Jump to content

Ruinele Mehid, faţa hidoasă a orașului


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Demolarea Mehid nu trece de faza hârtiilor

Dosarul întocmit pentru demolarea ruinelor fostei întreprinderi Mehid de pe bd. Coşbuc nr. 256 a fost depus la Registratura Primăriei Galaţi în data de 4 iulie 2019, pentru a fi eliberată autorizaţia de demolare. Au trecut de atunci mai bine de şase luni, iar autorizaţia nu a fost eliberată nici până acum, deoarece „lipseşte acordul de la Protecţia Mediului”, iar fantoma Mehidului încâ bântuie Galaţiul.

Lăsată în părăsire în ultimii zece ani, la cheremul boschetarilor şi al hoţilor, suprafaţa de peste trei hectare a fostei întreprinderi de echipamente hidraulice Mehid a ajuns cea mai mizerabilă zonă a Galaţiului, toxică, periculoasă pentru toţi gălăţenii care locuiesc în jur. Iată de ce, în vara anului trecut, atunci când Corneliu Mangalea, patronul Mehid, făcea marele pas aşteptat de tot Galaţiul şi depunea la Primărie dosarul pentru demolarea ruinelor de pe Coşbuc, totul părea o chestiune de scurtă durată, de două-trei luni. Mai ales că, la acea dată, se vorbea de vânzarea terenului ca despre o afacere serioasă, fiind vehiculate numele unor potenţiali investitori de genul Decathlon sau al unor dezvoltatori imobiliari care ar fi urmat să construiască altceva în loc.

S-a spus atunci, imediat după data de 4 iulie, că dosarului depus îi mai lipsea „numai un document de la direcţia locală de taxe şi impozite a municipalităţii”. O lună mai târziu, în august 2019, dosarul pentru demolare s-a împiedicat de un alt hop: un echipament electric al SDEE Muntenia Nord Galaţi, un distribuitor „important”, imposibil de desfiinţat şi scump de mutat. „Din verificarea efectuată la sediul fostei societăți Mehid SA, situat în strada George Cosbuc nr. 256, a rezultat existența unui punct de distribuție de 6 kV (medie tensiune) respectiv PD 15, punct de distribuție integrat în alimentarea cu energie electrică a fostei societăți SC Mehid SA, fiind pus în funcțiune în anul 1970 și aflat în gestiunea SDEE Galați. Punctul de Distribuție PD 15 este integrat în schema de alimentare cu 6 kV a municipiului Galați, fiind un nod energetic important și, prin urmare, nu poate fi „desfiinţat”. În condițiile în care va fi luată în calcul o lucrare de mutare a instalațiilor electrice aferente PD 15 într-o alta incintă, nu putem estima durata exactă, deoarece acest lucru presupune întocmirea unui proiect, obținerea de avize și autorizații, iar apoi execuția propriu-zisă a lucrării. Ordinul ANRE nr. 25/22.06.2016 stabilește în sarcina solicitantului obligația de plată a costului lucrărilor de deviere, mutare sau modificare a instalațiilor electrice”, aşa răspundea SDEE Muntenia Nord Galaţi la solicitarea „Vieţii libere”.

În consecinţă, s-a hotărât să se meargă înainte cu o demolare parţială şi să se „radă” tot, cu excepţia acelui echipament Electrica, până când acesta va fi mutat. Dar tot mai erau necesare nişte hârtii, conform precizărilor de atunci ale Biroului de presă al Primăriei Galaţi pentru ziarul nostru: „o expertiză tehnică din partea SDEE Muntenia Nord, un acord oficial din partea creditorilor conform sarcinilor înscrise în cartea funciară, un act administrativ din partea autorităţii competente pentru protecţia mediului, o dovadă de achitare a taxelor legale, în valoare de 60,55 lei”.

Acum, la peste jumătate de an de la (prima) depunere a dosarului de demolare a Mehid, am cerut Primăriei să ne precizeze stadiul în care se află obţinerea autorizaţiei de demolare. „Încă nu a fost prezentat acordul de mediu şi, implicit, nu s-a emis autorizaţia de demolare”, ne-a răspuns, scurt, Biroul de presă al municipalităţii.
La rândul său, Carmen Sandu, directorul executiv al Agenţiei de Protecţia Mediului Galaţi, ne-a spus că dosarul Mehid, depus la APM în septembrie 2019, „este în procedură”. „Pe 30 decembrie am cerut completări, nu ne-a fost trimis nimic până acum”, a încheiat şefa APM Galaţi.

În aceste condiţii, în care dosarul pentru demolarea Mehid nu a reuşit încă să „biruie” faza hârtiilor, ne putem întreba când şi, mai ales, dacă se va mai face o demolare a ruinelor respective. Mai ales că oportunităţile de afaceri apar, dar mai şi dispar, nu sunt valabile o veşnicie.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 months later...

Ruinele Mehid au biruit și pandemia

După o perioadă în care pandemia de coronavirus a pus la pământ ramuri întregi ale economiei și sute de mii de locuri de muncă, a închis școli, gradinițe, precum și mii de mici afaceri private și a redus, surprinzător, din birocrația a numeroase instituții de stat, există lucruri care ”râd în soare” în continuare, netulburate. Unul dintre acestea este Mehidul, mai exact ruinele fostei întreprinderi de echipamente hidraulice de pe bulevardul Coșbuc, care vor ”împlini” pe 4 iulie un an de când s-a depus la Primăria Galați dosarul pentru demolarea lor. De asemenea, în această lună, pe 27, se fac nouă luni de când, scriptic cel puțin, ruinele ar fi trebuit să dispară.

Dosarul pentru demolarea ruinelor fostei întreprinderi Mehid de pe bd. Coşbuc nr. 256, care îi aparține afaceristului Corneliu Mangalea, a fost depus la Registratura Primăriei Galaţi în data de 4 iulie 2019, pentru a fi eliberată autorizaţia de demolare. Luna viitoare se face un an de la acest demers, iar autorizația de demolare nu a fost eliberată nici până acum. Explicația acestei întârzieri, pe care am primit-o de la Primăria Galați, este că lipsește acordul de la Agenția pentru Protecția Mediului, același document care lipsea și în ianuarie, atunci când am scris precedentul articol pe acest subiect. ”Încă nu a fost prezentat acordul de mediu, prin urmare, conform procedurilor legale, autorizația de demolare nu poate fi emisă în lipsa acestui acord”, a declarat, marți, pentru ”Viața liberă”, Petrica Pațilea, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Galați.
Am întrebat și la Agenția pentru Protecția Mediului Galați de ce durează atât de mult eliberarea acestui acord. ”Noi am cerut, în data de 30 decembrie 2019,  să ni se aducă memoriul de prezentare refăcut. Până la ora asta nu ne-a trimis nimic”, a spus directorul executiv al APM Galați, Carmen Sandu. Am mai întrebat dacă restricțiile intervenite pe perioada stării de urgență ar fi putut împiedica în vreun fel demersurile lui Corneliu Mangalea de a obține documentele necesare. ”Nu. În starea de urgență, noi am primit documente atât pe e-mail, cât și la sediul instituției. Agenția a fost deschisă în tot timpul acesta”, ne-a mai spus Carmen Sandu.

Ruinele de pe Coșbuc, ”greu de ucis”

Încercarea de demolare a ruinelor de pe cele peste trei hectare de teren aparținând firmei patronate de Corneliu Mangalea a început mult prea târziu, după ce zona a devenit un focar insalubru, și a întâmpinat deja mai multe probleme.
La scurtă vreme după depunerea dosarului, în iulie anul trecut, s-a spus că acestuia îi mai lipsea numai un document de la direcția locală de taxe și impozite. O lună mai târziu, s-a descoperit un alt obstacol: un echipament electric al SDEE Muntenia Nord Galaţi, un distribuitor imposibil de desfiinţat şi scump de mutat în altă parte. În consecință, s-a decis să se meargă înainte cu o demolare parțială și să se demoleze tot de jur-împrejurul acelui echipament Electrica. Dar tot mai erau necesare niște hârtii suplimentare, printre care și o expertiză tehnică din partea SDEE Muntenia Nord, un acord oficial din partea creditorilor Mehid și un aviz de la Protecția Mediului. Conform surselor noastre, demersurile pentru demolare  ar fi întârziate la ora actuală și de lipsa unei analize - se pare, destul de scumpe - prin care să se demonstreze dacă pe terenul Mehid mai sunt (sau nu) substanțe toxice provenite din activitatea fostei întreprinderi.
Numai în perioada 2011-2015, Comisariatul Judeţean Galaţi al Gărzii de Mediu a efectuat cinci controale la fostul Mehid, soldate cu amenzi în valoare de peste 200.000 de lei, pentru "depozitări necontrolate de deşeuri (deşeuri inerte, deşeuri de hârtie, carton, sticlă, deşeu de material plastic, anvelope uzate, benzi de cauciuc, deşeuri de hidrocarburi, uleiuri uzate, substanţe periculoase etc.)", pentru "nesalubrizarea terenului" şi pentru faptul că "nu s-au solicitat şi obţinut acte de reglementare pentru dezafectarea instalaţiilor".
La rândul lor, Finanţele au trimis 102 somaţii, 62 de adrese de înfiinţare popriri, însoţite de titlurile executorii aferente, plus cinci procese-verbale de sechestru.
Și Poliţia Locală a dat amenzi pe partea de mediu, după ce a constatat că fostul Mehid este "un loc neîmprejmuit, insalubru, devenit un depozit de gunoi, focar de infecţie, într-o stare avansată de degradare", iar societatea a fost notificată să ia măsurile corespunzătoare legale pentru punerea în siguranţă a clădirilor.
În cele din urmă, Mehid a obţinut două certificate de urbanism de la Primăria Galaţi, în anii 2016 şi 2017, pentru desfiinţarea construcţiilor, ambele certificate fiind prelungite legal până pe 27 septembrie 2019, perioadă până la care trebuia să desfiinţeze tot. După cum putem vedea cu toții, ruinele încă sunt acolo bine-mersi!

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 6 months later...

Ruinele Mehid, o rană hidoasă pe faţa orașului. Un centenar ce nu va mai fi marcat

În curând, am fi putut marca centenarul fostei Întreprinderi Mecanice pentru Echipamente Hidraulice, în prezent Mehid, dar, între timp, aceasta a ajuns în categoria fantomelor industriei gălățene.

Scurt istoric economico-financiar

Activitatea fabricii a început în anul 1921, prin organizarea unui grup de ateliere ce au funcționat până în 1940, atunci când au fost trecute în subordinea Flotei a III-a Aviație, sub titulatura "Fabrica de Reparat Avioane ASAM" Galați. După instaurarea comunismului, în perioada 1945-1948, atelierele au trecut la un alt domeniu - reparații tractoare agricole, inclusiv fabricarea pieselor de schimb pentru acestea. În 1977, grupul de ateliere și-a schimbat din nou denumirea, în "Întreprinderea Mecanică pentru Echipamente Hidraulice" (IMEH), completându-și activitatea cu fabricarea primelor tipuri de cilindri hidraulici. A fost perioada în care mii de gălățeni își câștigau aici traiul de zi cu zi, într-o uzină considerată o bijuterie a orașului, singura din țară care realiza celebrele hidrosfere (castele de apă).
În 1991, IMEH s-a transformat în societatea pe acțiuni Mehid SA, iar nouă ani mai târziu a fost preluată de compania Metal SA Galați, controlată de cunoscutul miliardar gălățean Corneliu Mangalea. Atunci, compania avea 578 de salariați și o cifră de afaceri de 4,7 milioane de lei. Într-un deceniu, a "scăpat" de peste 500 dintre angajaţi și şi-a înjumătățit cifra de afaceri, date fiind unele decizii financiare neinspirate. În aprilie 2006 (când Metal Grup Industrie deținea aproape 93 la sută din acțiunile Mehid), s-a decis, prin hotărâre AGA, contractarea unor împrumuturi bancare în valoare de patru milioane de euro, pentru capital de lucru și retehnologizare, în acest scop fiind gajat întregul patrimoniu al firmei. După falimentul principalului client, Tractorul Brașov, un an mai târziu, soarta Mehid a fost, practic, pecetluită și a urmat, în mod firesc, intrarea în insolvență.

Tot atunci, neplata contribuțiilor sociale la echipa de volei feminin CSU Metal (multiplă campioană a României) a adus Fiscul pe capul Mehid, în solidar cu gruparea sportivă deținută de omul de afaceri. Încercările statului de a valorifica cele 3,5 hectare de teren, plus construcții din bulevardul George Coșbuc nr. 256, au fost sortite eșecului, din cauza ipotecilor bancare, dar și din cauza tergiversărilor din justiție cu privire la suspendarea executării silite. În fapt, așa cum am mai arătat în cotidianul nostru, fiscul local a trimis 102 somaţii, 62 de adrese de înfiinţare popriri (inclusiv terţi popriţi), însoţite de titlurile executorii aferente, plus două procese-verbale de sechestru bunuri mobile şi trei procese verbale de sechestru bunuri imobile.
Datoriile Mehid la bugetul general consolidat sunt în prezent cifrate la circa 2,33 milioane de lei, iar pagina ANAF, la care ne-au trimis reprezentanții fiscului regional, consemnează sec, în dreptul rubricii "Observații", că societatea este în faliment. Prin omisiunea răspunsului primit de la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, înțelegem că nu au fost întreprinse acțiuni de atragere a răspunderii solidare a administratorului Mehid SA. În plus, conform datelor contabile din ultimul bilanț depus, cel din 2019, Mehid, al cărei sediu social a fost mutat între timp undeva într-o hală de pe Calea Prutului, nu mai are activitate și nici salariați, dar "posedă" capitaluri proprii negative de peste 15,5 milioane de lei.

O bombă ecologică împotmolită în birocrație

Concomitent, bandele de demolatori "au avut grijă" de patrimoniul din Coșbuc, unde, actualmente, dincolo de hidoșenia vizuală instalată de ani buni, avem de-a face și cu o bombă de mediu, în condițiile în care în subsolul ruinelor există metale grele și hidrocarburi toxice. Demolarea este împotmolită în zona hârtiilor necesare, fenomen relatat de noi pe larg, și cunoaște, în prezent, o nouă etapă de stagnare, pare-se din cauza lichidatorului desemnat. Conform unui răspuns primit de la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Galați, "în urma analizării memoriului de prezentare depus în noiembrie 2019 şi a consultării membrilor CAT APM conform prevederilor Legii nr. 292/2018, în data de 30 decembrie 2019, s-a solicitat titularului SIERRA QUADRANT FILIALA BUCUREȘTI SPRL refacerea Memoriului de prezentare în vederea continuării procedurii de reglementare. Solicitarea refacerii memoriului de prezentare a fost necesară datorită informaţiilor insuficiente prezentate, astfel încât ne aflăm în imposibilitatea de a stabili condiţiile pentru decontaminarea amplasamentului".
Până în prezent, titularul nu a înaintat documentul solicitat si, prin urmare, APM Galați ne-a informat că este în imposibilitatea de a finaliza procedura de reglementare și de a emite actul de reglementare pentru proiectul de desființare imobile, propus a fi realizat în intravilanul municipiului Galaţi, din strada George Coşbuc nr. 256. Practic, APM Galați ne-a mai comunicat că "potrivit atribuțiilor de reglementare și monitorizare a factorilor de mediu, nu poate interveni fizic asupra niciunei proprietăți publice sau private în vederea luării măsurilor de decontaminare a terenului, ci numai prin impunerea de condiții în actul de reglementare emis. Principiul fundamental al legislației de mediu este «poluatorul plătește!». Prin urmare, responsabilitatea remedierii terenului revine exclusiv proprietarului/operatorului, în cazul de față lichidatorului judiciar SIERRA QUADRANT FILIALA BUCUREŞTI SPRL".
Având în vedere toate acestea, am solicitat companiei bucureștene în data de 7 decembrie 2020 un punct de vedere cu privire la modul în care poate fi deblocată și rezolvată situația, dar acesta nu ne-a parvenit până la redactarea articolului.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Primarul spune că s-a vândut fostul Mehid, aşa că ruinele de pe Coşbuc ar putea dispărea

Răspunzând unei interpelări adresate la finalul ultimei ședințe de Consiliu Local, primarul Ionuț Pucheanu a făcut un anunț neașteptat: terenul fostei întreprinderi Mehid de pe bulevardul Coșbuc a fost vândut! ”Vestea bună pe care v-o pot da este că, de foarte puțin timp, de două-trei săptămâni, terenul fostei Mehid și-a schimbat proprietarul și înțeleg că noul proprietar are potența financiară necesară de a duce lucrurile la sfârșit și de a avea proiecte pe zona respectivă. Să sperăm, calvarul a ceea este acolo va lua sfârșit cât de curând”, a afirmat primarul Ionuț Pucheanu.

Nu există gălățean care să nu știe ruinele fostei întreprinderi de echipamente hidraulice care, la un moment dat, făcea parte din ”perla Coroanei” industriei gălățene. Dezastrul ecologic înregistrat acum pe terenul din bd. George Coșbuc nr. 256 este greu de descris în cuvinte, la fel ca și impactul asupra zonei respective a orașului. Imaginile, însă, sunt înfiorătoare.

Dosarul pentru demolarea ruinelor fostei întreprinderi Mehid, care îi aparține afaceristului Corneliu Mangalea, a fost depus la Registratura Primăriei Galaţi în data de 4 iulie 2019. Au trecut aproape doi ani de atunci și nimic nu s-a mișcat. ”Poliția locală poate doar să dea amenzi. În condițiile în care, până de curând, a fost sub o autorizație de demolare, efectiv nicio entitate a statului nu avea ce să-i facă, pentru că era acoperit de o autorizație de demolare. Putea să demoleze chiar și în ultima zi. Exista o autorizație de demolare care a fost reînnoită. De doi ani de zile, nimeni nu-i poate face nimic pentru că era acoperit de autorizația de demolare pe care a obținut-o legal. Acum, că și-a schimbat proprietarul, sperăm noi ca lucrurile să intre în normalitate cât de curând”, a mai spus primarul Pucheanu.

Până la această oră, nu am putut confirma și din alte surse tranzacția terenului fostei Mehid. La Oficiul de Cadastru nu s-a făcut încă nicio mențiune de schimbare a proprietarului, iar Agenția de Protecția Mediului nu a primit nicio notificare în acest sens, pentru a se continua dosarul Mehid.

Surse neoficiale vehiculează numele a doi afaceriști gălățeni foarte cunoscuți care ar fi cumpărat terenul. Unul dintre ei a infirmat însă informația respectivă (”Fals!”, ne-a răspuns), iar pe cel de-al doilea nu l-am putut contacta.

Dacă se confirmă în perioada următoare, știrea că Galațiul ar putea scăpa în sfârșit de oribilele ruine de pe bd. Coșbuc ar fi o veste, într-adevăr, mare. Rămâne de văzut cui îi vor putea mulțumi gălățenii pentru că ne scapă de ruine. Și, la fel de important, rămâne să vedem ce se va construi în locul lor.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Ruinele Mehid de pe Coșbuc, imposibil de clintit de 11 ani

Încet-încet, dezastrul ecologic din bulevardul Coșbuc nr. 256, de pe locul fostei întreprinderi Mehid, a intrat în al 12-lea an de existență. Între timp, fostul proprietar, Corneliu Mangalea, și actualul lichidator judiciar, Sierra Quadrant SPRL, au primit zeci de amenzi, somații, adrese de înființare popriri și titluri executorii, de la Garda de Mediu și Agenția pentru Protecția Mediului, de la Fisc și de la Poliția Locală. Joi, 19 mai 2022, Garda de Mediu Galați va merge din nou la ruinele Mehid, unde a invitat și reprezentanții lichidatorului Sierra Quadrant. Suntem curioși dacă aceștia vor binevoi să apară și dacă întâlnirea va avea vreun rezultat concret.

Conform datelor furnizate de directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Galați, Robert Mihai Rusu, SC Mehid SA a deținut autorizație de mediu valabilă până la 1 august 2005, pentru punctul de lucru din mun. Galați, str. George Coșbuc nr. 256. Pe 27 septembrie 2010,  Mehid SA a solicitat la APM Galați stabilirea obligațiilor de mediu, la încetarea activității. Aceste obligații au fost stabilite în data de 7 ianuarie 2011, dată de la care, practic, au început să se adune problemele cu mediul ale fostei întreprinderi.

"Odiseea gunoaielor" a început în 2011

"În cadrul procedurii de stabilire a obligațiilor de mediu la încetarea activității, titularul activității a întocmit Bilanțul de mediu nivel I și II și un Studiu de evaluare a riscului pentru amplasamentul din Galați, str. George Coșbuc nr. 256, documente care au evidențiat depășiri ale valorilor normale pentru factorul de mediu sol-subsol, la metale grele. Obligațiile de mediu au stabilit măsuri cu termene scadente până în luna iulie 2011 și care au prevăzut următoarele: - punerea în siguranță a tuturor instalațiilor tehnologice; - golirea tuturor instalațiilor tehnologice și a containerelor de stocare a deșeurilor și substanțelor periculoase; - decopertarea solului contaminat de pe amplasament și eliminarea acestuia prin societăți autorizate; - monitorizarea calității solului și subsolului; - descărcarea apelor uzate și a soluțiilor rezultate de la decontaminarea și igienizarea instalațiilor, în instalații de tratare/ eliminare autorizate; - asigurarea managementului tuturor tipurilor de deșeuri și substanțe chimice periculoase de pe amplasament în conformitate cu prevederile legislației specifice în vigoare; - solicitarea acordului de mediu pentru dezafectarea instalațiilor și aducerea amplasamentului la stadiul avut anterior", reiese din informațiile furnizate de directorul executiv al APM Galați.
Niciuna din aceste obligații de mediu nu a fost îndeplinită, iar zona a devenit din ce în ce mai periculoasă pentru sănătatea publică.
În octombrie 2016, APM a prelevat probe de sol de pe amplasamentul Mehid. "Din analiza acestora au rezultat depășiri ale valorilor-limită legale la indicatorii: hidrocarburi petroliere totale, plumb şi cadmiu", informează APM Galați.

Desființarea totală a ruinelor trenează de șase ani

Pe 9 noiembrie 2016, Mehid SA a solicitat acord de mediu pentru proiectul "Desființare totală imobile", iar APM Galați a demarat procedura de reglementare. "În cadrul acestei proceduri, APM Galaţi a solicitat repetat refacerea documentaţiei, întrucât era neconformă cu cerinţele legale. De asemenea, APM Galaţi a solicitat includerea în cadrul proiectului şi a lucrărilor de remediere a solului de pe amplasamentul Mehid. Deoarece, după mai mult de doi ani de la data solicitării de refacere a documentaţiei, titularul nu a răspuns acestei cerinţe, APM Galați a emis Decizia de respingere a solicitării acordului de mediu nr. 728/27.06.2019 pentru proiectul Desfiinţare totală imobile".

O nouă solicitare pentru acord de mediu, lăsată baltă și ea

Pe 9 septembrie 2019, "prin lichidatorul judiciar Sierra Quadrant SPRL, titularul a solicitat din nou emiterea acordului de mediu pentru proiectul <<Desfiinţare totală imobile>>, propus a fi realizat în intravilan municipiul Galaţi, str. George Coşbuc nr. 256, judeţul Galaţi, APM Galaţi demarând o nouă procedură de reglementare. În urma analizării memoriului de prezentare depus la APM Galaţi în data de 20.11.2019 şi a consultării membrilor Comisiei de Analiză Tehnică APM Galaţi, în data de 30.12.2019, s-a solicitat titularului refacerea Memoriului de prezentare în vederea continuării procedurii de reglementare. Până în prezent (17 mai 2022 - n.r.), titularul nu a înaintat documentul solicitat de APM Galaţi", se mai arată în documentul furnizat "Vieții libere" de Agenția pentru Protecția Mediului Galați.

Toate instituțiile statului, bătaia de joc a unui lichidator

"Viața liberă" a scris în nenumărate rânduri despre neputința autorităților de a închide bomba ecologică de pe Coșbuc. Garda de Mediu a efectuat în fiecare an cel puțin unul sau două controale și a dat amenzi totale de 285.000 de lei, cea mai recentă fiind cea din anul 2021, de 40.000 de lei - limita maximă a sancțiunilor pentru abateri de la regimul deșeurilor. Poliția Locală a dat amenzi și ea pe partea de mediu, după ce a constatat că fostul Mehid este "un loc neîmprejmuit, insalubru, devenit un depozit de gunoi, focar de infecţie, într-o stare avansată de degradare" și a notificat societatea să ia măsurile legale pentru punerea în siguranță a clădirilor. Numai în perioada 2011-2015, Finanțele Publice au trimis 102 somații, 62 de adrese de înființare popriri, însoțite de titlurile executorii aferente, plus cinci procese-verbale de sechestru.
Comisarul-șef al Gărzii de Mediu Galați, Liliana Cornea, ne-a confirmat: "Cei de la Mehid nu au stins nicio obligație de mediu. Acestea sunt: punerea în siguranță a instalațiilor, golirea în siguranță a instalațiilor tehnologice, decontaminarea solului, asigurarea managementului tuturor tipurilor de deșeuri, solicitarea acordului de mediu pentru dezafectarea instalațiilor".
Și totuși, cum este posibil ca toate aceste instituții ale statului să stea la mâna unui lichidator? "De vină este prăpastia existentă între Legea insolvenței și Legea protecției mediului. Prima dintre ele nu prevede nicio obligație privind protecția mediului pentru firmele în insolvență", ne-a spus comisarul-șef al Gărzii de Mediu Galați, Liliana Cornea.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Licitație misterioasă pentru vânzarea Mehid

Terenul plin de gunoaie și deșeuri al fostei întreprinderi gălățene Mehid, de pe bulevardul Coșbuc nr. 256, a fost scos la licitație de lichidatorul judiciar Sierra Quadrant SPRL București, la un preț de aproximativ 2,8 milioane de euro, cu 79 de euro pe metrul pătrat. Însă, cum în cazul Mehid, nimic nu pare simplu, și licitația anunțată de Sierra Quadrant a dispărut de pe site-ul lichidatorului.

Depozitările de gunoi de pe terenul fostei întreprinderi de echipamente hidraulice rezistă de mai mult de 11 ani, în pofida tuturor controalelor, amenzilor și sancțiunilor impuse de comisarii de mediu, organele fiscale și polițiștii locali. În toți acești ani, gălățenii s-au putut convinge că nimic nu este simplu în cazul Mehid. Iată că și licitația anunțată de Sierra Quadrant naște numeroase semne de întrebare.
Vineri, 20 mai, pe site-ul licitatii.sierraquadrant.ro era publicat anunțul de vânzare la licitație al activelor Mehid din bd. Coșbuc. Licitația, anunțată pentru prima jumătate a lunii iunie (ilustrată cu un ceas care măsura timpul rămas până la respectiva dată), dădea Mehidul la pachet cu un teren intravilan din Șendreni. Valoarea totală a pachetului era de 14.209.941 lei, din care terenul din Șendreni era evaluat la 232.100 de lei. Astfel, valoarea de pornire a licitației pentru Mehid era de 13,978 milioane de lei, aproximativ 2,8 milioane de euro.
Duminică, 22 mai, doar două zile mai târziu, anunțul licitației pentru Mehid era de negăsit pe site-ul citat. Orice căutare pe numele „Mehid”, pe „Galați”, pe suma afișată inițial sau pe „cod produs” dădea același rezultat: „Nici un produs care să satisfacă criteriile de căutare”. Practic, anunțul de licitație a fost scos de pe site-ul Sierra Quadrant de vineri până duminică, în condițiile în care licitația nu s-a ținut, ea fiind anunțată că se va desfășura la începutul lunii iunie.
Foarte ciudat este faptul că linkul inițial care ducea la detaliile licitației este valid şi funcționează. Accesându-l, poți vedea suma totală pentru cele două active (terenul Mehid și cel din Șendreni), poți vedea suma totală (14,2 milioane de lei). În schimb, nu se menționează nimic despre licitație. Este scris doar „în stoc” sub sumă, ceea ce, în mod normal, ar însemna că Mehidul încă nu a fost vândut. La fel, asta înseamnă că zvonurile care au dat Mehidul drept vândut nu au fost până acum decât zvonuri.
La descrierea activelor Mehid de la linkul încă funcțional, putem citi: „Teren intravilan situat în bd. George Coșbuc nr. 256, mun. Galați, jud. Galați, în suprafață totală de 35.761 mp, pe care figurează construcții demolabile în suprafață totală de 53.355,10 mp, la prețul de 79 euro/mp”.
Așadar, Sierra Quadrant anunță că există construcții demolabile pe terenul Mehid, dar nu zice nimic de tonele de gunoaie existente și nici de obligațiile de mediu care NU au fost îndeplinite în cei peste 11 ani de „existență” a deșeurilor lăsate de izbeliște. De ce?
Alte două întrebări care își așteaptă răspunsul sunt următoarele: 1.De ce a fost scos anunțul licitației de pe site-ul licitatii.sierraquadrant.ro? 2. De ce site-ul respectiv nu dă niciun rezultat la căutarea după „Mehid”, chiar dacă societatea gălățeană se pare că este încă „în stoc”?

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Amendă-record pentru lichidatorul Mehid

Lichidatorul fostei firme gălățene Mehid, Sierra Quadrant SPRL, va primi, la începutul săptămânii viitoare, o amendă-record, de 120.000 de lei, în urma celui mai recent control al Gărzii de Mediu Galați la amplasamentul din bulevardul George Coșbuc nr. 256. Controlul a avut loc joi, 26 mai, în prezența unui delegat al Sierra Quadrant, iar concluziile au fost aceleași ca și până acum: nu s-a schimbat absolut nimic, decât poate în mai rău.
„Am identificat prezența deșeurilor de tot felul, clădiri degradate. Nu există, în schimb, deșeuri tehnologice, nu există nicio instalație și niciun utilaj. Am constatat că nu s-a făcut niciun fel de salubrizare a zonei și mi s-a argumentat că terenul a fost scos la licitație, pe site-ul Sierra Quadrant. Nu și-au îndeplinit nicio obligație de mediu, al căror termen oricum a fost depășit”, a declarat pentru „Viața liberă” comisarul-șef al Gărzii de Mediu Galați, Liliana Cornea.
În urma controlului, lichidatorului Mehid i s-au dat mai multe măsuri de remediere a situației, printre care cea de notificare a Agenției de Protecția Mediului Galați înainte de vânzare (pentru a se stabili la cine va merge îndeplinirea obligațiilor de mediu) și cea de asigurare a pazei în zona de pe bulevardul Coșbuc 256.
De asemenea, urmează a fi aplicată, probabil luni, cea mai mare amendă de până acum, în valoare totală de 120.000 de lei, din care 70.000 de lei, în baza OUG 92/2021 privind abandonarea deșeurilor, și 50.000 de lei, în baza OUG 195/2005, pentru neasigurarea măsurilor de salubrizare.
Măsurile impuse de Garda de Mediu au ca termen de remediere data de 31 august 2022. Imediat după, în cursul lunii septembrie, va avea loc un nou control al Gărzii de Mediu.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Licitația pentru Mehid, pe 8 iunie

Licitația cu strigare pentru vânzarea terenurilor abandonate aparținând fostei întreprinderi Mehid, de pe bulevardul George Coșbuc nr. 256, va avea loc pe 8 iunie, la ora 14,00, la sediul lichidatorului Sierra Quadrant SPRL din București, se arată într-un anunț postat din nou pe site-ul lichidatorului.

Licitația are ca obiect două active din patrimoniul debitoarei: un teren intravilan (curți-construcții), situat în comuna Șendreni, și terenul de 35.761 mp, pe care figurează construcții demolabile, din Coșbuc. Prețul de pornire pentru ambele active este de 14.209.941 de lei, din care prețul terenului Mehid este de 13,978 milioane de lei, aproximativ 2,8 milioane de euro, la un preț de 79 de euro pe metrul pătrat. Pentru participarea la licitație, este necesară plata garanției de participare, de 10% din prețul de pornire a licitației, cu minimum 24 de ore lucrătoare înainte de ora de începere. În ultimul timp, în Galați au apărut mai multe zvonuri cum că terenul ar fi fost deja vândut și că acolo ar urma să se construiască un complex rezidențial.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

S-a vândut Mehidul! În sfârşit, putem scăpa de gunoaiele vechi de 11 ani

Terenul fostei întreprinderi Mehid, de pe bulevardul George Coșbuc 256, a fost vândut, conform site-ul lichidatorului Sierra Quadrant SPRL București. După mai multe zvonuri, neconfirmate ulterior, care dădeau Mehidul drept vândut, ca în povestea cu „Petrică și lupul”, iată că, până la urmă, se pare că „lupul a venit”.

„PRODUS VÂNDUT” – este „ștampila” digitală, cu litere roșii, pusă, pe site-ul Sierra Quadrant, în dreptul licitației pentru activele fostei Mehid, care a avut loc miercuri, 8 iunie,  cu preț de pornire de 14,209 milioane de lei. Nu se dă niciun alt amănunt despre licitație, nici câți ofertanți au fost, nici cine a fost declarat câștigător, nici dacă s-a licitat vreun leu în plus peste prețul de pornire. Se spune doar atât: „Produs vândut”. Toate încercările „Vieții libere” de a afla mai multe amănunte de la reprezentanții lichidatorului au fost, până joi după-amiază, fără succes.

Licitația pentru activele Mehid a vizat două active: un teren intravilan (curți plus construcții) situat în comuna Șendreni și, „perla coroanei”, terenul de 35.761 metri pătrați, pe care figurează construcții demolabile, de pe Coșbuc, din apropierea Shopping City. Numai terenul din Coșbuc 256 a fost evaluat la 13,978 milioane de lei, aproximativ 2,8 milioane de euro.

Un preț de 79 de euro pe metrul pătrat este unul foarte bun pentru un teren situat într-o zonă foarte circulată, în imediata apropiere a celui mai mare centru comercial din Galați, cu un front stradal de 100 de metri și cu toate utilitățile, precum și cu drum de acces asfaltat și cu pavele de beton – așa cum sună descrierea de pe site-ul lichidatorului.

Gunoaiele, „vedete” de presă

Terenul Mehid, mai exact gunoaiele și deșeurile care au năpădit ruinele fostei întreprinderi au ținut de nenumărate ori prima pagină a publicațiilor locale. Dezastrul ecologic de aici a intrat, recent, în al 12-lea an de existență, perioadă în care fostul proprietar Corneliu Mangalea și actualul lichidator judiciar Sierra Quadrant SPRL au primit zeci de amenzi, somații, adrese de înființare popriri și titluri executorii, de la Garda de Mediu și Agenția pentru Protecția Mediului, de la Fisc și de la Poliția Locală. La sfârșitul lunii trecute, Garda de Mediu Galați a aplicat o nouă amendă, cea mai mare de până acum, în valoare de 120.000 de lei, pentru deșeurile abandonate și pentru neasigurarea măsurilor de salubrizare a zonei.

Problemele cu Mediul au rămas

În momentul de față, lichidatorul fostului Mehid are obligații de mediu neîndeplinite. Sierra Quadrant se află încă în faza obținerii acordului de mediu pentru demolare, procedură care s-a împotmolit de două ori până acum, ultima oară acum trei ani, pentru că dosarul nu a fost completat cu documentele solicitate de Agenția pentru Protecția Mediului Galați.
Conform prevederilor legale, Sierra Quadrant SPRL ar fi trebuit să notifice Garda de Mediu Galați și Agenția pentru Protecția Mediului Galați ÎNAINTE de a scoate la licitație Mehidul. Nu a făcut acest lucru, probabil îl va face după semnarea contractului de vânzare-cumpărare. Instituțiile de mediu sunt, practic, neputincioase, neputând face altceva decât să dea amenzi. Amenzi pe care Sierra Quadrant poate să evite să le plătească, băgându-le în masa credală, la un loc cu toate celelalte datorii ale fostei întreprinderi.

Pasarea obligațiilor, la fel ca în cazul Elnav?

Situația este aproape identică cu aceea a unei alte foste întreprinderi deținute de Corneliu Mangalea și lichidată judiciar de Sierra Quadrant: Elnav SA, din Calea Prutului, ale cărei active au fost vândute în șase loturi. Nici pentru fosta haldă de zgură a fostei Elnav nu au fost îndeplinite obligațiile de mediu de către Sierra Quadrant, care a notificat APM și Garda de Mediu Galați după vânzare, și nu înainte, așa cum prevede OUG 195. Astfel că, vrând-nevrând, cumpărătorul haldei Elnav s-a trezit pe cap și cu obligațiile de mediu care ar fi trebuit închise de altcineva.
Probabil că le fel se va întâmpla și în cazul Mehid.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Mehidul s-a vândut pentru șase milioane de euro

Patru firme s-au întrecut în oferte pentru cumpărarea terenului fostei întreprinderi Mehid din Galați, într-o licitație care s-a întins pe durata a 12 pași. La final, prețul cu care a fost adjudecată licitația a fost dublu față de cel de pornire.

Licitația pentru terenul Mehid din bulevardul George Coșbuc nr. 256 a avut loc pe 8 iunie, la sediul din București al lichidatorului Sierra Quadrant SPRL, la pachet cu un teren intravilan din comuna Șendreni. Prețul de pornire total a fost de 14,2 milioane lei, din care terenul Mehid a fost evaluat la aproximativ 14 milioane de lei, adică 79 de euro pe metrul pătrat.
Vânzarea Mehid, anunțată în exclusivitate de „Viața liberă”, a fost confirmată de Ovidiu Neacșu, asociat coordonator al lichidatorului Sierra Quadrant. „Au fost patru ofertanți, trei din Galați și unul din București, iar licitația a avut 12 pași. La final, prețul cu care s-a adjudecat a fost de aproximativ 30 de milioane de lei, echivalent cu 150 euro/mp, dublu față de cel de pornire. Sincer, mă așteptam la mai mult. În următoarele zece zile pot fi depuse eventualele contestații ale procesului-verbal al licitației, iar termenul de plată pentru cumpărător este peste 30 de zile”, a declarat Ovidiu Neacșu în exclusivitate pentru „Viața liberă”.
El a evitat să ne spună numele noului proprietar al activelor Mehid, afirmând că va face acest lucru după semnarea contractului de vânzare-cumpărare.
Așadar, licitația pentru Mehid a pornit de la circa 2,8 milioane de euro și s-a încheiat la șase milioane de euro. La prețul de cumpărare se vor adăuga și cheltuielile, deloc mici, pentru demolarea clădirilor abandonate și salubrizarea zonei.
„Proprietarii terenului vor fi obligați să respecte obligațiile de mediu, curățenia și demolarea clădirilor. Am prins aceste lucruri în caietul de sarcini”, ne-a spus asociatul coordonator al Sierra Quadrant, care ne-a explicat și de ce firma sa nu a putut să îndeplinească obligațiile de mediu pentru terenul din Coșbuc 256. „Pentru curățenie, creditorii nu au avansat sumele de bani necesare, deși am făcut vreo cinci adunări generale ale creditorilor. Pentru obținerea certificatului de urbanism pentru demolarea construcțiilor, băncile ipotecare nu au vrut să ne dea acordul. Astfel că nu am avut posibilități financiare să facem aceste lucruri”, a încheiat Ovidiu Neacșu.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Licitaţia cu cântec a terenului Mehid

Despre soarta Mehid SA Galaţi, firmă ajunsă pe mâinile lui Corneliu Mangalea, s-a scris ani de zile în presa locală. Devalizată de bunuri, îndatorată până peste cap, firma şi-a pecetluit soarta la finele anului 2015, când şi-a cerut singură intrarea în insolvenţă. În decurs de vreo doi ani, şi-a încetat activitatea, iar datoriile au explodat.

După vânzarea utilalajelor şi a altor bunuri vandabile din locaţia Coşbuc 256, clădirea a fost abandonată. Aşa a început epopeea dezastrului ecologic din zona respectvă, epopee ce nici la această dată nu s-a încheiat. Clădirea societăţii a fost devastată sistematic ani de zile, devenind o ruină, iar terenul societăţii a devenit un loc de depozitare de gunoi şi diverse deşeuri.

Corneliu Mangalea și actualul lichidator judiciar Sierra Quadrant SPRL au primit zeci de somaţii şi amenzi, adrese de înființare popriri de la Garda de Mediu și Agenția pentru Protecția Mediului şi de la Poliția Locală. Când se părea că pare o misiune imposibilă rezolvarea situaţiei ruinelor Mehid, a apărut surpriza: s-a organizat o licitaţie pentru vânzarea terenului şi a ruinelor existente, başca gunoiul aferent.

Surpriză la licitaţie  

Pe 8 iunie 2022, lichidatorul Sierra Quadrant SPRL, a organizat licitaţia pentru vânzarea activelor Mehid SA şi anume terenul din str. George Coşbuc nr. 256, în suprafaţă totală de 35.761mp, pe care figurează construcţii demolabile în suprafaţă de 53.355,10 mp. Pentru acest teren s-a stabilit de un evaluator preţul de 79 euro/mp. La pachet cu terenul din Galaţi s-a vândut şi terenul din Şendreni, aparţinând tot de Mehid, în suprafaţă de 12.060 mp, evaluat la 232.100 lei.

Licitaţia s-a organizat în Bucureşti, la sediul lichidatorului Sierra Quadrant SPRL, unde s-au prezentat patru licitatori, respectiv trei firme din Galaţi, ARCADA COMPANY SA, FIGRAN SRL, KOROLIS SRL şi una din Bucureşti, POPA NAN PROJECT SRL. Despre licitatorii din Galaţi numai de bine. ARCADA COMPANY SA este bine-cunoscută ca o firmă de top, cu rezultate deosebite, firmă ce s-a afirmat ani de zile ca un investitor serios, cu un potenţial uriaş. Celelalte două firme din Galaţi sunt mai puţin cunoscute, având cifre de afaceri mult mai mici şi resurse pe măsură.

Surpriza cea mare a fost apariţia la licitaţie a unei societăţi din Bucureşti, POPA NAN PROJECT SRL, firmă care de altfel a fost declarată câştigătoare. Activele scoase la licitaţie, terenul cu clădirile existente din locaţia Coşbuc 256, cât şi terenul din locaţia Şendreni, au fost adjudecate la pachet de către societatea din Bucureşti la preţul de 29.840.876,10 lei, urmând ca după achitarea integrală a preţului, să se semneze contractul de vânzare. În procesul verbal de licitaţie, s-a prevăzut că adjudecatarul va prelua şi obligatiile de mediu, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, va lua măsurile de împrejmuire şi salubrizare a terenului, situat în Bd. George Cosbuc 256.

Misteriosul câştigător este gălăţean

Ne-am interesat despre firma bucureşteană şi am aflat că respectiva firmă este înfiinţată în 2018, cu un capital social de 60.000 de lei, are doar doi angajaţi şi este controlată de un gălăţean, Radu Gheorghe, zis „Gelu Țăranu”, fost consilier local, un personaj cunoscut în urbea noastră. Acesta a mai fost implicat în diverse tranzacţii cu terenuri, a participat la unele licitaţii considerate de unii ca trucate, în mai toate cazurile fiind vorba de achiziţii de terenuri bine situate şi la preţuri cât mai mici. Conform ultimulor două bilanţuri publicate pe site-ul Minister Finanţe, societatea bucureşteană nu stă de loc pe roze. Deci se poate spune că avem de aşteptat până vom afla dacă câştigătorul va achita suma stabilită în termen de 30 de zile.

Mai mult, Radu Gheorghe şi ceilalţi doi asociaţi ai firmei POPA NAN PROJECT SRL Bucureşti, Bies Johan-David şi  Kuipers Dirk-Jente Lyckle, cetăţeni olandezi, sunt implicaţi împreună, în dosare vizând ,,aranjamente” ale unor licitaţii. Asociaţii firmei câştigătoare au fost cercetaţi de către D.I.I.C.O.T –Structura Centrală, fiind trimişi în judecată pentru constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la abuz în serviciu, instigare la deturnarea licitaţiilor publice, în formă continuată, instigare la abuz în serviciu dacă în formă continuată etc.

Asociaţii firmei câştigătoare deţin sute de terenuri prin zona Bucureştiului şi judeţele limitrofe, dar majoritatea sunt sechestrate prin ordonanţe date de D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală. De remarcat este faptul că firma câştigătoare apare la masa credală a firmei Mehid SA, cu suma de 2.158.698 de lei, prin achiziţionarea unei creanţe de la alt creditor, deci se poate presupune o premeditare în privinţa participării la această licitaţie. Totul este mai complicat, decât pare la prima vedere, în ce priveşte această licitaţie. De remarcat că între creditorii Mehid apare şi un alt bine-cunoscut amator de terenuri, Herascu Petrică, prin firma cu un nume semnificativ, Glia SRL. Rămâne de văzut dacă au fost contestaţii, cum se vor rezolva, şi dacă se va achita suma de către adjudecător.

impact-est.ro

Link to comment
Share on other sites

Licitația pentru Mehid, câștigată de o firmă de imobiliare. Cu profit de 100.000 de euro, trebuie să plătească 6 milioane

Câștigătorul licitației pentru terenurile Mehid din bd. Coșbuc nr. 256, despre care "Viața liberă" v-a informat în exclusivitate și care a avut loc pe 8 iunie, este firma bucureșteană Popa Nan Project SRL. Nu o numim deocamdată cumpărător, pentru că încă nu a achitat prețul cu care a câștigat licitația, de aproximativ 6 milioane de euro. Are la dispoziție pentru acest lucru 30 de zile, de la data licitației. Unul dintre acționarii firmei este fostul consilier local din Galați Radu Gheorghe (cu 17%), cunoscut și ca "Gelu Țăranu", alături de doi olandezi. Ultimul profit declarat la Finanțe al firmei câștigătoare a fost de 94.000 de euro.

La licitația pentru terenurile Mehid au participat patru firme, trei din Galați și Popa Nan Project SRL din București. Una dintre cele trei firme din Galați a fost Arcada Company SA, binecunoscută în mediul economic gălățean, firmă care domină topurile ultimilor ani ca profit și cifră de afaceri. Ceilalți doi participanți gălățeni au fost Figran SRL și Korolis SRL, aceasta din urmă având sediul în comuna Umbrărești.

Licitația între cei patru s-a întins pe durata a 12 pași și a fost adjudecată de Popa Nan Project SRL, cu oferta finală de 29.840.876,10 lei, dublu față de prețul de pornire. Câștigătorul are la dispoziție 30 de zile pentru a face plata și a semna contractul de vânzare-cumpărare, a declarat pentru "Viața liberă" Ovidiu Neacșu, asociat coordonator al lichidatorului Sierra Quadrant, cel care a organizat licitația.

Nu a fost depusă nicio contestație până vineri, la expirarea termenului, astfel că se așteaptă acum doar să fie făcută plata. "Toți creditorii garantați (bănci ipotecare, Finanțe etc. - n.r.) se vor îndestula după achitarea prețului de cumpărare", ne-a mai spus Ovidiu Neacșu., precizând că firma câștigătoare va prelua și obligațiile de mediu, respectiv salubrizarea zonei, împrejmuirea și punerea în siguranță a terenului și clădirilor existente.

Ultimul profit declarat al câștigătoarei licitației - 94.000 de euro

Înființată în 2018, firma bucureșteană are trei asociați. Doi dintre ei sunt cetățeni de origine olandeză: Bies Johan-David (care deține 58% din capitalul social) și Kuipers Dirk-Jente Lyckle (25%). Cel de-al treilea este gălățean, Radu Gheorghe, fost consilier local al municipiului Galați, care are 17% din acțiuni.

Conform datelor publice de pe site-ul Ministerului Finanțelor, firma Popa Nan Project SRL nu a declarat niciun fel de activitate în anul 2018. Un an mai târziu, a declarat la Fisc venituri totale de 19.978 de lei (fix la fel cu cheltuielile totale), iar în 2020 a declarat un profit net de 469.173 de lei (aproximativ 94.000 de euro), cu doi salariați. Pentru anul 2021, pe site-ul Finanțelor nu există niciun bilanț depus. În toți acești ani (de fapt, doar trei), obiectul de activitate declarat al firmei care a câștigat licitația pentru Mehid este acela de "Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate". Adică o activitate descrisă în opt cuvinte, dintre care trei aparțin familiei cuvântului "chirie".

Judecați ca "grup infracțional organizat", pentru deturnarea licitațiilor publice

Pe 31 iulie 2020, "Viața liberă" a publicat articolul "Gruparea lui <<Gelu Țăranu>>, deferită justiției - după ce a creat un prejudiciu de aproape 3 milioane de euro". "DIICOT a finalizat ancheta în dosarul în care a fost cercetat și omul de afaceri gălățean Radu Gheorghe, zis <<Gelu Țăranu>>, fost consilier local. Procurorii au dispus trimiterea în judecată a zece persoane, acuzate de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, deturnarea licitațiilor publice, în formă continuată, instigare la deturnarea licitațiilor publice și complicitate la deturnarea licitațiilor publice, în formă continuată. Pe lângă fostul consilier local, în dosar au mai fost cercetați doi cetățeni olandezi, doi avocați și un executor judecătoresc. Anchetatorii au stabilit că gruparea infracțională a fost pusă la cale, în 2008, de Gheorghe Radu și David Johan Bies, cărora li s-au alăturat și ceilalți inculpați din dosar. (...) Anchetatorii spun că în perioada 2018-2019 au avut loc sute de licitații publice pentru adjudecarea, la prețuri derizorii, a unor imobile executate silit. "În aceste împrejurări, membrii grupului infracțional organizat având deja acumulată o experiență în domeniul imobiliar au început să participe la majoritatea licitațiilor publice organizate, dezvoltând relații apropiate care au condus, în timp, prin modalitatea de acțiune, la extinderea scopului ilicit al grupării infracționale de la infracțiunea de deturnare a licitațiilor publice în scopul obținerii dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile la prețuri derizorii la scopul de a participa/ adjudeca bunurile părți sociale ale unor persoane juridice în scopul scoaterii acestora fie de sub incidența normelor privind procedura insolvenței/ falimentului, fie de sub urmărirea de către diferiți creditori bancari în vederea recuperării creanțelor", mai arată procurorii", se afirma în articolul citat.

În plus, asociații firmei Popa Nan Project SRL, câștigătoarea licitației pentru Mehid, dețin zeci de terenuri în București și zonele limitrofe, dar foarte multe dintre ele sunt sechestrate prin ordonanțe date de DIICOT.

În concluzie, "istoricul" celor care au câștigat licitația pentru Mehid nu sună deloc bine. Să vedem ce se va întâmpla în momentul în care expiră termenul de plată.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

S-a făcut plata de 6 milioane de euro pentru terenurile Mehid. Proiect imobiliar, prima opțiune a noului proprietar

Ruinele fostei fabrici Mehid de pe bulevardul George Coșbuc au, oficial, un nou proprietar, după ce firma bucureșteană Popa Nan Project SRL a achitat cele aproximativ 6 milioane de euro cu care a câștigat licitația organizată, pe 8 iunie 2022, de lichidatorul Sierra Quadrant. Evident, s-au cumpărat cele aproximativ 3,5 hectare de teren care "găzduiesc" de aproape 12 ani ruinele fostei întreprinderi, într-o zonă foarte ofertantă din punct de vedere imobiliar.

Așa cum "Viața liberă" v-a informat în exclusivitate, pe 8 iunie a avut loc licitația organizată de Sierra Quadrant pentru terenurile fostei întreprinderi de echipamente hidraulice Mehid, din bulevardul George Coșbuc nr. 256. Licitația a pornit de la aproximativ 2,8 milioane de euro (79 de euro pe metru pătrat) și s-a finalizat cu un preț de cumpărare dublu, de circa 6 milioane de euro, oferit de firma Popa Nan Project SRL din București. La licitație, care s-a întins pe 12 pași, au mai participat Arcada Company SA, Figran SRL Galați și Korolis SRL Umbrărești. Niciuna dintre acestea nu a mai făcut și al 13-lea pas al licitației.

Banii pentru Mehid s-au achitat în termenul legal de 30 de zile de la data licitației, astfel că, în mod oficial, Popa Nan Project SRL București este noul proprietar al terenului de pe Coșbuc. Plata ne-a fost confirmată atât de reprezentanții lichidatorului, cât și de Radu Gheorghe, fost consilier local al municipiului Galați, unul dintre cei trei acționari ai firmei câștigătoare.

Ceea ce mulți bănuiau, bazându-se pe locația excelentă a fostei Mehid, și anume că în locul ruinelor va fi ridicat un proiect imobiliar, a fost confirmat pentru "Viața liberă" de Radu Gheorghe. Însă primul pas, a spus acesta, va fi curățarea zonei de gunoaiele care au năpădit-o de ani de zile.

"Prioritatea pentru noi este să ecologizăm zona. Dacă ar fi după noi, am începe chiar de mâine, însă sunt niște proceduri care trebuie îndeplinite. După ce vor fi gata actele de proprietate, vom stabili ce trebuie făcut în continuare cu obligațiile de mediu", ne-a spus Radu Gheorghe, cunoscut în Galați și ca "Gelu Țăranu".

L-am întrebat pe fostul consilier local ce planuri are pentru terenul cumpărat. "N-aș vrea să mă hazardez, noi aveam de gând să facem un proiect imobiliar, dar vom vedea. Vedeți și dumneavoastră ce se întâmplă în această perioadă... Nu depinde numai de noi, vom vedea ce se întâmplă, care sunt condițiile, însă interesul nostru este major, având în vedere și suma pe care am achitat-o. Oricum, în cel mai scurt timp va fi curat acolo", ne-a mai spus Radu Gheorghe.

Terenul fostei întreprinderi are o suprafață de 35.761 de metri pătrați, și este situat într-o zonă foarte circulată, în imediata apropiere a celui mai mare centru comercial din Galați. Are un front stradal de 100 de metri și toate utilitățile, precum și drum de acces asfaltat și cu pavele de beton.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Banii plătiți pentru Mehid se întorc în buzunarul cumpărătorului. Rețeta preluării unei companii

Noul proprietar al terenurilor Mehid din bulevardul Coșbuc nr. 256, firma bucureșteană Popa Nan Project SRL, a făcut plata celor aproximativ 6 milioane de euro, cu care și-a adjudecat licitația organizată de lichidatorul judiciar Sierra Quadrant SPRL București. Din suma plătită, Popa Nan Project va primi înapoi circa 5,7 milioane de euro, în calitate de creditor garantat. Din banii rămași se vor achita cheltuielile cu insolvența și falimentul, salariile restante pentru 83 de foști salariați, precum și sume către Municipiul Galați și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați. Nu există informaţii despre numeroasele amenzi date de Garda de Mediu.

Lichidatorul judiciar Sierra Quadrant a făcut publice detaliile financiare ale celei mai așteptate licitații din Galațiul ultimilor 10 ani, cea pentru terenurile de sub ruinele fostei întreprinderi Mehid, despre care "Viața liberă" a scris în repetate rânduri. Conform informațiilor publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 11978 din 14 iulie 2022, debitoarea Mehid a încasat suma de 30.840.876,10 lei, din valorificarea terenurilor din bd. Coșbuc 256 și a unui teren intravilan (curți plus construcții) situat la intrarea în comuna Șendreni. Suprafața din bd. Coșbuc 256, de aproximativ 35.000 de metri pătrați, a fost împărțită în opt loturi de teren, din care șase sunt în garanția creditorului Popa Nan Project SRL, un altul este în garanția creditorului ANAF, iar ultimul lot (cel mai mic, de numai 147 mp) este liber de sarcini.
Astfel, în calitate de creditor garantat, noul proprietar al terenurilor Mehid este "îndestulat" cu o sumă consistentă, conform art.159 alin. (1) punctele 2 și 3 din Legea 85/2014. Concret, Popa Nan Project SRL primește o sumă totală de 28.598.154,68 lei. Asta înseamnă că noul proprietar a plătit 30,8 milioane de lei și primește înapoi 28,6 milioane de lei, ceea ce face ca valoarea netă a tranzacției pentru Mehid să fie de numai 2.242.721,42 lei, adică puțin mai mult de 400.000 de euro.

Bani pentru Fisc și municipalitate, nimic pentru Mediu

Un alt creditor garantat, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, primește 290.161,04 lei, iar Municipiul Galați - o sumă ridicol de mică, 4.455,56 lei, care probabil nu acoperă nici valoarea amenzilor date de Poliția Locală în decursul ultimilor ani.
În datele publicate de Sierra Quadrant nu se face nicio mențiune privind amenzile care au fost date în toți acești ani de Garda de Mediu Galați. Numai ultima dintre ele, datând din luna mai 2022, a fost de 120.000 de lei, pentru abandonarea deșeurilor și neasigurarea măsurilor de salubrizare a zonei.

Un milion de lei, comisionul de succes al Sierra Quadrant

Din banii încasați s-au prevăzut și plăți pentru cheltuielile pe perioada insolvenței și a falimentului Mehid. Din aceștia, 1.063.890 lei (TVA inclus) reprezintă comisionul de succes la prezenta tranzacție pentru lichidatorul judiciar Sierra Quadrant, la care se adaugă 56.644 de lei (retribuție lichidator judiciar) și 38.841,35 lei - cheltuieli administrative avansate de lichidator (corespondență, deplasări instanță, taxe OCPI, taxe de timbre judiciar, fotocopii documente, taxe expertize).
Serviciile contabile pentru perioada de faliment costă 25.000 de lei, cheltuielile UNPIR (Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România) - 24.854,42 lei. Montero Group SRL primește 44.231,11 lei pentru servicii de arhivare documente contabile, iar PFA Grecu Iulian primește 4.000 de lei pentru servicii de evaluare. Suma de 10.000 lei va fi provizionată pentru cheltuieli de procedură viitoare și comisioanele bancare.

Bani și pentru foștii salariați Mehid

Conform documentului citat, se fac plăți și către 83 de foști salariați ai întreprinderii. Cea mai mică este de 51 de lei! Alți nouă salariați vor primi sume de câteva sute de lei (sub 1.000). Ceilalți vor primi sume de câteva mii de lei, iar alții, de zeci de mii. Cea mai mare sumă primită, conform tabelului publicat, este de 92.020 de lei. Mai sunt două plăţi de peste 60.000 de lei, una de peste 55.000 de lei şi alte două de peste 34.000 de lei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

(Miercuri, 17 august 2022)

Primii pași pentru demolarea ruinelor Mehid

Lucrurile încep să se miște în cazul ruinelor fostei întreprinderi de pe bulevardul George Coșbuc. Progresul nu este unul fizic, ci, deocamdată, unul al hârtiilor. Noul proprietar al terenului fostei întreprinderi Mehid a depus la Primăria Galați documentele pentru obținerea certificatului de urbanism și a autorizației de demolare.

Firma Popa Nan Project SRL București, noul proprietar al terenului, a făcut primii pași necesari în operațiunea de demolare a ruinelor și a ecologizării terenului. Acest lucru a fost confirmat pentru „Viața liberă” de Radu Gheorghe, unul dintre acționarii firmei Popa Nan Project. „O să ne mișcăm foarte repede, dar lucrurile nu depind numai de noi. Am depus la Primărie documentele pentru certificatul de urbanism și autorizația de demolare. După ce le vom obține, vom demola tot ce este acolo, vom face curățenie și vom împrejmui zona. Deocamdată, suntem în discuții cu posibili parteneri, dar este prea devreme să spunem ce va fi acolo. Credeți-mă că avem intenții foarte serioase, nu avem credite, nu avem datorii la stat, nu vrem să păcălim pe nimeni”, ne-a spus Radu Gheorghe, fost consilier local al municipiului Galați.
Reamintim că Popa Nan Project SRL a câștigat licitația organizată de lichidatorul judiciar Sierra Quadrant SPRL pentru terenurile fostei întreprinderi Mehid deținute de afaceristul Corneliu Mangalea. Intrată în insolvență și apoi în faliment, Mehid (mai exact, ce a mai rămas din ea) a fost cumpărată de firma bucureșteană cu aproximativ 6 milioane de euro, aproape dublu față de prețul de pornire a licitației.

Ce se întâmplă cu amenzile primite de fosta Mehid

Am fost curioși să vedem ce s-a întâmplat cu amenzile date de Garda de Mediu și de Poliția Locală foștilor proprietari ai terenului de pe Coșbuc, înainte ca acesta să fie cumpărat de Popa Nan Project. Conform informațiilor noastre, Garda de Mediu a dat amenzi totale de 285.000 de lei până în anul 2021, pentru abateri de la regimul deșeurilor, la care s-a adăugat una de 120.000 de lei în acest an. Și Poliția Locală a aplicat mai multe amenzi, după ce a constatat că fostul Mehid este „un loc neîmprejmuit, insalubru, devenit un depozit de gunoi, focar de infecţie, într-o stare avansată de degradare”.
La solicitarea „Vieții libere”, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați ne-a trimis următorul răspuns: „Amenzile aplicate de Poliția Locală Galați se fac venit la bugetul local, fiind gestionate de Primăria Galați. Amenzile aplicate de Garda de Mediu societății Mehid SA și care au fost transmise către AJFP Galați au fost înscrise la masa credală. Pentru amenzile primite de AJFP Galați după data întocmirii Tabelului definitiv al creanțelor au fost formulate cereri de plată ce au fost transmise către lichidatorul judiciar. Acesta a admis cererile de plată, cu precizarea că sumele respective se vor achita în funcție de disponibilitățile aflate în contul debitoarei. Procedurile de executare silită sunt suspendate începând cu data intrării societății în procedura de insolvență”.
Conform datelor furnizate de lichidatorul judiciar Sierra Quadrant SPRL București, după ce a încasat banii plătiți de Popa Nan Project pentru activele Mehid, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați (instituția superioară a AJFP-ul) și Municipiul Galați s-au numărat printre creditorii garantați. Astfel, Fiscul gălățean a primit 290.161,04 lei, iar Municipiul Galați - 4.455,56 lei. Printre creditorii garantați s-au numărat și 83 de foști salariați ai Mehid, care au de primit sume cuprinse între 51 de lei și 92.020 de lei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Amenzile primite de Mehid de la Poliția Locală, achitate

Pentru construcțiile lăsate în paragină timp de aproape 11 ani pe bulevardul Coșbuc nr. 256, foștii proprietari ai Mehid au primit numai trei amenzi de la Poliția Locală, amenzi care au fost achitate, conform Biroului de presă al Primăriei Galați. „Referitor la solicitarea dumneavoastră, vă comunicăm că Poliția Locală Galați, prin intermediul Serviciului de Protecția Mediului, a aplicat societății Mehid S.A, în perioada 2013 – 2015, un număr de trei sancțiuni contravenționale în valoare de 4.500 lei, care au fost achitate. Ulterior, nu s-au mai aplicat sancțiuni, întrucât societatea a intrat în faliment. În context, precizăm că, în ultimii ani, polițiștii locali au aplicat amenzi pe străzile Stelei și Unirii (chiar în zona în care se află ruinele Mehid) celor care abandonau deșeuri. Este vorba despre un număr de 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.200 lei”, potrivit sursei citate.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

A început demolarea ruinelor Mehid. Scăpăm de gunoaiele de pe Coșbuc 256

Ruinele fostei întreprinderi Mehid, de pe bulevardul Coșbuc, au început să fie puse la pământ de către noul proprietar al terenului, firma bucureșteană Popa Nan Project SRL. Spațiul a fost împrejmuit cu un gard de protecție, iar la interior buldozerele și excavatoarele lucrează deja din plin.

În urmă cu peste 11 ani, fosta întreprindere de echipamente hidraulice Mehid și-a încetat activitatea, iar amplasamentul său de pe bd. Coșbuc, situat în apropierea complexului comercial Shopping City, a rămas nefolosit și dat uitării. Timpul a trecut, cărămizile, fierul vechi și alte materiale de construcții care puteau fi refolosite au dispărut, iar gunoaiele de tot felul s-au adunat, multe dintre ele aruncate și de cei prea comozi ca să caute un tomberon. Mehid a intrat în insolvență, apoi în faliment, iar grămezile de deșeuri s-au transformat în niște munți mai mici, zona devenind un focar de infecție pentru locatarii din zonă. Amplasamentul a fost controlat de cei de la Mediu, de Poliția Locală, s-au dat amenzi totalizând sute de mii de lei, dar nimic nu părea să se schimbe în bine. Cât despre ruine, dorința gălățenilor de a scăpa de ele părea fără soluție. "Ruinele Mehid, imposibil de clintit de 11 ani", scria "Viața liberă", în luna mai a acestui an.
Pe 8 iunie 2022, lichidatorul judiciar Sierra Quadrant a organizat o licitație pentru vânzarea terenului Mehid din bd. Coșbuc, licitație care a fost câștigată de firma Popa Nan Project SRL București, ai cărei principali acționari sunt doi cetățeni olandezi și românul Radu Gheorghe, fost consilier local al municipiului Galați. "O să ne mișcăm foarte repede, dar lucrurile nu depind numai de noi. După ce vom obține de la Primărie certificatul de urbanism și autorizația de demolare, vom demola tot ce este acolo, vom face curățenie și vom împrejmui zona. Avem intenții foarte serioase", declara, în august, Radu Gheorghe, pentru "Viața liberă".
Ne-am gândit că nu credem până nu vedem, pentru că de promisiuni ne-am cam săturat în ultimii 20-30 de ani, dar iată că, într-adevăr, lucrurile au început să se miște în direcția cea bună: demolarea ruinelor și ecologizarea zonei. Gălățenii care au trecut, zilele acestea, prin zonă au putut remarca gardul care împrejmuiește fosta fabrică și au putut vedea utilajele la lucru.
"Primăria municipiului Galați a eliberat pe 17 august 2022, în regim de urgență, certificatul de urbanism și autorizația de desființare a construcțiilor aflate în stare avansată de degradare, de pe bulevardul George Coșbuc nr. 256. Potrivit autorizației de desființare, durata de execuție este de șase luni de la data începerii efective a lucrărilor anunțată în prealabil, respectiv 22 august 2022, situație în care valabilitatea autorizației se extinde pe întreaga durată de execuție a lucrărilor autorizate", ne-a informat Biroul de presă al Primăriei municipiului Galați.
Așadar, scăpăm de gunoaiele de pe Coșbuc. Ce "punem" în locul lor e o decizie a unei firme private și care aparține noilor proprietari ai terenului.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Din ruine, după demolare, Mehidul a ajuns moloz

În perioada ultimelor două luni, ruinele fostei întreprinderi de echipamente hidraulice Mehid, de pe bulevardul Coșbuc, au dispărut. În locul lor, a apărut... molozul. Sunt în plină desfășurare lucrările de curățare și ecologizare a terenului, care este deținut acum de firma Popa Nan Project SRL din București.

Conform Biroului de presă al Primăriei Galați, pe 17 august 2022 au fost eliberate în regim de urgență certificatul de urbanism și autorizația de desființare a construcțiilor aflate în stare avansată de degradare, de pe bulevardul George Coșbuc nr. 256. Durata de execuție este de șase luni de la data începerii efective a lucrărilor anunțată în prealabil, respectiv, 22 august 2022.

„Pentru lucrările de pe amplasamentul fostului Mehid, s-au eliberat certificat de urbanism și autorizație de desființare în regim de primă urgență. Conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, lucrări de intervenţie în primă urgenţă sunt acele lucrări necesare la construcţiile care prezintă pericol public ca urmare a unor procese de degradare determinate de factori distructivi naturali şi antropici, inclusiv a instalaţiilor aferente acestora. Acestea au în vedere: punerea în siguranţă, prin asigurarea cerinţelor de rezistenţă mecanică, stabilitate şi siguranţă în exploatare sau desfiinţarea.

Societățile care demolează sunt cele care au obligația transportului deșeului inert rezultat din demolări, iar acest lucru se poate face în diferite zone ale unor operatori autorizați. În apropiere de noi este, de exemplu, groapa de umplere din zona Lacului Vânători. În cazul fostului Mehid, societatea care demolează are obligația tratării deșeului inert rezultat din demolări, la fața locului, și reutilizarea materiei rezultate”, ne-a spus Biroul de presă al Primăriei Galați.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

A devenit o grămadă de moloz și fosta Fabrică de Reparat Avioane de la Galați

Fostele uzine și fabrici ale Galațiului, care au adus orașului, încă din perioada interbelică, faima de mare centru industrial, iar în anii 80 situau Galațiul pe locul 4 pe țară în ierarhia județelor contributoare la PIB, sunt falimentate și demolate, pentru ca pe terenurile fostelor hale să fie construite centre comerciale și blocuri.

La jumătate de an după ce au fost vândute dezvoltatorului imobiliar NEPI Rockcastle, cele 17 ha ale fostei uzine „Laminorul de Tablă” Galați, înființată în 1921 de industriașul Max Auschnit (proprietarul Uzinelor „Titan Nădrag Călan” și care s-a născut la Galați în 1888), acum a ajuns o uriașă grămadă de moloz și fosta „Fabrică de Reparat Avioane” a Flotei 3 Aviație de la Galați, în locul căreia va fi construit un cartier de blocuri.

Uzina de echipamente hidraulice, care exporta în 40 de țări, a ajuns o grămadă de moloz. În locul ei va apare un proiect rezidențial

Au fost puse la pământ și ruinele fostei uzine Mehid SA Galați, care de-a lungul istoriei sale de 117 ani a fost fabrică pentru repararea avioanelor Flotei 3 Aviație de la Galați, dar și producător de echipamente pentru Uzina de Avioane Bacău, uzina Tractorul din Brașov, Combinatul Siderurgic Galați sau şantierele navale din Galaţi, Brăila şi Tulcea.

În anii 80, era unul dintre cei mai importanți  producători de echipamente hidraulice din România, exportând echipamentele în peste 40 de țări.

Declinul uzinei s-a produs după privatizarea din 1999, când acțiunile societății au fost preluate de la FPS de către omul de afaceri gălățean Corneliu Mangalea. În 2011, Mangalea a mutat utilajele Mehid-ului la Elnav SA Galați, unica uzină de elice navale din estul Europei, pe care Mangalea o deținea din 2006 și era de asemenea închisă.

Fabrica de Reparat Avioane

Fostele hale ale uzinei de echipamente hidraulice au fost lăsate la îndemâna hoților de fier vechi și cărămizi și în scurt timp pe cele 3,5 ha de teren de pe Bulevardul Coșbuc au rămas doar stâlpii și grinzile fostelor hale.

Au fost mai multe încercări de vânzare a terenului Mehid SA. Prin 2012-2013, era dată ca sigură știrea că Mangalea a găsit un cumpărător și că pe terenul Mehid va fi construit un hypermarket „Cora”, însă afacerea a căzut, pentru că în zonă a apărut concurența. NEPI a cumpărat terenul fostei uzine de lanțuri navale Trefo SA, situată tot pe Bulevardul Coșbuc, chiar vizavi de ruinele Mehid SA și a construit acolo „Shopping City”, singurul mall din oraș.

După alți zece ani, lichidatorul judiciar Sierra Quadrant a scos la licitație cele 3 ha de teren ale fostei Mehid SA. Firma care a cumpărat terenul, Popa Nan Project SRL București, ai cărei principali acționari sunt doi cetățeni olandezi și gălățeanul Radu Gheorghe, a început demolarea resturilor de hale și a anunțat că va construi acolo un proiect rezidențial.

 A fost „Fabrica de Reparat Avioane”, a Flotei 3 Aviație

Societatea de echipamente hidraulice Mehid SA Galați era una dinte societățile care ar fi putut fi o afacere de succes și după 1990, dacă nu ar fi fost demolată, ci retehnologizată. Avea o istorie de o sută de ani.

În 1915, în zonă respectivă funcționau mai multe ateliere mecanice, care  ansamblau, în regim de unicat, la comandă, echipamente pentru agricultură, de la curăţitoare mecanice pentru porumb, pluguri, grape la batoze. În 1921, atelierele au fost cumpărate și reorganizate de un industriaș local.

În anul 1940, în contextul dezvoltării aeroportului din Galaţi, aflat atunci în imediata apropiere a fabricii, atelierele au fost cumpărate de stat şi trecute în administrarea „Flotei a 3-a Aviaţie”, sub titulatura „Fabrica de Reparat Avioane ASAM” Galaţi.

După naționalizarea din 1948, fabrica a fost reprofilată pe reparaţii de tractoare agricole şi producţia de piese de schimb. Din 1977 a fost reclădită din temelii şi sub numele IMEH a devenit cea mai mare şi mai modernă fabrică de echipamente hidraulice din estul țării, cu peste 2.000 de angajați. Prima tehnologie de producere a cilindrilor hidraulici a fost importată din Japonia şi Germania, fiind cea mai performantă din lume la vremea aceea.

Producea echipamente pentru Uzina de Avioane Bacău, fabricile de tractoare din Braşov şi Craiova, pentru pentru fabricile de camioane, dar şi pentru Combinatul Siderurgic Galați și şantierele navale din Galaţi, Brăila şi Tulcea. Echipamentele hidraulice produse la Galați erau exportate în peste 40 de ţări.

După 1990 a intrat în portofoliul FPS, sub numele Mehid SA. În 1999, la privatizare, a fost preluată de firma Metal SA, a omului de afaceri Cornel Mangalea. Atunci a început dezastrul.

La Galați au dispărut zeci de mii de locuri în industrie și s-a triplat numărul de locuri de muncă în administrație

După 1990, majoritatea societăților industriale din Galați au fost închise, deși după o foarte necesară retehnologizare ar fi putut deveni afaceri profitabile în economia de piață. Pe terenurile fostelor uzine și fabrici au apărut un mall și mai multe ansambluri rezidențiale.

Simultan cu desființarea capacităților de producție, au dispărut și locurile de muncă. Din 1990, la Galați au fost desființate 146.600 de locuri de muncă. Dacă în 1990 în judeţ existau 234.400 de salariaţi, la sfârşitul lui ianuarie 2013 numărul salariaţilor scăzuse la 108.807 persoane. Potrivit președintelui Patronatului IMM-urilor din Galați, Marian Filimon, în aceeași perioadă au fost desființate 49.000 de locuri de muncă în industrie, dar s-au triplat locurile de muncă în administrație, care au crescut de la 6.000 la aproximativ 19.000.

În perioada 2013-2018 au mai fost desființate 21.000 de locuri de muncă. La acest moment, în județul Galați mai au un loc de muncă 87.775 de persoane. Potrivit datelor oficiale, mai lucrează în industrie 22.289 de gălățeni. Alți 10.525 și-au găsit un loc în construcții. La Galați predomină activitățile de prestări servicii și cele comerciale. În comerț lucrează 22.275 de gălățeni, alți 9.353 în tranzacţii imobiliare și închirieri, 3.000 în hoteluri și restaurante, iar peste 1.900 în distribuția apei. S-a ajuns în situația penibilă ca unul dintre cei mai importanți angajatori din județul Galați să fie operatorul local de utilități Apă Canal SA Galați.

puterea.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.