Jump to content

Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi împlineşte 50 de ani


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi împlineşte 50 de ani

Casa de Cultură a Studenţilor împlineşte în această toamnă 50 de ani de existenţă. Prilej pentru directorul Cristian Mortu să ne dezvăluie care vor fi evenimentele dedicate acestei aniversări. “Avem promisiuni că vom putea organiza, în luna decembrie, aproape de Crăciun, Gala aniversară pe care ne-o dorim, la care sperăm să putem aduce la Galaţi vioara Stradivarius şi pe Alexandru Tomescu. Am găsit înţelegere la Bucureşti, la Autoritatea Naţională de Sport şi Tineret, care administrează atât casele de cultură studenţeşti cât şi direcţiile de sport şi tineret. Până atunci, atât manifestările pe care le-am derulat cât şi cele pe care le vom mai organiza în această toamnă se află sub egida a 50 de ani de cultură studenţească la Galaţi. Am încercat să dăm un caracter festiv şi o mai mare amploare fiecărei acţiuni în parte - indiferent că a fost festival de modă sau spectacol de teatru, ori că va fi festival rock sau balul bobocilor”.

“Rock-ul nu se predă!”

Aşadar, studenţii vă invită vineri, 25 noiembrie, la Festivalul naţional studenţesc de muzică rock “S’Live Rock”, ediţia a V-a, care va avea loc în Club S. “Spaţiul e atipic pentru rock, fiind vorba de un club, dar important e că încercăm să păstrăm flacăra rockului vie, în ciuda faptului că, cel puţin la Galaţi, acesta pierde teren în defavoarea genurilor comerciale. Dar la Casa de Cultură a Studenţilor rockul nu se predă! Noi considerăm că e un curent eminamente studenţesc, aşa cum au dovedit-o cele mai vechi trupe rock din România. Mulţi au plecat din studenţie cu sprijinul caselor de cultură ale studenţilor din Iaşi, Cluj, Timişoara, Bucureşti”, afirmă Cristian Mortu. Până în prezent au confirmat participarea şapte trupe studenţeşti rock din ţară.

Teatru mic studenţesc

“începând de anul trecut, avem o serie de piese de teatru în cadrul proiectului “Teatru mic studenţesc”. Din fericire, publicul tânăr din Galaţi asimiliează foarte bine teatrul, aşa că am considerat că este loc pentru încă o formă de teatru în Galaţi, Teatru mic studenţesc - de amatori, dar aflat în vecinătatea celui profesionist. Am pornit cu o singură trupă anul trecut, “De ce ficatul?”, acum s-a mai alăturat încă una, “Quasar”, care a avut duminică o premieră, iar până la finele acestui an calendaristic va mai fi încă o premieră, în decembrie, a celor de la “De ce ficatul?”. Aceştia se întorc cu premii în fiecare an de la competiţiile studenţeşti din ţară, deşi noi nu punem niciodată presiune pe numărul de premii. Teatrul trebuie să-l faci din plăcere, iar scopul nostru e ca studenţii să aibă cât mai multe participări la festivaluri, să acumuleze experienţă. Trupele au un grad mare de reînnoire, permanent se fac racolări - atât la teatru, cât şi la modelling sau street dance, pentru că studenţii au, practic, un singur an activ, din cei trei de facultate, anul al doilea”, declară Cristian Mortu.

Balul bobocilor - pe 8 decembrie

Au trecut de preselecţia pentru Balul Bobocilor din acest an 26 de studenţi, dintre care au mai rămas în competiţie 20. “Cei care au renunţat cred că mai degrabă nu s-au integrat, noi mergem pe ideea de echipă, de colectiv, poate că nu s-au regăsit într-un grup aşa mare, pot să existe şi probleme de acomodare. De pregătirea lor se ocupă reprezentanţii Ligii Studenţilor, care îi ajută să intre în spiritul balului, iar de partea de coregrafie se ocupă trupa Stance Crew”, mai spune directorul Casei Studenţilor. Finala va avea loc pe 8 decembrie.

Director după Dinu Gîndu

Cristian Mortu a absolvit Ştiinţe Economice la Galaţi, în 2001. Lucrează la Casa Studenţilor de trei ani, fiind până anul acesta contabilul-şef al instituţiei. A făcut echipă cu Dinu Gîndu, fostul director, începând din 1998, pe atunci fiind reprezentantul din partea studenţilor în Consiliul de Administraţie al Casei Studenţeşti. „A fost o oportunitate faptul că s-a eliberat un post, dar planurile mele legate de carieră nu includeau Casa Studenţilor”, spune actualul director. Am intrat în concurs şi am fost angajat. E mai greu nu neapărat să fiu în locul lui Dinu, cât faptul că am pierdut un om din echipa de management. Ideea e că mergem pe o continuitate normală, naturală, nu mergem pe schimbări radicale de strategie, Casa de Cultură a fost orientată întotdeauna pe activităţile studenţeşti din campus, păstrându-le pe cele de tradiţie. Am menţinut colaborările cu Liga Studenţilor, ASCOR şi AIESEC, care au gravitat întotdeauna în jurul Casei de Cultură a Studenţilor”, conchide directorul Cristian Mortu.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...
  • 1 year later...

Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi valorează doar un leu

* Jumătate din clădire şi terenul pe care sunt ridicate cele două corpuri ale instituţiei nu se află în patrimoniul nimănui şi nu sunt intabulate

Deşi, conform proiectului Legii Descentralizării, Casa de Cultură a Studenţilor (CCS) Galaţi ar urma să treacă în administrarea Consiliului Local, instituţia trebuie să-şi rezolve întâi câteva probleme administrative. Ca să fie preluate de autorităţile locale, cele două corpuri de clădire ale CCS şi terenul pe care sunt ridicate ar trebui să se afle în administrarea autorităţii centrale, adică a Ministerului Tineretului şi Sportului. Momentan, doar una dintre clădiri are toate actele în regulă şi se află în patrimoniul ministerului.
Cât despre celălalt corp de clădire şi terenul de aproximativ 15.000 de metri pătraţi pe care sunt ridicate ambele construcţii, acestea nu sunt, practic, în proprietatea nimănui. Din cauza aceasta, ele nici nu sunt intabulate, clădirea aflându-se doar în evidenţele contabile, cu valoarea simbolică de 1 leu. Înainte de ’89 nu exista conceptul de domeniu public sau privat, iar situaţia s-a perpetuat până astăzi.
Într-adevăr, o primă încercare de rezolvare a acestei probleme a făcut-o, acum câţiva ani, fosta conducere, dar ministerul de resort nu a dat niciun răspuns privitor la solicitarea de luare în administrare. Luna aceasta, în urma unui audit la Casa de Cultură a Studenţilor, chiar Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a emis către CCS o dispoziţie obligatorie de remediere a situaţiei.
Aşa cum am aflat de la directorul CCS Galaţi, Dorin Coteţ, într-o primă etapă se va solicita din nou Ministerului Tineretului şi Sportului preluarea terenului în patrimoniul său şi introducerea în inventarul centralizat. După această etapă, ministerul va trebui să dea terenul în administrarea CCS Galaţi, pentru ca instituţia să poată începe şi demersurile pentru intabulare. Aceeaşi procedură va fi reluată şi cu clădirea care nu e inventariată şi nici intabulată. Nimeni nu ştie cât vor dura procedurile, cert este că, deocamdată, doar o singură clădire dintre cele două ale CCS poate fi predată cu acte în regulă către administraţia locală.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 7 months later...

Casa de Cultură a Studenţilor, cu utilităţi tăiate

Casa de Cultură a Studenţilor a ajuns într-o stare deplorabilă. Din luna mai, aceasta a rămas fără servicii de telefonie fixă şi internet, iar în iunie au fost închise vanele de racord la punctul termic al clădirii. Mai mult decât atât, la jumătatea lunii iulie, aceasta urmează să rămână fără apă curentă şi energie electrică. La momentul actual, instituţia are datorii de aproape 100.000 de lei, unele dintre ele fiind neachitate de peste 90 de zile de la data scadentă. Directorul CCS, Dorin Adrian Coteţ, explică starea proastă a instituţiei prin bugetul mic alocat de stat pentru anul acesta.
„Am primit un buget pentru bunuri şi servicii de doar 18.000 de lei, care ne-au ajuns o lună şi jumătate, maxim două. Pentru acţiuni şi proiecte ne-au venit 50.000 de lei, însă pe care nu i-am putut folosi, din cauza existenţei arieratelor. Am cerut Ministerului să ni-i transfere pe bunuri şi servicii, pentru a ne achita datoriile, dar ni s-a spus că nu este posibil. Acum aşteptăm rectificarea bugetară”, a spus directorul CCS.
Potrivit acestuia, în lipsa fondurilor nu pot fi achiziţionate echipamente pentru club, care ar putea genera profit, iar în ceea ce priveşte aplicarea pentru fonduri europene, aceasta nu este posibilă din cauză că terenul nu este intabulat.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Casa de Cultură a Studenţilor a rămas în beznă, din cauza datoriilor

Casa de Cultură a Studenţilor a rămas în beznă. Electrica Galaţi a sistat furnizarea energiei electrice din cauza datoriilor. Potrivit directorului Casei, Dorin Adrian Coteţ, datoria se ridică la 40.000 de lei. Restanţele sunt încă din luna martie. Ministerul Tineretului a promis că va rezolva problema în luna octombrie, la prima rectificare de buget.

Potrivit directorului Dorin Adrian Coteţ, în această perioadă la Casa de Cultură a Studenţilor nu erau programate evenimente majore. În aceste condiţii, de astăzi, compartimentele cultural, economic şi secretariat au fost mutate în spaţii puse la dispoziţie de Universitatea „Dunărea de Jos”.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Deşi au fost luminaţi politic, studenţii gălăţeni au rămas în beznă

Casa de Cultură a Studenţilor a rămas fără curent electric. De vină este o factură Electrica neplătită de mult timp. Anunţul a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă trimis de conducerea CCS Galaţi. „Conducerea anunţă că în data de 12.09.2014 a fost sistată furnizarea energiei electrice pentru neplată, iar activitatea departamentelor cultural, economic şi secretariat, începând de luni 15.09.2014, s-a mutat temporar în incinta căminului F din cadrul Direcţiei Cămine, Cantine şi Proiecte Studenţeşti, cu ajutorul oferit de Univesitatea Dunărea de Jos". Altfel spus, cei care în prezent conduc CCS au fost trimişi la origini, adică din birourile casei direct în căminele studenţeşti.

Totul pare la prima vedere un litigiu comercial. Greşit însă. Casa de Cultură a Studenţilor este de multă vreme scena unor războaie între cei care de ani de zile conduc instituţia şi tinerii pesedişti gălăţeni care ar vrea şi ei un loc de joacă pe bani publici. Prima dată, copiii şcoliţi de Nica şi Saghian au încercat să-şi impună omul la conducerea casei. Au reuşit doar parţial deoarece cel numit director a plecat de bunăvoie în urma presiunilor la care a fost supus de studenţi. Apoi, junii din PSD au schimbat strategia şi au atacat prin învăluire, pe la Bucureşti. Ei s-au plâns la Ministerul Tineretului şi Sportului, sub coordonarea căruia se află casa din Galaţi. Pesediştii din minister au analizat situaţia şi au tăiat toate finanţările către nesupusa instituţie gălăţeană. La ultima rectificare de buget, realizată de curând, CCS Galaţi nu a primit nici măcar un leu. Asta în condiţiile în care, anul acesta, casa a primit 40.000 de lei iar facturile depăşesc 100.000 de lei.

Uite aşa s-au trezit cei de la CCS că nu-şi pot plăti nici măcar utilităţile. Internetul, telefonia mobilă şi fixă şi apa caldă au fost tăiate încă din iunie iar de zilele trecute clădirea a rămas şi fără electricitate. Bineînţeles, de luni bune, au fost anulate toate evenimentele programate, inclusiv cele de tradiţie precum festivalurile, prezentările de modă sau concertele. Ca să nu se spună că au pierdut războiul şi au închis prăvălia, conducerea CCS a decis să se mute în căminele studenţeşti. Făcând cafea la reşou, ei fac planuri de rezistenţă pentru săptămânile ce vin.

regionalpost.ro

Link to comment
Share on other sites

Se pregăteşte un tun imobiliar la Casa de Cultură a Studenţilor?

* Instituţia a primit pentru anul 2014 o cincime de suma de care avea nevoie şi este, practic, în faliment * Conducerea nu poate accesa fonduri nerambursabile din cauza arieratelor şi a situaţiei incerte în care se află terenul de pe strada Ştiinţei

Dacă până în urmă cu doi ani Casa de Cultură a Studenţilor (CCS) Galaţi se mândrea în ţară cu rezultate artistice de top, instituţia a ajuns în doar şase luni la un pas de dezastru. Datoriile depăşesc acum 110.000 de lei - unele fiind mai vechi de 90 de zile (arierate), cele mai multe dintre utilităţi sunt deja sistate, iar perspectiva de a primi fondurile necesare la următoarea rectificare bugetară este destul de mică.

În voia naturii

Cu o amprentă la sol de 5.000 de metri pătraţi şi cu o suprafaţă reală ce se apropie de 7.000 de metri pătraţi, clădirea ce adăposteşte Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi nu mai beneficiază în momentul de faţă decât de apă curentă. Telefonul şi internetul au devenit amintire încă din luna mai. O lună mai târziu, vanele de racord la punctul termic al clădirii au fost închise. Vinerea trecută, şi Electrica SA a hotărât să sisteze furnizarea de energie electrică, motivul fiind tot neplata facturilor. Şi apa ar fi trebuit oprită, însă instituţia a primit o păsuire de o lună de zile din partea Apă Canal.

Caloriferele, becurile, telefoanele, calculatoarele şi chiar camerele de supraveghere au devenit astfel simple piese de muzeu, urmând ca ţevile de alimentare cu apă şi robinetele să li se alăture în curând. "Problemele financiare au început în urmă cu aproximativ doi ani, dar s-au acutizat în ultimele şase luni. Primind tot mai puţini bani, am ajuns în imposibilitatea de a plăti utilităţile la facturile curente. Arieratele se ridică în momentul de faţă la 112.000 lei, dintre care doar restanţele către agentul termic sunt de 43.000 de lei", ne-a declarat Dorin Adrian Coteţ, directorul CCS.

Autorităţile dau din colţ în colţ

CCS Galaţi funcţionează ca instituţie descentralizată aflată în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS). Banii provin astfel atât de la bugetul de stat, cât şi din veniturile proprii ale instituţiei. Din fundamentarea bugetară pentru 2014, trimisă la sfârşitul anului trecut către ministerul de resort, CCS Galaţi avea nevoie de o sumă ce depăşea 2.000.000 de lei. Bugetul aprobat de MTS a fost însă de doar 442.000 de lei, dintre care aproximativ 380.000 se duceau pe salarii. Din suma rămasă, 18.000 de lei a reprezentat subvenţia pe tot anul pentru bunuri şi servicii, iar ceilalţi 50.000 de lei erau alocaţi pentru "Acţiuni şi proiecte".

"Problema a fost că cei 18.000 de lei ne-au ajuns pentru mai puţin de două luni, aflându-ne apoi în imposibilitatea de a mai plăti facturile către utilităţi. Plus că în fundamentarea bugetară din decembrie 2013 estimaserăm că vom avea venituri proprii de 120.000 de lei. În bugetul venit de la Bucureşti ni se impuneau venituri proprii de 600.000 de lei, sumă imposibil de strâns. Am fost faultaţi astfel din start", a adăugat directorul CCS Galaţi.

Proiecte rămase pe hârtie

Suma mare pe care CCS Galaţi o datorează către Electrocentrale rezultă în mare parte din pierderile înregistrate pe traseu, până ce agentul termic să ajungă propriu-zis în clădire. În fundamentarea bugetară făcută pentru anul 2014 era inclus şi proiectul unei centrale proprii, ale cărei costuri ar fi fost amortizate în aproximativ doi ani. Totul a rămas însă doar pe hârtie.

"Facturile către agentul termic sunt imense, în condiţiile în care iarna trecută abia dacă dădeam drumul la căldură, pentru a nu îngheţa conductele. Cu o centrală proprie am fi avut şi căldură în săli, şi facturi mai mici. Şi cu igrasia avem probleme. Pentru că hidroizolaţia este deteriorată, apa se infiltrează prin tavan. În sala de spectacole este o porţiune pe scenă în care plouă", Dorin Coteţ.

Acces blocat către fondurile nerambursabile

La ultima evaluare făcută, valoarea investiţiei care include clădirea şi dotările aferente a fost de 10.000.000 de lei, totul aflat în proprietatea MTS. În condiţiile în care utilităţile sunt sistate, clădirea se va deteriora simţitor în lunile de iarnă. Din cauza arieratelor acumulate, Ministerul Finanţelor Publice a blocat toate plăţile pe care instituţia ar trebui să le facă, cu excepţia plăţii datoriilor. Astfel, trupele afiliate CCS Galaţi nu mai pot primi susţinere financiară pentru deplasările în ţară sau în străinătate. Nici Club S nu a mai putut fi modernizat, pierzându-şi astfel clienţii în faţa concurenţei.

Din cauza datoriilor, instituţia nu este eligibilă nici pentru accesarea de fonduri POSDRU. De asemenea, pentru că terenul pe care este construită clădirea de pe strada Ştiinţei nu are carte funciară, nefiind stabilit astfel proprietarul, nu pot fi accesate nici fonduri REGIO sau de la guvernul norvegian.

Prinsă într-un desiş legislativ parcă fără capăt, instituţia ar mai avea o speranţă, după rectificarea bugetară din această toamnă. Cum însă la precedenta rectificare bugetară MTS nu a primit niciun ban în plus, este foarte probabil ca situaţia să se repete şi la următoarea redistribuire a bugetului. Între timp, cei care au cel mai mult de suferit sunt în primul rând studenţii şi elevii gălăţeni.

"Dacă tot suntem cu mâinile legate, am hotărât că e mai bine să asigurăm permanenţa pentru departamentele cultural, economic şi social şi am mutat temporar activitatea acestora, cu ajutorul conducerii Universităţii, în Căminul studenţesc F", a concluzionat Dorin Coteţ.

Tun imobiliar?

Surse din zona politică induc ideea că nimic din ceea ce se întâmplă la Casa Studenţilor nu reprezintă o întâmplare. Se vehiculează scenariul subfinanţării voite, în vederea numirii ulterioare a unor politruci în funcţiile cheie, dar şi scenariul unui tun imobiliar, după modelul prin care a fost prăduit, după 1990, patrimoniul Fundaţiei pentru Tineret şi Sport Galaţi. Atunci, Casa Roşie şi fostul club "Sidney" au ajuns în proprietatea privată printr-un lung şir de încălcări ale legii. Se pregăteşte de "măritiş" şi Casa de Cultură a Studenţilor?

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Casa de Cultură a Studenţilor a ieşit din beznă

Începând de ieri dimineaţă, furnizarea energiei electrice a fost reluată la Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi, după ce recent curentul a fost întrerupt din cauza neachitării debitului restant la Electrica.

Din spusele directorului CCS, Dorin Coteţ, la sfârşitul săptămânii trecute a reuşit să achite 10.000 de lei, o parte din datorii la Electrica din venituri proprii. „Am reuşit să achităm 10.000 de lei pentru curentul elctric. În contul nostru aveam nişte bani, dar nu erau suficienţi. Ne-a ajutat faptul că unul dintre chiriaşii noştri, Casa Veche Pub, ne-a achitat un avans pentru desfăşurarea evenimentelor din acest loc.

De la Ministerul Tineretului nu am primit niciun răspuns, chiar azi (marţi, 30 septembrie, n.red.) sunt în drum spre Bucureşti pentru a discuta această problemă la minister”, ne-a declarat Dorin Coteţ, în speranţa că situaţia de la CCS Galaţi îşi va găsi rezolvarea.

presadegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Casa de Cultură a Studenţilor încă are „mâinile legate”. Buget limitat, probleme cu duiumul

Acum mai bine de un an, din cauza unor datorii, Casa de Cultură a Studenţilor (CCS) din Galaţi era la un pas de dezastru. Pentru că instituţia depinde doar de banii alocaţi de Ministerul Tineretului şi Sportului, care, la vremea, respectivă au ajuns cu întârziere, CCS avea deja toate utilităţile sistate. Anul acesta, situaţia a revenit, cât de cât, sub control. Între timp, CCS a primit subvenţii de la MTS, pentru a rezolva cele mai grave probleme adunate în perioada respectivă. „Anul acesta nu au mai fost probleme atât de mari, în comparaţie cu cele de anul trecut. Dar tot am ieşit din una şi am dat în alta! Acum două săptămâni, am primit o factură de la furnizorii de apă. S-a spart o ţeavă, iar noi trebuie să achităm contravaloarea pentru două mii de metri cubi de apă, ceea ce nu mi se pare corect. Suntem obligaţi să achităm suma de 13.000 de lei. Această sumă este destul de mare pentru instituţia noastră”, ne-a declarat Dorin Adrian Coteţ, directorul CCS Galaţi.

Bani insuficienţi pentru o centrală proprie

Pentru a evita frigul cumplit din instituţie, în sezonul rece, reprezentanţii CCS fac demersuri pentru achiziţionarea unei centrale proprii. „În vară am cerut în fişa noastră de la minister, pentru rectificarea bugetară, aproximativ două milioane de lei. Banii aceştia îi cerem cam în fiecare an şi ar reprezenta suma necesară pentru a pune la punct toate problemele din CCS. Doar prin soluţionarea acestora, instituţia ar putea funcţiona normal. Desigur, ministerul primeşte cereri de la toate instituţiile subordonate. În formularul de rectificare specificasem că, din două milioane de lei, suma de 250.000 de lei este destinată achiziţionării unei centrale proprii. Am primit aprobare pentru 150.000 de lei, bugetul ministerului pentru rectificare fiind în jur de un milion şapte sute de lei. Deci, practic, am obţinut zece la sută din bugetul naţional, pentru o centrală proprie. Desigur, din punctul meu de vedere, suma este destul de mică. În momentul de faţă elaboram caietul de sarcini, documentaţia  de atribuire. Ofertanţii, mai ales cei din zona industrială, sper să ne ofere o soluţie tehnică viabilă. Din ce am discutat până acum cu diferiţi agenţi economici, problemele mari ar fi legate de racordarea către reţeaua Distrigaz, mai nou, DGS, ce presupune o perioadă de aprobare de vreo opt luni. Dacă vom reuşi să achiziţionăm această centrală, probleme legate de căldură nu vor mai fi. Vine iarna şi încă nu ştiu când se va livra căldură în oraşul Galaţi”, a adăugat directorul CCS Galaţi.

CCS nu-i proprietară pe terenul pe care a fost ridicată clădirea

Clădirea de pe strada Ştiinţei nu are nici până astăzi carte funciară. Chiar dacă reprezentanţii instituţiei au insistat de nenumărate ori pe acest subiect, proprietarul terenului nu a fost stabilit. „Lipsa extrasului de carte funciară generează foarte multe probleme. Spre exemplu, nu putem alege operatorul în sistemul electric. Puteam să schimbăm tariful în jumătate faţă de consumator, dacă aveam dovada că suntem proprietari. Clădirea aparţine MTS, însă terenul este al nimănui”, ne-a spus directorul CCS.

Prinsă în mrejele legislaţiei şi ale birocraţiei, instituţia are accesul blocat către orice fond nerambursabil. „Nu putem aplica nici pentru programul POSDRU, mai nou, POCU şi nu putem accesa nici fondurile REGIO. Prima soluţie ar consta într-o Hotărâre de Guvern, elaborată la iniţiativa Ministerului, prin care terenul ar intra în posesia statului. Asta ar fi cea mai lejeră soluţie. Sau am putea să deschidem un proces, în baza codului civil. Potrivit unui articol din codul civil, dacă ţi-ai desfăşurat activitatea într-o instituţie minimum zece ani într-o instituţie, poţi obţine dreptul de proprietate”, a mărturisit Dorin Coteţ.

De câţiva ani, fără bani pentru reparaţii

Sălile care acum câţiva ani erau spaţiul dedicat tinerilor ce-şi descopereau talentele sunt închise, din cauza condiţiilor proaste. În bugetul instituţiei, bani pentru reparaţii nu au fost alocaţi de câţiva ani.

„În bugetul pentru anul 2015 au intrat 60.000 de lei pentru acţiuni, 50.000 de lei pentru bunuri şi servicii şi 300.000 de lei pentru salariile celor 17 angajaţi. După anul 2009, abia acum ni s-au alocat 150.000 de lei pentru investiţii, bani destinaţi achiziţionării unei centrale termice. Aceste sume nu le putem folosi pentru reparaţii. De aceea, avem săli blocate, dar şi probleme la partea de hidroizolaţie. Practic, ne plouă în sala de spectacole. Anul trecut s-a format o piscină pe acoperiş”, ne-a mai spus preşedintele CCS din Galaţi. 

Proiecte în derulare

A devenit o tradiţie ca, în fiecare an, la CCS, să se desfăşoare concursul „Balul Bobocilor”, dar şi repetiţiile pentru acesta. „În parteneriat cu Liga Studenţilor din Galaţi vom organiza „Balul Bobocilor”. Sperăm să avem condiţiile necesare pentru desfăşurarea repetiţiilor. Desigur, este foarte frig în sală. Anul trecut a fost foarte frumos spectacolul, dar frigul era de nedescris. În măsura în care ne permitem, organizăm spectacole, în parteneriat cu diverse organizaţii non-guvernamentale sau chiar şi cu instituţii ale statului, din Galaţi. CCS are şi câteva trupe şi formaţii. Acestea ne duc faima la concursuri naţionale”, a concluzionat preşedintele CCS Galaţi, Dorin Coteţ.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.