dcp100168 Posted November 2, 2011 Posted November 2, 2011 Căile ferate Făurei – Tecuci şi Mărăşeşti – Panciu, de "vânzare"CFR SA va organiza la 10 noiembrie, la Bursa Română de Mărfuri (BRM), o licitaţie publică cu strigare pentru închirierea a circa 1.600 de km de cale ferată din infrastructura feroviară neinteroperabilă. Participanţii la licitaţie pot depune oferte pentru una sau mai multe din cele şapte grupe de secţii, se arată într-un comunicat al companiei de stat. Liniile care pot fi închiriate aparţin sucursalelor din Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov şi Galaţi (Făurei – Tecuci, Mărăşeşti – Panciu, Buzău – Berca; Comăneşti – Moineşti). Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de patru ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 10 noiembrie, ora 09:00, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi la ora 10.00, la sediul BRM.viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 10, 2011 Author Posted November 10, 2011 Cale ferată, caut managerCFR SA licitează mâine, la sediul Bursei Române de Mărfuri, 34 de linii de cale ferată, pe care le oferă spre închiriere operatorilor privaţi din sectorul feroviar. Patru dintre linii se află pe raza Centrului Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii Galaţi, fosta Regională de Infrastructură. Momentul este oportun redeschiderii discuţiei despre eficienţa transportului feroviar de stat în raport cu cel privat. Un exemplu grăitor avem chiar în ograda noastră. Pe secţia Galaţi - Bârlad, CFR Călători mergea în pierdere cu doar 12.000 de călători pe lună, la sfârşitul anului trecut. După ce linia a fost preluată de o firmă privată, numărul de călători a crescut cu 400 la sută!Secţia Galaţi - Bârlad a ieşit din zona pierderilorÎn decembrie 2010, atunci când a „sărit de pe şina” Galaţi - Bârlad, CFR Călători avea acolo trei perechi de trenuri în circulaţie: dis-de-dimineaţă, la prânz şi seara. Cursele nu adunau decât 12.000 de călători lunar, potrivit datelor furnizate de companie la acea vreme. Oficiali din sistemul feroviar de stat spuneau atunci că numărul de călători este prea mic ca să acopere cheltuielile de transport ridicate – CFR Călători opera pe acea secţie cu trenuri mari, cu locomotive şi vagoane – şi să se poată vorbi de o activitate rentabilă.Acum, la aproape un an de la preluarea secţiei de către operatorul privat Transferoviar Călători, numărul de călători a ajuns la circa 60.000 de călători pe lună! În ceea ce priveşte rentabilitatea, reprezentanţii firmei vorbesc în termeni optimişti. „Activitatea pe secţia Galaţi - Bârlad este bună. Încasările sunt mai mari decât ne-am fi aşteptat şi, raportându-le la cheltuieli, putem spune că nu suntem pe pierderi”, a declarat directorul adjunct de la Transferoviar Călători, Constantin Oprea. Cum a fost posibilă ieşirea din zona gri?Reţeta: trenuri uşor de întreţinut şi curse deseConstantin Oprea spune că reţeta succesului este foarte simplă. „În primul rând, operăm cu automotoare, care sunt uşor de întreţinut. Încercăm să oferim condiţii cât mai bune de călătorie, siguranţă, confort şi o durată rezonabilă a călătoriei. Apoi, avem nouă perechi de trenuri pe zi, care circulă la fiecare două-trei ore. Nevoile de transport ale populaţiei sunt complexe şi, oferindu-i în special un orar flexibil, am reuşit să o readucem în trenuri. Înainte, mulţi dintre elevii şi navetiştii care ne sunt clienţi preferau să circule cu microbuzele ori să stea în gazdă în oraşele de destinaţie”, a explicat directorul adjunct de la Transferoviar Călători.„Infrastructura feroviară nu e fată mare”Preluarea în gestiune şi exploatarea unei linii de cale ferată nu e o treabă atât de uşoară pe cât reiese, poate, din discursul lui Constantin Oprea. Alţi privaţi din sectorul feroviar spun că, înainte să faci bani, trebuie să bagi bani. „Atunci când închiriezi o linie de la stat, trebuie să lucrezi foarte mult pe ea, pentru că infrastructura e foarte proastă, nu e «fată mare». Trebuie să investeşti în linie, ca să poţi creşte viteza de rulare, să diminuezi durata cursei şi să atragi călători”, a declarat, sub protecţia anonimatului, reprezentantul unei firme private de transport feroviar din ţară.Subvenţiile pentru privaţi ar putea fi reduseAcesta a atras atenţia şi asupra unui alt element important în ecuaţia profitabilităţii pe calea ferată. „Ministerul Transporturilor ne acordă nouă, operatorilor privaţi, o subvenţie egală cu cea pe care i-o oferă propriei companii, CFR Călători. Noi gestionăm bine subvenţia şi creştem, în timp ce CFR Călători nu o gestionează prea bine şi acumulează pierderi. În aceste condiţii, conducerea ministerului nu ne priveşte prea bine şi s-ar părea că la anul ne va reduce subvenţia. O asemenea măsură ne va obliga să diminuăm numărul de curse sau chiar să îi returnăm statului liniile. Asta va afecta populaţia, care, cel mai probabil, se va întoarce la transportul rutier”, a spus sursa citată.Ce se licitează mâine?Patru secţii de pe raza fostei Regionale Galaţi sunt oferite mâine spre închiriere, pentru următorii patru ani. Este vorba de tronsoanele Tecuci - Făurei, Mărăşeşti - Panciu, Buzău - Berca şi Comăneşti - Moineşti. Pe Tecuci - Făurei, CFR Călători are doar 1.000 de călători pe lună. Acest tronson este licitat la pachet cu celelalte trei. Preţul de pornire pentru întreg pachetul este 134.700 de lei, suma reprezentând chiria anuală pe care viitorul gestionar al celor patru secţii i-o va plăti Companiei Naţionale de Căi Ferate. Câştigător va fi cel care oferă preţul cel mai mare.La licitaţia cu strigare de mâine, care fusese programată inițial pentru astăzi, mai sunt oferite spre închiriere alte şase pachete de secţii feroviare, aflate pe teritoriul fostelor Regionale Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov şi Iaşi.Jucătorii din piaţă s-au declarat, însă, rezervaţi în privinţa succesului licitaţiei. Ei au spus că, din dorinţa de a scăpa de cât mai multe dintre liniile care le generează pierderi celor de la CFR Călători şi CFR Marfă, fratele CFR SA a oferit spre închiriere de această dată nu linii, ci pachete de linii. Operatorii privaţi argumentează că abordarea este fundamental greşită, întrucât niciunul dintre ei nu-şi asumă riscul de a fi sufocat de un volum de investiţii şi de muncă pe care nu ştiu dacă-l pot duce.viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 11, 2011 Author Posted November 11, 2011 Gruia Stoica a închiriat cele patru linii de cale ferată din Regionala GalaţiCFR a atribuit vineri trei contracte de închiriere de cale ferată aparţinând infrastructurii feroviare neinteroperabile aferent sucursalelor Timişoara, Cluj şi Galaţi, cel din urmă fiind adjudecat de Grup Feroviar Român (GFR), parte a grupului Grampet controlat de omul de afaceri Gruia Stoica. Contractele de închiriere au fost atribuite în urma unei licitaţii publice, derulate la Bursa Română de Mărfuri, a anunţat vineri CFR.Operatorul de transport feroviar de marfă Grup Feroviar Român şi-a adjudecat secţiile neinteroperabile ale sucursalei Galaţi, respectiv Făurei - Tecuci, Mărăşeşti - Panciu, Buzău - Berca, Comăneşti - Moineşti.Grampet include 14 companii, cea mai importantă fiind GFR, cel mai mare operator privat de transport feroviar de marfă din România. Grupul are activităţi în şase state din Europa de Sud-Est şi asigură servicii de transport, logistică, reparaţii şi IT specializat pe segmentul feroviar."Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de 4 ani, iar criteriul de selecţie, a celei mai bune oferte, a fost chiria cea mai mare şi preluarea în cel mai scurt timp de la adjudecare. Operatorii economici (gestionarii de infrastructură) desemnaţi câştigători sunt obligaţi să preia şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul închirierii, în conformitate cu prevederile legislative", se arată într-un comunicat al CFR.
dcp100168 Posted November 15, 2011 Author Posted November 15, 2011 GFR va face transport de marfă la Galaţi* Transportul de călători pe secţiile închiriate de Grup Feroviar Român ar putea fi asigurat de un alt operator privat sau, ca şi până acum, de CFR Călători *Grup Feroviar Român (GFR) va efectua transport de marfă pe cele patru secţii de cale ferată neinteroperabile din Centrul Regional Galaţi pe care le închiriază de la CFR SA, respectiv Făurei - Tecuci, Mărăşeşti - Panciu, Buzău - Berca şi Comăneşti - Moineşti. „Grup Feroviar Român va efectua, pe tronsoanele de cale ferată închiriate în Regionala Galaţi, numai transport feroviar de marfă. GFR se va ocupa de operaţiunile de management şi de gestionarea infrastructurii, fără a limita accesul altor operatori feroviari de marfă”, au declarat reprezentanţii GFR după licitaţia de vineri, în cadrul căreia şi-au adjudecat cele patru linii de cale ferată.Secţiile nominalizate sunt primele pe care compania controlată de omul de afaceri Gruia Stoica, originar din satul gălăţean Toflea, le gestionează pe teritoriul fostei noastre Regionale. În ţară, compania a mai închiriat linii de cale ferată în judeţele Constanţa, Prahova şi Harghita.Călătorii, în grija altui operatorDupă ce CFR SA şi GFR vor semna contractul de închiriere a celor patru linii de cale ferată, toţi operatorii de transport marfă care le vor tranzita nu vor mai plăti la CFR taxa de utilizare a infrastructurii, ci la GFR. Aşa vor proceda şi operatorii de transport călători.Acum, transportul de călători pe aceste secţii este asigurat de operatorul de stat CFR Călători. „Pe secţia Tecuci - Făurei circulă două perechi de trenuri personale, pe secţia Mărăşeşti - Panciu circulă o pereche de trenuri personale, iar pe secţiile Buzău - Berca şi Comăneşti - Moineşti nu circulă niciun tren”, a informat purtătorul de cuvânt de la CFR Călători, Cornelia Bolina. Noul mers al trenurilor, care va apărea în decembrie, ar putea menţine CFR Călători pe aceste linii sau, la fel de bine, ar putea aduce un alt transportator. „GFR, în calitate de gestionar de infrastructură, trebuie să încheie un contract de transport călători cu un operator licenţiat de Autoritatea Feroviară Română”, a explicat purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan. Informaţia a fost confirmată şi de reprezentanţii GFR. „Serviciile de transport de călători vor fi efectuate de operatori care deţin licenţă de transport de călători”, au spus aceştia.Situaţia este clar reglementată de Hotărârea de Guvern 643 din 2011, referitoare la condiţiile de închiriere de către CFR SA a unor părţi ale infrastructurii feroviare neinteroperabile. Actul normativ precizează, la articolul 15, că „în cazul în care realizarea traficului de călători se face prin intermediul altor persoane juridice, câştigătorul licitaţiei prezintă, la semnarea contractului de închiriere a secţiilor de cale ferată, contractele încheiate cu persoanele juridice care vor prelua traficul de călători pe secţiile respective”.Indiferent cine va face transport de călători pe secţiile din zona noastră închiriate de firma lui Gruia Stoica, fie că va fi un privat sau tot CFR Călători, operatorul în cauză va intra pe linii în decembrie, după schimbarea mersului trenurilor.GFR estimează o cotă de piaţă de 33 la sută pentru 2011Grup Feroviar Român este cea mai importantă companie a Grupului Grampet, condus de omul de afaceri Gruia Stoica, a cărui avere este evaluată la circa 400 de milioane de euro. GFR este cel mai mare operator privat de transport de marfă din România şi principalul concurent al companiei de stat CFR Marfă. În 2010, cota de piaţă a GFR a fost de 27 la sută, iar pentru 2011 se estimează o cotă de piaţă de 33 la sută. Anul trecut, compania a transportat circa 9,25 de milioane de tone nete, realizând o cifră de afaceri de 125 de milioane de euro.Cu un parc de peste 8.000 de vagoane şi 260 de locomotive, GFR se declară lider naţional în transportul de produse petroliere, extinzându-şi aria de activitate şi în zona transporturilor de cărbune, agregate, piatră spartă, zgură, ciment, clincker şi cereale.Printre clienţii GFR se numără compania siderurgică ArcelorMittal, distribuitorul de materiale de construcţii Arabesque, producătorul de aluminiu ALRO Slatina, Butan Gas, uzina petrochimică Carom Oneşti, transportatorul de ţiţei Conpet Ploieşti, uzinele Dacia, producătorul de energie electrică şi termică Elcen Bucureşti, fabricile de ciment Holcim şi Lafarge, Linde Gas, producătorii de produse petroliere Lukoil şi Petrom, furnizorul de gaz Romgaz, rafinăria RAFO Oneşti, Romaqua Group (deţinătorul mărcii Borsec) şi compania de construcţii Vega ’93.Grupul Grampet din care face parte GFR include 14 companii active în diverse segmente ale sectorului feroviar şi derulează operaţiuni în şapte ţări: România, Bulgaria, Ungaria, Germania, Serbia, Ucraina şi Republica Moldova.viata-libera.ro
dcp100168 Posted August 20, 2013 Author Posted August 20, 2013 CFR vrea să închirieze linia de cale ferată Făurei - TecuciCFR SA va organiza joi la Bursa Română de Mărfuri o licitaţie pentru închirierea a 14 secţii de cale ferată care fac parte din infrastructura feroviară neinteroperabilă, aferente sucursalelor Bucureşti, Timişoara, Cluj, Braşov şi Galaţi. Contractele vor avea o durata de patru ani şi vor fi atribuite firmelor care oferă cel mai mare preţ.Printre secţiile de cale ferată licitate se numără Ploieşti Vest - Târgovişte Nord - Fieni - Pietroşiţa, Câmpina - Câmpiniţa - Telega, Ploieşti Nord - Măneciu, Oraviţa - Anina, Câmpia Turzii - Turda şi Făurei - Tecuci.Câştigătorii licitaţiei vor prelua şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social.În baza unei hotărâri de Guvern din 2011, CFR a organizat mai multe licitaţii la BRM, închiriind astfel mai multe secţii neinteroperabile, ca parte a unui proces de eficientizare a activităţii asumat în relaţia cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană.viata-libera.roLater edit: CFR SA a închiriat o singură secţie de cale ferată, pe relaţia Buzău-Berca, din cele 14 scoase la licitaţie, câştigător fiind desemnat Transferoviar Grup.
dcp100168 Posted July 16, 2014 Author Posted July 16, 2014 CFR scoate la licitatie pentru inchiriere aproape 1.100 de kilometri de cale ferataCompania Nationala de Cai Ferate CFR SA va inchiria aproape 1.100 km de cale ferata care apartin infrastructurii feroviare neinteroperabile, in urma unei licitatii publice cu strigare organizata luni, 21 iulie, la Bursa Romana de Marfuri (BRM), operatiunea fiind parte a angajamentelor fata de FMI, transmite Mediafax. Contractul de inchiriere pentru cei 1.079,9 kilometri de cale ferata va fi incheiat pe o perioada de patru ani, iar oferta cu pretul cel mai mare va fi desemnata castigatoare. La licitatia de la BRM pot participa firme romanesti care au calitatea de operatori licentiati de transport feroviar, conform conditiilor mentionate in documentatie.Sucursala Bucuresti are ca sectii neinteroperabile Ploiesti Vest - Targoviste Nord - Fieni - Pietrosita, Ditesti - Gura Palangii, I.L. Caragiale - Ditesti - Moreni, Ploiesti Nord - Maneciu, Campina -Campinita - Telega, Ploiesti Sud - Armasesti.Pe sucursala Craiova exista sectia Bradu de Sus - Bradu Rafinarie - Parvu, pe Timisoara sunt Caransebes - Boutari, Hateg - Subcetate, Oravita - Anina, Nadab - Graniceri, Timisoara Nord - Jimbolia, Timisoara Nord - Timisoara Vest, iar pe sucursala Cluj sunt sectiile Campia Turzii - Turda, Ilva Mica - Rodna Veche, Botiz - Bixad, Baia Mare - Baia Mare Nord.Pe Brasov, CFR scoate la licitatie sectiile Chileni - Voslobeni, Sebes Alba - Petrestii de Padure, pe sucursala Iasi sectiile Dornesti - Gura Putnei - Putna, Dornisoara - Floreni, Gura Humorului - Darmanesti, Crasna - Husi, Zorleni - Falciu Nord, Piatra Neamt - Bicaz.Pe sucursala Galati, sectii neinteroperabile sunt Faurei - Tecuci, Marasesti - Panciu, Comanesti - Moinesti, Faurei - Urziceni, iar pe Constanta exista sectiile Slobozia Veche - Tandarei, Medgidia - Tulcea Oras si Medgidia - Negru Voda.hotnews.ro
dcp100168 Posted September 18, 2014 Author Posted September 18, 2014 Peste 1.000 de kilometri de cale ferată, scoşi la licitaţie pentru închiriereCompania Naţională de Căi Ferate 'CFR' organizează, vineri, la Bursa Română de Mărfuri (BRM), licitaţie publică cu strigare pentru închirierea a 1.016,2 kilometri de cale ferată (29 secţii CF), care aparţin infrastructurii feroviare neinteroperabile.Potrivit unui comunicat al CFR, remis joi AGERPRES, durata de valabilitate a contractului de închiriere este de patru ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare.Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 19 septembrie, ora 9,00, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi, la ora 10,00, la sediul Bursei Române de Mărfuri şi pot participa persoane juridice române care au calitatea de operatori licenţiaţi de transport feroviar, conform condiţiilor menţionate în documentaţie.Pe raza Sucursalei Regionale CF Galaţi se scoate la licitaţie secţiile neinteroperabile Făurei - Tecuci, Mărăşeşti - Panciu, Comăneşti - Moineşti şi Făurei - Urziceni.economica.net
dcp100168 Posted October 23, 2014 Author Posted October 23, 2014 Calea ferată Făurei - Urziceni a fost închiriatăCFR SA a închiriat joi 115,7 kilometri de cale ferată către firma RC-CF Trans, în cadrul unei licitaţii derulate la BRM la care administratorul reţelei a căutat chiriaşi pentru 1.016,2 kilometri de cale ferată, parte a infrastructurii feroviare neinteroperabile. În urma procedurii au fost adjudecate secţiile de cale ferată Ploieşti - Armăşeşti (48,1 km) şi Făurei - Urziceni (67,6 km), aferente sucursalelor regionale Bucureşti şi Galaţi, iar preţul de preluare a fost de 591.500 lei, respectiv de 166.500 lei, pe an.Preluarea secţiilor adjudecate, inclusiv a serviciilor de transport feroviar public, se va face în maximum 29 de zile de la semnarea contractului, se arată într-un comunicat al administratorului reţelei feroviare publice.Pentru grupele de secţii neadjudecate, licitaţia de închiriere se va repeta pe 25 noiembrie, dată limită şi pentru depunerea ofertelor.RC-CF Trans este deţinută de Iorgu Ganea şi Costel Comana, proprietarii operatorului feroviar de călători Regiotrans.Firmele câştigătoare sunt obligate să preia şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent.mediafax.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now