Jump to content

Festivalul Trabanturilor, la Galaţi


dcp100168

Recommended Posts

Festivalul Trabanturilor, la Galaţi

Parada face parte dintr-un Festival al Trabanturilor, unde pot fi aflate detalii inedite despre bătrâna maşină nemţească. Colecţionarii vor tăia sâmbătă seara şi un tort al trabantiştilor, care nu putea avea decât forma unui Trabant!

Festivalul Trabanturilor - unul dintre visurile colecţionarului gălăţean Marin Dobre - va deveni realitate la sfârşitul acestei săptămâni. Acesta a reuşit chiar să convingă autorităţile locale să-i dea voie să facă şi o paradă pe străzile oraşului cu cele mai inedite modele de Trabant.

Festivalul va debuta sâmbătă, la ora 10.00, pe esplanada de la „Potcoava de Aur", acolo unde vor fi urcate cele 15 modele de Trabant venite din toată ţara. „Vin colecţionari din Transilvania, din nordul Moldovei, cu tot felul de maşini recondiţionate. Veţi putea vedea chiar şi o variantă militară de Trabant", spune organizatorul festivalului, Marin Dobre.

Cinci dintre exponate vor fi ale colecţionarului din Galaţi. Vorbim despre un Trabant 601, cu motor în doi timpi (pe care l-a transformat în Cabrio), un Trabant 1,1 cu motor de VW Polo în patru timpi (de asemenea, transformat în Cabrio) şi două Trabanturi electrice. Piesa de rezistenţă pare să fie Limuzina Trabant, lungă de şase metri şi cosntruită din trei maşini Trabant. Limuzina are două punţi şi este decapotabilă.

Tortul trabantiştilor

Sâmbătă seara, de la ora 17.00, participanţii la ineditul festival vor tăia, în prezenţa curioşilor care se vor afla prin zonă, „tortul trabantiştilor", o prăjitură de peste cinci kilograme care nu putea avea altă formă decât de Trabant.

Seara se va încheia pentru colecţionari cu un borş de peşte. „Aşa, ca să-şi amintească oamenii că au trecut pe la Dunăre", spune râzând organizatorul.

Duminică dimineaţă, tot de la ora 10.00 va avea loc parada Trabanturilor. Micile autoturisme vor străbate în lung şi-n lat străzile oraşului, după care vor poposi din nou pentru a fi admirate pe platforma de la Potcoava de Aur, acolo unde vor sta până la ora 13.00.

„Am reuşit cu greu să conving autorităţile rutiere că nu-i vorba despre un concurs, ci despre o paradă şi până la urmă m-au lăsat să o fac", spune Marin Dobre.

Dacă festivalul va avea succes, omul de afaceri gălăţean se gândeşte să înfiinţeze un Fan-Club al trabantiştilor din toată ţara.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Trabantul, de la „relicvă” la ultimul trend în materie de condus

Deşi cu stângăciile unei prime ediţii – printre care nerespectarea „la fix” a programului - , expoziţia de Trabanturi care a avut loc, sâmbătă, la Potcoava de Aur, a scos oraşul din monotonia obişnuită.

Înşirate la expoziţie, Trabanturile au constituit un adevărat punct de atracţie pentru gălăţenii care au privit motoarele, s-au fotografiat cu maşinuţele şi au stat de vorbă cu proprietarii lor. Cele mai fotografiate: Trabanturile decapotabile cu patru şi, respectiv, două locuri, dar şi Trabantul-limuzină ori cel electric.

Trabantişti de toate vârstele

„Pe vremuri se făceau o groază de glume cu Trabantul. Apoi a apărut într-un ziar o caricatură în care, pe o ploaie mare, pe şosea rulau, alături, un Trabant şi un motociclist. Şi cel din Trabant dă geamul jos şi îl întreabă: hei, nu ştii vreo glumă cu un Trabant?”, ne-a povestit, amuzat, Adrian Mihăilescu, unul din sutele de gălăţeni care au venit la expoziţie pentru a vedea modele de epocă.

„Mă numesc Alesia Cristina Amorţilă şi sunt o trabantistă. Mie îmi place Trabantul, pentru că e frumos şi nu scoate fum ca alte maşini, ca de exemplu Dacia. Mami are Trabant, iar tati Dacia şi eu nu sunt prea fericită pentru asta… Dar când voi fi mare voi conduce şi eu un Trabant”, ne-a spus fetiţa de opt anişori, care îşi găsise loc în Trabantul-limuzină expus.

De la maşina săracului la bijuterie de colecţie

De altfel, Trabantul-limuzică, „Cabrios” este prima invenţie omologată RAR a gălăţeanului Mario Dobre, cel care a organizat expoziţia şi cel care a inventat şi omologat RAR şi Trabantul electric.

„Aceasta este maşina viitorului, bateria maşinii are o autonomie de 150-200 de km, după care se alimentează de la o priză domestică, pe acelaşi principiu cu al unui telefon mobil. Pentru 100 de km în oraş consumă 120 de kw, adică în jur de cinci lei, în timp ce pentru o maşină cu benzină 100 de km costă mult mai mult”, ne spune Dobre, cel care acum lucrează la „o altă invenţie, o maşină electrică, la care bateriile sunt în roţi”.

Deşi nu este sprijinit financiar de nimeni (şi nici nu face un caz din asta!), Dobre continuă să îşi dedice timpul şi inteligenţa acestei pasiuni, aşa cum o fac şi alţi posesori de Trabanturi. Posesor a „zece Trabanturi de colecţie”, Arpad Molnar, din Braşov, a venit la expoziţie cu „un Trabant Tramp Cabrio, făcut iniţial pentru grănicerii germani…

Eu am găsit-o ruginită, în curtea unui cetăţean, am cumpărat-o şi am lucrat la ea ani de zile pentru a o face să arate aşa. În România sunt doar două astfel de modele şi amândouă au fost recondiţionate de mine”.

Alături de „singurul Trabant cu două locuri, omologat din România” Nicuţa Sofia ne-a spus că „soţul a lucrat ani de zile la el, ca să arate aşa… O dată, când am fost la o expoziţie la Sf. Gheorghe, o familie de nemţi a venit, iar bărbatul a îngenuncheat şi a sărutat capota… ne-a impresionat tare de tot!

Trabantul s-a transformat dintr-o maşină a săracului, cum era numită odată, într-o bijuterie de colecţie”.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.