dcp100168 Posted April 23, 2008 Posted April 23, 2008 La Şcoala din Adam,Politică şi circÎn mod normal, capetele luminate dintr‑o comunitate ar trebui să se adune frunte lângă frunte să se gândească ce ar trebui făcut ca semenilor să le fie mai bine. Dar ne‑am obişnuit ca lucrurile să fie de obicei altfel. Rău este că, uneori, în comunităţile mici, conflictele dintre mai marii satelor şi comunelor se mută pe terenul şcolilor, care nu ar trebui să aibă de‑a face cu politica. Efectele sunt dintre cele mai nocive. Aşa se întâmplă, de exemplu, la Şcoala din Adam (comuna Drăguşeni). Unii dascăli de aici se ţin de reclamaţii în loc să‑şi facă treaba. Iar directorul şcolii şi primarul comunei (doar pe motiv că au culori politice diferite), în loc să conlucreze, îşi pun reciproc beţe‑n roate. Situaţia pare să se fi acutizat şi mai mult în ultimul timp pentru că, toată lumea ştie, se apropie alegerile. Iar primarul este PNL şi directorul şcolii este membru la PC. Cei care au de pierdut sunt, bineînţeles, elevii. Şi oamenii şcolii care se ţin totuşi de treabă.Probleme vechi cu rezultate dezastruoaseProbleme există la Şcoala din Adam de mai mulţi ani. Noi am mai fost şi cu alte ocazii aici, dar pentru că atunci neînţelegerile se reduceau doar la o listă de reclamaţii şi reclamagii, nu am considerat că merită ca toate acestea să facă subiectul unui articol. Însă situaţia s‑a agravat în timp. Şcoala a ajuns să piardă întreg laboratorul de informatică, pentru că cei din fruntea comunităţii refuză să comunice unul cu celălalt din motive copilăreşti. În plus, unul dintre învăţătorii şcolii, ocupat fiind cu reclamaţiile şi procesele, şi‑a lăsat clasa de izbelişte. Elevii săi au ajuns în clasa a IV‑a şi nu ştiu nici măcar tabla înmulţirii.15 calculatoare furate dintr‑un focS‑au mai furat calculatoare din şcoli. Dar niciodată tot laboratorul deodată. 15 calculatoare nou‑nouţe, de ultimă generaţie, abia aduse şi montate au dispărut într‑o seară şi nimeni nu le mai ştie de urmă. Bineînţeles că primarul Iancu Muntianu şi directorul şcolii Gheorghe Dediu dau vina unul pe celălalt."Şcoala din Adam a intrat în reparaţii capitale. Venise firma care făcea livrarea şi am fost nevoiţi să le primim. Apoi au venit cei de la firma care trebuia să facă instalaţia. Şi am fost nevoiţi să le punem spaţiul la dispoziţie. Ne‑au făcut reţeaua electrică. Au instalat calculatoarele. După o lună de la instalarea softurilor, au fost furate. În şedinţele de consiliu local, am cerut tot timpul pază. Nu am făcut adresă, dar s‑a menţionat acest lucru în procesele-verbale de la şedinţă. Am cerut gratii la geamuri. Degeaba. I‑am avertizat în dublă calitate de consilier şi director de şcoală", susţine pe de o parte directorul Gheorghe Dediu, care recunoaşte că nu are o relaţie de colaborare prea bună cu primarul. Directorul mai susţine că i‑a cerut primarului să plătească oameni de pază cu banii pe care primăria îi primeşte din arenda celor peste 20 de hectare pe care le deţin cele trei şcoli de la Adam, Căuieşti şi Ştieţeşti.Gheorghe Dediu mai spune că primarul nu s‑a obosit să‑l pună la curent nici cu stadiul şi proiectul reparaţiilor capitale care s‑au efectuat în cadrul şcolii, deşi el va trebui să semneze procesul-verbal de recepţie a lucrării.Computere păzite de o... catedrăPrimarul Iancu Muntianu s‑a arătat foarte supărat de acuzele aduse de director: "Nici nu am ştiut că erau acele calculatoare în şcoală, înainte să fie furate. Să fi procedat măcar ca doamna directoare de la Şcoala Fundeanu. Aceasta a trimis adresă la primărie şi la Poliţie. Le‑am pus gratii, le‑am trimis oameni de la 416. De aici, nu am primit nicio hârtie scrisă. În plus, să vedeţi ce‑au făcut. Le‑au cerut lucrătorilor de la firma care executa lucrările de reparaţii să deblocheze uşa de la una dintre intrările şcolii. Dar n‑au cerut şi să pună o încuietoare. Au proptit o catedră în uşă. Aşa că hoţii au venit la sigur. Au avut calea netezită. Ştiau situaţia din interior. Au împins frumos uşa cu tot cu catedră, au intrat, au forţat exact uşa de la laboratorul de informatică. Măcar să aibă încuietoare la uşi ar fi putut", ne spune primarul cu năduf.Nouă ni se taie respiraţia. Cu 15 calculatoare într‑o şcoală şi le asiguri doar cu o catedră proptită în uşă! Cum şcoala era în construcţie şi se perindau tot felul de persoane străine pe acolo, oricine ar fi putut fi tentat, când "prada" era pusă la îndemână."Directorul nu e director în şcoală"Primarul s‑a mai plâns, la rândul său, că de câte ori trece pe la Şcoala din Adam, nu‑l găseşte pe Gheorghe Dediu acolo, acesta preferând să stea la unitatea de învăţământ din satul vecin, Căuieşti, unde a fost director înainte. "Directorul nu e director în şcoală. Doamna educatoare Cruceanu şi femeia de serviciu conduc şcoala", spune Iancu Muntianu. Acesta mai susţine că are relaţii bune cu directorii şi cu toate celelalte şcoli din comună, cu excepţia celei de la Adam. "Sunt probleme aici. Şi, din cauza familiei Cruceanu care a pus stăpânire pe şcoală, nu‑mi mai vine să merg acolo. Mai ales doamna Cruceanu se uită urât şi se strâmbă, de câte ori trec pe‑acolo. S‑au luat şi de oamenii care lucrau acolo, ca şi cum ei ar avea vreun drept. În plus, ocupă abuziv şi o parte din terenul şcolii. Eu am înţeles că nu sunt vinovaţi că au luat pământul în primire la sugestia unui fost primar. Dar nu au niciun drept să‑l deţină, pentru că aparţine şcolii", mai declară primarul.Ar mai trebui să adăugăm aici că şi directorul Dediu ni s‑a plâns în legătură cu familia Cruceanu: "Şi‑au arogat drepturi pe care nu le au. I‑au bătut la cap pe oamenii care au lucrat în şcoală. Doamna Cruceanu le‑a şi zis să facă aşa cum spune ea, că în doi ani soţul ei va fi director în şcoală."Terenul lui... PepeleaFamilia Cruceanu are ceva ascendent în Şcoala Adam. Bunicul şi apoi tatăl învăţătorului Ion Cruceanu au fost directori aici. El a moştenit de la aceştia casa construită lângă şcoală. Aceasta ar fi o explicaţie a faptului că cei doi soţi sunt mai tot timpul în şcoală. De câţiva ani, au fost reclamaţi în repetate rânduri că deţin în mod abuziv 17 ari din terenul şcolii (alţii decât cei pe care i‑au moştenit legal, odată cu casa). "Prin 1991 vine primarul de atunci - Eugeniu Hruşcă - la mine şi‑mi propune să iau eu această bucată de teren. El l‑am refuzat, pentru că urma să fiu şi eu pus în posesie pe terenul moştenit de la tata. Nu‑mi trebuia şi pământul de la şcoală lăsat în paragină, plin de vişini şi salcâmi. În final, m‑a convins. Mi‑a spus că‑l solicita altă familie care ar fi urmat să treacă prin curtea mea ca să ajungă pe terenul respectiv. M‑au asigurat că‑mi fac acte. Aşa că m‑am apucat de treabă, l‑am desţelenit, am scos câteva roabe bune de gunoi şi am plantat butuci de vie. Când să mă pună în posesie, să semnez actele, mă anunţă că s‑au împotrivit consilierii locali şi că nu voi primi terenul. Asta după ce muncisem o grămadă pentru terenul acesta pentru că mi‑a tot fost băgat pe gât. În plus, am apucat să fac nişte investiţii pe el. Mi‑am pus hidrofor, am construit o bucătărioară de vară. M‑a costat vreo 25 000 de lei. Dacă vor să mă scoată de pe acest teren, să mă dea în judecată. Eu am o declaraţie scrisă de la Hruşcă Eugeniu prin care recunoaşte că el a fost cel care mi‑a dat terenul", ne lămureşte Ion Cruceanu.Ideea e că terenul cu pricina a devenit cuiul lui Pepelea, din ograda lui Ion Cruceanu. De câte ori au avut unii sau alţii de plătit poliţe, şi‑au amintit că deţine ilegal parcela. Aşa că din patru în patru ani, când se lasă cu alegeri şi campanie electorală, iese la iveală şi problema terenului. Asta pentru că şi Ion Cruceanu este un fruntaş om politic în comună. Până acum, a făcut parte din acelaşi partid cu primarul, fiind ales şi consilier local. Cum se pare că între ei au intervenit nişte disensiuni politice, Cruceanu, imparţial ca tot românul, îşi va duce mandatul de consilier PNL până la capăt, dar va candida şi el ca primar din partea PNŢCD. Să vă mai spunem că în tumultuoasa sa carieră politică a intrat în conflict cu diverse persoane, inclusiv cu vărul său, Adrian Cruceanu, şi el fost primar la Drăguşeni. După alegerile anterioare, Cruceanu a fost judecat pentru insultă şi calomnie şi instanţa l‑a găsit vinovat şi a avut de achitat o amendă de 2,5 milioane de lei vechi. "Au fost doi martori mincinoşi cărora li s‑a dat câştig de cauză", mai spune Ion Cruceanu.Fără calculatoare, dar şi fără tabla înmulţiriiAşa cum am mai spus, cei care au de pierdut din tot acest haos sunt elevii. Faptul că, din cauza neînţelegerilor din vârful comunităţii lor locale au rămas fără calculatoare, e doar un aspect. Celălalt e legat de faptul mai mult decât scandalos, că o clasă întreagă de‑a IV‑a nu ştie tabla înmulţirii. Nu mai e niciun secret nici pentru conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean că învăţătorul Ion Babotă reprezintă o problemă în şcoală. "Întreaga clasă nu ştie tabla înmulţirii. Eu am anunţat ISJ, după ce am încercat să‑l determin să se ţină de treaba şi le‑am rugat şi pe colegele sale să‑l ajute. În toamnă a venit domnul inspector şcolar general‑adjunct Dudău şi nu l‑a găsit. Mi‑a spus să‑l trimit la el, la Galaţi. A fost, au discutat. Dar n‑am văzut nicio ameliorare. El se încăpăţânează să nu‑şi facă treaba", ne lămureşte directorul Dediu. În plus, oamenii şcolii s‑au mai plâns că învăţătorul Babotă mai vine şi în stare de ebrietate la ore. Fapt care a fost doar parţial infirmat de director: "Eu lat nu l‑am văzut. A avut omul probleme. Recent i‑a murit tatăl, singura rudă pe care o avea pe lume. Poate n‑ar trebui să mergem atât de departe", mai crede Gheorghe Dediu. Şi noi, şi inspectorul general‑adjunct Dudău (care s‑a nimerit să fie întâmplător la Adam în aceeaşi zi cu noi) am fi vrut să putem discuta cu învăţătorul Babotă. Dar nu se afla la şcoală nici în ziua în care am fost noi acolo. Era plecat la un proces legat de probleme personale. Legat de şcoală, Babotă s‑a aflat, în urmă cu ceva timp, în alt proces cu Ion Cruceanu, pe motiv că ar fi fost insultat de acesta. Babotă, care cerea 200 de milioane de lei vechi drept pagubă morală, şi‑a retras plângerea, înainte să fi fost soluţionată.Lucrurile par destul de complicate şi fără şanse de a se rezolva curând. Mai ales că spiritele se vor încinge şi mai mult acum, odată cu începerea campaniei electorale. Am plecat de la Adam întrebându‑ne care va fi următoarea "lovitură" pe care o va primi şcoala, implicit comunitatea de aici.http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=23698
Recommended Posts