Jump to content

Tainele <<nobilei arte>> alături de primul antrenor al lui Bute


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Tainele «nobilei arte» alături de primul antrenor al lui Bute

Mai mulţi jurnalişti au avut ocazia să descopere tainele boxului alături de Felix Păun, primul antrenor al campionului mondial în versiunea IBF Lucian Bute, şedinţa de pregătire ce a durat aproximativ o oră având loc în sala din Pechea.

Organizatorii licitaţiei pentru mănuşile cu care Lucian Bute l-a învins pe francezul Jean-Paul Mendy în gala de la Romexpo, okazii.ro, au avut ideea de a-i face pe câţiva jurnalişti să treacă prin procesul de iniţiere în "nobila artă". Astfel, îmbarcaţi în autocar am luat drumul comunei Pechea (Galaţi), din care este originar campionul mondial în versiunea IBF. Odată ajunşi, am fost aşteptaţi de primul antrenor al lui Lucian, Felix Păun (48 de ani). Acesta ne-a ţinut primul instructaj într-o discotecă din comună, după care ne-am mutat în sala de antrenament, care se află într-o încăpere din incinta Casei de Cultură.

În sala de aproximativ 40 de metri pătraţi, dotată sărăcăcios, cu saci de box mai noi sau mai vechi se antrenau şase băieţi cu vârsta între 8 şi 15 ani. Aceştia păreau timoraţi de prezenţa camerelor de luat vederi sau de pozat, însă în momentul în care lecţia a pornit, au început să râdă înfundat de stângăciile "învăţăceilor". Pe cei patru pereţi ai sălii sunt expuse postere care anunţă meciuri de box ale lui Bute, Doroftei, Floyd Mayweather, Oscar de la Hoya, Arturo Gatti sau Cristian Ciocan, un alt pugilist român ajuns la profesionism, după ce a început boxul la Pechea.

Antrenamentul a început cu o încălzire a braţelor, trunchiului şi picioarelor, după care s-a trecut la punerea în gardă şi învăţarea principalelor lovituri, "directă", "croşeu" şi "upercut". După ce loviturile de bază au fost învăţate, domnul antrenor a zis că este timpul să învăţăm şi eschivele, iar după asimilarea acestora s-a trecut la combinarea fazei ofensive cu cea defensive.

Felix Păun nu s-a rezumat la doar a da sfaturi, ci s-a transformat într-un veritabil exemplu, demonstrând cum trebuie aplicat un croşeu sau cum sacul de box trebuie lovit pentru ca acesta să nu se mişte. La final, exerciţiile cu care se încheie orice antrenament au constat din aruncarea mingii medicinale, abdomene, "poloneze" (n.r. - alergarea pe loc şi lovirea alternativă cu directa de dreapta şi de stânga), dar şi lovirea cu un ciocan greu de vreo 10 kilograme a pământului, pentru ca pugiliştii să aibă „explozie” în lovituri. Nemulţumit de cum un puşti executa exerciţiile fizice, Păun a trecut el pe salteaua ruptă pentru o scurtă demonstraţie. "E bine şi când exerciţiile se execută greşit, pentru că vă pot arăta eu cum se fac corect", a spus, şugubăţ, Păun. Exerciţiile de final au fost dintre cele mai diverse, au durat aproximativ zece minute, iar Păun le-a executat fără nici cel mai mic efort, iar sfârşitul antrenamentului l-a găsit pe antrenorul nostru de o zi la fel de proaspăt ca la început.

Fost vicecampion naţional la 75 de kilograme, Felix Păun a înfiinţat clubul de box din Pechea în 1992. În prezent Păun este profesor de educaţie fizică şi sport la un liceu din Galaţi şi face naveta zilnic, după care în fiecare seară de la ora 18.00 intră în sala din Pechea unde îi învaţă tainele acestui sport pe copiii din comună. Păun nu a fost plătit niciodată pentru activitatea pe care a depus-o la clubul din Pechea. Deşi face muncă benevolă la Pechea, clubul pe care îl conduce a reuşit să obţină 36 de medalii în ultimii şase ani. "Acest club are condiţii vitrege de pregătire, e un club de ţară, nu avem sponsori, nu avem sprijin din partea federaţiei. Eu muncesc ca voluntar la acest club încă din 1992, de la înfiinţare. Calculaţi câţi bani nu am primit, luând în considerare doar un salariu minim pentru un antrenor de box", a explicat Păun.

Păun a povestit şi momentele de început ale viitorului campion mondial de la profesionişti. "O mână dumnezeiască m-a adus aici şi mi l-a scos în cale pe Bute. Poate am avut noroc să-l întâlnesc, dar apoi au mai venit şi alte rezultate. Un fost pugilist, Pavel Vasile, era coleg cu Lucian, iar el dorea să se apuce de box. A venit la sală şi când l-am văzut i-am zis că dacă vrea să facă box, trebuie să înceapă să mănânce, pentru că el nu făcea nici măcar prima categorie, avea vreo 12 ani şi vreo 30 de kilograme. Într-un an a învăţat cât alţii în zece, deşi nu avea forţă, învăţa foarte repede", a adăugat Păun.

Felix Păun a povestit şi un moment amuzant petrecut la unul dintre antrenamente. Atunci, supărat că nu reuşea să-şi lovească antrenorul, Bute a început să plângă. "La Lucian, ambiţia ieşită din comun era de bază. Nimic nu mai conta pentru el, dorea să arate că e mai bun decât celălalt, nu voia să se facă de râs. Mai făceam sparring cu el, îl mai loveam uşor, mă mai feream şi nu reuşea să mă lovească. Plângea şi dorea să mă lovească şi cu picioarele. Cred că noaptea strângea perna de ciudă", a continuat Păun.

Jurnaliştii canadieni care au fost la Pechea pentru a filma un documentar despre începuturile lui Bute au fost uluiţi atunci când au văzut sobe. "Noi nu avem nici măcar căldură. Dacă e nevoie ne antrenăm şi afară, la multe grade peste sau sub zero. Când au venit canadienii aici să filmeze un documentar au lustruit-o de nu a mai trebuit să o curăţăm după aia. Canadienii nici măcar calorifere nu mai folosesc, ei au sisteme de se compară cu climatronicul de la maşină", a povestit Păun.

Felix Păun crede că imaginea lui Bute este folosită de diverşi oameni: “Visul lui este să fie printre vedetele americane, să boxeze la Madison Square Garden sau Las Vegas. Acum că e vedetă, toată lumea vrea să se pozeze cu el. Domnul Obreja, politicienii vor să se pozeze cu el, primeşte terenuri, e declarat cetăţean de onoare”.

Fostul pugilist speră ca Bute să lupte pentru unificarea centurilor cu britanicul Carl Froch. "Meciul s-a desfăşurat conform aşteptărilor. Lucian şi-a impus superioritatea netă şi a demonstrat că este la apogeul carierei şi ar fi momentul să unifice centurile. După forma pe care a arătat-o îi va fi imposibil să piardă. L-aş prefera pe Froch, pentru că Ward este mult mai periculos şi mai tânăr", a mai spus Felix Păun.

Un alt sportiv descoperit şi crescut de Păun, Cristian Ciocan, campion mondial de juniori la amatori nu a fost văzut de către preşedintele FRBox, Rudel Obreja, ca pe un pugilist de valoare. "Când Cristian Ciocan a ieşit campion mondial nu am primit nicio diplomă din partea federaţiei, ci doar un telefon de mulţumire. Rudel Obreja nu a crezut deloc în Ciocan, spunea că nu are nicio şansă să ajungă campion mondial. În finală, Cristi a luptat contra unui uzbek, avea ăla 2,10 metri şi 140 de kilograme, un micuţ. Avea uzbekul 12-0 după prima repriză, apoi a luat şi Cristi să ia primul punct şi a reuşit să bată la patru puncte. La 18 noiembrie va boxa pentru titlul WBC International, ultimul meci eliminatoriu înainte de titlul mondial", a subliniat Păun.

În urma banilor strânşi din licitaţia mănuşilor, Păun speră să poată dota sala cu aparatură modernă, iar copiii pe care îi pregăteşte să aibă parte de un cantonament la munte, primul din viaţa lor. "Le-aş fi păstrat cu drag, dar ar fi fost păcat ca acest club să dispară. Ca să ne putem activitatea a trebuit să renunţ la ele. Consider un succes această campanie şi sper că totul va ieşi bine. Această campanie ne va ajuta să supravieţuim o perioadă, poate va veni şi soarele pe strada noastră. Cu aceşti bani vom cumpăra mănuşi, bandaje, căşti, echipamente, încălţări, aparate de forţă. Vrem să facem un prim cantonament de cel puţin o săptămână la munte. Doar o deplasare la competiţii ne costă 2-3.000 de lei pentru trei sportivi", a concluzionat Păun.

Felix Păun regretă că nu are nicio fată la pregătire la Pechea. "De când cu Lucian, părinţii îi lasă pe copii la box, dar nu pentru că îi formează, ci pentru că le e foame şi le e sete. Acum avem 20 de copii la sală, dar grupul, adică cei care vin de fiecare dată, e alcătuit din opt copii. Am avut o fată talentată rău, dar nu au lăsat-o părinţii să mai vină, pentru că erau adventişti. Avea un pumn cu care putea să pună mulţi băieţi", a conchis Păun.

În opinia lui Păun, huliganul Ştefan Dragoş Enache, care l-a lovit la meciul Petrolul - Steaua pe Galamaz a avut noroc că nu şi-a rupt mâna. "A fost o lovitură proastă. A avut noroc că nu şi-a rupt mâna, pentru că a lovit din săritură şi de peste umăr. Dacă îl lovea chiar în creştet, Galamaz nu ar fi păţit nimic, iar el îşi rupea mâna, dar aşa a fost o lovitură periculoasă", ne-a mai declarat Păun.

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.