Jump to content

Statuile din marmură ale lui Frederic Storck, "restaurate" cu var lavabil


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Statuile din marmură ale lui Frederic Storck, "restaurate" cu var lavabil

Cele două statui de pe faţada Palatului Prefecturii din Galaţi, realizate în 1906 de sculptorul Frederic Storck, din marmură de Carrara, au fost „restaurate" prin vopsire cu var lavabil. Nu are o soartă mai bună nici prima statuie ridicată în memoria lui Mihai Eminescu, realizată de acelaşi sculptor în 1911, care se dezintegrează în parcul central al Galaţiului.

De-a lungul anilor, elitele culturale ale Galaţiului au adresat autorităţilor mai multe apeluri pentru salvarea patrimoniului cultural al oraşului, de la vestigiile daco-romane la operele de artă monumentală, dar toate aceste apeluri au rămas fără ecou. Cel care a întreprins mai multe demersuri pentru salvarea statuilor de foarte mare valoare artistică este graficianul ­Gheorghe Andreescu, muzeograf la Muzeul de Arte Vizuale Galaţi. Este îngrijorat cel mai mult de starea în care se află prima statuie ridicată în memoria poetului naţional Mihai Eminescu. Ridicarea statuii a fost meritul întregului oraş, pentru că în cadrul subscripţiei publice organizate la iniţiativa ziaristului C. Botez gălăţenii au donat 12.500 lei. Sculptura a fost realizată de sculptorul Frederic Storck, inaugurarea monumentului având loc pe 16 octombrie 1911.

Statuia lui Eminescu se va prăbuşi

La 100 de ani de la acel moment, prima statuie a poetului Mihai Eminescu se degradează de la an la an, iar punctul de vedere al specialiştilor este ignorat. Statuia e afectată de intemperii, îngheţ, dezgheţ, precipitaţii. „Eu m-am adresat Direcţiei de Patrimoniu din Primărie, am făcut şi un proiect, pentru că statuia lui Eminescu mai rezistă un an, doi, trei, după care se va dezintegra de la bază. Nu ştiu dacă aţi văzut lucrarea de aproape şi să observaţi că este crăpată, este afectată foarte grav din punct de vedere structural", spune Gheorghe Andreescu. A contat probabil şi faptul că statuia a tot fost plimbată prin oraş. În urmă cu 40 de ani era într-un scuar desfiinţat la construirea magazinului Modern, apoi a fost mutată în Grădina Publică, iar în urmă cu 25 de ani a fost mutată din nou în Parcul Eminescu.

Andreescu a propus realizarea unei replici a statuii, care să fie expusă în parcul central, iar statuia originală să fie expusă într-un spaţiu închis, unde să nu mai fie supusă intemperiilor. Proiectul său nu a fost luat în consideraţie, deşi în toate ţările europene există o astfel de practică. „În Italia, statuile de for public sunt copii, nu sunt originalele. Statuia lui David, de la Galleria dell'Accademia din Florenţa, nu este originalul. Dacă vrem să mai avem această sculptură în Galaţi trebuie să o protejăm", spune Gheorghe Andreescu.

Distruse după aproape 100 de ani

Alte două statui realizate de Frederic Storck sunt „Industria" şi „Agricultura", instalate în 1906 pe faţada Palatului Prefecturii. Ele sunt distruse de nepriceperea celor care au realizat proiectul restaurării din perioada 2003-2005. „Am făcut raport şi pentru statuile «Industria» şi «Agricultura» amplasate pe Palatul Prefecturii, care sunt şi acum vopsite cu vinarom. Aceste statui sunt din marmură de Carrara, sunt sculptate de Frederic Storck, sunt opere de artă de o foarte mare valoare, dar nu s-a ţinut cont de opiniile specia­liştilor atunci când s-au restaurat. Chiar Palatul Prefecturii a fost restaurat după nu ştiu ce principii, probabil după ureche, pentru că s-au vopsit statuile şi a fost înlocuită cu betoane piatra de Dobrogea care era în structura de rezistenţă a clădirii şi mergea până la 1-1,5 m deasupra nivelului zero. Au înlăturat piatra şi au pus beton", a mai adăugat Gheorghe Andreescu.

romanialibera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 7 years later...

Eminescu, dat cu var, în loc să fie reabilitat!

Să-mi crape obrazul de ruşine când poeţi din mai multe ţări s-au fotografiat, la începutul Festivalului internaţional de poezie "Antares", lângă statuia, cumplit de crăpată la bază, a lui Eminescu. Vorbe frumoase, "nepereche", tot spunem, dar nu este demarată procedura, ieftină, o injecţie cu o răşină care să-i prelugească viaţa marmurei afectate şi de poluarea cu CO2. Ceea ce strămoşii au făcut pe banii lor, noi nu putem măcar păstra!

Se cunoaşte povestea furtului cu repetiţie al mânei muzei din grupul statuar Eminescu, prima statuie din ţară a Poetului, sculptată de Frederic Storck. Amintesc şi ruşinea de dinainte de 1989, când un vandal a murdărit cu catran zona genitală a muzei.

Ei, acum, s-a întâmplat altă nefăcută, şi asta numai din simţ gospodăresc. Numai că gospodărie plus necunoaştere conduc la catastrofe. Am fost anunţaţi, de către un cititor care îşi plimba seara copiii, că un vandal a aruncat cu vopsea, "pictând" un graffiti chiar pe spatele statuii de marmură din Parcul Eminescu! Ei bine, nişte oameni gospodari de la Primărie au ajuns în acea seară cu o găleată cu var. Var care afectează marmura!

Probabil că, mai departe, alţi gospodari vor "poliza" varul, aşa cum s-a petrecut în mai 2013 cu statuia "Femeia pe valuri", posibil simbol al Galaţiului-port, lucrare a cunoscutului sculptor Constantin Baraschi (există şi o replică în Germania). Atunci, la iniţiativa unui primar gospodar, bronzul statuii a fost "răzuit" de oamenii Ecosal, iar specialiştii au protestat că nu fuseseră consultaţi înainte, pentru că lucrarea "impietează grav asupra valorii sculpturii", lăsată fără stratul protector de oxid.

În mod asemănător, acum ceva timp, după ce am reuşit, împreună cu regretatul general Neculai Staicu Buciumeni, să-l determin pe primar să comande ridicarea obeliscului, prăbuşit, de la mormântul celui mai important primar gălăţean, un voluntar gospodar s-a gândit să protejeze marmura chipului împotriva unei ciuperci, acoperind-o pur şi simplu cu vopsea duco gri! Specialiştii ştiu că, sub vopsea, ciuperca are un mediu mai bun pentru o dezvoltare rapidă…

De asemenea, şi cele două statui de pe sediul Prefecturii, din marmură de Carrara, realizate tot de Frederik Storck, au avut parte de "tratamentul" cu var, nu cu foarte mulţi ani în urmă.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.