Jump to content

Recommended Posts

Posted

Fostul deputat PSD Aurel Nechita, in incompatibilitate

Agentia Nationala de Integritate anunta ca a constatat incalcarea legislatiei privind regimul juridic al incompatibilitatilor de catre Aurel Nechita, fost deputat PSD in legislatura 2004-2008. Potrivit ANI, Aurel Nechita s-a aflat in stare de incompatibilitate in perioada 12.05.2005 - 19.12.2008, deoarece a detinut simultat calitatea de deputat si pe cea de decan al Facultatii de Medicina si Farmacie din cadrul Universitatii Dunarea de Jos din Galati. In plus, Nechita a fost in incompatibilitate si in perioada 10.01.2009 - 02.10.2009, cand a fost, simultan, secretar de stat in Ministerul Sanatatii si decan al Facultatii de Medicina si Farmacie din cadrul Universitatii Dunarea de Jos.

"Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislatiei privind regimul juridic al incompatibilitătilor, deoarece, conform art. 81, alin. (1) și (2) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitătilor publice, a functiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei: „calitatea de deputat sau senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, potrivit Constituţiei, cu excepţia celei de membru al Guvernului”, „prin funcţii publice de autoritate, incompatibile cu calitatea de deputat sau de senator, se înţelege (…) funcţiile de conducere specifice ministerelor, celorlalte autorităţi şi instituţii publice”, arata Agentia Nationala de Integritate.

"De asemenea, conform art. 84, alin. (2) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, funcţia de secretar de stat, funcţia de subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate", mai subliniaza ANI.

Potrivit legii, o persoana fată de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publică, cu exceptia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani. În cazul în care persoana nu mai ocupă o functie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdictia de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive si irevocabile a hotărârii judecătoresti de confirmare a existentei unei stări de incompatibilitate. Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilitătii, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanta de contencios administrativ.

hotnews.ro

Posted

Aurel Nechita: „Legea spune că nu am fost incompatibil!”

Iată ce ne-a declarat decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi, prof.dr. Aurel Nechita: „Este o campanie începută împotriva mai multor foşti demnitari ca mine sau actuali demnitari cum ar fi doamna Andronescu, domnul Drăgulescu, rectorul Universităţii de Medicină de la Timişoara sau domnul Florian Popa, rectorul Universităţii de Medicină din Bucureşti. O campanie în care suntem declaraţi incompatibili. Totuşi, Legea 161/ 2003 arată foarte clar că putem avea funcţii sau activitate în domeniul didactic, cultural-artistic sau de cercetare. Funcţiile vizate sunt rector, prorector, decan, prodecan. E adevărat că în legea nouă a învăţământului există o interdicţie specială pentru funcţia de rector. Aşa cum prevede legea, o să mergem în contencios administrativ şi, din informaţiile mele, ANI a pierdut toate procesele. Dumnealor consideră acum, când nu mai am demnităţile publice, că am fost incompatibil în urmă cu 2, 3, 4 ani. Atunci când este numit un demnitar, nu se verifică şi compatibilitatea sa cu funcţia?”.

viata-libera.ro

  • 4 months later...
Posted

A treia incompatibilitate a doctorului Aurel Nechita

O nouă situaţie de incompatibilitate ameninţă cariera decanului Facultăţii de Medicină Galaţi, dr. Aurel Nechita, după ce în urmă cu câteva luni Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI) i-a interzis să ocupe o funcţie publică timp de 3 ani, pentru că 5 ani fusese în incompatibilitate, încălcând prevederile art. 81, alin. (1) şi (2), respectiv art. 84, alin. (2) din Legea nr.161/2003.

Nechita s-a aflat în incompatibilitate în perioada 12.05.2005-19.12.2008, când era deputat, dar şi decan al Facultăţii de Medicină de la Universitatea Dunărea de Jos. ANI a constatat că a fost în incompatibilitate şi în perioada 10.01.2009-02.10.2009, când a fost decan la Medicină, dar şi secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

Acum, iese la iveală o nouă incompatibilitate. Potrivit declaraţiei de avere, dr Nechita a încasat 68.088 lei ca decan, 1.150 lei ca lector la cursurile OAMMR, dar şi 33.899 lei ca şef al Secţiei Clinică Pediatrie II de la Spitalul de Pediatrie Galaţi. Incompatibilitatea e dictată de art. 180 aliniatul (1) litera (b) din Legea 95/2006, care prevede că funcţia de manager e incompatibilă cu „exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate". Art. 184 prevede că „dispoziţiile art.180 alin.(1), lit (b), referitoare la incompatibilităţi, conflicte de interese şi sancţiunea rezilierii contractului de administrare se aplică şi şefilor de secţie". Pentru că nu a renunţat la una dintre cele două funcţii în termen de 30 de zile, Aurel Nechita ar trebui să fie demis fie de conducerea Spitalului de Pediatrie, fie de Senatul Universităţii Dunărea de Jos.

Peste câteva luni dr Nechita ar putea intra în incompatibilitate şi a patra oară, pentru că intenţionează să candideze la funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor Galaţi.

romanialibera.ro

  • 5 months later...
Posted

ANI îl declară incompatibil pe fostul deputat şi secretar de stat Aurel Nechita

Fostul deputat şi secretar de stat Aurel Nechita se află în stare de incompatibilitate, deoarece ocupă simultan funcţia de şef de secţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă pentru Copii din Galaţi şi pe cea de decan al Facultăţii de Medicină din Universitatea "Dunărea de Jos", anunţă ANI.

Într-un comunicat remis joi agenţiei MEDIAFAX, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) precizează că a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Aurel Nechita, care este decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" Galaţi, din 7 februarie 2008, dar şi şef de secţie în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă pentru Copii "Sf. Ioan" Galaţi, din 9 februarie 2005.

"În urma evaluărilor demarate la data de 16.09.2011, s-au constatat următoarele: Nechita Aurel s-a aflat, în perioada 08.12.2008-12.01.2009, respectiv 01.10.2009 - prezent, în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat, simultan, atât funcţia de Şef de Secţie în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii « Sf. Ioan» din Galaţi, cât şi funcţia de Decan al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii «Dunărea de jos» din Galaţi, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 180, alin. (1), lit. b) şi art. 184, alin. (5) şi alin. (12) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii", se arată în comunicat.

Nechita a fost deputat în perioada 2004-2008 şi secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, între 12 ianuarie şi 1 octombrie 2009.

În perioada 12 ianuarie şi 1 octombrie 2009, el a fost suspendat din funcţia de şef de secţie de la spital, pentru exercitarea funcţiei de secretar de stat.

Potrivit ANI, Aurel Nechita a fost informat, la 20 februarie 2012, despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază, respectiv de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. La 6 martie 2012, Nechita a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, mai spune sursa citată.

Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate, precizează ANI, este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicţia de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate.

mediafax.ro

Posted

Decanul de la FMF Galaţi, campion la incompatibilitate

În timp ce ANI constată cea de-a treia incompatibilitate a decanului FMF Galaţi, Aurel Nechita, acesta a comis-o şi pe a patra, devenind preşedintele Colegiului Medicilor.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit că fostul secretar de stat la Sănătate şi deputat PSD Aurel Nechita, în prezent decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie (FMF) din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos" Galaţi şi şef de secţie în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan", se află în stare de incompatibilitate. ANI s-a autosesizat în baza unui articol publicat în 2011 de „România liberă", a cărui concluzie era că „potrivit art. 180 şi 184 ale Legii 95/2006, dr. Aurel Nechita nu poate şi şef de secţie şi decan al Facultăţii de Medicină de la Galaţi".

Comunicatul ANI confirmă că Aurel Nechita s-a aflat, în perioada 8 decembrie 2008-12 ianuarie 2009, respectiv de pe 1 octombrie 2009 până în prezent, în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat simultan funcţiile de şef de secţie la Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan" din Galaţi şi decan al FMF. Potrivit prevederilor art. 180, alin. (1), lit. b) şi art. 184, alin. (12) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, „funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu [....] lit. b) exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate", iar aceste dispoziţii „se aplică şi şefilor de secţii, de laborator".

Aceasta e a treia situaţie de incompatibilitate constatat de ANI în cazul lui Aurel Nechita. În februarie 2011, ANI constata că timp de 5 ani acesta fusese în incompatibilitate, încălcând prevederile art. 81, alin. (1) şi (2), respectiv art. 84, alin. (2) din Legea nr.161/2003. Nechita s-a aflat în incompatibilitate în perioada 12.05.2005-19.12.2008, când era deputat, dar şi decan al Facultăţii de Medicină de la Universitatea „Dunărea de Jos".

ANI a constatat că a fost în incompatibilitate şi în perioada 10.01.2009-02.10.2009, când a fost decan la Medicină, dar şi secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

Între timp şi-a adăugat la dosar şi a 4-a situaţie de incompatibiliate. În toamna lui 2011, el a devenit preşedintele Colegiului Medicilor Galaţi şi intră din nou sub incidenţa prevederilor Legii 95/2006.

romanialibera.ro

Posted

Si cand te gandesti ca dobitocul asta care a ingenuncheat toata medicina galateana si care numai medic nu e arata cu degetul spre incompatibilitatile altora..

Posted

Tipic romanesc! Sa pui o persoana in mai multe functii.

Chiar nu mai avem oameni capabili in orasul asta!? Sau Aurel asta e un mare fomist care vrea sa tina toate haturile in mana!?

  • 1 year later...
Posted

8-} Trăim în România. Mai e ceva de comentat?

 

Doctorul Aurel Nechita a revenit în funcţia de decan al Facultăţii de Medicină. Rezultatul e anunţat cu 3 zile înaintea finalizării concursului

Astăzi, pe site-ul Universităţii „Dunărea de Jos” a fost postat următorul anunţ: „Domnul prof. dr. ing. Aurel Nechita este noul decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie. La finalizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de decan la Facultatea de Medicină şi Farmacie, a fost declarat câştigător domnul prof. dr. ing. Aurel Nechita. Senatul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi urmează să valideze decizia domnului Rector Iulian Gabriel Bîrsan în prima şedinţă în plen”.

Funcţia de decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie a devenit vacantă după ce, recent, prof. Costinela Georgescu a demisionat din funcţia pe care o deţine ca urmare a concursului pe care îl câştigase în luna martie 2013.

Potrivit „Calendarului desfăşurării concursului pentru ocuparea funcţiei de decan la Facultatea de Medicină şi Farmacie”, aprobat pe data de 10 septembrie, „Depunerea candidaturilor” a avut loc în perioada 11-18 septembrie, în perioada 19-26 septembrie au fost avizate candidaturile, iar în perioada 27-29 septembrie era programată „derularea concursului pentru selectarea decanului” urmând ca luni, 29 septembrie, să aibă loc „comunicarea rezultatelor”. Practic, victoria profesorului Nechita a fost anunţată cu trei zile înainte de finalizarea concursului programat în perioada 27-29 septembrie.

Probleme cu ANI

Doctorul Aurel Nechita a fost decan al Facultăţii de Medicină din 2005 şi a demisionat din funcţie la începutul acestui an, din cauza problemelor cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Atunci, a demisionat nu numai din funcţia de decan al Facultăţii de Medicină, ci şi din funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor şi din funcţia de şef al Secţiei Clinică Pediatrie II de la Spitalul de Pediatrie Galaţi.

În 2011, ANI i-a interzis lui Aurel Nechita să ocupe o funcţie publică timp de 3 ani, pentru că 5 ani fusese în incompatibilitate, încălcând prevederile art. 81, alin. (1) şi (2), respectiv art. 84, alin. (2) din Legea nr.161/2003. Nechita s-a aflat în incompatibilitate în perioada 12.05.2005-19.12.2008, când era deputat, dar şi decan al Facultăţii de Medicină de la Universitatea „Dunărea de Jos”. ANI a constatat că a fost în incompatibilitate şi în perioada 10.01.2009-02.10.2009, când a fost decan la Medicină, dar şi secretar de stat la Ministerul Sănătăţii. Inspectorii ANI au constatat şi o altă situaţie de incompatibilitate în care s-a aflat deputatul PSD. Potrivit declaraţiei de avere, dr. Nechita încasase 68.088 lei ca decan, 1.150 lei ca lector la cursurile OAMMR, dar şi 33.899 lei ca şef al Secţiei Clinică Pediatrie II de la Spitalul de Pediatrie Galaţi. Incompatibilitatea e dictată de art. 180 aliniatul (1) litera (b) din Legea 95/2006, care prevede că funcţia de manager e incompatibilă cu „exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate”. Art. 184 prevede că „dispoziţiile art.180 alin.(1), lit. (b), referitoare la incompatibilităţi, conflicte de interese şi sancţiunea rezilierii contractului de administrare se aplică şi şefilor de secţie”.

Aurel Nechita a pierdut mandatul de deputat în Colegiul 9

În decembrie 2012, Aurel Nechita a devenit deputat în Colegiul 9 Galaţi. După începerea sesiunii, Biroul Permnent al Camerei Deputaţilor a solicitat ANI să se pronunţe în cazurile a patru deputaţi, Aurel Nechita, Tamara Dorina Ciofu, Ioan Dârzu şi Petru Andea, dacă sunt sau nu predispuşi la situaţii de incompatibilitate. ANI a constatat în cazul lui Nechita producerea simultană a trei situaţii de incompatibilitate: „Opinăm că deţinerea concomitentă a calităţii de deputat şi a funcţiilor faţă de care a operat suspendarea, respectiv de şef de clinică la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Ioan Galaţi, preşedinte al Colegiului Medicilor – filiala Galaţi şi decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din cadrul Univ. Dunărea de Jos Galaţi este de natură să genereze o stare de incompatibilitate în această perioadă”, se arăta în răspunsul ANI.

În aceste condiţii, medicul Aurel Nechita a pierdut mandatul de deputat în Colegiul 9 Galaţi urmând ca, cel mai probabil în luna noiembrie, să fie organizate alegeri anticipate.

ANI a câştigat la ÎCCJ procesul cu medicul gălăţean

Aurel Nechita, a atacat în instanţă ambele rapoarte de evaluare prin care era declarat incompatibil cu ocuparea unei funcţii publice. Într-unul din dosare Curtea de Apel Galaţi a anulat raportul de evaluare, dar în celălalt a dat dreptate ANI.

În primul dosar, 911/44/2011, instanţa de la Curtea de Apel Galaţi i-a dat dreptate lui Aurel Nechita, dar ANI a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin sentinţa nr. 585/5.02.2013, magistraţii ÎCCJ au admis recursul ANI împotriva sentinţei nr. 339/31.10.2011 a Curţii de Apel Galati – Secţia contencios administrativ şi fiscal. „Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge ca nefondată contestaţia formulată de reclamantul Nechita Aurel”, se spunea în sentinţa irevocabilă a magistraţilor de la ÎCCJ.

În dosarul 614/44/2012, în care recursul a fost făcut de Aurel Nechita, a fost fixat termen pe data de 3 iunie 2014.

E previzibil un nou război al ANI împotriva lui Aurel Nechita

Nu este exclus ca din partea ANI să vină un nou atac în instanţă, prin care inspectorii de integritate să ceară ca medicul Aurel Nechita să nu ocupe funcţia de decan până în anul 2016.

„Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani”, se spune în comunicarea ANI din iunie 2011.

În acelaşi timp, „interdicţia de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate”.

În cazul doctorului Aurel Nechita, funcţia de decan al Facultăţii de Medicină nu este una electorală, pentru că nu a fost obţinută în urma unor alegeri. În cazul său, restricţia de a ocupa funcţia operează până la data de 5 februarie 2016, adică pe o perioadă de trei ani de la pronunţarea ÎCCJ.

presagalati.ro

Posted

Validarea lui Aurel Nechita ca decan la Medicină a fost amânată

La Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, anul universitar a început cu un decan interimar. Recent, prof. Costinela Georgescu, decan din luna martie 2013, a demisionat, iar în urma concursului de proiecte organizat săptămâna trecută pentru această funcţie rectorul Iulian Bîrsan l-a desemnat câştigător pe prof. univ. dr. Aurel Nechita. După cum am aflat de la purtătorul de cuvânt al instituţiei, la concurs s-a înscris, iniţial, şi prof. univ. dr. Dorel Firescu, dar acesta şi-a retras dosarul în timpul competiţiei.

Deşi, la sfârşitul săptămânii trecute, Senatul universităţii s-a întrunit în şedinţă extraordinară pentru validarea mai multor concursuri de ocupare a posturilor didactice, validarea deciziei referitoare la Aurel Nechita a fost amânată. Preşedintele Senatului, prof. univ. dr. Lucian Georgescu, ne-a declarat că membrii Senatului au cerut documente suplimentare, care nu se aflau în dosarul dr. Nechita. Decizia rectorului urmează să fie supusă validării la următoarea şedinţă a Senatului, care va avea loc joi, 10 octombrie. Între timp, interimatul pe funcţia de decan la Medicină este deţinută de prof. Costinela Georgescu.

Doctorul Aurel Nechita a fost decan al Facultăţii de Medicină din 2005 şi a demisionat din funcţie la începutul acestui an, deoarece Agenţia Naţională de Integritate a găsit că se afla în incompatibilitate sau în conflict de interese cu celelalte funcţii pe care le deţinea în acea perioadă.

viata-libera.ro

  • 2 weeks later...
Posted

O nouă amânare în numirea decanului de la Medicină. Validarea dr. Aurel Nichita, pe masa ministrului

Validarea dr. Aurel Nechita în funcţia de decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" a fost din nou amânată, deşi ieri a avut loc şedinţa de Senat din luna octombrie. Validarea concursului pentru această funcţie nici măcar nu s-a mai aflat pe ordinea de zi a şedinţei. Preşedintele Senatului, prof. univ. dr. ing. Lucian Georgescu, ne-a declarat doar că dosarul depus de candidat tot nu a fost completat cu documentele cerute de senatori.
Deşi rectorul universităţii l-a desemnat câştigător pe Aurel Nechita la concursul pentru funcţia de decan, senatorii au luat în consideraţie decizia definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) din primăvara acestui an, care stabileşte că Nechita nu poate ocupa o funcţie publică timp de trei ani. Agenţia Naţională de Integritate constatase, anterior, mai multe incompatibilităţi între funcţiile deţinute de Nechita. De altfel, în urma deciziei ÎCCJ, acesta şi-a dat demisia din funcţia de decan.
Rectorul universităţii, prof. dr. ing. Iulian Bîrsan, susţine că, în conformitate cu unele legi, funcţia de decan este publică, în timp ce, conform altor legi, nu este. De aceea, a solicitat Ministerului Educaţiei un punct de vedere oficial privind incompatibilitatea dr. Aurel Nechita. În ultimă instanţă, Ministerul Educaţiei trebuie să răspundă dacă funcţia de decan este sau nu una publică, rectorul considerând că universităţile sunt instituţii de interes public, dar nu publice.
Până la validarea noului decan, Facultatea de Medicină este condusă în continuare tot de prof. Costinela Georgescu, căreia i s-a prelungit interimatul.

viata-libera.ro

  • 8 months later...
Posted

Aurel Nechita a câştigat al doilea proces cu Agenţia Naţională de Integritate

* Paradoxal, aceeaşi instanţă care l-a găsit incompatibil pe dr.Aurel Nechita, motiv pentru care acesta şi-a pierdut mandatul parlamentar, i-a dat acum câştig de cauză tot într-un proces de incompatibilitate

După ce şi-a pierdut toate funcţiile de conducere pe care le deţinea şi a rămas doar medic primar la Spitalului Clinic de Urgenţă pentru copii „Sf.Ioan” din Galaţi şi profesor la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Galaţi, dr.Aurel Nechita a câştigat cel de-al doilea proces cu Agenţia Naţională de Integritate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Paradoxal, este aceeaşi instanţă de judecată care, în 2013, în primul proces cu ANI, a decis că politicianul este incompatibil, motiv pentru care Nechita şi-a pierdut mandatul parlamentar. Chiar dacă decizia instanţei supreme nu-i dă înapoi nici funcţia de decan şi nici pe cea de şef al clinicii de copii, Nechita este mulţumit că ea va constitui un precedent şi le va folosi celorlalţi decani şi rectori implicaţi în acest moment în procese privind incompatibilitatea din acelaşi motiv ca şi el - că deţineau funcţia de şef de clinică medicală.

Împotriva cui se întoarce

Pe 17 iunie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că funcţiile de decan şi şef de clinică nu sunt incompatibile şi a anulat raportul de evaluare întocmit în 2012 de Agenţia Naţională de Integritate, decizia fiind irevocabilă. Dr.Nechita ne-a declarat că decizia instanţei este corectă şi dreaptă, neechivocă, şi constituie o reparaţie tardivă a posturii în care a fost pus. În plus, spune medicul, le va fi de folos celorlalţi colegi, decani sau rectori, care au acum procese de incompatibilitate pentru că deţineau şi funcţia de şefi de clinici medicale. Dr.Nechita ne-a spus că va pleca într-o binemeritată vacanţă şi apoi se va sfătui cu avocaţii şi se va gândi serios cui va cere socoteală pentru acuzaţiile nefondate care i s-au adus. „Am fost umilit, călcat în picioare fără a avea vreo vină. Mă gândesc să dau în judecată pentru denunţ calomnios pe cel care m-a reclamat la ANI, măcar ca să-mi scot banii pe care i-am investit în avocaţi. Eu, Nechita, am o educaţie, nu mi-am permis niciodată să fac reclamaţii împotriva altora”, ne-a declarat medicul.

„Rămân în istoria justiţiei”

Dr.Aurel Nechita ne-a atras atenţia că acelaşi complet care i-a dat acum dreptate l-a găsit incompatibil în primul proces cu ANI, pe motiv că a exercitat în perioada 12 mai 2005 - 19 decembrie 2008 atât funcţia de deputat, cât şi pe cea de decan. Cardiologul a câştigat atunci la Curtea de Apel Galaţi, dar a pierdut la Înalta Curte, decizia fiind dată „în 2013, pe o lege din 2010, aplicată unei situaţii din 2008”. „Voi rămâne în istoria Justiţiei ca singurul decan care a fost incompatibil cu funcţia de parlamentar. Observaţi faptul că ambele procese au fost legate de funcţia mea de decan al Facultăţii de Medicină, semn că pe cineva deranjează înfiinţarea acestei facultăţi la Galaţi”, ne-a spus dr. Nechita.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.