşi găseşte un fel de corespondenţă şi în statutul capului de familie. Mai presus de tot şi toate e însă Allah. Indiferent în ce colţ de lume s-ar afla membrii unei familii turceşti, preceptele din Coran le influenţează aproape toate ritmurile zilnice, ţine să ne asigure doamna Gulten Abdula, preşedinta filialei locale a Uniunii Democrate Turce din România, care numără peste 150 de membri. Printr-un ritual simplu, binecuvântarea lui Allah sau a Profetului e obţinută la fiecare dintre evenimentele importante din viața de familie.

Botezul mare la băieţi

Unul dintre aceste evenimente marcante este botezul. Nu naşii, ci imamul (preotul musulman) sau, în lipsa lui, cel mai bătrân om din comunitate, este cel care alege numele copilului. În ciuda faptului că tatăl este figura importantă în cadrul familiei, urarea tradițională pentru copilul botezat este „Să ai parte de mamă şi de tată!” Bărbații turci își amintesc cu siguranță de un alt botez. Pe la 4-5 ani, când sunt circumciși, ei trec prin Botezul mare, celebrat printr-o petrecere ca la nuntă. Chiar după această etapă însemnată din viaţa copilului său, tatăl are obligaţia să îl ducă în vizită la moscheile şi muzeele renumite din Turcia, prilej cu care îi povesteşte despre istoria şi tradiţiile poporului său.

Sarea din cafea şi praful de copac sfânt

În trecut, băieții mai aveau un hop de trecut în viaţă, cerutul în căsătorie făcându-se după un tipic anume, care nu cunoştea rabat. Tânărul venea acasă la părintele fetei, însoţit de tatăl sau. Dacă cel din urmă nu mai era în viaţă, îl însoțea un unchi. Fata peţită trebuia să prepare cafeaua şi să o servească oaspeţilor. Cu bună ştiinţă, în ceaşca tânărului peţitor se punea adeseori şi sare, ca să se vadă cât de mult ţine la viitoarea nevastă. Nu degeaba se proceda așa, turcii susținând că amintirea unei cafele (şi implicit a persoanei care a servit cafeaua) durează 40 de ani. Cam cât o căsătorie! Tot la ritualul peţitului, fiica era întrebată, de față cu toţi ceilalţi, dacă este de acord să se mărite şi tot atunci se decidea şi răspunsul pentru peţitor.
Înainte de nuntă, atât la casa fetei, cât şi la casa băiatului, avea loc petrecerea de Kna. Cea mai deosebită este cea a fetei. Îmbrăcată în veşminte roşii, viitoarea mireasă e unsă ritualic de prietenele ei, cu hena. Este vorba despre un praf roşiatic, obţinut dintr-un copac care ar fi coborât din Rai. Practic, mireasa își ia la revedere de la casa părintească.

Masa care uneşte familia

În familia tradiţională abia formată, tatăl are sarcina de a munci şi de-a aduce bani în casă, iar mama de a face educaţia copilului şi de a-l creşte sănătos. Dacă în cursul zilei nu e posibil, atunci familia întreagă trebuie să stea la aceeaşi masă măcar seara. Împărţirea bucatelor face bine familiei pe termen lung şi fortifică o legătură deja puternică: aceea între copil şi părinţii săi. La sărbători, indiferent la ce distanţă s-ar afla, el merge să îşi viziteze părinţii, aceasta fiind o obligaţie în spiritul Coranului. Mai mult decât atât, dacă o cunoştinţă este bolnavă sau în suferinţă, un bun musulman nu trebuie să lase să treacă 40 de zile fără să îl viziteze.

viata-libera.ro

 

[dcp100168]

Amintirile îi leagă pe membrii comunităţii armeneşti din Galaţi

O comunitate mică, dar care se comportă ca o mare familie, aşa sunt armenii din Galaţi, în ciuda faptului că au rămas doar 40-50 de suflete. Dintre aceştia, doar unul sau doi armeni mai sunt puri, aşa că tradiţiile aduse din Caucaz se pierd în negura timpurilor. Cu toate acestea, micul grup din Galaţi rămâne unit în plan spiritual.
Unul dintre lucrurile care îi ţin alături este Biserica Armenească „Sfânta Maria”, din zona Potcoava de Aur. E ştiut lucru că în orice loc de pe pământ i-a purtat soarta, armenii au început să-şi întemeieze viaţa de comunitate ridicând în primul rând un lăcaş de cult.
Mai mult decât credinţa în Dumnezeu, pe armenii de pretutindeni îi uneşte istoria. Gălăţeanul Eduard Kevorkian afirmă răspicat că, dacă în familiile mixte, aflate la treia sau a patra generaţie, tradiţiile s-a pierdut, în schimb, orice urmaş al unui armean se simte dator să povestească mai departe despre prigoana la care i-au supus turcii, în 1915. Se spune că nu există familie care să nu fi avut o rudă pierdută în prigoana de acum o sută de ani. Tocmai de aceea, a le povesti copiilor despre încercarea strămoşilor lor devine o adevărată tradiţie de familie.

Scăpat de prigoană, stabilit în Galaţi
Ca exemplu, iată care este istoria familiei Tavitian din Galaţi „Trei generaţii din familie îşi datorează existenţa unui fapt istoric care, în mod tragic, a pus capăt multor vieţi. Arşag Tavitian nu şi-a dorit niciodată să renunţe la casa şi la familia lui din Erzerum”, ne povesteşte chiar strănepoata acestuia, gălăţeana Noemi Tavitian. „Când era doar un copil de zece ani, străbunicul Arşag a fost martorul unor cruzimi de neimaginat, unui masacru care l-a bântuit tot restul vieţii. În timpul prigoanei armenilor din 1915, familia străbunicului Arşag a fost ucisă de soldaţii turci, cu excepţia unei mătuşi care a reuşit să scape şi a încercat să îl salveze. Forţat să îşi vadă mătuşa decapitată de Junii turci, copilul de atunci a reuşit să scape din Erzerum ajutat de un necunoscut care a binevoit să îl îmbrace în straie turceşti, dându-i o şansă la libertate.” După o călătorie lungă prin lume, Arşag se căsătoreşte cu o armeancă din Brăila şi abia prin ’45 se stabileşte la Galaţi.

Obiceiuri uitate

Frumuseţea vieţii modeste de atunci se regăsea în bucuriile mici, dar sincere de care Maria Tavitian, unul dintre cei patru copii ai lor, îşi aminteşte cu plăcere. Deşi nu aveau bogăţii, plăcerea copiilor era extrem de mare când savurau corăbioare însiropate, baklava, mâncare de vinete sau mâncăruri de gutui sau prune gătite de mama lor. În zilele de sărbătoare, părinţii îşi puneau „hainele bune” şi, înainte de a pleca la biserică, toţi copiii trebuiau să sărute mâna tatălui şi a mamei, în semn de respect şi recunoştinţă. Un alt ritual, acum uitat, era băutul ceaiului, nu din ceaşcă, ci din farfurie. Ţinând-o cu uşurinţă pe vârful degetelor, armenii ridicau farfuria la buze şi sorbeau ceaiul, aşa cum obişnuiau strămoşii lor.

Noemi Tavitian mai povesteşte că, deşi în familiile armeneşti covorul reprezintă un obiect ce trebuie transmis din generaţie în generaţie, în familia sa, singurul obiect păstrat de la străbunicul Arşag este un samovar în care acesta prepara ceaiul pentru musafiri.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Comunitatea ucrainenilor - parfum îndepărtat de cazac, la Galaţi

Născut în Suceava, cu părinţi, bunici şi străbunici care au văzut lumina zilei tot pe meleaguri româneşti, Vichentie Nicolaiciuc nu-şi uită originile ucrainene, deşi acestea sunt foarte îndepărtate. Căsătorit cu o moldoveancă, preşedintele Uniunii Ucrainenilor din Galaţi, a ajuns în oraşul nostru prin 1947. Are o familie numeroasă la Suceava, cu nu mai puţin de şapte unchi, din partea mamei. Ceva sânge de cazac mai curge şi prin venele nepoţilor săi, pe care îi are de la cele două fete. În păstrarea identităţii lor etnice contează enorm faptul că unii dintre ei vorbesc bine limba, dar şi faptul că între ţara de origine şi comunităţile din România se menţin legături culturale strânse.
Deşi nu a călcat decât o singură dată pe pământ ucrainean, acum mai bine de zece ani (iar atunci a fost în cadrul unui proiect de colaborare culturală), domnul Nicolaiciuc are o nostalgie aparte pentru copilărie şi pentru vremurile când trăia în familia sa numeroasă, în nordul ţării. Tot de atunci i se trage şi plăcerea de a mânca pune uscate, sau prune cu orez fiert, ori colţunaşi fierţi, sărmăluţe umplute cu bureţi, care îi amintesc de perioada Crăciunului. Pentru ca în această perioadă a anului să savureze şi în Galaţi o porţie de bureţi uscaţi, dumnealui face un drum tocmai până la Suceava, de unde se întoarce cu câteva kilograme de ciuperci proaspete, culese din pădure.
Despre familiile de ucraineni spune că au obiceiul de a-şi ţine copiii aproape de ele şi că îi cresc astfel încât să devină persoane cumsecade, cu bun simţ, foarte muncitori şi ospitalieri.

viata-libera.ro

Comunitatea nemţilor din Galaţi - câte un cor de copii în fiecare sat

Nu există comunitate cât de mică de nemţi care să nu fie însufleţită de un cor de copii. Chiar şi cel mai mic sat are un cor, susţinut de Biserică. Tradiţia e respectată şi la Galaţi, de Forumul Democrat German. Cum cei 190 de membri ai comunităţii nu mai au de mult vârsta tinereţii, este o plăcere pentru aceştia să-i asculte pe copiii gălăţeni şi, astfel, să învie amintiri de pe vremea când, cel mai probabil, făceau şi ei parte dintr-un astfel de ansamblu. Chiar dacă nu toţi cei 25 de copii din cor au origine nemţească (fiind şi români care doar exersează limba germană prin cântece), sărbătorile au altă sclipire când sunt întâmpinate de tineri.
Preşedintele Forumului Democrat German din Galaţi, Hugo Prager, nu renunţă nici acum la câteva tradiţii de sărbători. Sărbători petrecute, în mod obligatoriu, alături de membrii familiei, respectând întrutotul cutuma religioasă. De Crăciun nu mai pregăteşte, cum e obiceiul, 12 feluri de mâncare (dintre care, primul, este o mâncare pe bază de peşte). În schimb, în această perioadă a anului nu-i lipseşte din casă delicioasa turtă dulce. De asemenea, aşteaptă Crăciunul cu tradiţionala coroniţă de brad pe care sunt aplicate patru lumânări. În fiecare dintre cele patru duminici din perioada Adventului (Postul) se aprinde câte una, semnificând pregătirea casei şi a sufletului pentru venirea lui Isus.
De Paşti, ouăle vopsite sunt puse de către părinţi în diferite locuri din grădina casei, iar copiii familiei trebuie să le caute în cuiburile pe care le-au pregătit special în acest sens. Poate la Galaţi acest obicei nu s-a practicat niciodată, însă cu siguranţă el este o obişnuinţă la familiile de nemţi din Ardeal şi din Bucovina, ne spune domnul Prager.
Printre principiile familiei nemţeşti se numără educaţia trainică a copiilor şi disciplina riguroasă în care aceştia sunt crescuţi. Punctualitatea, dar şi respectul pentru reguli şi tradiţii fac parte din felul de a fi al nemţilor, iar acestea nu pot fi învăţate decât în familie.

viata-libera.ro
 

Comunitatea evreiască din Galaţi - o viaţă în spiritul Legii lui Moise

Deşi au mai rămas doar 140, faţă de cei 17.000 câţi erau în perioada interbelică, evreii din Galaţi sunt o comunitate puternică, strânsă în jurul impunătoarei sinagogi din centrul oraşului. Îi unesc istoria de câteva sute de ani pe aceste meleaguri, legătura indestructibilă cu Israelul şi amintirea nealinată a Holocaustului, care a înghiţit pe cineva drag din orice familie de evrei. Preceptele din Talmud, cartea de căpătâi a comunităţii de rit iudaic, nu sunt uitate nici în acest colţ de lume, în viaţa de zi cu zi, acestea devenind legi intransigente de conduită morală.

„Mazal tov”, urare pentru miri

Deşi respectată, instituţia căsătoriei civile e puţin importantă, faţă de cea religioasă. În spiritul „legii lui Moise şi a Israelului”, căsătoria la sinagogă presupune încheierea unui act numit „Ketubah”, prin care bărbatul îşi ia angajamentul, inclusiv financiar, pentru cazul în care cei doi soţi se despart. „Nu e o constrângere de ordin material, suma înscrisă datând din timpurile străvechi. Dar arată că bărbatul îşi asumă responsabilitatea vieţii împlinite de familie”, explică preşedintele Comunităţii Evreilor din Galaţi, Sorin Blumer. Cum în ultima vreme căsătoriile au fost mixte, ultima nuntă între doi gălăţeni de origine evreiască pecetluită cu un asemenea act a avut loc înainte de ’89. Cunoscută mai ales din filme, tradiţia spargerii paharului reprezintă o parte infimă din ceremonia religioasă. „Spargerea paharului, moment în care se urează „Mazal tov”, are o parte tristă – simbolizează dărâmarea celui de-al doilea templu şi asta nu ai voie să uiţi niciodată. Partea de bucurie este că mariajul este astfel pecetluit”, aflăm de la domnul Blumer. În nunţile strict tradiţionale se păstrează un tipic al cerutului fetei, dar şi obiceiul ca, la petrecerea propriu-zisă, femeile să danseze doar cu mireasa, iar bărbaţii doar cu mirele.

Numele evreiesc

Obiceiurile legate de botez se păstrează mai bine, chiar şi în unele familii mixte. Însă un copil va fi considerat de origine evreiască numai pe linie maternă, doar dacă mama e evreică. Botezul, „Brith Milah”, are loc la opt zile de la naştere. Ritualul este mai deosebit la băieţei, acum având loc tăierea împrejur. Copiii primesc un nume de botez evreiesc, însemnat doar într-un act religios, nume ce nu corespunde cu cel din buletin. Cu numele religios vor fi apelaţi la ceremoniile religioase. Un alt moment important în ciclul vieţii unui evreu este majoratul, care se face la împlinirea vârstei de 13 ani, moment care are, de asemenea, importanţa sa în ritmurile vieţii religioase a unui evreu.

viata-libera.ro
 

Comunitatea italiană din Galaţi pune onoarea familiei, mai presus de orice

Micşorată în acest moment la 130 de membri, Comunitatea italiană din Galaţi are şi ea în spate, o întreagă istorie pe pământ românesc, ca să nu mai vorbim de bogata cultură pe care o moştenesc de la poporul lor. Mulţi dintre italienii din oraş s-au stabilit aici după ce au stat o bună bucată de vreme în Tulcea, în cunoscuta localitate numită Greci (cum greşit i-au numit localnicii pe aceşti străini veniţi de departe).

Respect între clanuri

Cel puţin aşa e cazul doamnei Valentina Algiu, ale cărei amintiri despre obiceiurile de familie sunt în strânsă legătură cu perioada petrecută peste Dunăre. Îşi aminteşte cu veneraţie de bunica ei, în ipostaza de povestitoare a unor întâmplări de mult trecute. Bătrânii unei familii de italieni strâng respectul tuturor celorlalţi membri, li se sărută mâna şi li se cere sfatul sau acordul când trebuie luată o decizie importantă. Există şi un cult al onoarei, respectat tacit de clanuri, de familiile din diferite ramuri. Tot din acest cult vin uneori şi certuri răsunătoare, ţinute în văzul lumii, „peste gard”, tot pe chestiuni de familii. De altfel, şi Biserica protejează instituţia căsătoriei, nepermeţind catolicilor să se mai căsătorească religios a doua oară.

Bărbaţii sunt mai casnici

Traian Dell’Agnolo, preşedintele Comunităţii italiene din Galaţi, ne arată altă faţă a unei familii tipice. Curios pentru mulţi dintre noi, în Italia, nu puţini dintre bărbaţi sunt cei care se ocupă de treburile atribuite, de regulă, soţiilor. „Bărbaţii sunt foarte casnici. Mie, personal, mi-a plăcut enorm să mă ocup de fiică şi, apoi, de cele două nepoţele. Pe prima nepoţică am crescut-o de la trei ani şi până în clasa a V-a”, povesteşte dumnealui, recunoscând că, dacă a trebuit, a pregătit pentru toată familia şi de mâncare, cu aceeaşi plăcere.
Că sunt mai veseli, că le place să se distreze cu orice prilej şi că nu cedează uşor tristeţii şi necazurilor, asta vine dintr-un mod optimist de a privi lucrurile şi viaţa, o recunosc toţi italienii cu care te întâlneşti. Un mod de viaţă care se perpetuează şi în sânul familiei tipice italiene.

viata-libera.ro
 

[dcp100168]

Comunitatea elenă din Galaţi. Grecii atrag norocul de partea lor

Cum sarea şi piperul dau savoare mâncării, tot aşa tradiţiile, obiceiurile şi mai ales tabieturile grecilor le fac acestora traiul mai frumos şi le aduc noroc sau prosperitate. Aşa cred şi cei aproximativ 500 de greci care trăiesc acum la Galaţi. Chiar simplul obicei de a-şi ura unii altora, în greceşte, o zi, o săptămână sau o lună bună ori chiar un anotimp bun are menirea de a atrage spiritele bune. Grecii pun mare preţ pe fericirea lor şi a copiilor lor, făcând orice le stă în putinţă pentru a-i ajuta să-şi construiască un rost în viaţă. E aproape o regulă nescrisă ca afacerile grecilor să fie în familie, pentru a asigura traiul copiilor sau rudelor.

Copiii nu au nume până la botez

De altfel, de la botez, când micuţul primeşte obiecte de aur, se încearcă atragerea norocului de partea lui. Primul copil al familiei este numit după bunicul sau bunica din partea tatălui, în semn de respect. Preşedinta Comunităţii Elene din Galaţi, doamna Rodoclia Zamfiropol, se mândreşte că poartă numele mic al bunicii. În Grecia însă, la ieşirea din maternitate, pe certificatul de naştere e scris doar numele de familie şi sexul. Până la botez, copiii nu sunt strigați pe nume, ci li se spune  “beba”, adică bebeluș.  Certificatul final, semnat de ambii părinți, se acordă numai după ce se primește actul de botez ştampilat de preot.

Mireasă cu voaluri roșii sau galbene

Şi nunta e prilej de invocare a norocului. Înainte de căsătorie, la o petrecere acasă, mireasa primeşte de la rudele apropiate foarte mulți bani, pe care-i înșiră pe patul ei, pentru prosperitate. La nuntă, mireasa poartă, de obicei, voaluri roșii sau galbene, reprezintând focul ce va apăra cuplul de spiritele rele. Ea trebuie să aibă şi un cub de zahăr, pentru o viață dulce și plină de bucurie. La ceremonia religioasă, obișnuitele coroane ale mirilor sunt fie coroniţe din flori de portocal, fie cercuri simple, din aur, legate simbolic unul de altul cu o panglică ceva mai lungă. Deși s-a căsătorit la Galați, doamna Zamfiropol a avut la ceremonia religioasă coronițe legate cu o astfel de panglică.  Bineînțeles, la nunţile din Grecia, chiar se sparg farfurii, la anumite melodii tradiționale, cioburile aducând noroc. Ca o superstiție, este bine pentru miri ca aceștia să își facă nunta duminica.

Pita Sfântului Vasile

La Galați nu se ține niciodată carnaval stradal, pentru a marca începerea postului Paştelui. Şi nici la slujba de Prohod nu se înconjoară, cu credincioșii, cartierul sau întreaga zonă în care e situată biserica. De Anul Nou însă, familiile din Galaţi nu uită nici acum să prepare în casă Pita Sfântului Vasile. De o astfel de pită dulce, dar având ca ingredient şi ceapa, îşi aminteşte doamna Elli Vurlis. În prima zi a Anului Nou, aceasta se împărţea numai cu familia. Cum grecii acordă un respect mare părinţilor şi bunicilor, pita era tăiată de capul familiei, de regulă persoana cea mai în vârstă: prima felie era a Sf. Vasile, următoarea era a casei, pentru bunăstare, iar apoi, în ordinea vârstei, primea câte o porţie fiecare dintre cei prezenţi. La doamna Zamfiropol acasă, în vremea copliăriei, se pregăteau trei astfel de pite, fiecare cu bănuţul ei. Una se tăia în ajun de Anul Nou, a doua în prima zi a anului, iar a treia se păstra pentru Bobotează.

Cafeaua stârnește la vorbă

În viața de zi cu zi a familiei intervin mai degrabă tabieturile, precum băutul cafelei, decât tradiţiile. Cafeneaua e locul unde bărbații, dar mai nou şi femeile, se întâlnesc, dacă se poate zilnic, pentru a discuta despre orice. “Practic, acolo orice poate deveni subiect de conversație. Se discută, se țipă, se fumează, se bea cafea, prietenii se contrazic, dușmanii ajung să se împace, este locul unde vedeți adevărata viață grecească”, povestește doamna Zamfiropol, pentru cei care nu au vizitat Grecia niciodată. Cert este că nu există familie de eleni care să nu consume cafea. Tinerii, la rândul lor, servesc un fel de frappe, făcut tot pe bază de cafea gecească. Iar în Galați, Olimpos chiar este locul unde grecii din orașul de la Dunăre recreează atmosfera dintr-o veritabilă cafenea din Republica Elenă. Pentru necunoscători, cafeaua grecească, care se prepară la ibric, întotdeauna fără lapte, este ceva mai deschisă la culoare, aducând a cacao, și, bineînțeles, are un gust specific. De regulă, se servește alături de un pahar de apă.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Kalimera de la Galați! Juniorii Ansamblului „Olympos”, vedete la TVR2

Un vesel și plin de energie și de culoare „Kalimera!” a răsunat de la Galați, luni, la ora 13,00, pe TVR2, TVR+ și online, de pe pagina de Facebook „Alte Minorități”. Copiii și tinerii din cele două ansambluri "Olympos Junior", aparținând Comunității Elene din Galați, au fost protagoniştii acestei ediții speciale, din luna copilăriei.

Am putut afla poveștile dansatorilor mici și mari, cum s-a născut pasiunea lor pentru tradițiile elene și pașii pe ritmuri grecești, dar și cât de mari le pot fi emoțiile atunci când sunt pe scenă. De asemenea, i-a putut vedea dansând în piațeta de la Biserica Greacă.

„Pe malul Dunării, la granița dintre istorie și modernitate, orașul Galați este un centru al diversității culturale. Aici, tradițiile prind viață prin oamenii care nu și-au uitat rădăcinile. Printre comunitățile care dau valoare orașului se numără și cea elenă, prezentă la Galați de generații întregi. Astăzi tradiția grecească este dusă mai departe de cei mai tineri membri ai comunității, copiii din ansamblul Olympos Junior, parte a Uniunii Elene din România, filiala Galați”, a fost prezentarea făcută în emisiune Galațiului, o carte de vizită care, cel puțin pe mine, m-a făcut să mă simt mândră!

Ansamblul artistic "Olympos" al Comunității Elene din Galați are aproximativ 65 de dansatori, între care cel mai mic are doar șase anișori, iar cel mai matur - 38. Ansamblului Artistic "Olympos Senior" i se adaugă cele două ansambluri de juniori. Unul este format din copii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, și un altul cu adolescenți între 12 și 16 ani.

Prin pașii de dans din toate regiunile Greciei, din insule sau din zonele muntoase, cu toții aduc în fața publicului povești spuse nu prin cuvinte, ci prin ritm, culoare, emoție și energie. Oferă, de fiecare dată, o adevărată călătorie culturală în Elada. Și, foarte important, nu învață doar pași de dans! Descoperă comunitatea, tradiția și identitatea grecilor!

Cu toții sunt fascinați de dansuri și de căldura coordonatoarei ansamblului, Cristina Spiridon. Emoțiile de pe scenă? Au grijă să le lase în culise!

„Mie îmi place aici că dansăm dansuri grecești care sunt foarte frumoase”/ „Eu sunt un pic grecoaică. Costumul grecesc este foarte frumos! Când îl îmbraci, te simți ca și cum ai fi încoronată”/ „Fac de doi ani dansul grecești...”/ „La Comunitatea Elenă din Galați mai învăț și limba greacă”/ „Îmi place să fiu pe scenă pentru că oamenii se bucură când ne văd", sunt câteva dintre declarațiile copiilor din ansamblu, difuzate în emisiune.

Jurnalista Roxana Amzar Gheorghe a avut răbdarea să stea la povești cu fiecare în parte.

„Noi, cei de la Comunitatea Elenă din Galați, suntem foarte bucuroși că sunt atât de muți copii dornici să învețe dansuri tradiționale grecești. Vin în număr foarte mare. Uneori nu facem față cerințelor, deoarece avem un număr limitat de costume, dar încercăm întotdeauna să găsim o variantă să putem primi cât mai mulți. Sunt și copii din familii grecești, și asta ne bucură foarte mult, pentru că știm că tradiția merge mai departe. Și sunt sigură că și iubitorii de dansuri tradiționale grecești, care poate că nu au origini grecești, vor duce mai departe ceea ce noi facem astăzi”, a spus coordonatoarea Cristina Spiridon.

Prin fiecare pas, piruetă, răsucire pe ritm, ei, juniorii, păstrează vie moștenirea culturală a Greciei și învață să își iubească rădăcinile.

Bună ziua, „Kalimera”!

Emisiunea „Kalimera” („Bună ziua”, în limba greacă) își propune să găsească și să le ofere telespectatorilor poveștile membrilor comunității elene semnificative pentru cultura românească.

Difuzată de două ori pe lună, luni, de la ora 13,00 (alternativ cu emisiunea „Identități”), vă invită să aflați mai multe despre evenimentele importante ale acestei comunități: Olimpiada Internaţională a Elenismului, Ziua Limbii Elene, Festivalul interetnic Alfabetul Convieţuirii, Festivalul Elenismului din România, Ziua Naţională a Greciei - 25 martie, Ziua Marelui "Nu" - 28 octombrie.

Uniunea Elenă din România este o organizaţie cu profil etnic, cultural şi educaţional, fondată pe 28 decembrie 1989, care reuneşte comunităţile elene de pe teritoriul României, cetăţeni români de origine greacă, dar şi filoeleni, având peste 10.000 de membri.

viata-libera.ro