Jump to content

Dalkia refuză să preia serviciul de termoficare din Galaţi


Recommended Posts

Posted

Dalkia refuză să preia serviciul de termoficare din Galaţi

Dacă la ultima şedinţă a CL Galaţi, grupul de consilieri locali PDL vorbea despre societatea privată Dalkia care ar fi interesată să furnizeze agentul termic în municipiul Galaţi, ieri, prefectul Paul Florea a spulberat această variantă.

în cursul zilei de marţi, reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a întâlnit cu reprezentantul conducerii firmei şi a aflat că firma nu este pregătită tehnic să îşi depună intenţia de a prelua serviciul de termoficare al oraşului, chit că acest lucru s-ar fi făcut aproape prin încredinţare directă, adică prin transfer, în condiţii de urgenţă, a infrastructurii de termoficare de la Apaterm, la Dalkia, prin decizia CL.

Prefectul Paul Florea a precizat însă că „Dalkia şi-a declinat oferta de a prelua serviciul de termoficare în aşa de scurt timp, căci, potrivit legii, până pe 15 decembrie trebuie să lămurim situaţia Apaterm. Dalkia a spus că este în continuare interesată de Galaţi, dar nu în acest moment. De altfel, societatea este în procedură de preluare a termoficării Iaşului de trei luni de zile, se fac calcule, estimări… Deci, la noi, rămâne varianta autohtonă, cu Electrocentrale, dar, sigur, decizia aparţine numai Consiliului Local. Am aflat că deja sunt factori responsabili de la Apaterm care încep gândirea unui transfer [către Electrpocentrale] paşnic şi am încredere pentru că sunt oameni de treabă, inclusiv sindicatele, care sper să găsească o soluţie în următoarele două săptămâni”.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.