Jump to content

Criză de grădiniţe şi creşe


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Criză de grădiniţe şi creşe

* Cele 48 de grădiniţe şi doar două creşe de stat din Galaţi sunt supraaglomerate *

În prezent, în grădiniţele şi creşele de stat din municipiului Galaţi se află 5-6.000 de copii peste capacitatea unităţilor. Informaţia a fost făcută publică de către senatorul Marius Necula, care a şi anunţat că intenţionează să prezinte un proiect prin care să corijeze astfel de situaţii. Până atunci însă, într-o grupă de grădiniţă în care ar trebui să fie maxim 20 de copii, sunt chiar şi 40!

„Într-adevăr, în momentul de faţă există circa 26.000 de copii preşcolari în unităţile de învăţământ, în condiţiile în care, dacă ar fi să respectăm normele impuse de legea educaţiei privind numărul maxim de copii la o grupă, ar trebui să avem doar 19-20.000 de copii. Avem un excedent de 5-6.000 de copii, motiv pentru care am suplimentat capacitatea unor grădiniţe. În loc de 20 de paturi, de pildă, avem 40, sau, în loc de 20 de elevi într-o grupă, avem 40. Care ar fi fost alternativa? Să-i refuzăm pe copii? Părinţii ce ar fi făcut, unde să-i lase?”, ne-a confirmat şi inspectorul şcolar general-adjunct, Onuţ Atanasiu, enumerând şi câteva din unităţile supraaglomerate: Grădiniţele 7, 45 şi 1, din Centru, sau Grădiniţele nr. 51 şi nr. 41, din Micro 19.

Lucrări în trei grădiniţe

Potrivit purtătoare de cuvânt a Primăriei municipiului Galaţi, Nicoleta Manole, în momentul de faţă, în municipiul Galaţi există 48 de grădiniţe şi două creşe de stat.

Cu bani de la bugetul local, în prezent se derulează lucrări la trei grădiniţe, iar la Creşa nr. 1 din Micro 19 aceste lucrări (în valoare de 250.000 de lei) s-au încheiat, unitatea fiind funcţională.

Din cele trei lucrări cu bani publici, doar Grădiniţa nr. 58 din Micro 20 este o unitate nouă înfiinţată (lucrare de 2,4 milioane de lei, realizată de Moldovulcan, care trebuie să o finalizeze în noiembrie). În rest, la Grădiniţa nr. 5 (strada Vultur, colţ cu Domnească), SC Sowiens SRL Galaţi lucrează, până în octombrie, la extindere (lucrări în valoare de un milion de lei), iar la Grădiniţa nr. 15 (str. Ion Neniţescu) se realizează, tot până în octombrie, lucrări de modernizare (180.000 de lei) de către SC Triomet Galaţi.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.