Jump to content

"Risk" furnizează laptele şi cornul în Galaţi şi în 2011-2012


Recommended Posts

Posted

"Risk" furnizează laptele şi cornul în Galaţi şi în 2011-2012

După ce şi-a asigurat continuitatea ca furnizor al pachetului lapte-corn în Brăila, firma Risk Com a câştigat anul acesta încă un contract asemănător şi în judeţul Galaţi. De precizat că atribuirea către firma brăileană s-a făcut nu prin licitaţie publică, ci în urma unei negocieri directe, fără anunţ de participare, Consiliul Judeţean Galaţi, ca autoritate contractantă, invocând o situaţie de urgenţă extremă.

În fapt, autoritatea contractantă din Galaţi a lansat iniţial o licitaţie pentru încheierea unui acord cadru pentru o perioadă de doi ani şcolari în ce priveşte furnizarea pachetului lapte-corn în şcolile şi grădiniţele din municipiu şi judeţ. Procedura a fost însă suspendată chiar înainte de începerea anului şcolar 2011 - 2012, mai precis în data de 12 septembrie, ca urmare a contestaţiei formulate de "Velpitar" şi va fi reluată după soluţionarea cauzei de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). Licitaţia pentru acordul cadru pe doi ani avea o valoare estimată de 20,29 milioane lei fără TVA, pentru un efectiv de aproape 62.000 de preşcolari şi elevi clasele I - VIII, iar adjudecatarul urma să fie stabilit prin licitaţie electronică în SEAP.

Aşadar, în contextul suspendării licitaţiei, Consiliul Judeţean Galaţi şi SC "Risk Com" Brăila au bătut palma în cadrul unui contract cu o valoare de 582.793,84 lei fără TVA, negocierile plecând de la suma de 1,45 milioane lei fără TVA.

Reamintim că anul trecut firma a furnizat pachetul lapte-corn în Brăila, Galaţi şi Călăraşi.

obiectivbr.ro

Posted

Distribuţia "lapte-corn", afacere de 30 milioane euro

Distribuţia pachetelor „lapte-corn" în şcolile gălăţene va fi efectuată şi în anul şcolar 2011-2012 tot de firma Risk Com SRL Brăila, care deţine din 2004 monopolul contractelor „lapte-corn" la Galaţi. Firma brăileană a primit contractul în pofida tuturor neregulilor constatate în anii trecuţi, când profesorii, directorii de şcoli şi Inspectoratul Şcolar au cerut chiar stoparea distribuţiei, pentru că în loc de „lapte-corn" firma aducea în şcoli pacheţele „unt-biscuiţi" şi „brânză topită-napolitană". Risk Com SRL a semnat cu CJ Galaţi contractul nr. 8.109/12.09.2011.

Practic, contractul a fost semnat în prima zi de şcoală şi fără să mai fie organizată o licitaţie. S-a mers pe o formă de încredinţare directă a contractului, prin „negociere fără anunţ de participare". Cum nici măcar nu a fost publicat un anunţ pe SEAP (Sistemul Electronic pentru Achiziţii Publice), evident că nici nu au mai fost alte oferte, iar conducerea CJ a încheiat contractul cu singurul ofertant, patronul Risk Com SRL Brăila, Ştefan Rădulescu, care este şi director al Electrica SA Brăila. Faptul că nu a mai fost organizată licitaţie e justificat formal: „Situaţie de urgenţă extremă, survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă". Valoarea estimată a contractului era de 1.457.448 lei fără TVA, dar firma din Brăila promite să facă distribuţia pacheţelelor la 30% din valoarea estimată, adică 582.793 lei fără TVA. Cum s-ar putea întâmpla asta? O variantă ar fi să le fie date copiilor produse de foarte proastă calitate, pentru că diferenţa dintre estimare şi preţul contractului este de 60-70%.

La Galaţi şi Brăila, „lapte-corn" de 30 milioane euro

Risk Com SRL şi producătorul de lactate Lactaprod SRL Brăila deţin monopolul distribuţiei „lapte-corn" la Galaţi-Brăila din perioada 2004-2005. Valoarea contractelor „lapte-corn" încheiate de Risk Com SRL din 2004 şi până în prezent este de 20-22 milioane de euro la Galaţi şi 9,5 milioane de euro la Brăila. În judeţul Galaţi distribuie „lapte-corno" pentru 68.000 de elevi, iar în Brăila pentru 25.000 de elevi.

Probleme care s-ar putea repeta

Distribuţia pacheţelelor „lapte-corn" a fost una cu probleme la Galaţi şi Brăila. La un control efectuat în 2008 în 18 şcoli din Brăila s-a constatat că elevii primeau în locul paharului cu lapte de 200 gr/unitate un pacheţel de unt de 15 gr, cu 80% grăsime, iar în locul cornului de 80 de grame, primeau câte un pacheţel de 44 de gr de biscuiţi. Potrivit declaraţiei de conformitate nr. 6855/21.01.2008, untul fabricat la începutul lui ianuarie 2008 avea un termen de valabilitate de 10 zile, aşadar avea termenul de expirare în perioada 20-25 ianuarie, însă pe ambalaje erau inscripţionate ca date de expirare 05.03.2008 sau 12.03.2008. Asta înseamnă că de la ambalarea produselor, lapte sau unt, erau inscripţionate pe ambalaje termene de expirare cu 35-40 de zile mai îndelungate decât data la care expira produsul. În perioada 2008-2010, au fost scandaluri similare şi la Galaţi. Mulţi directori de şcoli au refuzat să mai distribuie pachetele pentru că, în loc de lapte era distribuit unt, elevii îşi pătau hainele şi manualele cu unt. Risk Com a mai distribuit şi o combinaţie greu de asociat, pacheţele „brânză topită-napolitană". În pofida acestor nereguli, afacerea merge mai departe.

romanialibera.ro

Posted

Dragi parinti/frati nemultumiti, puneti-o de o celula extremista anti-lapte+corn: panditi masinile de distributie si dati-le foc sau plantati-le bombe cu ceas. Sau mai bine.. omorati-i pe cei responsabili de atribuirea licitatiei. Ori bucurati-va de clipele petrecute la doctor cu odraslele :))

  • 2 weeks later...
Posted

Şcolarii din Galaţi, îndopaţi cu brânză topită, napolitane şi biscuiţi în cadrul programului "Cornul şi laptele"

Cele mai multe şcoli din mediul rural nu au mai primit lapte şi corn de luni întregi, copiii fiind îndopaţi cu brânză topită şi napolitane. Sătui, copiii aruncă cutiile cu brânză topită câinilor din curtea şcolii.

Copiii din şcolile gălăţene primesc zilnic produse alternative, cum ar fi brânză topită sau iaurt - la capitolul lactate - şi napolitane sau biscuiţi - la produse de panificaţie. Dacă piticii de grădiniţă sau cei din ciclul primar încă se mai bucură la vederea napolitanelor sau a brânzei topite (o combinaţie deloc fericită între dulce şi sărat!), cei din ciclul gimnazial strâmbă din nas aproape zilnic când primesc aceste produse. „M-am săturat de brânza asta, nu prea mai are gust, ori m-am obişnuit eu cu ea! În plus, de câteva ori m-a durut foarte tare burta după ce am mâncat-o", spune un tânăr elev în clasa a opta la Şcoala Gimnazială din Vânători.

Cei mai mulţi elevi de gimnaziu din mediul rural iau aceste produse acasă şi le dau fie părinţilor, fie animalelor din curte. Acolo unde nimeni nu este interesat de ele, profesorii le adună şi le duc oamenilor săraci din localitate. „Am reclamat de mai multe ori de la începutul anului şcolar că nu primim produsele principale ale programului, dar nimeni nu ne-a auzit. Anul trecut ne-au mai «scăpat» de câteva ori cornuri şi iaurt, dar anul acesta n-am primit deloc astfel de produse", spune directoarea Şcolii din Vânători, Costela Gavrilă.

La Tecuci există chiar directori care sunt hotărâţi să refuze să mai primească produse alternative. „Ne-am săturat de brânză topită şi napolitane, e plină curtea cu astfel de produse. S-au săturat până şi câinii de ele. Eram ferm hotărât să le refuz produsele, dar de câteva zile am văzut că au adus nişte biscuţi care chiar sunt mâncaţi de copii, aşa că voi mai aştepta puţin", spune la rândul lui directorul Şcolii nr. 1 din Tecuci, Constantin Ţucaş.

Firma care asigură programul guvernamental „Cornul şi laptele" la Galaţi - Risk Com SRL Brăila, este aceeaşi de câţiva ani de zile, în ciuda faptului că au fost reclamate numeroase nereguli. Potrivit contractului încheiat de Consiliul Judeţului cu această firmă, produsele alternative ar trebui să reprezinte maxim 30% din totalul produselor distribuite pe parcursul întregului an şcolar. Mai mult, acestea trebuie distribuite doar în cazuri de forţă majoră, cum ar drumuri blocate sau calamităţi naturale.

Dacă reprezentanţii firmei Risk Com SRL Brăila nu au putut fi contactaţi pentru a explica situaţia, cei ai Consiliului Judeţului au promis că vor analiza situaţia şi vor lua măsurile ce se impun.

Statul plăteşte anual peste două milioane de euro pentru a asigura celor 65.000 de copii din Galaţi programul „Cornul şi laptele".

adevarul.ro

Posted

Cei mai mulţi elevi de gimnaziu din mediul rural iau aceste produse acasă şi le dau fie părinţilor, fie animalelor din curte. Acolo unde nimeni nu este interesat de ele, profesorii le adună şi le duc oamenilor săraci din localitate. „Am reclamat de mai multe ori de la începutul anului şcolar că nu primim produsele principale ale programului, dar nimeni nu ne-a auzit. Anul trecut ne-au mai «scăpat» de câteva ori cornuri şi iaurt, dar anul acesta n-am primit deloc astfel de produse", spune directoarea Şcolii din Vânători, Costela Gavrilă.

La Tecuci există chiar directori care sunt hotărâţi să refuze să mai primească produse alternative. „Ne-am săturat de brânză topită şi napolitane, e plină curtea cu astfel de produse. S-au săturat până şi câinii de ele. Eram ferm hotărât să le refuz produsele, dar de câteva zile am văzut că au adus nişte biscuţi care chiar sunt mâncaţi de copii, aşa că voi mai aştepta puţin", spune la rândul lui directorul Şcolii nr. 1 din Tecuci, Constantin Ţucaş.

Nu e incredibil..?

  • 6 months later...
Posted

Anchetă penală în programul "Lapte şi Corn"

* Pentru cantitatea de lapte distribuită în şcoli există inadvertenţe între evidenţele ţinute de producător, cele ale şcolilor şi cele de la Consiliul Judeţului * Inspectorii APIA au remarcat că, la majoritatea şcolilor, cantitatea solicitată de CJ Galaţi este mai mare decât cantitatea distribuită în şcoli *

Consiliul Judeţului Galaţi a depus, pe 29 mai, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Galaţi o cerere pentru acordarea ajutorului comunitar corespunzător consumului de la lapte în şcoli în cadrul programului „Lapte şi corn”. Suma solicitată este, potrivit informaţiilor furnizate de APIA Galaţi, de 59.000 euro, corespunzătoare unei cantităţi de lapte de 446.541 litri, reprezentând consumul din primul semestru al anului şcolar 2011 - 2012.

O relaţie tensionată

De-a lungul timpului, pe programul „Lapte şi corn”, relaţia dintre CJ Galaţi şi APIA Galaţi nu a fost una dintre cele mai fericite. „Înainte de cererea depusă acum, pe care urmează să o analizăm, ultima cerere depusă de CJ Galaţi a fost pentru laptele consumat în unităţile de învăţământ în primul semestru al anului şcolar 2009 - 2010. Din păcate, atunci s-au constatat inadvertenţe în evidenţele privind acest consum, iar cererea a fost oprită de la plată. De atunci şi până la cererea depusă zile trecute, CJ Galaţi nu a mai depus nici o cerere pentru ajutorul la lapte”, ne-a declarat Violeta Nanu, directorul general al APIA Galaţi.

Trebuie făcută precizarea că, în consumul de lapte, există trei evidenţe: una la furnizor (în cazul de faţă SC Risk Com SRL), una la şcoli şi una la nivelul CJ Galaţi. Pentru ca ajutorul comunitar să fie acordat trebuie să existe o concordanţă între cele trei evidenţe, pentru a se stabili cu exactitate cantitatea de lapte distribuită efectiv în şcoli.

Inadvertenţe în evidenţe

În legătură cu „inadvertenţele în evidenţe”, în raportul întocmit de inspectorii APIA Galaţi în data de 9 iunie 2010, raport întocmit în baza unor verificări în teren, printre altele se precizează următoarele: „Din analiza evidenţelor şcolilor supuse controlului se constată că, la majoritatea şcolilor, cantitatea solicitată de CJ Galaţi este mai mare decât cantitatea distribuită în şcoli, dovadă că solicitantul a totalizat cantităţile luate de la unitatea furnizoare şi nu a consumului din evidenţa şcolilor, deoarece nu le-a cerut de la şcoli. Pentru că nu s-au solicitat şcolilor beneficiare evidenţele, nu s-a putut determina cantitatea totală de lapte şi nici numărul de copii (beneficiari - n.r.)”.

Altfel spus, potrivit APIA Galaţi, cei de la CJ Galaţi au mers spre decontare cu cantităţile de lapte prezentate ca livrate de SC Risk Com SRL, fără a avea însă o confirmare din partea şcolilor că laptele respectiv a ajuns efectiv la elevi. Fără această confirmare, APIA Galaţi nu a putut face plata laptelui, sumă ce ar fi acoperit integrat preţul produselor mai puţin TVA-ul. Ceea ce pare mai ciudat este că, potrivit APIA Galaţi, în semestrele şcolare ce au urmat acestui incident, CJ Galaţi nici măcar nu a mai încercat să deconteze aceste produse şi a preferat pur şi simplu să scoată banii din bugetul propriu, chiar dacă pentru asta, la capătul acestui şir de plăţi se aflau fonduri comunitare special alocate acestui tip de ajutoare. „Că a fost vorba de nepricepere, neglijenţă sau cine ştie ce intenţii, e greu de spus. Cert este că, fără existenţa unor evidenţe clar verificabile, noi nu putem face nicio plată. Acum, pentru ultima cerere, corespunzătoare primului semestru din anul şcolar 2011-2012, urmează să facem verificările şi, dacă lucrurile sunt în ordine, desigur că plăţile vor fi făcute”, a precizat directoarea APIA Galaţi.

Directorii sunt de vină!

Conducerea CJ recunoaşte că nu s-au mai primit bani pentru decontarea laptelui, dar nu pentru că nu s-au depus cereri, ci pentru că documentaţia şcolilor nu a fost completată corect: „Raportul APIA, din care eu citez, arată că pe semestrul I, din totalul de 439 unităţi şcolare beneficiare ale programului, au transmis anexele 9 şi 10 doar 336 de instituiţii şi noi aşa am trimis la APIA. Din acestea (336), au întocmit corect dosare şcolile care ţin de 12 consilii locale, iar instituţii şcolare aferente a 37 consilii locale nu au întocmit corect anexele 9 şi 10. Printre greşelile (remarcate de APIA) sunt: necompletarea tuturor coloanelor din anexe, gramajele la unele produse lactate nu corespundeau cu unele fişele tehnice transmise de furnizor. În semestrul al II-lea, din 439 unităţi şcolare au trimis anexele 9 şi 10 un număr de 295 de unităţi şcolare, dar unele consilii locale au trimis la grămadă, deşi fiecare unitate şcolară trebuie să trimită individual.

Dacă ei (directorii unităţilor şcolare) nu au trimis corect datele, bineînţeles că nici APIA nu a avizat dosarul de finanţare. Responsabilitatea este direct în sarcina directorului unităţii şcolare. Pentru că nu există rapoarte directe de subordonare între CJ şi unităţile şcolare, nu avem cum să îi sancţionăm (pe directori). S-au făcut adrese la fiecare unitate şcolară pentru completare, dar nu am primit răspunsuri din partea lor. Avem corespondenţă şi cu Inspectoratul Şcolar pe această problemă. Din 2007 şi până acum am depus lunar la APIA cereri, dar niciodată nu am primit decontarea. Cererile sunt respinse pentru că nu-s conforme cu anexele 9 şi 10, dar şcolile nu le fac. Aici e ca şi la depunerea de proiecte: depui 10 proiecte, câştigi 2”.

Varianta susţinută de inspectoratul şcolar

Varianta prezentată de Consiliul Judeţean este susţinută şi de Mariana Mustaţă, inspector şcolar desemnat să se ocupe cu derularea Programului lapte-corn: „Eu m-am ocupat cu derularea programului, nu este treaba mea să oblig directorii să completeze anexele 9 şi 10. Dar am sunat în repetate rânduri, am trimis adrese. Nu pot să-i sancţionez pentru aşa ceva, pentru că n-ar fi legal. Pe de altă parte, de şase ani de când mă ocup de monitorizarea modului în care se derulează programul, câştigă aceeaşi firmă Risk, în ciuda problemelor semnalate de noi an de an.

Produsele sunt de calitate proastă, ne trezim că pe facturi scrie că s-au adus alte produse decât cele care se livrează de fapt, iar cei de la distribuţie vin foarte dimineaţă, lasă produsele la uşă şi nu mai aşteaptă completarea avizelor. Sunt multe probleme, iar directorii din şcoli s-au săturat că la reclamaţiile lor de şase ani nu s-a luat nicio măsură şi, probabil, răspund şi ei cu aceeaşi monedă. Oricum, nu e normal să câştige ani la rând aceeaşi firmă care a făcut numai probleme. În plus, birocraţia e foarte mare. Chiar şi dacă s-ar completa toate documentele, cifrele nu ar coincide. Pentru că firma aduce un anumit necesar de produse, iar eu am fluctuaţii de elevi în sistem de la o lună la alta. Pentru că zilnic se transferă copii, fie de la o şcoală la alta fie în alte judeţe, iar noi nu putem avea o evidenţă strictă la toate aproximativ 500 de şcoli.”

Programul „laptele şi cornul” a stârnit, în decursul celor şapte ani de când a fost înfiinţat, destul de multe controverse. Şi asta nu doar la Galaţi. Acum, fie că a fost vorba despre o chestiune politică sau nu, rămâne ca justiţia să stabilească cine şi unde a greşit pe parcursul programului. Ancheta este în plină desfăşurare, dar, până la o nouă licitaţie, este timp suficient pentru clarificarea tuturor problemelor.

Ce implicare are ISJ în program

După ce Mariana Mustaţă a fost citată la Serviciul de Investigare a Fraudelor, Doruleţ Resmeriţă, inspector şcolar general în perioada vizată, a mers de bunăvoie la poliţie să dea declaraţii: „M-am întâlnit cu fosta mea colegă de la ISJ, Mariana Mustaţă, şi mi-a spus că a fost chemată să dea declaraţii legate de modul în care s-a desfăşurat Programul lapte şi corn. Pentru că era speriată, am fost şi eu din proprie iniţiativă să dau o declaraţie. Nu este treaba ISJ să monitorizeze cantităţile. Noi am trimis lunar şi anual rapoarte despre modul în care se desfăşoară programul. Şcolile semnează avizele, iar pe baza avizelor se eliberează firmei, de către CJ, facturi, iar cantităţile se pot vedea de pe facturi. Nu au de ce să dea vina pe noi că nu s-a făcut decontarea”, susţine fostul inspector general. Acesta mai declară că, în mod ciudat, în 2011 nici nu a mai fost chemat să participe la licitaţie. În plus, Resmeriţă susţine că nici APIA pe de altă parte nu este interesată să ajute CJ să obţină finanţarea: „Rolul lor este să îi consilieze, nu să le pună beţe în roate”.

Directorul Electrica Brăila distribuie lapte la Galaţi

Firma Risk, cea care de şapte ani de zile distribuie lapte în şcolile din judeţul Galaţi în cadrul programului „lapte şi corn”, este din Brăila. Conform fişei obţinute de la Registrul Comerţului, firma îl are ca unic asociat pe Ştefan Rădulescu. Dacă pentru gălăţeni numele este unul comun, pentru brăileni este unul cu rezonanţă. Ştefan Rădulescu este directorul Electrica Brăila. Rădulescu figurează şi ca administrator al acestei firme încă din 1992, de când firma a fost înfiinţată.

Firma care aduce lapte în şcolile gălăţene are ca obiect principal de activitate distribuţia. Pe lângă aceasta la capitolul activitate mai sunt trecute şi: comerţ produse alimentare preambalate, comercializare en-gros produse alimentare, comercializare en-detail produse alimentare, distribuţie de produse alimentare, comercializare produse lactate, produse alimentare congelate, refrigerate.

Nu doar administratorul firmei are un nume cu rezonanţă. Soţia acestuia, Daniela Rădulescu, ocupă un fotoliu de consilier local în administraţia brăileană, din partea PC.

Bursa zvonurilor a anunţat că familia Rădulescu i-a botezat copilul lui Constantin Dumitriu, fost viceprimar PC de Galaţi. Şi dacă tot am ajuns la zvonuri, vă putem spune că prin oraş se vorbeşte de faptul că firma Risk a subcontractat pentru o altă firmă distribuţia de lapte în judeţul Galaţi.

"Risk"-ul tradiţiei din şcolile gălăţene

Conform informaţiilor noastre, firma Risk din Brăila a câştigat pentru a şaptea oară licitaţia pentru programul „lapte şi corn” în şcolile din judeţul Galaţi: „Este moştenire, e de când s-a înfiinţat programul Cornul şi Laptele... Conform procedurii, prefectul emite decizie pentru constituirea comisiei de achiziţionare, iar preşedintele comisiei este prefectul. Este vorba despre licitaţie deschisă, publicată în SEAP, monitorizată de DGFP. Se analizează şi se verifică ofertele - pentru 2010-2011 au fost Vel Pitar, Dorna şi Risk - după care se merge în licitaţie electronică, acolo se câştigă cu preţul cel mai mic”, precizează Eugen Chebac.

Faptul că firma Risk a reuşit să câştige şapte licitaţii la rând a atras atenţia şi s-a depus chiar şi o plângere la poliţie. „La Serviciul de Investigare a Fraudelor există o acţiune de verificare privind modul de desfăşurare a programului «laptele şi cornul». Ancheta este în desfăşurare şi nu putem da mai multe informaţii”, ne-a comunicat Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Conducerea CJ susţine că se ştie de ancheta IPJ „doar aşa pe surse. Oficial de cercetare nu ştiu, ştiu că s-a făcut o informare că ar fi o anonimă pe Cornul şi Laptele şi am spus: pun la dispoziţie toată documentaţia… Cum să fiu citat? Nu e vorba de mine, de preşedinte, ci de o activitate în cadrul CJ, eu trebuie să urmăresc legalitatea decontării sumelor şi întocmirii corecte a contractelor. Nu am nimic de ascuns”.

De ce tocmai acum?

Preşedintele CJ are şi o explicaţie pentru faptul că ancheta a fost făcută publică tocmai acum: „Asta e campania politică! Apar astfel de subiecte probabil pentru presiune… Dar până la urmă, electoratul va decide. Ca să întinezi munca unui colectiv să-l faci un cuib de tâlhari denotă o necunoaştere a funcţionării sistemului de achiziţii publice şi derulare a contractului. Mă aştept la orice din partea adversarilor mei politici, că până în ianuarie 2011 eram cel mai bun preşedinte CJ şi acum din hoţ, tâlhar, golan şi beţiv nu mă mai scot. La fel s-a întâmplat şi cu subiectul pe deszăpezire, iar acolo s-a dovedit că eu am avut dreptate. Ca şi la apartamente, că se spunea că le-am vândut pe o sticlă de whisky… eu n-am vândut niciun apartament, am cerut procedurile legale şi am cerut reevaluări ale apartamentelor pentru că sunt obligat să pun în executare o hotărâre judecătorească. Am dreptul de a face, dar nu oricum. Şi, trenând chestia asta, probabil vor să le vândă ei pe o sticlă de whisky”.

Răspunderea aparţine şcolilor

Valoarea contractului pentru perioada 2010-2011 este de 12.749.000 de lei, iar suma decontată a fost de 12.443.000 de lei, „s-a decontat cât s-a distribuit”, susţine preşedintele CJ. „La fel de adevărat este că, dacă o şcoală primeşte 10 porţii din 50, dar a trimis proces verbal că a primit 50 de porţii, nu pot să-l contrazic! Răspunderea e a celui care semnează comanda de livrare, sunt directori sau cei însărcinaţi de director. Ei cer certificatul de calitate, garanţia şi numără porţiile…", explică Eugen Chebac.

viata-libera.ro

  • 1 month later...
Posted

Afacerea lapte-corn, „riskantă” pentru elevii gălăţeni!

* SC Risk Com SRL a făcut o regulă din a încălca normele de calitate din programul lapte-corn, dar câştigă cu regularitate licitaţiile organizate de CJ Galaţi * Culmea cinismului: contractul pentru anul şcolar 2012-2013 a fost arvunit firmei brăilene încă de anul trecut! * Concurenţa a fost alungată prin licitaţii cu criterii excesive * Derularea contractului lapte-corn nu a fost urmărită de nici un funcţionar din CJ Galaţi! * În timp ce nemulţumirea şcolilor dă în clocot, CJ Galaţi laudă SC Risk Com SRL pentru modul de respectare a contractelor! *

În ciuda neregulilor constatate la nivelul judeţului Galaţi în programul lapte-corn, „afacerea” pe socoteala celor aproape 65.000 de copii din şcolile şi grădiniţele gălăţene are şanse de a continua şi în anul şcolar 2012-2013! Asta pentru că, printre altele, la baza contractelor dintre CJ Galaţi şi SC Risk Com SRL Brăila stă un acord-cadru întocmit în septembrie 2011, care a cuprins dintr-o lovitură doi ani şcolari! Iar dacă în materie de contracte şi zecile de milioane puse în joc lucrurile par a fi asigurate, deocamdată nu s-a făcut nimic pentru asigurarea unor servicii care să nu supună nici unui risc sănătatea elevilor gălăţeni.

Acord pe doi ani şi contracte pe bandă

Acordul-cadru dă programul lapte-corn pe mâna Risk Com pe anii şcolari 2011-2012 şi 2012-2013, sistemul de punere în practică fiind acela al realizării unor contracte subsecvente. Teoretic, preţul unitar la care firma brăileană şi-a adjudecat programul este de 0,94 lei (1,17 lei cu TVA) pe pachet lapte-corn. Altfel spus, dacă este să ne luăm după contract, la un leu şi ceva, elevul primeşte „alimente proaspete şi sănătoase”: un lapte de calitate - 200 ml, 1,8 la sută grăsime, ambalat etanş şi etichetat - precum şi un corn de 80 de grame, de asemenea ambalat şi etichetat. Cum criteriul de atribuire a contractului este preţul cel mai mic, s-ar putea trage concluzia că firma brăileană face minuni de productivitate… Un element care atrage în mod special atenţia este marja foarte generoasă a cantităţii şi, implicit, a valorii contractului. Astfel, cantitatea minimă previzionată potrivit acordului cadru este de 10.752.178 de pachete, iar cantitatea maximă de 21.504.356 de pachete pe an. Practic, ca valoare, contractul poate avea o valoare anuală între 12,5 milioane de lei şi 21,5 milioane de lei, ca şi cum numărul de elevi din judeţ s-ar putea dubla peste noapte!

Abonament la banii publici

SC Risk Com SRL este „abonată” la contractele lapte-corn din judeţul Galaţi încă din primii ani în care a fost iniţiat programul. Din păcate, practica a demonstrat că punctul forte al societăţii brăilene a constat mai degrabă în capitolul „dosar” şi mai puţin în calitatea efectivă a serviciilor oferite. Ani la rând, licitaţiile organizate de CJ Galaţi au fost „mănuşă” pentru SC Risk Com SRL, în timp ce concurenţii au rămas blocaţi în hăţişul birocratic ridicat de funcţionari, aparent foarte zeloşi şi grijulii cu sănătatea elevilor. Aşa se face că, dacă în alte judeţe, pe programul lapte-corn se depun şi 4-5 oferte, în judeţul Galaţi concurenţii au dispărut unul câte unul, descurajaţi de birocraţie. Judeţul Galaţi a ajuns să fie perceput drept „teritoriul” societăţii brăilene Risk Com, iar singura care a mai încercat în ultimii 2-3 ani să-i conteste supremaţia a fost asocierea dintre firmele SC Vel Pitar SA (panificaţie) şi SC Dorna SA (lactate).

În ciuda faptul că vorbim de nişte societăţi de renume, care au făcut în alte judeţe proba că pot gestiona în mod corespunzător un program precum cornul şi laptele, ele nu au reuşit să treacă la Galaţi proba „dosarelor”. De exemplu, la licitaţia pentru anul şcolar 2010-2011, deşi SC Vel Pitar SA a depus un atestat fiscal privind achitarea impozitelor şi taxelor fiscale din municipiul Tecuci, i s-a cerut să aducă astfel de certificate de la toate sediile şi punctele secundare de lucru din ţară, adică din vreo zece judeţe! Când certificatele au fost depuse, pentru că unul dintre ele depăşea cu o zi, iar altul cu cinci zile termenul limită fixat de CJ Galaţi, acesta a fost considerat un motiv de descalificare, chiar dacă documentele respective au fost aduse înainte de deschiderea efectivă a ofertelor. Un alt motiv bizar a fost acela că punctul de lucru al Vel Pitar de la Tecuci este la o distanţă rutieră mai mare de 50 km de municipiul Galaţi, chiar dacă, din perspectiva accesului pe toată raza judeţului, Tecuciul este mult mai bine amplasat.

În ceea ce priveşte SC Dorna SA, chichirezul a fost găsit într-o scrisoare de bonitate bancară unde, dintr-o eroare a băncii, în loc de SC Dorna SA, funcţionarul a scris „SC Dorna Lactate”. La un moment dat, în faţa unor astfel de anomalii birocratice, chiar Inspectoratul Şcolar a atenţionat că prin caietul de sarcini fixat de CJ Galaţi se prevăd condiţii exagerate şi standarde adesea neimportante pentru fondul problemei, care în fapt restrâng în mod artificial numărul participanţilor la licitaţie. Şi, într-adevăr, despre ce licitaţie poate fi vorba când, an de an, în „finală” ajunge un singur concurent - SC Risk Com SRL?

Lapte şi corn servit fără verificări

Pe cât de priceput s-a dovedit CJ Galaţi în a solicita la licitaţii tot felul de adeverinţe şi certificate care mai de care mai bizare, pe atât de neglijent a fost cu gestionarea banului public şi urmărirea respectării de către furnizor a clauzelor de calitate stabilite prin contract. Un fapt absolut stupefiant este constatat printr-un raport al Serviciului de Audit Public Intern al CJ Galaţi, realizat în martie 2011. Din verificările efectuate s-a constatat că, practic, nimeni din aparatul CJ Galaţi nu urmărea modul de derulare a programului! S-a mers pur şi simplu pe facturile băgate la înaintare, fără ca ele să fie verificate personal de un funcţionar al CJ Galaţi care să aplice şi viza „Bun de plată” în sistemul de decontare! Consecinţa? Banii s-au dus, dar nimeni nu a verificat dacă deficienţe semnalate telefonic sau prin adrese din partea şcolilor au fost remediate, nimeni nu a ţinut evidenţa produselor efectiv livrate în şcoli şi calitatea acestora!

Cine-a pus brânza în drum?

Dar cel mai grav este că, în ciuda angajamentelor asumate, SC Risk Com SA nu a respectat standardele de calitate asumate prin contract. Inspectoratul Şcolar şi, mai departe, CJ Galaţi, au fost bombardate cu zeci de sesizări din teritoriu despre gravele abateri de la normele de calitate şi, în ciuda faptului că era vorba de sănătatea a zeci de mii de elevi, sesizările au rămas nesoluţionate.

Cele mai numeroase sesizări care au ajuns la Inspectoratul Şcolar se refereau la recepţionarea, calitatea produselor, la lipsuri cantitative şi chiar a certificatelor de sănătate şi, nu în ultimul rând, la ritmicitatea distribuirii. Un exemplu în acest sens este un raport al Inspectoratului Şcolar (nr.767/27.01.2011) în care se arată că: „se livrează brânză topită în cutii, fiind dificil de consumat în condiţii igienice”, „se întârzie livrarea produselor din mediul rural”, „se aduc înlocuitori ai produselor lactate peste limita de 33 la sută din totalul produselor livrate, livrându-se exclusiv brânză topită în şcolile din mediul rural”, „livrarea se face fără respectarea condiţiilor legale (nu se aduc până în unitatea şcolară sau nu se semnează facturile de recepţie după verificarea calităţii sau a cantităţii produselor livrate)”. La modul concret, mai ales în mediul rural, dacă este să ne luăm după proporţia produselor furnizate, programul lapte-corn a fost înlocuit cu programul… brânză topită-napolitane.

Unele şcoli au reclamat că produsele sunt pur şi simplu lepădate în drum, iar calitatea lor este atât de îndoielnică, încât un procent covârşitor de elevi pur şi simplu refuză să le mănânce! În legătură cu aceste tipuri de nereguli s-a sesizat şi Protecţia Consumatorului, iar controalele efectuate au dovedit că nemulţumirile sunt îndreptăţite. S-a constatat, de exemplu, că au fost şcoli din judeţ la care, timp de trei ani, nu a ajuns nici măcar un pahar de lapte, ci doar „înlocuitori”, în speţă eterna brânză topită. Mai mult, la unele controale s-a constat că unele dintre sortimentele de brânză nici nu îndeplineau standardele de calitate prevăzute de lege! S-a ajuns până la aplicare unor amenzi de până la 5.000 lei, dar ce contează această sumă când în joc sunt contracte de ordinul zecilor de milioane de lei!

La CJ Galaţi, toate bune şi frumoase

În ciuda zecilor de reclamaţii la adresa modului în care se desfăşoară programul lapte-corn, reacţia CJ Galaţi la nemulţumirile din teritoriu a fost una pur formală şi mai degrabă pentru a închide gura Inspectoratului Şcolar. Este o reacţie cel puţin bizară pentru că, dincolo de deficienţele în sine, modul în care SC Risk Com SRL înţelegea să-şi onoreze contractele a compromis şi cererile depuse de CJ Galaţi la APIA pentru încasarea ajutoarelor comunitare aferente programului lapte-corn.

Tot efortul CJ Galaţi s-a limitat doar la adrese de câteva rânduri, prin care se solicita/atenţiona firma brăileană asupra deficienţelor. Care a fost efectul acestora? Răspunsul este dat chiar într-un referat (nr.5645/24.08.2010) al Direcţiei Economie şi Finanţe din cadrul CJ Galaţi: „Cererile de plată (pentru ajutorul comunitar - n.r.) au fost respinse din motive diverse, care vizau în principal deficienţe în activitatea unităţii furnizoare de produse lactate. Instituţia noastră a adus la cunoştinţa unităţii furnizoare de fiecare dată aceste deficienţe, dar aceasta nu a răspuns în timp util solicitării noastre sau chiar deloc”. Altfel spus, firma brăileană nu s-a sinchisit prea mult de nemulţumirile din şcolile gălăţene sau adresele CJ.

În ciuda acestei atitudini, referatele finale ale CJ Galaţi privind îndeplinirea obligaţiilor contractuale sunt pur şi simplu trase la xerox: „contractul a fost îndeplinit în mod corespunzător”; „produsele furnizate au caracteristicile de calitate solicitate în caietul de sarcini”; „au fost respectate termenele contractuale de furnizare a produselor”, „au fost întocmite documentele necesare derulării corespunzătoare a contractului”; „colaborarea şi comunicarea cu contractantul - Foarte bună”; „nu s-a înregistrat nici un litigiu”. Concluzia: „toate clauzele contractului au fost îndeplinite corespunzător”!

Materialul de faţă prezintă doar o parte din deficienţele constatate în cadrul derulării programului lapte-corn la nivelul judeţului Galaţi, dar argumente mai mult decât suficiente pentru o urgentă analiză a modului în care s-au desfăşurat licitaţiile, cum au fost respectate şi urmărite contractele atât de firma SC Risk Com SRL, cât şi de aparatul CJ Galaţi. Este vorba de zeci de milioane de lei, dar mai presus de bani este vorba de sănătatea copiilor noştri!

viata-libera.ro

  • 2 months later...
Posted

Scandal în prima săptămână de şcoală. Peste 60.000 de elevi fără lapte şi corn

* Conducerea Consiliului Judeţului susţine că s-a reziliat contractul, deşi în urmă cu o săptămână ne-a declarat că firma Risk va livra în continuare în baza licitaţiei de anul trecut

Deşi ieri a fost a treia zi de şcoală, niciun elev din judeţul Galaţi nu a primit lapte şi corn. Şi asta în condiţiile în care în urmă doar cu câteva zile, atât conducerea ISJ, cât şi preşedintele judeţului Nicolae Bacalbaşa ne-au asigurat că programul respectiv se va derula în continuare tot cu firma Risk SRL din Brăila, cea care de şapte ani a câştigat constant licitaţia la Galaţi.

Directorii instituţiilor de învăţământ ne-au declarat că nu cunosc motivele pentru care elevii n-au mai primit lapte şi corn. O parte dintre ei ne-au spus că acest lucru e într-adevăr o problemă, pentru că au copii foarte săraci, pentru care laptele şi cornul de la şcoală reprezintă singura masă pe care o primesc în unele zile.

„S-a reziliat contractul pe cale amiabilă”

După ce am dat câteva telefoane la Consiliul Judeţului, unde mai mulţi reprezentanţi ne-au spus că ştiu care e situaţia, dar nu ne pot oferi informaţii, am apelat la county-managerul Costel Fotea, care ne-a explicat, dar nu ne-a lămurit, de ce s-a aşteptat începerea şcolii pentru rezolvarea problemelor legate de acest program.

„Am reziliat pe cale amiabilă contractul. Nu eram obligaţi să-l menţinem doi ani, chiar dacă la licitaţia de anul trecut s-a încheiat un acord în acest sens. Am renunţat la serviciile de la Risk, deoarece ne dorim ca în şcolile din Galaţi să se distribuie numai lapte, iaurt şi corn, lucru pe care firma nu ni l-a garantat”, ne-a spus Costel Fotea.

Deşi county-managerul a insistat că rezilierea s-a făcut pe cale amiabilă, nu de aceeaşi părere par să fie şi cei de la Risk. Am vorbit telefonic cu Daniela Rădulescu - soţia administratorului firmei, care ne-a dat şi cu alte ocazii relaţii despre derularea programului la Galaţi. „Eu sunt doar soţia administratorului, dacă vreţi să aflaţi de ce nu se distribuie laptele şi cornul la Galaţi, sunaţi la Consiliul Judeţului!”, a fost singurul lucru pe care ni l-a spus cea care este şi consilier local la Brăila din partea PC.

Două săptămâni de pauză în program

De la CJ am aflat că elevii gălăţeni nu au şanse să primească produsele săptămâna aceasta. Dar că va avea loc o negociere directă, în paralel cu derularea unei noi licitaţii. „Am invitat mai multe firme la negocieri directe. Cu puţin noroc, vom putea livra produsele de săptămâna viitoare”, mai adaugă optimist Costel Fotea. Dar, după cum merg lucrurile la noi, e sigur se va aduna o restanţă de două săptămâni la lapte şi corn.

În judeţul Galaţi sunt aproximativ 60.000 de elevi şi preşcolari care ar trebui să beneficieze de acest program. Este ştiut că, în primăvară, s-a iscat un adevărat scandal, dublat de un dosar penal, pentru că, deşi banii pentru aceste produse ar fi trebuit decontaţi din fonduri europene, autorităţile gălăţene n-au făcut nimic în acest sens, preferând să facă risipă din fonduri proprii.

viata-libera.ro

Posted

Efectele anulării licitaţiei la corn şi lapte. Unii copii au rămas fără singura masă pe zi

* La Brăhăşeşti, învăţătoarele vin cu borcanul de dulceaţă şi pâinea de acasă

Deşi în oraşul Galaţi sunt mulţi copii care nu s-au atins de produsele distribuite prin Programul corn şi lapte, în mediul rural, unde sărăcia este crâncenă, pentru unii copii reprezintă singura masă sigură a zilei.

Nimic de zis, firma Risk a fost criticată deseori pentru calitatea produselor livrate şi pentru faptul că i-a obligat pe elevii din mediul rural să mănânce combinaţii abracadabrante, gen napolitane şi brânză topită. Nu e deranjant că autorităţile gălăţene au renunţat la contractul cu firma brăileană care pusese monopol de şapte ani pe Galaţi la livrarea laptelui şi cornului, ci faptul că rezilierea şi organizarea unei noi licitaţii ar fi trebuit făcute din timp, nu în săptămâna începerii şcolii.

„Atât mănâncă!”

Aşa nu s-ar fi ajuns în situaţia în care cadrele didactice să fie zilnic asaltate de copii care, cu foamea în ochi, să le întrebe dacă nu au sosit produsele. „M-am trezit asaltată de copii care ştiau de anul trecut că joi era ziua în care ni se livrau produsele. Au fost foarte dezamăgiţi când le-am spus că n-a venit nimic. Suntem o şcoală cu populaţie preponderent romă, iar pentru mulţi dintre ei asta era unica masă pe zi. Atât mănâncă, pentru că sunt săraci, iar părinţii lucrează cu ziua şi numai grija mâncării lor n-o au. Chiar sunt necăjiţi tare, n-au rechizite, n-au haine”, ne spune directoarea Şcolii din Brăhăşeşti, Cristina Iftene. Cel mai trist e la grădiniţă, unde copiii sunt şi mai mici. Educatoarele sunt nevoite să rupă din pachetul celorlalţi, ca să le dea şi celor care nu au alte posibilităţi. „Am două învăţătoare care vin cu borcanul de dulceaţă şi cu pâinea de acasă, pentru că le e milă de ei. Dacă stau cu mâna la burtică şi le e foame, vă daţi seama că nici de lecţii nu le arde. Sunt copii, n-au nicio vină şi n-ar fi trebuit să treacă prin asta. Pentru ei, cornul şi laptele e motivaţia principală care-i aduce la şcoală”, mai spune directoarea de la Brăhăşeşti.

„Le cumpăr pâine feliată”

De la Priponeşti şi Nicoreşti, ambele comune sărace, am primit aceleaşi semnale. „Sunt mulţi copii care nu au cum să vină cu pachet, pentru că sunt foarte săraci. Mulţi se bazează pe corn şi lapte ca fiind una dintre mesele lor sigure. Cred că am să le cumpăr nişte pâine feliată. Vin zilnic şi mă întreabă şi mi-e jenă să nu le pot da nimic”, spune şi directoarea de la Şcoala din satul Poiana, comuna Nicoreşti, Liliana Vâlcu.

Chiar şi în Galaţi sunt copii cărora le lipseşte laptele şi cornul: „Sunt copii care hrănesc câinii comunitari, dar şi copii care luau şi acasă, pentru ceilalţi fraţi flămânzi sau pentru bunica bătrână. Avem copii săraci care aşteptau laptele şi cornul ca pe o masă sigură”, susţine Violeta Neamu, directoare la Şcoala Nr. 43.

viata-libera.ro

Posted

Cei 60.000 de elevi ar putea primi cornul şi laptele săptămâna viitoare

Sincopa produsă în programul național Laptele și Cornul și din cauza căreia 60.000 de elevi din județul Galați nu au primit gustarea zilnică din partea Guvernului este aproape de a fi depășită. Conducerea CJ Galați negociază în prezent cu trei firme, dintre care două gălățene, care vor asigură produsele lactate și de panificație elevilor galateni. „Deocamdată nu pot decât să confirm că există negocieri cu trei firme. Dacă lucrurile vor decurge normal și nu vor fi probleme, luni sau cel târziu marți elevii ar putea primi gustarea în scoli”, a declarat county-managerul județului Galați, Costel Fotea.

Reamintim că de la începutul școlii și până în prezent cei 60.000 de elevi ai județului Galați nu au primit corn și lapte după de Consiliul Județean Galați a reziliat contractul cu firma câștigătoare a licitației, SC Risk SRL Brăila, cea care a câștigat mereu acest contract în ultimii șapte ani. Rezervat în declarații, Costel Fotea a motivat decizia prin faptul că firma nu poate asigura doar produsele de bază – corn și lapte sau iaurt, însă nu a explicat și de ce a așteptat noul an școlar CJ Galați pentru a rezilia contractul, având în vedere că toate lucrurile se puteau rezolva înainte de începerea anului școlar.

presagalati.ro

  • 2 weeks later...
Posted

CJ a înfrânt în lupta „Laptele şi Cornul”: după ce a reziliat vechiul contract cu SC Risk SRL, elevii vor primi lapte de la … SC Risk SRL!

În cea de-a treia săptămână de şcoală a celor 60.000 de elevi din judeţul Galaţi, CJ Galaţi spune că a reuşit să soluţioneze sincopa în derularea programului guvernamental Laptele şi Cornul”. Potrivit declaraţiilor county-managerului CJ Galaţi, Costel Fotea, „dacă nu vom avea contestaţii - şi nici nu se întrevede această posibilitate - marţi dimineaţă, elevii vor avea lapte şi corn pe băncuţe”. Ce este cel mai interesant este că aceeaşi firmă brăileană, SC Risk SRL, cea căreia CJ Galaţi i-a reziliat contractul de până acum, a câştigat dreptul de a distribui, în continuare, laptele elevilor gălăţeni! Diferenţa este că - spune Costel Fotea - firma nu va mai da elevilor „brânză topită stricată sau cu gust foarte rău, ci doar lapte UHT şi în cel mai rău caz, iaurt, dar nu mai mult de 30% din cantitatea totală de lactate”.

Risk şi Derpan distribuie până cel târziu în decembrie

Dar cum s-a ajuns din acelaşi punct din care s-a plecat, în privinţa SC Risk? „Conform OUG 34, am procedat la negociere prin nepublicare cu firmele interesate de acest program, fiind o situaţie de urgenţă. Deşi am reziliat contractul cu SC Risk, nu am avut nicio prevedere legală care să o împiedice să participe la negociere, aşa că s-a prezentat, de data aceasta nu pentru distribuţia ambelor produse, ca până acum, ci doar pentru lapte. Pentru produsele de panificaţie a câştigat o firmă gălăţeană, Derpan [firmă din Smârdan, care furnizează cornuri marilor hipermaketuri şi care nu s-a remarcat, până acum, cu aspecte negative legate de afaceri de partid sau datorii neachitate la stat - n.a.]. Am negociat cu patru firme, din care două nu s-au încadrat în condiţiile impuse de noi. Cele două firme selectate au oferit şi preţuri mai mici decât cele în contractul iniţial - cu SC Risk SRL - n.a. - motiv pentru care vor face economii lunare de 30.000 de lei”, a declarat pentru PresaGalaţi Costel Fotea. Acesta a adăugat că firmele vor distribui produsele până cel târziu în decembrie, deşi „CJ pregăteşte deja caietul de sarcini pentru licitaţie pe SEAP, licitaţie care s-ar putea organiza în termen de 60 de zile. Dacă licitaţia se va finaliza fără contestaţii, noii câştigători vor distribui mai departe, iar cele două contracte cu firmele selectate acum, prin negociere, vor înceta. În noua licitaţie, CJ va împărţi judeţul în 4-5 zone, astfel încât distribuitorii să nu justifice furnizarea de brînză topită sau napolitane prin faptul că distanţa este mai mare de 50 de km şi nu pot aduce zilnic produsele! Vrem doar lapte şi corn, proaspete”.

În sfârşit, motivaţiile şi… scuzele!

Costel Fotea a prezentat, acum şi motivaţia pentru care a fost reziliat contractul iniţial cu SC Risk, lăsat „moştenire” de fosta conducere a CJ: „am insistat ca elevii să nu mai primească alte produse decât corn şi lapte, nu brânză topită, napolitane şi stiksuri, mai ales că în zona Tg. Bujor-Bălăbăneşti elevii aceia nu vedeau niciodată lapte!”. Cel de-al doilea motiv este unul de ordin financiar: „am insistat ca acele condiţii din contractele nou încheiate să corespundă criteriilor APIA, astfel încât CJ Galaţi să poată beneficia de subvenţia UE pentru acest program care reprezintă 18% din valoarea totală a contractului pentru lapte. Vreau să vă spun că în ultimii patru ani, CJ Galaţi a ratat decontarea de la UE a circa 900.000 de euro, deoarece contractul nu respecta criteriile pentru decontare”. Potrivit country-managerului, în baza noului contract, CJ Galaţi va primi - returnare de la UE circa 250.000 de euro!

Dincolo de a reproşa îmbunătăţirea calităţii produselor livrate elevilor, rămâne însă o întrebare: de ce CJ s-a trezit să rezilieze contractul abia după începerea anului şcolar şi nu în timpul vacanţei de vară, astfel încât la 17 septembrie elevii să fi primit produsele? „Eu am preluat problema cu o săptămână înainte de începerea şcolii, nu a fost fizic timp… De aceea îmi cer scuze elevilor pentru că nu au primit până acum gustarea şi le garantez că o vor primi de acum înainte!”, mai spune Costel Fotea.

presagalati.ro

Posted

De astăzi, elevii îşi primesc laptele şi cornul

După trei săptămâni de la începerea anului şcolar, cei aproximativ 60.000 de elevi ai judeţului Galaţi vor primi, în sfârşit, de astăzi, laptele şi cornul. „Contractul a fost încredinţat prin negociere directă firmelor Risk - pentru lapte şi Derpan - pentru corn, pe o perioadă de 59 de zile, cât va dura licitaţia deschisă pe SEAP. De mâine (n.r. - de astăzi), produsele vor ajunge la toţi elevii cuprinşi în program, chiar şi în nordul judeţului”, ne-a asigurat county-managerul Costel Fotea.

viata-libera.ro

Posted

Lapte cu viermi, la Şcoala din Cuza Vodă

Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi au demarat ancheta, până în prezent verdictul cel mai probabil fiind: greşeală de manipulare şi depozitare. Vinovatul riscă o amendă între 2000 şi 20.000 de lei

Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi a fost sesizat vineri de profesorii de la Şcoala din Cuza Vodă deoarece au descoperit viermi în cutia de lapte, livrată de distribuitorul Risk Com din Brăila.

"Am fost sesizaţi de profesorii de la Şcoala din Cuza Vodă că au fost găsiţi viermi în cutiile de lapte, care erau cutii Tetrapak. Imediat s-a deplasat o echipă de comisari şi am fost chiar şi eu pentru că sesizarea era foarte dificilă: erau viermi mulţi şi destul de mărişori!", a declarat pentru "Evenimentul zilei" comisarul şef Carmen Tudor de la OJPC Galaţi.

Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au verificat toate cele 21 de cutii cu lapte. "Acele 21 de cutii erau ambalate într-o cutie de carton. Acolo erau viermi, pentru că, probabil, s-a scurs laptele, undeva pe traseul de la producător la distribuitor. În nici un caz nu e o greşeală de la şcoală, care abia primise marfa. Erau viermi mai de demult. Mulţi şi destui de mărişori, ceea ce înseamnă că a fost înţepată cuţia în transportul de la producător la distribuitorul Risk Com din Brăila.", ne-a declarat sursa citată.

Inspectorii OJPC au desfăcut toate cele 21 de cutii cu lapte găsite la şcoală, au prelevat probe de laborator.Ei s-au deplasat şi la sediul distribuitorului din Brăila, au verificat depozitele în care era stivuită marfa. "Nu am mai găsit nici o cutie cu deficienţă acesta (n.r. - viermi). Am chemat reprezentantul Risk Com să vină luni la Protecţia Consumatorului pentru finalizarea anchetei. Pare o greşeală de manipulare, depozitare. Dar să vedem şi analizele. Vom face o adresă şi la producător, care nu este din judeţ, dar este o firmă mare. Deocamdată nu ştim a cui e greşeala, iar până acum nu am mai avut probleme cu producătorul. Dacă se constată că vina e acolo, atunci vom divulga numele societăţii.", ne-a declarat comisarul-şef Carmen Tudor.

Dacă este doar o greşeală de manipulare, depozitare, vinovatul riscă o amendă de la 2000 de lei la 20.000 de lei.

evz.ro

Posted

8.000 de lei amendă pentru firma Risk

Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Galaţi a amendat, luni, cu 8.000 lei firma Risk SRL din Brăila, după ce cadrele didactice de la şcoala din comuna gălăţeană Cuza Vodă au găsit viermi în cutia de transport al laptelui pentru elevi.

Potrivit şefului Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Galaţi, Carmen Tudor, au fost făcute controale atât la sediul firmei Risk SRL Brăila, furnizorul de lapte în judeţul Galaţi în cadrul Programului lapte-corn, cât şi la şcoala unde s-a constatat incidentul. ''Se pare că una dintre cutii s-a rupt creându-se mediul propice pentru dezvoltarea acestor vietăţi. Au fost controlate toate cutiile şi am găsit o singură cutie cu probleme. Am făcut control şi la depozitul din Brăila şi am constatat că nu mai există cutii din acest lot. Totodată am verificat prin sondaj alte cutii şi nu am găsit deficienţe. Am prelevat şi probe din laptele adus pentru copiii din Cuza Vodă şi l-am transmis la laborator.

Pe de altă parte, luni a venit la sediul nostru reprezentantul firmei, iar acesta a fost amendat cu 8.000 lei pentru că produsul distribuit nu este conform'', a declarat Carmen Tudor.

radioiasi.ro

Posted

Pentru a doua oară, viermi în pachetele de lapte distribuite de Risk

* „E o firmă foarte neserioasă!”, afirmă county-managerul Costel Fotea

La o săptămână după ce la Şcoala din Cuza-Vodă s-au descoperit viermi în cutia care adăpostea dozele de lapte destinat elevilor, situaţia se repetă şi la Şcoala din Rediu. „Comisarii noştri au fost înştiinţaţi joi de inspectoarea generală Laura Marin că s-au descoperit două nereguli la pachetele de lapte. Una la Rediu, unde s-au găsit viermi pe cutii, nu şi în lapte, iar a doua Şcoala din Slivna, unde ambalajul era mucegăit ca urmare a faptului că una dintre doze fusese spartă din cauza manevrării incorecte. Colegii mei au fost la firma Risk şi au descoperit că mai erau şi alte 15 ambalaje cu scurgeri pe care lucrătorii le dăduseră deja deoparte. Luni urmează să încheiem documentele de control şi să aplicăm şi sancţiunile acolo unde este cazul. Am trimis o sesizare şi la Direcţia de Sănătate Publică de la Suceava, de unde este firma producătoare de lapte, în vederea efectuării unui control şi acolo”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt de la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului (CRPC), Eusebiu Diaconu.

„Îşi bat joc de copii”

County-managerul Costel Fotea s-a arătat foarte supărat de neregulile semnalate la marfa livrată de firma Risk. „Aşa cum am intuit atunci când am încercat să reziliem contractul, este o firmă foarte neserioasă. Cei de la Risk îşi bat joc de copii. Altfel nu se explică de ce n-au remediat situaţia din prima şi n-au sortat produsele cu atenţie. Chiar dacă viermii n-au ajuns în lapte, nu este normal să găseşti aşa ceva în şi pe ambalajele de produse alimentare. Aşteptăm raportul scris de la CRPC, pentru a lua măsurile necesare. Se poate chiar să reziliem şi contractul, dacă se constată că a fost pusă în pericol sănătatea copiilor. Oricum, încercăm să nu mai primim această firmă la licitaţia deschisă pe SEAP, pentru că a făcut deja prea multe probleme. E vorba de bani mulţi, de o afacere care merge foarte bine şi care ar necesita, măcar din această prismă, o responsabilitate maximă din partea firmei”, declară reprezentantul CJ.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.