Jump to content

Timp de 48 de ore nu se mai naşte la Spitalul Judeţean


Recommended Posts

Posted

Timp de 48 de ore nu se mai naşte la Spitalul Judeţean

Din această seară, de la ora 20.00, şi până duminică dimineaţă, în municipiul Galaţi nu se vor mai naşte copii decât la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „Buna Vestire”, Maternitatea de pe Chicuş. După cum am aflat de la directorul Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Valentin Boldea, Ambulanţa va dirija toate cazurile de iminenţă de naştere către Maternitatea de pe Chicuş.

După cum ne-a asigurat dr. Boldea, este doar o măsură de prevenire, nu un pericol: „În urma scandalului care a fost la nivelul Spitalului Judeţean, Direcţia de Sănătate Publică şi-a intensificat activitatea de supraveghere împreună cu nucleul epidemiolegic al spitalului, şi am constatat că în anumite zone avem o încărcătură microbiană destul de crescută. Acolo unde avem secţii fierbinţi cum e Blocul de Naşteri şi Secţia de Neonatologie am decis să închidem pentru 48 de ore, până duminică dimineaţă, timp în care vom face curăţenie şi iginenizare. Nu se va mai naşte la Judeţean. Este o acţiune preventivă e important să nu speriem populaţia că iar au apărut probleme în spital, pentru a preîntâmpina noi focare de infecţie”, ne-a declarat dr. Boldea.

După cum ne-a asigurat dr. Liliana Docan, directorul medical al Spitalului de Obstetrică–Ginecologie, Maternitatea este pregătită să primească viitoarele mămici şi să le ajute să nască în cele mai bune condiţii. „În urma întâlnirii avute cu conducerea Spitalului Judeţean şi cu Direcţia de Sănătate am pus la punct toate aspectele concrete şi practice astfel încât să colaborăm între noi ca să fie lucrurile bune la Spital. Suntem bucuroşi că putem să-i ajutăm şi noi prin faptul că vor transfera toată activitatea obstetricală la Maternitatea Buna Vestire. Suntem pe poziţii şi aşteptăm să ne descurcăm frumos împreună cu colegii noştri de la judeţ. Avem de toate din punct de vedere material, uman am organizat în aşa fel serviciu ca să fim şi noi şi colegii de la spitalul judeţean gardă completă la Maternitate”.

Potrivit dr. Boldea, copii născuţi prematur care necesită supraveghere, ventilaţie, vor fi transferaţi la Spitalul de Copii, restul vor fi externaţi pe măsură ce condiţiile de externare sunt respectate. Directorul DSP ne-a asigurat că mamele şi copiii aflaţi în moment în spitalul judeţean se află în deplină siguranţă.

viata-libera.ro

Posted

10 bebeluşi au venit pe lume la Buna Vestire după închiderea temporară a maternităţii de la Judeţean

Blocul operator şi secţia neonatologie a Maternităţii Spitalului de Urgenţă Galaţi sunt închise timp de 48 sau 72 de ore, depinde de rezultatele analizelor, pentru curăţenie şi dezinfecţie generală. Blocul operator al Judeţeanului nu mai fusese igienizat temeinic din 2002, şi din lipsă de bani, a precizat Dorel Firescu, directorul medical al Spitalului de Urgenţă Galaţi.

10 mămici care trebuiau să nască la Maternitatea Spitalului de Urgenţă au născut deja la Buna Vestire, căreia i s-a asigurat personal suplimentar şi o a doua linie de gardă. „Trebuia să nasc la Judeţean, dar mi-au zis că au o problemă cu o infecţie şi m-au adus aici. Am avut emoţii dar nu au fost probleme. Totul a fost ok”, a spus Mirela Ştefa, o mămică care a adus-o pe lume pe fetiţa ei, Isabela–Maria, la Buna Vestire, deşi trebuia să o nască la Maternitatea Judeţeanului. La fel a păţit şi Claudia Aradu, pe care ambulanţa a adus-o de la Pechea direct la Buna Vestire, deşi voia să nască la Judeţean.

La Maternitatea Buna Vestire s-au luat măsuri suplimentare pentru bebeluşi şi mame chiar şi la incubatoare. Maternitatea are o a doua linie de gardă şi personal adus de la Spitalul Judeţean pentru a face faţă naşterilor din tot judeţul, a precizat dr. Liliana Docan, director medical Spitalul Bună Vestire.

monitoruldegalati.ro

Posted

S-au reluat naşterile la Judeţean

Blocul de Naşteri şi Secţia de Neonatologie a Spitalului Clinic de Urgenţă din Galaţi au fost redeschise duminică dimineaţă, la ora 8,00 aşa cum fusese anunţat vineri.

”Cele două secţii şi-au reluat programul normal. Pacientele care au venit la spital de duminică, după ora 8,00 au fost internate şi au avut parte de aceeaşi îngrijire ca şi înainte de a efectua dezinfecţia”, ne-a spus dr. Valentin Boldea, şeful Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică.

Reamintim că joi după-amiază, de la ora 20.00, Blocul de Naşteri şi Secţia de Neonatologie de la Spitalului Judeţean au fost închise pentru 48 de ore, după ce testele epidemiologice efectuate au arătat că există o încărcătură bacteriologică mai mare decât media admisă. În acest interval de timp, naşterile s-au efectuat doar la Spitalul de Obstetrică – Ginecologie “Buna Vestire”, personalul de aici fiind suplimentat cu medici şi cu moaşe de la Judeţean.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.