Jump to content

De ce nu e concurenţă la facultăţile de top?


Recommended Posts

Posted

De ce nu e concurenţă la facultăţile de top?

Cele mai multe dintre specializările de top ale Universităţii „Dunărea de jos” se numără printre cele cu concurenţa cea mai scăzută la admitere. Este vorba despre două specializări de la Facultatea de Metalurgie, Ştiinţa Materialelor şi Mediu (Ingineria mediului şi Ingineria materialelor), de două de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor (Ingineria produselor alimentare şi Inginerie şi management) şi de secţia de Muzică din cadrul Facultăţii de Arte.

Am stat de vorbă cu decanii celor trei instituţii de învăţământ superior în legătură cu motivele pentru care candidaţii nu se înghesuie pe locurile scoase la admitere, în timp ce concurenţa este foarte mare la unele facultăţi a căror programe de studii au fost clasate în categoria D sau E.

„Suntem trataţi tot ca facultate în deficit financiar”

Prof. dr. univ. Nicolae Cănănău, decanul de la Metalurgie, Ştiinţa Materialelor şi Mediu susţine că lipsa de candidaţi se datorează unui climat specific numai României, care este o ţară atipică: „Peste tot în lume, la facultăţile de ştiinţa materialelor se duc cei mai pregătiţi studenţi, pentru că materialele sunt cele care reprezintă motorul dezvoltării economice. Noi am păstrat şi titulatura de Metalurgie (pentru a respecta tradiţia facultăţii), iar candidaţii asociază acest lucru cu situaţia din prezent a Combinatului gălăţean, fără să se gândească la faptul că pe viitor siderurgia la Galaţi se va dezvolta, datorită investiţiilor care se fac. În al doilea rând, nu este o facultate uşoară. Studentul trebuie să ştie fizică, chimie, matematică, mecanică. Sunt discipline care au pierdut din pondere în orarul elevilor din liceele care ne furnizează nouă studenţii. Elevi de la CNVA nu se vor orienta spre specializările noastre”, concluzionează decanul de la Ştiinţa Materialelor. În ciuda faptului că specialiştii gălăţeni fac cercetare în colaborare cu facultăţi de renume din Europa, Facultatea de Metalurgie, Ştiinţa Materialelor şi Mediu trece printr-o perioadă de declin. Nici măcar ierarhizarea în categoria programelor de studii de tip A nu va schimba nimic. „Deşi avem specializări care au ridicat prestigiul Universităţii, ni se spune să ne vedem de treabă pentru că nu noi suntem cei care aduc fonduri. Suntem trataţi ca o facultate cu deficit bugetar. Aşa că nu cred că această ierarhizare va schimba ceva. Este doar o oglindă care reflectă realitatea, dar fără finalitate, mai declară prof. dr. univ. Nicolae Cănănău.

Lideri în ţară

Facultatea de Ştiinţa Alimentelor şi Industrie Alimentară era până nu demult singura cu acest profil din ţară. Concurenţa era pe atunci astronomică. Acum sunt 28 de instituţii de învăţământ superior care şi-au înfiinţat după Revoluţie acest profil. „Există o cerere foarte mare pe piaţă în industria alimentară. Concurenţa nu mai e aşa de mare ca în trecut, pentru că nu mai vin la Galaţi candidaţi din toată ţara. Cu toate acestea, tradiţia învăţământului superior în domeniu îşi spune cuvântul. Suntem lideri în toată ţara şi nu ne-a fost uşor să ne menţinem. Avem o bază materială de excepţie. Recent am deschis o investiţie prin proiecte europene de 140 de miliarde de lei. Sunt lucruri pe care le-am păstrat muncind”, spune decanul Petru Alexe. Acesta speră ca absolvenţii facultăţii să conştientizeze că sunt formaţi într-o şcoală de vârf, cu specialişti şi dotări de vârf şi să poarte brandul instituţiei: „S-au format nu oriunde, ci la Galaţi”.

„Aşteptăm stimulentele ministerului”

Relativ tânără, faţă de celelalte două instituţii cu tradiţie, care reprezintă nucleul învăţământului universitar la Galaţi, Secţia de Muzică din cadrul Facultăţii de Arte este înfiinţată doar de zece ani. Cu toate acestea, a fost catalogată ca program de studiu categoria A. „Suntem profesori tineri, ne-am străduit să menţinem o ţinută academică. Am scris foarte multe cărţi. Editura pentru arte a primit acreditare şi datorită cursurilor pe care le-au publicat profesorii din cadrul Secţiei de Muzică. E drept că am stârnit ceva invidie pentru că suntem în aceeaşi linie cu universităţi de tradiţie din Bucureşti, Iaşi şi Cluj. Dar ierarhizarea s-a făcut pe date”, consideră decanul de la Arte, lect. univ. dr. Teodor Niţă. Acesta speră ca ierarhizarea să-i aducă studenţi mai mulţi şi mai buni. „Deocamdată am primit o ofertă din partea Universităţii din Timişoara pentru un proiect european. Financiar, nu ştiu ce va însemna această clasare în categoria A. Vrem şi noi să vedem cu ce ne va ajuta şi care vor fi stimulentele de la minister”, adaugă profesorul Teodor Niţă, cel care, cu zece ani în urmă, a fost primul care s-a zbătut pentru înfiinţarea învăţământului muzical superior la Galaţi.

viata-libera.ro

  • 1 month later...
Posted

Opinia mea e ca invatamantul romanesc, in mare parte, nu a realizat inca la ce este folosit intr-o societate capitalista.

Calitatea studiilor nu poate fi un factor scos din context si prezentat ca fiind cel mai important.

In timp, societatea si elevii de liceu au realizat ca, in Romania, trebuie sa faci o facultate care sa iti ofera cele mai mari sanse de a obtine o slujba decenta. Sa fii somer cu diploma valoroasa nu mai e de mult la moda. Si varianta in care esti inginer si vinzi haine sau fructe nu mai e atractiva.

Mai mult, infrastructura rutiera si feroviara nu e adaptata la cerintele contemporane si suntem fortati sa gasim job in orasul de resedinta. Nimeni nu vrea sa faca 2-4 ore pana la munca si tot atat inapoi.

Alternativa e sa faci studii in localitatea natala si apoi sa emigrezi. Acea e si practica din ultimii ani, care a venit cu dezavantaje majore pentru societatea romaneasca. Doua dintre acestea sunt pierderea traditiei si pierderi economice.

Viitorul nu pare sa aduca nici prea multe locuri de munca in domeniile mentionate si nici posibilitatea de a le accesa pe cele din vecinatatea orasului.

Rezultatul pare sa fie disparitia institutiilor mai sus mentionate.

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.