dcp100168 Posted October 12, 2011 Posted October 12, 2011 60 de copii gălăţeni au ajuns în grija statului în acest anDe la violenţe fizice la sărăcie şi boli psihice, o gamă variată de factori fac ca mulţi copii să nu poată avea o viaţă normală, alături de cei care le-au dat viaţă. O categorie specială o formează copiii celor plecaţi în străinătate, numărul minorilor lăsaţi singuri acasă fiind în scădere.60 de minori din judeţul Galaţi au ajuns, de la începutul acestui an, din grija familiilor în cea a statului.Copiii ai căror copilărie le-a fost furată de părinţi care abuzează de alcool ori care, din cauza sărăciei, îi ţin ca pe animale ori îi părăsesc pentru a pleca să câştige o bucată de pâine provin cel mai adesea din mediul rural."În privinţa minorilor preluaţi în regim de urgenţă s-au luat măsuri diferite. Desigur, prima soluţie pentru care se optează este plasarea în familia extinsă. Dacă acest lucru nu este posibil, se încredinţează asistenţilor maternali sau în centre. Îngrijorător este că, cel puţin pentru judeţul Galaţi, cauza principal pentru care am fost nevoiţi să preluăm copii din familii este violenţa pe seama consumului de alcool", precizează Tania Calcan, purtătorul de cuvânt al DGASPC Galaţi.În topul cautelor care au contribuit la "ruperea" minorilor abuzaţi de familii se mai regăsesc sărăcia, bolile psihice, dar şi abandonarea copiilor de către părinţii plecaţi la muncă în străinătate.adevarul.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now