Jump to content

Recommended Posts

Posted

Comuna Şendreni are cea mai mare sală de sport din estul judeţului

Primăria comunei Şendreni organizează vineri inaugurarea sălii de sport a comunei, cel mai mare edificiu de acest gen din zona de est a judeţului Galaţi, eveniment la care va participa şi Crin Antonescu, preşedintele PNL.

Sala de sport a comunei Şendreni se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 2.500 mp, iar lucrările au început în anul 2008, construcţia ei fiind realizată din fonduri acordate de fostul Minister al Mediului şi Dezvoltării Durabile din cadrul Guvernului condus de premierul Tăriceanu şi a fost finalizată de Ministerul Dezvoltării prin Compania Naţională de Investiţii în anul 2011. Sala cuprinde două module: sala de sport propriu-zisă şi spaţiile anexe. Sala are o capacitate de 150 locuri pentru public şi se poate adapta uşor la diverse competiţii sportive: handbal, fotbal, baschet, tenis de câmp sau volei.

„Noi, la Şendreni, avem o echipă de handbal fete - nivel gimnazial, care a fost de două ori campioană naţională – în 2006 şi 2009. Anul trecut echipa a ieşit pe locul 2. Cu o asemenea bază sportivă sperăm ca fetele să revină pe primul loc”, declară Paul Cristea, primarul comunei Şendreni.

Spaţiile anexe ale sălii de sport cuprind 4 vestiare pentru sportivi, 4 cabine pentru profesori şi antrenori, cabinet medical, spaţii de magazie, toalete dotate cu toate facilităţile. Edificiul are mai multe puncte de acces pentru public şi pentru sportivi şi, nu în ultimul rând, dispune de o parcare generoasă pentru autoturisme.

La inaugurarea sălii de sport, invitaţii vor avea ocazia să urmărească două meciuri demonstrative de handbal şi fotbal şi vor fi acordate premii şi diplome celor care au obţinut rezultate în domeniul sportiv. La final, cei prezenţi vor lua parte la un spectacol artistic oferit de copiii din comună.

monitoruldegalati.ro

Posted

Iata ce inseamna sa-ti bati joc de oameni si de banii lor. Numai un martalog ca Nastase putea veni cu ideile lui de cacao, in genul cornului cu lapte si al sutelor de sali de sport construite in comunele din toata tara, in conditiile in care toti tinerii fug de mediul rural si adevaratele locuri si arii in care se face performanta sunt ocolite cu totul de orice bruma de investitie. Galatiul are sportivi de talie mondiala in box, handbal, haltere, caiac-canoe, judo, popice s.a. (putem aminti aici si fotbalul in care, chipurile, inca se mai investeste), dar e la baie la toate capitolele de infrastructura. Daca, in schimb, dai o raita prin judet si prin devizele primariilor, indiferent de culoarea politica, ai sa ramai uimit de nesimtirea cu care banii au fost aruncati in asa-zisele sali de sport care vor ramane nefolosite (ca sa nu spun in paragina) in majoritatea cazurilor.

Posted

Riaji, nu dau nume însă la acea sală de sport se țin anumite antrenamente de fotbal și handbal, antrenamente din care câștigă toată lumea. Cu alte cuvinte, un club sportiv din Galați își desfășoară activitatea acolo!

Posted

Sunt sigur ca din antrenamentele echipelor castiga toata lumea.. :) In special acel club sportiv din GALATI unde, nu-i asa, nu exista sali de sport.

Oricum, la fel de interesant ramane motivul patetic invocat de primar pentru investitia facuta: echipa de handbal de nivel gimnazial al comunei.

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.