Jump to content

Doctorul Nicolae Gogulescu - "cu sufletul alături de bolnav"


dcp100168
 Share

Recommended Posts

”Ortopedia înseamnă lăcătuşerie”

* Interviu cu doctorul Nicolae Gogulescu, şeful Secţiei de Ortopedie - Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă ”Sfântul Apostol Andrei” Galaţi.

Este născut pe 19 septembrie 1947. A terminat şcoala gimnazială ca şef de promoţie, a absolvit un liceu de tradiţie din Slatina, ”Radu Berceanu”, tot ca şef de promoţie şi a intrat la facultate printre primii. A absolvit Facultatea de Medicină în 1971. A lucrat patru ani ca medic într-o uzină chimică din Borzeşti, unde a făcut de toate. De la medicina de familie de azi, până la consultaţii ORL şi tratament de fizioterapie, unde s-a confruntat şi cu unele cazuri simple, dar şi cu răniţi grav prin electrocutare sau prin explozie. Este căsătorit, are un băiat, iar în prezent este conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină şi şeful Secţiei Ortopedie - Traumatologie, din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi.

- De ce ortopedie, în condiţiile în care iniţial, aţi vrut să faceţi ORL?

- Lucrarea mea de diplomă a fost cea care mă îndemna să fac ORL. Am ales ceva care să nu îmi placă. Ca să pot pleca din specialitate. Numai că nu am mai putut. Al doilea an după ce am intrat în specialitate, s-a anulat un concurs care era dat ilegal. Pe vremea aceea se puteau anula şi concursurile şi 22 de colegi au trebuit să renunţe la post şi am mai participat încă o dată la concurs. Până la urmă nu a fost o problemă, decât de suprafaţă, pentru că nu s-a admis nicio altă înscriere, decât pentru cei care lucrau pe post. Am terminat specialitatea în aa'78, cutremurul petrecându-l în Bucureşti, unde am simţit din plin ce înseamnă un mare dezastru şi ce înseamnă organizarea unui serviciu medical în condiţii de dezastru. Spitalul Brâncovenesc era în picioare, în clinică, la vremea respectivă, se întâmpla să fie un număr mare de medici: titulari, secundari, medici care veniseră la perfecţionare, 36 de colegi eram acolo şi am fost împărţiţi după locul fiecăruia. S-a lucrat opt ore pe zi, în afara programului, în afara celor opt ore de lucru, fiecare putea să rămână deşi lucrurile nu erau nici forţate şi nici necesare, adică nu era nicio dovadă de patriotism să rămâi în continuare pentru că în afară de îngrijitul bolnavului la salon, sălile de operaţie erau ocupate. În schimb, se putea lucra în altă parte şi am lucrat la Spitalul CFR 2. Dacă la Brâncovenesc s-au dezafectat nişte secţii şi s-a extins Secţia de Ortopedie - Traumatologie, la CFR 2 bolnavii stăteau şi pe culoare, pe saltele puse pe culoar. S-a operat, cum se zice prin tradiţie, ca pe front. S-a terminat şi perioada respectivă de secundariat, am venit la Galaţi, unde mi-am reîntregit familia deoarece soţia mea lucra la Brăila. Şi e momentul să spun că dacă exist acum în Galaţi, meritul este al doctorului Mocanu şi al regretatului doctor Stoica, împreună cu doctorul Popescu. Pentru că de fapt, a fost o ofertă de post şi de locuinţă din partea Galaţiului.

- Soţia, dar şi fiul dumneavoastră au îmbrăţişat medicina. Este o tradiţie în familie?

- Părinţii mei au fost descendenţi de familii de preoţi, amândoi. Vorba lui Creangă, am învăţat până m-am făcut un pic mai măricel. Am învăţat de toate. Am învăţat ce e drept şi ce nu e drept pe lumea asta. Ce e drept, am învăţat de la ai mei. Ce nu e drept, m-au învăţat alţii. Medicina în familie a existat pe o latură colaterală. Am fost medici din rudele bunicii, dar medicina poate deveni o tradiţie. Fiul meu face şi el medicină şi sper să se poată instrui suficient de bine. Fiul meu face două lucruri. Este asistent de anatomie la Facultatea de Medicină şi cu specializare în ortopedie ca şi parte medicală-clinică. El este mai avantajat decât mine pentru că la ora asta este ortopedul cu cel mai lung stagiu în străinătate. Are nouă luni de zile de lucru într-o clinică din Germania, renunţând la concediul de vară şi concediul de iarnă. Deci, în perioada de concediu, fiul meu a avut şi are invitaţia să meargă la o clinică în Germania, într-o secţie de ortopedie, lucru acceptat de minister şi posibil dat fiind vacanţa universitară. Ortopedia înseamnă lăcătuşerie. Nemţii sunt maeştri în lăcătuşerie.

- Pe lângă faptul că sunteţi medic, activaţi şi în cadrul Facultăţii de Medicină de la Galaţi. Ce v-a determinat să ocupaţi acest post?

- În ceea ce priveşte cariera universitară, mi-am dorit, ca orice lucru dorit mult, vine de multe ori târziu. În mod normal ar fi trebuit să stau în banca mea şi să las alţii mai tineri să se bată pentru nişte lucruri, dar am considerat că era de datoria mea să încerc să pun umărul la un vis vechi al gălăţenilor pentru că Galaţiul m-a ajutat cândva dându-mi casă şi masă. Trebuia să plătesc şi eu într-un fel faţă de societate. Cineva spunea că fiecare individ este foarte dator, mult mai dator societăţii, decât societatea lui. Iar Rousseau spunea, cu mult înaintea acestui individ, că omul nu se poate realiza decât în societate. Există de fapt, un fel de contract social între individ şi grupul din care face parte. Şi atunci, când s-a pus problema obţinerii unor titluri universitare pentru a se intra în normele riguroase de acceptare a înfiinţării unei Facultăţi de Medicină, am acceptat şi din 2002 sunt conferenţiar universitar. Cândva, când s-a deschis Facultatea de Medicină, s-a zis că cei şase conferenţiari de atunci pot fi consideraţi din partea medicilor, ctitori ai Facultăţii de Medicină, alături de ei fiind fără îndoială, ceilalţi ctitori, începând sau în frunte cu rectorul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi. Pentru că dacă cineva are merit, acel cineva se numeşte Constantin, rectorul de atunci al Universităţii de Medicină şi dacă cineva a susţinut enorm această idee şi faţă de care nu se putea realiza, este profesorul Nechita, decanul Facultăţii de Medicină. Fără tenacitatea şi perseverenţa profesorului Nechita, Facultatea de Medicină şi tot ceea ce este legat de ea, nu exista. Pe mai departe, este sarcina celorlalţi pentru a forma un învăţământ medical de valoare în Galaţi. Este sarcina celor care activează în facultate şi a celor care intră în facultate. Eu activez în prezent, la universitatea din Galaţi. Anul trecut, am solicitat şi mi s-a acceptat, mutarea la Facultatea de Medicină, de la Facultatea de Sport, acolo unde am avut primul contract, în aa'99, ca şi asociat. În toamnă, am avut surpriza să constat că fac din nou parte din cadrele Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport. A fost nevoie, facultatea a avut nevoie de cadre universitare cu pregătire superioară pentru obţinerea avizului în continuare. Din punctul ăsta de vedere, am o foarte mare supărare pe care nu am lăsat-o tăcută şi am spus-o faţă de vechea conducere a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, care după ce şi-a înfiinţat o secţie de kinetoterapie, a uitat de ţelurile învăţământului universitar, obligaţiile învăţământului universitar faţă de studenţi şi faţă de oamenii pe care cei care termină trebuie să îi îngrijească.

- Aţi fost o bună perioadă director al Spitalului de Urgenţă. V-aţi dat demisia. De ce?

- Eu am fost directorul spitalului 11 ani. În data de 6 mai 1991, eu am cerut tuturor directorilor de spital din judeţul Galaţi, prin şedinţă publică, să îşi dea demisia. În semn de protest faţă de atitudinea Guvernului de atunci, faţă de sănătatea oamenilor şi a celor chemaţi să îi slujească. În 13 mai eu mi-am dat demisia, nu puteam să cer unora să se arunce în gol şi eu să stau foarte frumos şi să văd cum se aruncă. Nu s-a mai aruncat nimeni, în afară de doctorul Bacalbaşa, care a fost întotdeauna solidar cu mine. Şef de secţie sunt din anul 1992. Sunt mulţi ani şi puţini. Este o problemă. Secţia de ortopedie este o secţie grea prin numărul bolnavilor, prin varietatea urgenţelor. Dacă un ulcer se manifestă în urgenţă în câteva feluri ca şi leziune anatomo-patologică şi are câteva tehnici de rezolvare, fracturile au o infinitate de forme de manifestare. Apar pe o infinitate de forme de teren şi niciodată nu ştii cum vor evolua. E adevărat, sunt multe lucruri pe care noi nu le abordăm suficient, cu curaj, ne este teamă precum marinarilor, să ne depărtăm şi să ne aruncăm puţin mai încolo. Treaba aceasta trebuie regândită. Sunt anumite situaţii în care trebuie să fii puţin mai agresiv faţă de boală, nu faţă de bolnav. Adică, fracturile de bazin. Cred că suferinţa bolnavului ar fi mai mică, poate unele din vieţi ar putea fi chiar salvate dacă ne-am învinge teama de ceea ce se cheamă litigiu medical pentru că în ultima vreme, lumea consideră că dacă a ajuns la medic, obţine de la dânsul, nu un certificat de scutire, cum era pe vremuri, ci un certificat de viaţă, iar atunci când se întâmplă inevitabilul, vinovat este doctorul şi numai doctorul, cu ce are el în cap, în mână şi în suflet şi nicidecum baza materială, baza propriului corp şi nicidecum nebunia care l-a dus la aşa ceva. Pentru că excesul de viteză intră în categoria lucrurilor regretabile, petrecute de multe ori, într-un moment de nebunie, pentru că cele mai grave accidente sunt cele de circulaţie şi o mulţime dintre ele interesează bazinul, iar 30 % din morţile violente au fracturi de bazin. Este un studiu pe care l-am făcut cu foarte mulţi ani în urmă, în Galaţi.

- Banii reprezintă o mare problemă pentru medicină în România. Spitalele au bugete reduse, infime pe lângă nevoile medicilor, a pacienţilor. Cum stă la acest capitol secţia pe care o conduceţi?

- Din punctul de vedere al secţiei, nimic nu se face fără efort. Este o secţie care arată bine pe culoar. Nu arată bine în salon şi pe vreme de vară. Până anul trecut, nu am avut perdele. Din anii aa'90, nu am mai avut. Am făcut la un moment dat perdele din cearşafurile de la ajutoare. Acelea erau mai generoase decât cearşafurile noastre, care acoperă trei sferturi dintr-un pat şi se foloseau la acoperit lumina. Închipuiţi-vă ce calvar există pe un om care are o fractură, un fier trecut prin genunchi sau călcâi şi este obligat să suporte razele soarelui care intră fără să ceară voie, pe fereastră şi îi bat în ochi. Partea dinspre sud sau sud-est, este partea cu majoritatea saloanelor. Spitalul nu a fost construit pentru aer condiţionat. La un moment dat, am primit o instalaţie de aer condiţionat care s-a dovedit până la urmă inutilizabilă. Nu a avut aviz de funcţionare şi nu s-a folosit deloc. Eforturile olandezilor au fost aruncate la gunoi. În străinătate primeşti săpun, prosop din spital, la noi trebuie să le aduci de acasă. Există spitale care schimbă instrumentarul de lucru la perioade bine stabilite. Ne dorim şi noi să le schimbăm. În prezent, lucrurile sunt departe de a se reuşi. Avem instrumente de 30 de ani şi chiar mai vechi de atât, dispozitive pe care le trecem de la o sală de operaţie, la alta. De exemplu, banda esmarch. Când nu există aceasta, punem o bandă de cauciuc. La ora aceasta nu mai există varianta ei subţire. Bucăţile de cauciuc pe care le avem, sunt foarte dure şi traumatizează suplimentar bolnavii. Din punctul de vedere al bugetului, îmi e greu să mă pronunţ. E dificil de spus. Pot spune cum ar trebui să stăm. Pentru a face faţă cheltuielilor estimate, ar trebui să existe 2.830 de bolnavi internaţi în 2008. Întrebare: ştiţi cumva dacă e bine să vină mai mulţi sau mai puţini bolnavi? Aici e paradoxul, căci cu cât vor creşte capacităţile de rezolvare, cu atât vor creşte problemele. Prin înţelegere, majoritatea drepturilor salariaţilor, se pare că se măresc cu un procent de 30%, dar plata cazului rezolvat s-a majorat cu 22% în condiţiile în care se vorbeşte de o inflaţie mărită, care va interesa şi tot ceea ce înseamnă medicamente, materiale sanitare, utilităţi. Deci, din punct de vedere financiar, vor fi serioase probleme.

- Sunteţi un om foarte ocupat. Sunteţi medic, profesor, soţ, dar şi tată. Aveţi timp liber?

- Nu ştiu ce înseamnă timpul liber. Mă trezesc atunci când ceasul creierului meu spune că poate lucra. Am nevoie de a intra în priză, atât cât are nevoie un calculator să pornească. Nu am timp să răcesc cafeaua, decât adăugând apă rece. La 7:15 este ora duşului, iar la 7:40, plecarea la spital. Mai departe, programul mi-l fac pacienţii, în zilele în care nu merg la facultate. Lunea, termin facultatea la ora 18 şi continui activitatea la Vital Med, atunci când sunt solicitat. Marţea, termin programul la ora 20.00, iar miercurea la 18, după care din nou, merg la Vital Med. Când ajung acasă, mănânc şi eu de prânz. Am o mare satisfacţie că, datorită programului, pot purta acelaşi costum de la terminarea facultăţii. Joi şi vineri am program numai de spital. Nu dorm niciodată înainte de ora 23.00.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... articol=42

Link to comment
Share on other sites

  • 3 years later...

Doctorul Nicolae Gogulescu - "cu sufletul alături de bolnav"

"Adevărul" continuă să vă prezinte poveştile de viaţă ale finaliştilor din cadrul campaniei „Medicii cu care Galaţiul se mândreşte". În ediţia de astăzi, conferenţiar doctor Nicolae Gogulescu, medic primar ortopedie-traumatologie.

Reputatul medic ortoped s-a născut în 1947. A fost elev la Slatina şi apoi student la Bucureşti, absolvind cursurile Universităţii de de Medicină şi Farmacie în anul 1971, cu media generală 9,60. A fost pe rând, medic de întreprindere, medic secundar la Spitalul Clinic Brâncovenesc. În 1992, a devenit şeful secţiei Ortopedie din cadrul Spitalului Judeţean Galaţi, funcţie pe care o cupă şi în prezent.

Timp de 11 luni (iulie 1990 - iunie 1991) a fost director al spitalului. A demisionat protestând astfel împotriva deciziei ministrului Sănătăţii de a-i pensiona pe medicii cu vârsta de peste 62 de ani.

Din 1998, este doctor în medicină şi cadru didactic la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Galaţi şi conduce Clinica de Ortopedie şi Traumatologie.

Are un cult pentru meserie

„Fac medicină de 40 de ani pentru că asta mi-am dorit încă dinainte de a merge la şcoală, în clasa întâi. Am avut un adevărat cult pentru această meserie pe care am ajuns să o practic graţie sacrificiilor părinţilor mei şi căreia m-am dedicat cu sprijinul familiei mele minunate ", mărturiseşte conf univ dr. Nicolae Gogulescu.

L-am rugat să ne vorbească despre realizări, dar modest doctorul Gogulescu ne-a surprins referindu-se la o neîmplinire. „Regret că nici eu şi nici celalţi ca mine n-am ştiut să ne preţuim colegii care au fost pensionaţi. Spitalele în care aceşti oameni şi-au lăsat o parte din viaţă, le-au mulţumit scăpând de ei într-un mod umilitor şi noi am acceptat tacit asta".

Am insistat, cu rugămintea de a se referi şi la satisfacţiile pe care i le-a oferit profesia în decursul a patru decenii. „Ei bine, îmi amintesc cazul unui unui pacient, care a suferit un accident pe podul de la Cosmeşti, în 1980. A avut nevoie de 16 operaţii. Omul acesta are astăzi picioare datorită doctoriţei Zaharia, anestezist, regretatului Şerban Constantin şi parţial, elanului meu tineresc. Am confecţionat artizanal unul dintre primele fixatoare externe", spune cu modestie medicul ortoped.

Doctorul Gogulescu consideră că, pentru a fi un bun ortoped, trebuie să ai cu ce să lucrezi, dar şi că aceasta nu este singura condiţie. „Ortopedia poate fi o fabrică de invalizi dacă nu ai cu ce să lucrezi şi nu ai dotarea intelectuală necesară. Şi cel mai important, dacă nu eşti cu sufletul alături de bolnav, n-ai ce să cauţi în Medicină !", consideră doctorul Gogulescu.

Şi ar mai fi o condiţie, sprijinul familiei. „Lângă mine, am avut mereu familia. Lângă mine un om s-a sacrificat mereu - soţia mea. S-a sacrificat pentru mine, pentru familia ei şi mai ales pentru profesia de medic", mărturiseşte reputatul medic ortoped.

Cofondator al Facultăţii de Medicină

„Sunt mândru şi onorat să mă număr printre cei şase medici gălăţeni care au pus bazele Facultăţii de Medicină, cu toate că sunt singurul dintre ei, rămas conferenţiar după zece ani de activitate didactică", ne-a mai spus reputatul ortoped.

Printre cele mai mari satisfacţii ale domniei sale se numără şi aceea că fiul său îi calcă pe urme. „Sunt bucuros că fiul meu face Ortopedie. Învăţătura care nu poate fi închisă în cărţi se transmite cel mai bine din tată în fiu. Din păcate însă, unii nu înţeleg asta şi fiul meu face voluntariat în spital, deşi este medic rezident", afirmă doctorul Gogulescu.

În 1996, doctorul Nicolae Gogulescu a fost inclus în rândul personalităţilor care se află în baza de date a Institutului American de Biografii.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.