Jump to content

Reîncepe "telenovela" Szekely


Recommended Posts

Posted

Transferul anulat în iarnă se va realiza la vară

Mai îmbracă Szekely tricoul Oţelului?

* Cel mai rapid "oţelar" continuă să fie şi cea mai căutată "marfă" din vestiarul clubului gălăţean * Dorit de cel puţin patru grupări din ţară şi două din străinătate, Janos Szekely, în prezent accidentat, este la un pas de a schimba echipa * Preţul său pleacă de la un milion şi jumătate de euro!

"Granzii" se bat pentru semnătura sa

Minutul 22 al partidei cu Steaua, de sâmbăta trecută, ar putea fi ultimul în care Janos Szekely a purtat tricoul Oţelului. Accidentat până la sfârşitul acestui campionat, unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti din tabăra roş‑alb‑albastră este ca şi transferat, cluburile mari ale campionatului începând deja tratativele pentru achiziţionarea "briliantului" de la Dunăre. "Nu mă mai cert cu Oţelul pentru că îl vreau pe Szekely la vară", a anunţat patronul Stelei, Gigi Becali, în timp ce rapidistul George Copos i‑a transmis prin intermediul presei: "Gigi, ia laba de pe el, e al nostru!" CFR Cluj are încă din iarnă promisiunea grupării gălăţene că va avea prima opţiune în ţară pentru "teleportarea" extremei dreapta. Nici Poli Timişoara nu este străină de această afacere, finanţatorul Marian Iancu anunţând că va face o ofertă concretă în acest sens.

"Încă este la Galaţi"

Şeful Oţelului, Marius Stan, a ţinut ieri să facă o precizare importantă: "Văd că fiecare şi‑l împarte pe Janos, însă trebuie să se ştie că el încă aparţine Clubului Oţelul şi nu celor care se bat în declaraţii pentru a‑i obţine semnătura. În iarnă a fost o poveste lungă, poveste întreţinută în primul rând de presă", a reacţionat directorul general al clubului gălăţean. Stan confirmă faptul că mijlocaşul dreapta al roş‑alb‑albaştrilor ar putea pleca la finalul actualei stagiuni, "poate şi pentru că suntem adepţii principiului că nu poţi ţine un jucător la nesfârşit. L‑am adus la începutul lui 2007 pentru 25.000 de euro de la "U" Cluj şi, într‑un an şi jumătate, a devenit un fotbalist destul de cunoscut, cu o cotă impresionantă."

"Un milion jumătate e preţul de pornire"

Dacă în iarnă preţul lui Janos ajunsese la un milion de euro, acum se vorbeşte de un "scor" mult mai mare. "Preţul minim de plecare în vânzarea lui Szekely este de un milion şi jumătate de euro. Asta trebuie să ştie toţi cei care spun că se interesează de jucător", a anunţat Marius Stan. Tot el a ţinut să precizeze că nu este nicio grabă şi că sportivul în vârstă de 25 de ani poate să mai prindă o jumătate de an la Galaţi. "Dacă nu va veni o ofertă mulţumitoare, atât pentru club, cât şi pentru el, Janos va rămâne la Oţelul." Totuşi, se aude că pentru explozia vitezistului din sud‑estul României se luptă serios şi două formaţii din Rusia, ceea ce înseamnă că şansele sale de a mai îmbrăca tricoul roş‑alb‑albaştrilor sunt aproape nule.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=23742

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.