Jump to content

Poeziile forumiştilor


bestiully86
 Share

Recommended Posts

  • 1 month later...

FRĂMÂNTAUL PÂINII

SUB CE CHIMIE

NE ASEZĂM AZI LA ACEIAŞI MASĂ

NU AM INVĂŢAT

DANSUL CU PROPRIA UMBRĂ

ŞI DE LA MINE

PÂNĂ LA TINE

GRAIUL RĂMĂNE FARĂ AMĂNUNTE

SUB CE CHIMIE

NE ASEZĂM MÂINE LA ACEIAŞI MASĂ

NU AM FOST SUB ACELAŞI INEL

NICI POVEŞTI DE CU SEARĂ

NICI PLIMBĂRI PRIN PARC

NICI PÂINE, NICI SARE,

SUB CE CHIMIE

SĂ NE ASEZĂM LA ACEIAŞI MASĂ

GĂSEŞTI TU

MOTIV DE LEGĂMÂNT.

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

SUNT ……

Sunt o secundă

sau poate-un ceas din viaţa ta,

sunt doar un gând răzleţ,

sau strop de apă ce însetate-i guri ofer.

Sunt, fulgul de nea

ce-a rătăcit în palma ta,

sau poate doar sărutul

ce risipeşte aburul pe buza ta.

Mai sunt lumina,

sau povara unei renunţări,

sunt un surâs

şi-un gând de dor,

sunt dragoste şi moarte

ce trăieşte aici şi în eternitate!

Link to comment
Share on other sites

ANII

Stropii de ploaie alene tot cern

şi-n tobele timpului bat,

ani mulţi, pe obraz mi se-aştern

şi-n riduri adânci, i-am notat!

Flămândă e viaţa şi anii adună,

îmi pleacă obrazul spre ape,

când salcia îmi împleteşte cunună

şi-obrazul mi-l spală cu şoapte!

Sunteţi în mine de ziuă-i sau noapte,

spre veşnicie-n curând noi pornim,

vă legăn pe braţe, vijelioase voi ape

şi împreună, o doină doinim!

SĂ FIU POET

Lumina se cerne prin unde de apă

în picuri grele de ploi şi prin noi,

zălog de uitare durerea tot sapă

şi-un mugur de viaţă naştem din ploi!

Străpunge uitarea în ziua ce piere,

deschide-o uşă gândului bun,

prin ploaie alerg cu mine de mână

sub grindină şi tunet nebun!

Cu glasul dogit acoperă-mi vântul

şi-n palma ta aş vrea să tot stau,

când luna îmi răpeşte cuvântul

muzei, o poezie în dar eu îi dau!

Mă-nveţi să ard pe altare de vise

şi roua de pe flori să o beau,

dar mă strecor în vise neânvinse

şi-o flacără din soare pot să iau!

Cu secerea lunii cea nouă,

voi secera-nserările şi lumea ta

şi-n snopi de vise cu mâinile-amândouă,

voi aduna tăcerea, de pe glia mea!

Tristeţea lumii e atât de mare

încât, o uşa să-i deschid aş vrea,

în oaza mea, eu îi arăt cărare

dar, fericirea fuge, nu vrea să stea!

Să fiu poet, în nesperate cânturi

mă spulber şi-s mereu flămând,

de flacăra iubirii şi de gânduri

mă reculeg apoi, în tristu-mi cânt!

PIANUL

Pianul,

e o şoaptă a sufletului meu

ce mă îngână mereu, tot mereu.

Clape de cleştar,

cu sunet de gând primar,

ca visele mele,

amurg printre stele.

Întind mâna spre ele

şi simt o mare, o mare durere.

Mă transform într-o şoaptă

de vânturi purtată

printre plete de copile, abandonată.

Cu muzica ta,

voi atinge infinitul

pe care-l voi strânge

în palma mea

şi-l voi purta

până-n inima ta!

Muzica ta, îmi deschide

întreg universul,

până ce, o pleoapă de timp

peste tine se-aşterne

şi mă inundă în tăcere.

Spuma de mare

de clape purtate,

trezeşte mii de doruri

ce-mi sparge oglinda cu valuri.

Îmi aduce-n dar şoapte

şi buze fierbinţi de iubire,

braţele, înmiite liane

mă împresoară şi mă înconjoară

până ce din două corpuri

vor rămâne doar unul!

Îmi aud sufletul

ce cânta şi se-nchină,

îmi aud visul

ce te caută prin noapte,

îmi aud gândul

la tine pe clape!

Link to comment
Share on other sites

SPERANŢĂ

Pe buze,

uscate petale de maci care mor,

şi-n ochi,

năluce albastre de cer fără nor!

Mă iartă

speranţă! Eşti dusă departe,

tu, mă strecori încet dar sigur spre moarte!

Plutesc

între vise ce încet acum mor,

ridica-mi privirea,

dezgoleste-mi iubirea de oricare nor!

Visaţi

voi gânduri, mă duceti departe,

nu vreau

nicicând să mai văd, iluzii pierdute, sau moarte!

Link to comment
Share on other sites

ZBURĂTORUL

Eşti zburătorul ce-aduce furtună

şi vise, într-o noapte senină cu lună!

M-ai căutat pe cerul cu stele,

în pădure şi-n jocuri cu iele!

Într-un timp, spirală în spaţiu,

mai apoi, în găndurile unui sihastru!

Zburător ce încetineşti a nopţii împletire

şi ridici iubirii, îndrăzneaţă mănăstire!

Tu, mi-ai adus lacrimi pe gene

şi-o durere ce-n cuget se-aşterne!

Mi-ai adus lumină plăpândă sfioasă,

şi-un curcubeu ce-mi arată drumul spre casă!

Vioara ta-i suflet, mângâiere pe strună,

arcuş ce aleargă pe raze de lună!

Link to comment
Share on other sites

O STEA

De-a căzut în palma ta

de pe cer acum o stea,

tu să ştii, acolo-i ea,

doar ea, viaţa mea!

Rătăcită-i precum visul

printre norii grei de fum,

este lacrima, e plânsul

fuse foc, acum e scrum!

De ţi-am pus povară grea

pe-ai tăi umeri gârboviţi,

tu mă iartă, nu sunt rea,

am doar ochii împietriţi.

Dar aud cum plânge vântul

rătăcind din pom în pom,

încercând să prindă gândul

să-l adoarmă-ncetişor!

E hoinar şi fuge-ntruna

cum fug soarele şi luna

strecurând vise poznaşe

printre genele fricoase!

Link to comment
Share on other sites

JOCUL IELELOR

Nu te potrivi la iele,

sunt parşive, sunt mişele,

te învârt pân' te-ameţesc,

minţile ţi le-amăgesc

doar de dragoste-ţi vorbesc

şi nimic nu-ţi dăruiesc!

Visul, de ţi l-ai sfârşit

rămâi singur, oropsit!

Vin' cu mine printre flori,

printre albele ninsori,

te-oi iubi neâncetat

pân' ce viaţa ai gătat!

La picioare ţi-oi aşterne

toate gândurile mele

şi albastrul ochilor

din sprânceana nopţilor,

în cuvânt fără egal

labirintul sideral

cu tine îl voi străbate

chiar acum, în astă noapte!

Ielele le-oi alunga

cântece ţi-oi îngâna

pleoapa ţi-o voi săruta

din strune îti voi cânta,

nopţile ţi-oi lumina

chiar şi viaţa, eu ţi-aş da!

Link to comment
Share on other sites

CLIPA!

Roata vieţii alene

trece peste mine,

depănând nisipul

şi vidul din clepsidră.

Îmi jelesc

anii ce-au trecut,

îmi jelesc gândurile

ce adesea m-au durut,

sau poate îmi jelesc

visele, dorurile

ce-n neant, ele toate

aproape s-au pierdut!

Himere, au fost adesea

ele, dorurile şi visele mele.

Dă-mi D-ne putere

să mă hrănesc

cu stele,

cu doruri

şi visele mele,

doar aşa poate,

clipele,

nu se vor mai risipi prin noapte

şi el, sufletul meu

şi el, sângele tau

îsi vor găsi alinarea!

Link to comment
Share on other sites

ÎNCHID FEREASTRA TIMP!

Închid fereastra

şi umbrela timp

mă separă de nimicnicia umană.

Normalitatea mă oboseşte,

mă izolează în lumea cuvintelor

şi o nopţilor dor!

Pe umeri,

cuvintele haină-mi acoperă goliciunea,

iar zorii sângerii

mi-alungă noaptea de gânduri.

Pacea, sau D-l,

două nume cu aceeaşi entitate

îmi veghează cărarea viaţă

şi-mi sunt tovarăşi călători!

Am învăţat să fiu puternică,

să-mi iau seva din flori

şi din tine,

să-mi veghez nopţile,

să mă luminez cu raze de lună

şi-n acelaşi timp

să te ţin de mână!

Doi călători neobosiţi

ce-şi caută identitatea

într-o mare de oameni,

într-o mare-n furtună!

Suflet pereche EU_POEZIE

ce ne căutăm trupul,

vibrând armonios

la tot ce înseamnă

viaţă, căldură, lumină!

Sunt OM? sau VIS?

în toate,

văd doar un chip luminos!

Dorinţa mea, vulcan nestins

te arde ca un rug aprins

şi te priveşte printre gene

când TU,

tu cel dintâi,

cu degete de rouă-mi răcoreşti

veşnicia!

Link to comment
Share on other sites

EU şi TU

Sunt clapele pianului

ce mângâiate de mâinile tale

înalţă ofrandă zeului muzicii.

Sunt coardele harpei

ce vibrează la o simplă atingere

inundându-ţi sufletul de plăceri supreme.

Sunt flautul atins de buzele tale

într-un sărut trimis spre nemurire.

Eşti grăuntele de polen

adunat cu migală de albină

şi dăruit într-un efort suprem omului.

Eşti umbră în lumea umbrelor

şi rază de lumină în viaţa mea.

Eşti lut în mâinile olarului

iar roata vieţii este

cea care-ţi dă forma.

Link to comment
Share on other sites

FERESTRE DESCHISE

Am deschis o fereastră

fluturelui cu aripide vis,

iar culoarea-i măiastră

mi-a înseninat negrul abis!

A înoadat poteci nevăzute

pe cărări neumblate în doi,

speranţelor mele trecute,

le-a dat nemurirea din noi!

Când pe câmpia terestră

cosit-am proaspăt trifoi,

în trecerea lumii de-apoi

văzui înălţimea celestă!

Am deschis o fereastră

fluturelui cu aripide vis,

când, a ta privire albastră

veşnicia pe plete mi-a nins!

Link to comment
Share on other sites

LACRIMA

Sunt un strop,

ce-l poartă norul fermecat,

pleoapa să-mi mângâie

cum l-ai învăţat!

Degete liane

unduind în val,

trupul mi-l frământă

cu iubirea, dar!

Nerostite doruri,

cântece de-alint,

slobode se-nalţă

doar spre răsărit.

De soare privite

se întorc în noi,

zbuciumate clipe

împărţite-n doi!

Noaptea-i veac

şi ziua-i clipă,

în abisuri scufunde

ca tine, în astă noapte!

Îmi caut cărarea

rătăcită-n noi,

punct de echilibru

împărţit… la doi?!

Lacrima-mi aşterne

pe obrazu-mi fin,

visele-i frumoase

dar şi un suspin!

28.11.2008

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

CHEMAREA TIMPULUI

Aud chemarea timpului

într-o existenţǎ care nu e a mea.

Navigator pe apele Stixului

îmi odihnesc privirea pe ternele valuri,

cernind amintiri şi vise necontenit,

orbecǎind printre trupuri pǎgâne!

Trecutul se leapǎdǎ de noi

într-un viitor incert, orfan de icoane!

Prezentul, nu mai vrea sǎ ne ştie

iar speranţele noastre deşarte

fluturǎ flamuri neştiute în noapte,

mângâindu-ne trupurile fum!

La cumpǎna dintre ziuǎ şi noapte,

nisipul clepsidrei macinǎ timpul,

alintând aurora cu brizǎ de mare,

însângerând zarea, nǎscând curcubee!

Punte de suspin între cer şi pǎmânt,

iluzia, e rouǎ pe frunza cea nouǎ,

fluture de vis, încunutat cu dorinţa

atât de simplǎ ... şi-atat de departe!

03.12.2008

Link to comment
Share on other sites

DRIADELE

Reverenţe adâncite,

piruete şi ocheade

pe sub pleoapele lăsate,

dans prin fum,

vârtej nebun,

învârtesc driadele

printre trunchiuri de stejari.

Vânzători de bucurii

împletind luminile

cu haine nopţile

şi surâs otrăvitor

te atrag în hora lor!

Prin ciob olog,

de-oglindă spartă,

ele-ţi trimit

un gând de-alint

şi te ating

de cazi bolnav

cu buze jar

mustind de foc.

Mărunt în timp

un ideal,

un fapt real,

stă zgribulit

secundele privind

în timp trecut!

Trup plăsmuit

din sărut sfinţit,

coapsă fremătând,

de vise mustind,

driadele a adormit,

dansul l-a sfârşit

şi cu pasul mut

în uitare rătăceşte,

alungă întristarea,

speranţele cupide

în hăuri le trimite!

Artemis cea blândă,

driadele- şi adună,

cunună îşi face

din raze de lună,

urmând mai apoi,

cărarea bătută

de-un cerb

şi de-o ciută,

vânează speranţe

cu suliţe raze,

renăscând priviri

în zorii senini!

09.12.2008

Link to comment
Share on other sites

Pentru ca nu e om sa nu fi scris o poezie macar odata, doar odata-n viata lui, va ofer poezia mea preferata, in speranta ca nu ma veti suspecta de dorinta de afirmare; nu este prima data cand scriu versuri pe un forum, am mai publicat si in alte parti. Va avertizez ca urmeaza un stil mai de moda veche.

ADIO, VERDE CRUD!

------------------------

Mai scump cand stai in casa!

De-aceea am plecat,

Prin tara-am colindat in lung si-n lat.

Am descoperit locuri

Ce tare mi-au placut,

Si-am adunat impresii

Ce nicicand n-am sa le uit!

Am revazut si marea:

Ce-albastra ea era!

Eu nu o voi putea nicicand uita!

De muntii plini de codri

De brazi imi va fi dor,

Din zori de zi si pana-n rasaritul stelelor!

E scump cand stai in casa

Natura s-o privesti

De la televizor si sa auzi doar triste vesti,

Si-astept din nou sa vina

Prin codri si campii

O noua primavara cu-a ei raze aurii.

Adio, verde crud!

Albastru cer, adio!

Adio, rasaritul soarelui!

Adio, verde crud,

Ne vom vedea la vara,

Caci vine iarna-n alb si

In negru asternand!

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...
  • 3 weeks later...

Pentru că voi, forumişti, m-aţi inspirat, atunci când am reuşit să citesc forumul şi am observat o foarte mare diversitate de reacţii, vă dedic şi următoarea poezie, pe care am compus-o ad-hoc:

JOC CIUDAT

---------------

Cică nişte forumişti

cu alură de stilişti,

într-o zi s-au apucat

să joace un joc ciudat :

Scriem poezii din mers,

eu - un vers, tu – un alt vers!

X a fost mai curajos,

dintre toţi, cel mai zelos,

şi-a început el hârjoana,

zise : “Merg acum cu Oana!”

Oana s-a făcut că plouă

şi şi-a pus o mască nouă,

mai târziu urmând s-apară,

când credeau toţi că scăpară.

Toţi s-au apucat de scris

ce-au visat noaptea în vis,

versuri multe, -nfloritoare,

cu elanuri creatoare.

Y, cel mai filozof,

zise dintr-o dată : “Stop!”

Z, nonconformist artist,

când prea vesel, când prea trist,

îi răspunse, foarte frust :

“Şi totuşi, oamenii-s proşti!”

Morala (aR zICE uNII):

Nu mor caii când vor câinii!

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.